Grădina cu nebuni

 

Nu glumesc, la noi la ţară se întâmplă un fenomen. Bunica botează câinii în funcţie de oamenii care îi plac sau nu.

 

1

Primul botezat, pentru că era urât, cu capul mare şi corpul mic şi cam prostănac, a fost Boc 😀 Da, sigur că după politician, că nu e doar gnom vorbitor, acum a ajuns şi Primul ministru al curţii. Doar că animalul Boc s-a schimbat între timp, adică i-a mai crescut puţinel şi corpul, dar tot mic a rămas.

2

El e preferatul meu: Ţuţi. Nu, e prea pur pentru al asocia cu vreun politician.

 

3

Ei bine, domnul, cel mai nou membru al grădinii,  în vârstă de doar şapte luni, este Ciutacu: cică e negru în cerul gurii.

4

Ultimul, dar nu cel din urmă: Stelică. Stelică a oscilat între Cristoiu şi Valentin Stan, dar am rămas la Stelică pentru că era ciudat să strigi un câine cu vreunul din cele două nume. Dar tot pe acolo oscilează 😀

 

 

Ei, nu daţi, femeia are 85 ani, şi le gândeşte cum le gândeşte, eu ce vină am? 😀

 

Am avut o Nadie – sărea gardul – după Nadia Comăneci. Un Bush, după preşedinte, şi tot aşa. Nu, unul chior n-am avut 😛

Reclame