Am tot citit

Dar nu v-am mai povestit ce şi cum. V-am spus de cartea Luciei „Crima de la Jubileu”, mai mult pe facebook sau printre cuvinte, aici, pe blog. Alte cărţi nu cred că am mai menţionat, asta dacă nu pun la socoteală cele două coperte de la „Negru de fum” şi „Dincolo de oglindă”, care au ieşit şi pot fi comandate. Ambele în colecţia Lit de la Tritonic.

Eheee, să fiţi voi sănătoşi, am avut zile în care am citit şi două cărţi. De exemplu ieri. E drept că am început cu o carte pentru copii, al cărei titlu nu mi-l amintesc, dar ţin minte „PR-ul”: E înger sau altceva? E? Sună bine, nu? Da, o carte drăguţă pe care am simţit nevoia să o citesc, habar n-am de ce. Apoi am continuat cu „Negru de fum” pe care, aşa cum spuneam pe facebook, am şi terminat-o. Sigur că Anghel Arhitect mi-a făcut o impresie… Dar mai bine vă las pe voi s-o citiţi, garantez să nu o veţi mai lăsa din mână.

Am mai citit şi altele. SF-uri, fantasy-uri, poliţiste, teatru, nuvele, dar n-am mai avut chef să scriu despre ele. Le-am lăsat doar să se adune în capul meu şi le-am notat titlurile şi autorii în agendă, aşa cum fac de obicei, numerotându-le, ca să nu-mi dea cu virgulă mai târziu. Să ţin şi eu minte. Nu de alta, dar mă trezesc, uneori, că aş cumpăra o carte, dar nu mai ţin minte dacă am citit-o sau nu. Aşa că dau fuga la agendă. Dacă tot nu-mi amintesc nimic, dau fuga la carte şi spicuiesc. Atunci clar îmi revine memoria.

Nu-i bai, se ştie că am o memorie varză. Adică cine ştie, ştie. Ce trebuie îmi mintesc rar, ce nu trebuie îmi amintesc tot timpul. Aşa că spuneţi voi cum e bine?

 

PARTICIPANŢILOR LA CONCURSUL DE ROMANE POLIŢISTE

 

Sâmbătă la Gaudeamus se va anunţa câştigătorul. Vă anunţ că habar n-am cine e. Şi nu o zic aşa. Am făcut fiecare un clasament, iar George Arion a luat decizia, pe care, bineînţeles, o ţine secretă. Decernarea premiilor va avea loc sâmbătă la ora 18:00 la Gaudeamus. Sigur că după voi scrie şi pe blog. Acum chiar nu ştiu. Şi să mă torturaţi şi n-am ce să vă spun, pentru că nu ni s-a comunicat. Tocmai în ideea de-a nu ne veni să strigăm prin târg sau să-l anunţăm discret pe cel ce a câştigat.

 

CAREUL DE DAME

 

Ei bine, după cum ştiţi, unii dintre voi, Tritonic a format Careul De Dame. Dame ale romanului poliţist românesc. Mă trec prima să scap de mine. Ivona Boitan, Lucia Verona şi Monica Ramirez sunt protagonistele acestui careu. De mine am zis deja. Acest careu va fi prezent joi, ora 20:00 la restaurantul RIVIERA la acţiunea numită „Din inimă pentru copii”. Proiect care a început cu Isabelle şi s-a dezvoltat cu ajutorul Simonei Ionescu şi ziarului Click. Un proiect care are în vedere ajutorarea copiilor grav bonlavi. Noi, careul, vom fi acolo. Cu arme şi muniţie, pentru a susţine cauza, dar şi pentru a aduce o modestă contribuţie pentru aceşti copii. Ar fi păcat să nu veniţi. Mai ales că o vedetă – încă nu ştiu cine – vă va servi şi vă va încânta.

 

GAUDEAMUS

 

După cum se ştie, joi la ora 16:00 începe Târgul De Carte Gaudeamus. De ce la ora 16:00? N-am de unde să ştiu. Vom avea lansări, cugetări şi glăsuiri. Premii de dat şi de luat – probabil. Surprize şi reduceri. Autori şi cititori. Cu detalii despre lansări o să vin zilele următoare. Nu de alta, dar momentan e suficient să ţineţi minte când se deschide. Restul vi le spun mai aproape, ca să nu le uitaţi. Ar fi păcat, zău.

Sigur că am deja în cap o mulţime de lucruri… ăăă… de cărţi de cumpărat, furat şi împrumutat, adică 😉

 

Şi cum totul e bine când mai citeşti o carte, exact asta am de gând să fac acum – ca Anghel Arhitect când avea chef să fie doar cu minte lui 😉 . By! Ne auzim când ne auzim, că altfel nu ne-am mai auzi.  

Dacă vreau să tac o viaţă întreagă…

… cu ce drept vă opuneţi voi?

 

Mai întâi să nu uităm de ce ne-am adunat. Desigur, pentru ca joi, 21 octombrie, ora 15:00, la Biblioteca Judeţeană Argeş are loc evenimentul numit Careul de Dame. Ce să facem dacă suntem patru.? Va fi prezent şi Bogdan Hrib, cu toate cărţile alea de le-a scris, poliţiste toate. Deci aveţi de unde lua autografe şi aveţi şi motive să veniţi.

Lucia are şi ea o surpriză, dar şi eu, una chiar şocantă 😉 Unii or să facă infarct, în timp ce alţii vor rămâne stană de piatră. – Ce mult funny va fi –

Afişul îl aveţi mai jos. Consultaţi-l cu mare atenţie şi nu uitaţi să veniţi, pentru că, până joi, în afară de comunicate de presă, nu mă veţi mai vedea pe aici.

Îmi cer scuze că n-am chef să răspund comentariilor, dar după cum am spus am chef să tac o viaţă întreagă.

 

Partea a doua o constituie minunatul congres PSD şi ce au înţeles unii. Cică din dragoste… mă rog, dacă unii nu sunt capabili să vadă mai departe, cine dracului suntem noi să ne dăm cu stângu’ în dreptu’? Eu aş zice că din politeţe. Aşa cum a zis şi Chinezu aici, e totuşi ceva să ai o lojă a bloggerilor într-un congres. Dacă ne invita PDL-ul mergeam şi acolo, dar nu e vina mea că nu i-a dus mintea. Sau oricare altă formaţiune politică. Aşa că mai uşor cu entuziasmul ăsta. Nu toţi suntem din dragoste şi PSD-işti, nu că ar fi treaba voastră.

 

Şi cu asta am spus tot ce aveam de spus pe săptămâna asta.

Azi e luni şi se fac planuri pentru o nouă viaţă. Va veni, probabil clipa, când veţi afla şi voi despre ce e vorba. Sau nu. Acum să ne concentrăm pe careu…

A, să nu uit. O să am şi eu o carte la Gaudeamus în colecţia LIT a celor de la Tritonic. Se numeşte „Dincolo de oglindă”. Eu, încă, nu pot promite că voi fi prezentă. Dar mă bazez pe Ivona să mă lanseze şi pe mine dacă n-oi fi şi n-oi fi.

 

Şi ca să nu îşi facă unii şi alţii „griji” spun şi public că mâine, probabil, mă voi întâlni cu Mana. Nu, nu vă spun public, locul, ora şi interesul, dar mă puteţi suna pentru a afla dacă chiar sunteţi curioşi. Dacă nu, nu. Cum doriţi.

 

Acum, hai, pa. Am de scris un comunicat, o proză scurtă şi un scenariu pentru o bandă desenată. Restul e treaba mea. Să ne revedem cu bine!

Careul de dame şi dispariţia

Nu, careul nu dispare, din contră, el apare, joi, 21 octombrie la Biblioteca Judeţeană din Piteşti – pe această cale ţin să le mulţumesc în mod deosebit Denisei Popescu şi domnului Sechelarie, care au susţinut mereu proiectele noastre mai non-conformiste.  Cum ziceam, careul de dame, o să mă număr printre ele cu modestie, pentru că vreau să vă spun de acum că nici nu vreau şi nici n-am chef să vorbesc despre mine. Am făcut-o de atâtea ori că până şi eu m-am plictisit de mine. Aşa că o să vă rog să veniţi în număr cât mai mare pentru a le cunoaşte pe: Lucia Verona cu minunatul roman „Crima de la Jubileu”, Monica Ramirez cu „Asasin la feminin” – nu mă certa, dar încă n-am apucat să citesc, acum sunt pe filosofie, misticism, adică în căutarea mea – şi Ivona Boitan cu deja cunoscutul roman „Hoţii de timp”.

Ştiu că Ivona nu se va supăra că am lăsat-o la final, ştie că… 😉

Aşa că joi, 21 octombrie, ora 15, vă aştept în număr cât mai mare la Biblioteca Judeţeană Piteşti. Nu pentru a vorbi neapărat despre cărţi, ci despre autoare. Mi-ar plăcea ca măcar de data asta oamenii să vină şi să „interogheze”, aşa ar fi frumos. Jur că trag dacă nu o faceţi.

Printre dame va fi şi popa de roşu, adică Bogdan Hrib. Fără el nu era careul complet, iar un careu de dame are nevoie măcar de un popă. O fi de roşu sau de tobă? În fine, alegeţi voi.

 

Şi după cum spuneam avem şi o dispariţie, a mea. Dispar până sâmbătă pentru că simt nevoia să tac. Am închis telefonul, calculatorul, sufletul şi mintea. Vreau doar să citesc şi să stau. Să stau aşa, ca proasta. O să vă întrebaţi de ce până sâmbătă, păi e simplu. Sâmbătă voi fi prezentă în „loja maso…”, m-am tâmpit, în „Loja Bloggerilor” la congresul PSD şi cred că o să am chef de a face live blogging sau live facebook (s-o zice aşa?). Aşa presimt eu, că o să am chef. Până atunci n-am chef nici de mine. Aşa că mă dau rănită. Asta nu înainte de-a vă lăsa o notă pe facebook la care să meditaţi. Căutaţi în notele mele şi veţi şti despre ce e vorba.

 

Şi cam atât că vorba lungă, sărăcia omului sau aşa ceva. Ce mai ştiu şi eu. După ce mă încarc suficient revin, atât cu amănunte despre lansare, cât şi cu poveşti din viaţa de zi cu zi. Dacă nu mai apar, aprindeţi şi voi o lumânare 😆

 

Nu uitaţi: Careul de dame şi popa de roşu’.

Azi îmi e somn

Un somn din ăla dureros. Am impresia că a trecut un camion peste mine. Şi sunt aproape sigură că nu a trecut. La un moment dat, azi noapte, când parcurgeam autostrada mă sună cineva şi mă întreabă unde sunt. Cum habar nu aveam, i-am dat singurul răspuns inteligent pe care l-am avut: „Paralel cu un camion, dar o să-l depăşesc imediat”.

Ieri am adormit la şapte în zorii zilei. În timp ce alţii se trezeau şi se pregăteau de munci. Eu nu, abia mă lua somnul, aşa că n-am opus rezistenţă. M-am trezit la treisprezece. Că aşa a trebuit să fie. La paisprezece eram să-mi beau cafeaua, vorbind telefonic cu roşcata care nu mai e roşcată şi mâncând nişte răcituri.

A urmat machiajul, făcut la o profesionistă. Apoi fuga acasă după fusta scurtă de tot şi sandalele Paciotti. Trebuia să le scot şi pe ele în lumea bună. Mă rog, atât cât s-a putut. M-am schimbat într-o budă – nu că ar fi vreo şmecherie dacă stau să mă gândesc de câte ori m-am schimbat prin maşini sau te miri unde.

Cristian mă aştepta acolo cu o prăjitură Anastassia absolut delicioasă. Ivona şi băieţii au apărut la scurt timp. Jesus ce copii cuminţi şi educaţi are. Mai rar în ziua de azi.

După plecarea Ivonei a venit şi Monica Ramirez.

Fireşte. Între timp eu mi-am făcut numărul, iar apoi am stat la piesa „Insomniacii”. Chiar mişto piesă. Jur că a fost mişto. Mi-a făcut plăcere.

Mno, pe scenă le-am arătat picioarele. Ştiţi cum e, decât să zici vreo prostie pe care să ţi-o rumege toţi, mai bine îi faci să nu audă distrăgându-le atenţia 😀 A mers.

În noapte m-am întors acasă. Ei bine, acum mă simt de parcă m-ar fi călcat un camion şi am o mie de chestii de făcut. Fir’ar să fie de treabă.

Sunt o „gâsculiţă fiţioasă” şi-mi convine…

No, titlul are legătură cu asta 😉 Chiar dacă Alexandru Petria a zis că a crezut – o mai crede şi acum, dar eu nu-l contrazic – că sunt o „gâsculiţă fiţioasă”, mie îmi convine 😀 N-am mai râs de mult aşa bine. Hey, chiar sunt!

 

Bine, azi m-am topit în soare. Mă rog, m-am topit la umbră, ce-i drept. Important e că am făcut-o. M-am trezit cu noaptea în cap şi bâşti după Diana la Bucureşti – lasă, nu trebuie să ştiţi voi cine e Diana. Fireşte că m-am întors cu ea la Piteşti, că doar Zahanaua lui Max e una singură, în „căpială” n-au 😉

De n-ar fi fost 60 grade la umbră, ar fi fost şi mai şi. Dar chiar şi aşa întâlnirea a fost reconfortantă. Ca între fete, aşa.

 

După doar şase ore de plajă cumulate, lumea îmi zice că sunt cam prea neagră. Şi n-au fost decât şase ore cumulate. Doar v-am spus că m-am insolat. Probabil că nu v-am spus că de atunci, până ieri, n-am mai pus carne în gură. Asta dacă nu vorbim de peştele afumat. Şi chiar am râs cu Diana – futu-i. Cât m-am chinuit eu să scap în Italia de peşte şi paste, doar asta am mâncat în ultimele zile, pentru că altceva îmi era cumplit de greu să suport. Aşa ţi-o întoarce viaţa când te plângi prea mult.

 

Acum sunt bine sănătoasă, în caz că vă făceaţi griji. Cam deprimată, cam plictisită, cam fără chef. Asta pentru că nu prea am ceva real de făcut. Ştiu, am de terminat o carte, dar eu am nevoie de mişcare şi agitaţie ca să mă simt în elementul meu. Doar că pe căldurile astea toţi gâfâie în linişte, nu se mai agită nimeni.

 

Trebuie să vă spun că luna asta „Revista Flacăra”, iar nu e vorba de aia violetă, a ieşit cu „Asasin la feminin”, cartea Monicăi Ramirez. Eh, Monica are o poveste super interesantă, ea ca persoană. Cartea încă n-am văzut-o, pentru că revista nu a apărut şi în Piteşti, iar mie îmi e lene să o aştept să vină de la Bucureşti. Dar am şi eu acolo un reportaj, în revistă adică. Aşa că nu o rataţi. Pozele sunt chiar mişto 😆 Doamne, ce antireclamă ştiu a-mi face de una singură.

 

Ce să vă mai povestesc? Păi, la turci nu-i ca la români… Păi, iarna uneori poate fi ca vara, dar şi invers e valabil. Aaaa, da, să nu uit de articolul de aici. Dar să nu mă întrebaţi ce-a fost în capul meu când l-am scris că n-aş putea să vă spun. Şi… mna, bine, am de terminat o carte. Deci, înainte de-a mă apuca de citit alt manuscris…

O, Doamne, era s-o uit pe Ada. Ada a scris un roman poliţist de-a dreptul fabulos pentru cei 16 ani ai ei. Şi să mai îndrăznească careva să zică că are doar 16 ani şi că ce ştie ea. Vorba Luciei, la 16 ani nu ştiam prin ce discotecă s-o cotesc mai repede, numai capul la scris nu-mi stătatea. Şi câtă maturitate fraţilor… Eh, veţi vedea voi.

Dragi autori, concurenţa vine tare din spate 😉

 

Gata, am spus tot. Noapte bună! Spor la treabă mie! Sau bună dimineaţa, după caz.