Domenii de interes?!

Stăteam la barul spălătoriei auto, cu nasul într-un carneţel încercând să încropesc ceva despre o carte politică – adică nişte ideuţe. Aşa, cu pixul în mână, mintea mi-a fugit în altă parte. Normal, încă mă mai gândesc la teoriile lui Bergier şi la descoperirile lui – desigur că sunt mult mai multe decât spune. Aşa că mi-a venit în minte că mi-ar plăcea să studiez alchimia şi magia 😀 Nu, n-am înnebunit, pur şi simplu vreau. Deci vreau. Aşa că vreau. Cumva inexplicabilul învinge raţiunea, iar eu chiar sunt un om raţional, dar până la Bergier. Omul ăsta a deschis ceva în mine…

Ăăă, apropo de asta, am început să citesc „Coranul”. No, acum am înţeles de ce majoritatea musulmanilor sunt aşa agresivi. Mi se pare şi normal dacă la câteva fraze Dumnezeu strigă: „Temeţi-vă!”. Şi mi se pare chiar serios. Mă rog, e cam supărat. Abia am trecut de primele o sută de pagini şi am simţit aşa un fior de teamă. Am înţeles până acum câteva lucruri esenţiale care îi conduce pe musulmani în nebunia asta a lor religioasă. Nu e prea plăcut, serios.

Sigur, am cunoscut şi musulmani mişto. Acum îl înţeleg mai bine şi pe Rushdie. No, cine nu l-a priceput până acum, serios ar trebui să citească „Coranul”, e destul de înspăimântător. Dar pentru cultura generală nu strică.

 

Şi pentru că tot n-am stare, zilele astea voi scrie un scenariu. Nu vă spun pentru ce şi cine, dar veţi avea ocazia în curând să vizionaţi filmuleţul şi poate, cine ştie, să faceţi parte din el 😀

 

Oh, v-am spus vreodată că urăsc duminica? Şi nu pentru că după vine lunea, ci pentru că o urăsc pur şi simplu. Sau pentru că n-am eu chef de ziua de mâine? Nu ştiu, rămâne de studiat 😛