De la capăt

2220__240x300_regina-elfa

Sursa: Gura Ialomitei

Am fost la Slobozia – adică Ialomiţa. Ştiţi voi unde, mă rog, voi ştiţi cam tot. Pentru mine a fost prima oară şi trebuie să mărturisesc că mă aşteptam la un oraş anost, unul din acelea clădite pe satele vechi. Ei bine, nu e aşa. E chiar mişto oraşul. Iar Biblioteca Judeţeană Ştefan Bănulescu este cu adevărat fabuloasă. Pentru a fi la punct cu evenimentele ce se vor petrece acolo puteţi accesa siteul bibliotecii.

Doamna Director Mihaela Racoviţeanu e o super doamnă. În plus e foarte frumoasă, lucru care m-a uimit. Şi are zeci de proiecte interesante. Aşa că prin martie voi face o lansare la penitenciarul Ialomiţa la invitaţia doamnei Racoviţeanu, care s-a implicat foarte mult în acest proiect. Mi se pare de-a dreptul senzaţional şi abia aştept.

Publicul a fost numeros, numeros. Vreo cinci clase de liceu pe lângă ceilalţi care terminaseră de ceva timp cu şcoala 😀 Mi s-a părut imperionant. Nici o altă bibliotecă nu s-a implicat atât de mult în asemenea proiecte. Chiar am avut senzaţia pentru prima oară în viaţă că se poate şi în România. Dar mai multe nu vă spun, pentru că abia am ajuns acasă şi n-am chef de povestit.

 

Azi v-am dat un link către Prwave, nu pe ăla trebuia să-l dau, dar Iulia de la Tritonic m-a indus în eroare 😀 Citiţi aici dacă sunteţi interesaţi.

În plus, în Cancan a apărut o scurtă prezentare a Elfei. Bănuiesc că tot Simonei trebuie să-i mulţumesc, dar sunt, totuşi, derutată ştiind că ea nu mai e la Cancan. Dar Simonei îi mulţumesc oricum pentru orice, asta nu se pune 😉

Cenuşa de trandafir a venit şi ea cu o recenzie a Indiciilor. Maică, câte recenzii au avut indiciile astea.

Gura Ialomiţei spune şi ea ce-a înţeles 😀 Îmi cam vine să zâmbesc, dar nu o fac. Încerc să par sobră 😛 De fapt a zis bine, dar lasa loc interpretărilor inutile. În fine.

Ziarul Ring are un concurs cu Indicii Anatomice. Mă rog, dacă mai aflu ceva, că Bogdan are mania de-a-mi umple mailul cu din astea, vă spun cu siguranţă 😛

Aaa, şi ce-am făcut azi? Da, da, asta vă interesa. Am fost la bunica, deci nu e interesant 😉

UPDATE: Obligatoriu a se citi detaliile Mirelei, ea are mai multe cuvinte ca mine. Pozele furate de acolo de unde a zis Mirela 😀

dscf5403               dscf5404

dscf5408                  dscf5410

dscf5413

P.S: Pe Tritonici ii gasiti pana sambata la Cercul National Militar. Informatii aici.

Reclame

Linişte, citesc un manuscris…

arp_7083500_138-201

În curând, cred, voi fi un editor de nota zece 😀 Da, citesc manuscrisul lui Denis Meraru. De ce? De ce nu? Ei bine, la drept vorbind a început să-mi placă. E cu totul altfel decât orice am citit eu până acum. Unde mai pui că personajul principal se numeşte Mirela… ăăă, desigur că nu seamănă deloc cu Mirela de la Tritonic, ea chiar fiind personaj de roman, doar că în romanul meu ea e ca în realitate 😉

Bine, vorbeam de Denis. Vorbeam despre „Pepinieră” şi despre vieţile disperate ale unor tinere. Unele obligate să se prostitueze, altele nu. Acum nah, nimeni nu-i perfect pe lumea asta. Nu pot spune exact pe unde am ajuns în acest moment, pentru că, din păcate, după prea mult somn, îmi e din nou somn. Aşa a fost să fie. Dar până aici mi-a plăcut cartea lui Denis, normal că acum vreau să aflu cum se termină. Nu de alta, dar m-a incitat.

Ok, pot să-i dau un sfat autorului? Foloseşte blogul pentru a promova cartea, pentru a te promova pe tine. Alege un pasaj care îţi place şi publică-l pe blog, fă-i curioşi pe oameni. Nu vor fi foarte mulţi, dar unul, doi de vor fi, vor spune şi mai departe. Hai să facem din manuscrisul ăsta un roman de debut de succes.

Oricum, până una alta, linişte pentru că eu citesc!

Ce culise?

oana2

Furat de la Isabelle

Am încărcător, dar poze tot nu am. Ftp-ul merge de se duce (adică legătura la net e proastă), aşa că mai aşteptaţi filmuleţul de la Bruja. Dar, din moment ce Spedy a fost mai rapid şi a şi postat pe blogul fiului, ei bine, puteţi vedea aici cum a mers. Poze… rămâne cum am stabilit, adică nu. Până ajung acasă mai e puţin, aşa că puteţi aştepta. Ce să fac? Nu mă aşteptam să plecăm aşa pe fugă.

Crina tot vrea să afle din culise. Hehe, poveste lungă.

Am pornit din Piteşti în jurul orei 14 şi ceva. Până ne-am luat cafea, până ne-am mai perindat, timpul a trecut. Am ajuns în Bucureşti bine, adică pe la 15:30. Dar, ţinând cont că vorbim despre Bucureşti şi traficul e aşa cum e, ei bine, se ştie, era cât pe aici să întârzii. Am ajuns la Romexpo la 17 fără două minute. Până am găsit standul, şi am sunat-o pe Isabelle de zece ori, au mai trecut vreo cinci minute – îmi pare rău că nu vă pot arăta floarea. Oricum, Mirela a amânat lansarea până la 17 şi un sfert. Inteligentă mişcare. Altfel… uhhh. Cu picioarele tremurânde şi înfrigurată toată, am ajuns. Oamenii, normal, au ajuns înaintea mea. Deh, sunt vedetă, mă las aşteptată 😆 Lansarea a început. Am vorbit, am dat autografe şi, mai târziu, m-am trezit că unii ştiau că lansarea e la 17:30, iar alţii ştiau chiar de 18. Fiecare cum a prins informaţia. Adevărul e că şi eu am fost debusolată un timp. Pentru că nu eram sigură la ce oră mai e.

Una peste alta a ieşit bine. Cel mai mult mi-a plăcut că unui domn a trebuit să-i dau autograf pe vreo şase cărţi. Una pentru X, alta pentru Y etc 😛 Se făcuse coadă. Parcă vindeam pâine. A fost bine. M-am simţit bine. Şi m-am bucurat enorm să-l văd pe Spedy acolo. Serios, nu mă aşteptam. Adică asta da surpriză. Desigur, surprize au mai fost şi la ora 18, când s-au mai strâns câţiva, crezând că atunci e lansarea. M-au găsit la cafea în compania selectă a lui Horia, Mike şi Isabelle.

Seara ne-am destrăbălat puţin. Acum, cum să spun… sau… să nu spun?! Dilemă sau trilemă. Bogdan Hrib, Mirela şi Carmen nu au venit. Păcat! Mi-a părut rău. Dar am ameninţat că îi dau în gât pe cei ce nu vor veni. Iote că am făcut-o. Aşa că am luat masa cu „concurenţa” 😀 Aşa îmi place mie să-l enervez pe Horia.

Acum, la drept vorbind, nu ştiu cât de reuşită a fost lansarea. Dar eu ştiu că m-am simţit bine. Ştiu că mi-a făcut plăcere să stau la „bârfă” cu Horia şi cu Mike. A fost super. M-am simţit excelent şi doar pentru asta şi a meritat pe deplin.

În plus, mi-ar fi plăcut să mai stea şi Isabelle, dar pe ea am înţeles-o. Oricum nu scapă. Data viitoare e musai să bem o cafea liniştite. Ne tot chinuim de la Bruxelles să facem treaba asta, dar cumva nu ne iese. Ne va ieşi. Bine, într-un final, mama şi Isabelle au ajuns cele mai bune prietene. Ce mă enervează mama aia 😀

Mai mult nu ştiu ce să vă spun. Îi mai las şi pe cei care au fost acolo să spună ce au simţit. Am ajuns la lansare fără discurs, fără să ştiu ce va fi şi cum. Oricum, Mirela m-a scos. Iar Horia a vorbit prea frumos, oare de ce? Care e interesul?! 😆 Ştiu, vrea neapărat să mă ducă la Satu Mare şi să mă facă de băcănie.

Îmi pare rău că nu am fost şi vineri, la lansările Millennium şi Tritonoc. În special îmi pare rău că nu am autograf de la Liviu Radu ( nu Liciu, aşa cum a scris JN 😀 ) şi de la Dan Doboş. Dar o da Dumnezeu până la urmă. Vreauuuuuuuu autografeeeeeee! Ok, bănuiesc că s-a reţinut.

Trebuie să le mulţumesc tritonicilor pentru că s-au îngrijit de cartea mea. Între ei e greu să nu te simţi ca o vedetă. Îşi fac scriitorii să se simtă speciali, iar eu m-am simţit. Cel mai mult, pe lângă X, m-au impresionat Carmen şi Mirela, care au stat la coadă pentru autograf. Serios, au fost minunate. Nici nu aş putea să le mulţumesc suficient, pentru că nu aş avea toate cuvintele. De Horia şi Mike ce să mai zic? Au fost de nota zece.

Îl aşteptam şi pe Bebe, ba chiar avem şi o invitaţie pentru el la masa de după. Dar nu a fost să fie. Bebe, Voicunike, sper că v-aţi luat cărţile şi sper că nu le-aţi plătit, pentru că au fost achitate de mine 😉

Acum vă las. Aici a început să ningă. Am şi o pisică care îmi bagă ghearele în picioare, aşa că trebuie să mă îngrijesc de ea. Sigur, sigur, luni, „Dinastiile”, va avea propriul blog 😀 Vă mulţumesc tuturor! Am cei mai deştepţi şi cei mai de calitate cititori. Sukărit, şi mie îmi era dor de tine 🙂

Au mai ramas patru zile

rqwboiul-reginelor1

 

Mai sunt patru zile până la marele eveniment. Desigur, mare pentru mine, mic pentru alţii. Dar ce contează alţii când pentru mine e imens? Zău? Contează? Nu, vă spun eu. Că au început să mă năpădească emoţiile nu e chiar un secret. Normal că au început, doar sunt prima pe lista lansărilor. Vă daţi seama? E chiar „sfiorant”. Mişto e că dacă merge prost, au pe cine da ceilalţi vina 😀 Dar, pe de altă parte, şi mai frică îmi e de Horia care va lua cuvântul în… Dumnezeule, nici nu vreau să mă gândesc 😀 O să mă facă tocăniţă, nu o să mă facă… Vă daţi seama că trebuie să ajung în jur de ora cinsprezece şi să-i dau vreo şase cafele, să fiu sigură că nu îl ia gura pe dinainte. Mită, nu glumă. Acum nu ştiu dacă să îmi fac griji şi în legătură cu Bogdan Hrib. Îl mituiesc şi pe el cu ceva. O ciocolată merge? 😛 Ei da, de Mirela nu îmi e teamă, ea e fată bună şi ţine cu mine. Ştiu eu 😉

Ziceam ceva de lansare, nu? Aşa, deci „Seria Dinastiile” şi anume prima carte, volumul I „Războiul reginelor”, îşi ia zborul. Aproape că îmi vine să plâng gândindu-mă că voi fi în librării. E greu să renunţi la a fi o ilustră anonimă. Mă dădeam mare mai mult atunci, de acum… hmm, cum mă mai laud eu? Nu mai pot. Trebuie să fiu lăudată de voi. Dilemă asta, nu glumă.

Da, şi de lansare tot nu zic nimic. Să vă spun: În data de 20, adică joi, adică acum, săptămâna asta; la orele 17, Târgul de carte Gaudeamus (normal, la Romexpo), vă prezintă „Cele două regine”. Una sunt eu, cealaltă tot eu 😀 Eu sunt două. Dar de fapt sunt trei 😛 Oricum, seria, în curând, va beneficia de propriul blog. Adică după lansare. Acolo vom vorbi despre toate cele nouă cărţi ale seriei. Voi avea feed-back-uri, o să adun tot ce spune lumea şi nelumea, adică bune şi rele. Veţi fi la curent cu ulterioarele lansări etc.

Acum, mă gândesc, normal, ca proasta, dacă ar fi să fac câte un blog fiecărei cărţi în parte, aş umple blogosfera cu mine. Dar, până la urmă, n-ar fi aşa de rău 😀 Aş fi vrut să-l văd şi pe domnul Dolea la lansarea mea. Adică nu ştiu dacă va fi sau nu, dar mi-ar fi făcut mare plăcere. Este un om deosebit cu o cultură bogată. Extraordinară. Ce mai, e un om de nota o mie.

Cine are plăcerea şi poate, normal, vă aştept joi la ora 17 la Gaudeamus. Voi fi acolo. O să încerc să şi zâmbesc printre stresuri. Poate că o să îmi iasă şi ceva inteligent pe gură, cu toate că n-aş băga mâna în foc.

Oricum, pentru a afla toate detaliile, inclusiv amplasarea standului Tritonic care e chiar lângă cel al Millennium Press, vă invit să daţi un clik pe banda colorată. Mamăăă, ce tare îs.

Horia, nu-i aşa că te îmbunez cu câteva cafele? 😛

Felicitari, Ivona!

Uneori ai nevoie să simţi acea liberate a propriului creier. Creier care, în ultimul timp, a fost inundat de tot felul de prostii, gânduri, deşertăciuni, etc. Dar, în special de literatură. A mea, a altora. Ok, să recunosc, mai mult a mea. Dar, una peste alta şi a altora. Că mai citesc şi eu să văd ce au alţi scriitori în minte. Uneori, chiar, pentru a mă convinge pe mine că nu sunt prea ciudată. Da, vreau să ştiu dacă ceilalţi au acelaşi stil de viaţă ca al meu. Pentru că lumea se cramponează de mine. De felul în care trăiesc, de felul în care scriu poate şi felul în care dorm, ce ştiu eu. Şi totuşi, am descoperit în mine o nepăsare şi un cinism care mă fac să cred că am înnebunit. Mă rog, punând la socoteală că am fost vreodată întreagă. 😀 Aşa că, azi, cu familion, format din soţ şi una din perechile de fini… Ok, de ce nu, poate şi cei mai dragi, am pornit spre Bucureşti.

Desigur, nu găseşti o gură de aer relaxant la Bucureşti, doar că azi noapte am avut o revelaţie. Oh, da, felul acela de revelaţie când te apuci să citeşti o carte… Dar nu, nu vă spun acum despre carte, mai am o sută de pagini, poate mâine sau luni. Atunci o să vă spun ce am trăit şi cum. În momentul de faţă e vorba despre altceva. Citind din acea carte, pe la două noaptea mi-am dat seama că vreau să fiu la lansare. Şi cum doar o bombă atomică mi se poate pune în cale, iată că am ajuns unde mi-am propus. La marea lansare a cărţii „Cu sânge rece şi albastru”, scrisă de Ivona Boitan.

 

Ei bine, l-am mai văzut şi pe Bogdan Hrib, chiar începusem să îi simt lipsa şi a fost un impuls în plus pentru a mă duce. Normal, am văzut-o şi pe Mirela şi am cunoscut-o pe Andreea Manea, PR-ul. Wow, foarte frumoasă Andreea. Adică am văzut-o eu într-o poză, dar realitatea e superioară, belive me. Cum dau eu din una în alta, ca orice scriitor care nu poate fi şi muritor. Normal, nu mă pot adapta condiţiei 😀

Aşa că, cu mult sânge albastru 😀 , nu, cu siguranţă rece nu a fost, chiar înainte de lansare m-am prezentat autoarei. Că tot o confundasem eu cu altcineva, aşa că, într-un fel, era nevoie să îmi iau şi revanşa. Mi-a fost cu atât mai dragă atunci când a spus că se regăseşte, într-un fel în unul din personajele ei, Baba. Că într-o zi ar putea ucide, dar nu ar putea să îşi înăbuşe lacrimile. Ironia face ca eu să mă identific mult mai mult cu celălalt personaj. Dar deh, asta-i viaţa. Ba chiar mă atrage mai mult Silvia din anumite puncte de vedere. Ba chiar toată ziua m-a frământat o întrebare: cum o fi mai bine, să nu ai nici un fel de sentiment sau să ai prea multe? Nu, n-am găsit răspunsul.

Lansarea? Ce să vă spun, era cât pe aici să plec dacă Xreder nu se apuca de pozat, de parcă toată lumea se regăsea în acea librărie şi nimic altceva nu mai exista în rest. Finul meu trebuia să ajungă la Piteşti, iar noi, oricum, eram cam obosiţi. Dar m-am simţit bine. Mi-a plăcut. A fost o lansare calmă, aş putea spune chiar una cu sânge albastru. Şi nu ai cum să nu te simţi bine atunci când eşti într-o încăpere în care majoritatea celor prezenţi vorbesc aceeaşi limbă cu tine. În jurul meu oamenii vorbesc o arabă stilizată, că mai înţeleg eu ce zic, dar sunt prea umani. Prea îşi doresc lucruri comune, şi chestia asta a început să mă dispere, să mă enerveze şi să mă facă să mă simt străină chiar şi printre cei mai apropiaţi. Şi uite aşa, îmi vine să fug în lume.

Acum nu ştiu să spun dacă atmosfera a fost una aparte sau aveam nevoie să fiu acolo cu ei. Oricum, pozele vor vorbi de la sine.

Felicitări, Ivona! Frumoasă carte!

Eu, Bogdan Hrib, Mirela Neculcea si Ivona Boitan

Finii

Oficial

Cred că acum e oficial. Adică cred că mă pot da mare. Bine, oricum mă tot dau mare de când am blogul ăsta. Dar nu e un lucru rău. Eu mă dau mare şi când visez. Oh, da, să rămânem la subiect.

A fost o zi. Destul de însorită din câte îmi amintesc. Pe strada respectivă nu se putea intra cu maşina, iar tocurile mele se afundau în pământ. Nu-i bai. Apoi am cunoscut un mare câine lup. Doamneee, ce câine frumos. Mă rog, să zicem că el a ţinut neapărat să mă cunoască pe mine. Pentru că eu nici nu-l văzusem. Şi mi-a lins blugii 😀 Apoi am intrat în casă. O casă mare, frumoasă, cu etaj şi cu mansardă. Cu terasă la etaj. Frumos făcută mi-a plăcut. Doar că nu e tocmai o casă, ci sediul tritonicilor. Dacă am tras bine cu ochiul şi amintirea mă mai ajută era şi Lorena Lupu acolo. O, da, o scriitoare minunată. Tânără şi minunată. Dar să nu zic prostii, că nu sunt sigură că ea era.

Am fost dusă în mansardă. Acolo unde, în mod oficial, e biroul lui Carmen Vasile. Am vorbit, ne-am cunoscut. O tipă super. A venit şi Mirela Neculce. Ne-am cunoscut mai bine, pentru că noi ne mai văzuserăm. Nu era prima oară. Apoi, ca un cavaler alb, a venit Bogdan Hrib. Să vă spun că dădea din colţ în colţ, hai să nu vă spun :P. Am revenit la etaj. Acolo mi-am deschis laptopul şi am început să numărăm cuvintele. Nu noi, word-ul, că doar are şi el treaba lui pe lumea asta. Apoi, s-a decis: „O împărţim în două, prea lungă”. Ei bine, şi de aici s-a semnat. Lungă, lungă, dar destul de bună 😀 Asta zic eu, mă rog, mai trebuie să mă susţină şi Carmen că ea e editorul meu.

Oricum, acum s-a anunţat oficial. Deci da, deci sunt, deci pot. Aaa, deci mor 😛