În capul meu…

Mai întâi vă anunţ că am trecut pe pastile. Gata, am fost vitează destul, iar răceala mă domină. Mno, era şi cazul să văd cum e să fii dominată. Acum ştiu.

Apoi vă spun că aseară am reuşit să scriu la poliţistă. Eram în delir, dar nu atunci ies lucrurile cel mai bine? Dumnezeu ştie, deliram. O să văd diseară dacă a ieşit sau nu ceva 😀

img_7932

Şi acum, revenim la subiect. Să citiţi până la capăt că am un P.S important.

Ziceam ceva de capul meu. Şi nu e la figurat, ci la propriu. Să vă spun. Când am venit de la Satu Mare, pisica din dotare, care, evident, a luat-o razna, a decis că e ok să doarmă în capul meu. Eram prea obosită să o simt, cu toate că, la un moment dat, am priceput că ceea ce îmi făcea masaj în căpăţână nu e de metal, ci îs chiar gheare.

Pentru cine nu ştie – iar voi n-aveţi de unde şti – când am dat comandă de mobilă, le-am zis oamenilor că vreau un pat mare. Aşa că ei au hotărât că o lăţime de 2,10 ne ajunge. Da, ne ajunge. Între perna mea şi a lui Xreder, mai există o pernă şi jumătate, destinată pisicii. Acum poate mă înţelegeţi de ce am fost aşa uimită că mica creatură doarme la propriu în capul meu.

În fine, după acea noapte, pisica din dotare s-a potolit, asta până într-o dimineaţă când iar m-am trezit cu pisica în capul meu. Apoi iar s-a potolit. Dar ce credeţi că mi s-a întâmplat dimineaţă? Ei, o să ziceţi că Piţi iar dormea în capul meu. De fapt, mă gândeam la anii copilărei. Mai ales la anii de liceu pe care i-am urât din tot sufletul. Mă sună Dumis, făcându-mă să-mi uit amintirile şi aşa nefericite. În cartierul meu, cel de lângă râu, bătea un vânt aprig. Aşa că până la maşină m-am trezit cu părul vâlvoi. Noroc că m-am uitat în oglindă exact când câinele a sărit pe geamul din dreapta holbându-se inteligent la mine. A, staţi o clipă, am deviat. Cum spuneam, dimineaţă Piţi tot în capul meu 😀

Domnilor posesori de pisici, poate reuşiţi să-mi explicaţi şi mie acest comportament pisicesc, ţinând cont de câteva detalii: Eu cu pisica mea niciodată n-am fost prea apropiaţi. Ne mângâiem uneori şi alteori când îi zic „peria” el sare în cadă fericit, iar eu mă amuz şi îi explic cât de uşor e de manipulat. Drept răzbunare martore stau semnele de pe mâini şi picioare. Piţi se mai suie pe Xreder şi doarme acolo ca pe perna proprie, dar pe mine niciodată. Când îi e frică, numai, se bagă în mine – oare am eu faţă de apărătoarea pisicilor? În rest ne întâlnim prin casă şi urlăm unul la altul. O relaţie cu năbădăi. Atunci ce l-a apucat să se agăţe de capul meu? Nu îmi spuneţi că încearcă să-mi salveze neuronul… Să ştiţi că asta este. De ce nu m-am gândit până acum?

După cum vedeţi, întrebările mele sunt existenţiale. Aş prefera să îmi răspundeţi promt şi la obiect, desigur, deviind inteligent.

 

P.S: – ăla important – Mânie sunt la WebEvent. Chestia asta se ţine undeva pe la Yaki, dar ăla nou, din centru. Cel mai corect e să găsiţi hotel Muntenia şi să vă rugaţi de un loc de parcare. Comunitarii poliţişti sunt acolo să vă ajute 😉 De la Muntenia, faceţi paşi pe propriile picioare şi vă holbaţi pe străzi în speranţa că veţi găsi hotelul cu pricina. – Eu tot nu îmi pot imagina unde e, dar sunt sigură că există. După ce faceţi toate astea şi ajungeţi la WebEvent, întrebaţi de Dumis, îl luaţi de gât pentru că a ales un loc fără parcare, dar nu îl omorâţi până nu ajung eu, nu de alta, dar aş vrea să-i dau chiar eu lovitura de graţie. 😀

Şi cum sunt convinsă că totul va ieşi bine, n-aveţi decât să veniţi. Şi nu, nu insistaţi, nu dau autografe decât pe bani.

Să nu uit. La ora 10, când va începe evenimentul, sătmărenii se vor întâlni la cafea. Eu mă întâlnesc cu Chinezu, măi, ofticaţi-vă!!! 😆

Reclame

Nimic, dar totusi intalnire

Dacă mă credeţi sau nu, nu mai am nimic interesant de spus. Am stagnat. Nu mă prind care e cauza. Aş putea să vă vorbesc despre câteva cărţi, dar m-a lăsat inspiraţia. Aş putea să vă spun despre traficul din Piteşti, dar mă doare mintea şi aşa. Aş putea să vă spun multe, dar nu am nici o tragere de inimă spre nimic.

Şi totuşi, dacă mă gândesc mai bine o să vă spun despre întâlnirea bloggerilor piteşteni. Adică ne întâlnim. Din câte am înţeles vor veni şi din Bucureşti. Dumis mi-a dat şi o sarcină, să moderez discuţia dintre noi şi presă. Denis, te invit, detaliile le afli mai târziu, că nici eu nu le ştiu pe toate 😀 E prima întâlnire de acest gen la care am ceva timp pentru a mă prezenta. Am o mare îndoială că voi putea sta ore întregi, dar voi rămâne atât cât să-mi fac treaba 😉 Nu de alta, dar sâmbătă e Sf. Nicolae. Adică vine moş Nicolae. Aţi înţeles voi, iar eu am o nepoată pe care vreau să o vizitez. Desigur, în haine de moş 😛

Din ultimile detalii aflu, totuşi, că întâlnirea va fi în sala de conferinţe a hotelului Muntenia. La ora 14:30. Cam dimineaţă 😀 Staţi cu ochii pe Dumis pentru că joi vă va da toate delatiile.

Bine, mai mult iar nu ştiu ce să spun. Aş putea vorbi despre… mda, mai bine mă pun pe dormit că n-am nici o idee coerentă cu singurul neuron rămas în viaţă.

O, desigur, vă miraţi? Vania şi-a şters iar blogul. Mi se pare normal!