Deja e o tradiţie

Nu ştiu cum face Lucia, dar din fiecare concurs pe blog se naşte o tradiţie. Că vorbim de „Premiile Lili” sau de concursul cu bloggeri, tot aşa cum vă zisei eu iese.

Dacă anul trecut am câştigat la acest concurs, anul ăsta fac parte din juriu. Şi da, am voie să propun, aşa că propun, ce pana mea 😀 Şi iarăşi da, voi da şi eu două premii. Cui n-am de unde şti că nu îs Mama Omida. Ce? Ştiu, dar nu voi spune public. Va fi surpriză. Aşa că să trecem la nominalizări. Cu toate că n-am idee pentru toate categoriile. Aşa că…

 

 

 

  1.  Marele premiu – Pentru ca-mi place – George Cernătescu, sigur, sigur, sigur

  2.  Cel mai bun blogger dintre scriitori  – Rămân totuşi la părerea mea: Hobbitul

  3.  Cel mai bun scriitor dintre bloggeri  – Aici îmi e uşor, ca să fiu sinceră: Adrian Suciu

  4.  Blogul cu cel mai mult umor  – Ei, şi aici rămân la părerea mea: Ioan Usca

  5.  Cel mai bun critic literar – No, aici sunt în ceaţă. Eu zic că tot Hobbitul şi-ar merita un loc

  6.  Cel mai bun cititor – Dacă are blog se pune? Adrian SM, garantez pentru el.

  7.  Cel mai bun blogger dintre politicieni – Fără doar şi poate că ăsta e AN-ul, dar cum a câştigat deja anul trecut, nu ştiu, cred că locul lui îi revine lui Darius Filip, chiar dacă e un politician mai mic, dar peste câţiva ani va fi la cârmă. Ştiu eu.

  8.  Cel mai bun politician dintre bloggeri  – Răspunsul ar fi Corina Creţu. O fi câştigat anul trecut? Nu mai ştiu.

  9.  Cel mai informat blogger  – Io pe ăsta nu-l cunosc, dar dacă îmi vine vreo idee revin

10.  Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă – adică Cella

11.  Cel mai gustos blog  – Cum Hadean nu intră în joc zic eu că Laura Frunză.

12.  Cel mai bun blog al unui ziarist  – Clar că Ciutacu .

13.  Cel mai bun blog anti-băsist – Mă rog, mă gândisem eu la cineva, dar a mai câştigat, aşa că io zic că Alexandru sau DSN. Nu mă pot decide.

14.  Cel mai fericit blogger  – Dacă Isabella zice, zic şi eu că Dan e cel mai fericit. Şi cred că e 😉

15.  Blog de criză sau blogger crizat  – Crizaţi suntem toţi, aşa că n-am idee. Mă mai gândesc.

16.  Cel mai artistic blog – Mirela zic eu. Zic iar eu, zic tot eu 😀 Şi Alex Maziliu ar mai intra aici, pentru minunăţia de poze pe care le face.

17.  Cel mai bizar blog – Nu am dat de el până acum

18.  Cel mai bun traducător din română în română (pe baza unui test la care poate participa oricine, blogger sau nu) – Nea Costache, pentru că zice Simona că traduce din română în olteneşte 😀 Nu mă gândisem la asta.

19.  Cel mai bun comentator politic – Sigur, el era cel mai cel comentator politic, cel puţin pe vremea când eu urmăream comentariile politice. Ştiam pe cine am în cap, dar nu îmi mai aduceam aminte exact cum se numeşte, pentru că n-am mai urmărit fenomenul. Da, el, Bibliotecarul.

20.  Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri – nu neapărat despre politică – Mana Ciutacu

21.  Premiul Voltaire (Să ne cultivăm grădina) – Habar n-am

22.  Cel mai cunoscut dintre bloggeri – Io? Nuuu. Atunci să fie… Andrei Crivăţ?!

23.  Cel mai bun blogroll – Ăsta clar e al Isabellei, fără doar şi poate. Alţii nu mai ştiu cu un blogroll atât de bogat.  

24.  Cel mai bun blog de sport – Sigur că am uitat de Sportlocal, aşa că-l nominalizez.

25.  Cel mai schimbător blog – Ăsta e tot popa, că el e dus cu creirii capului. Adică Husca

26.  Cel mai luptător dintre bloguri – Aici sunt două, şi mie îmi e clar că nu merge unul fără celălalt: Isabelle şi Simona Ionescu, pentru ceea ce fac pentru copiii aceia amărâţi şi bolnavi. Cu siguranţă merită mai mult decât atât. Iar Sibilla şi-ar cere un drept fix la această categorie lângă celelalte două luptătoare.

27.  Cel mai bun blog de modă şi/sau vintage – Eva.ro s-o încadra aici? Eu zic că da. Poate.

28.  Cel mai activ blogger – Oh, păi… or fi câţiva, dar nu-mi vine acum nici unul în minte.

29.  Cel mai prost blog – Ei, na, la câte sunt…

30.  Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri – Ăsta nu o mai fi câştigat şi anul trecut? Adică Mordechai.

31.  Premiul „Pixelul albastru şi flacăra violetă” – Dannnnn Voiculescu 😀

32.  Premiul de popularitate – Tot Dan Voiculescu pentru că e super haios pe blog.

Propuneri poate face oricine până la 1 februarie. Aşa că nu vă sfiiţi, doar să nu uitaţi să daţi link la Lucia pentru a vă aduna.

Reclame

Se citeşte şi se scrie

Poate mă credeţi ori ba, dar puteţi şi da şi ba, dar eu nu mai pot lăsa cartea asta din mână. Adică aia de mai jos. Nu, nu e neapărat un SF, e mai mult o poveste despre acceptare, despre a înţelege lumea în care trăieşti şi de-a descoperi cum poţi trăi alături de cel ce ţi-a invadat lumea. Foarte mişto până la pagina 300, dar mai am vreo 400. Shit 😀

 

Nea Costache a reuşit. Cum ce? Să termine romanul. Acum trebuie să-l publicăm, e musai. Încă mai aveţi o săptămână să-l citiţi pe blogul personal al scriitorului. Apoi îl şterge, pentru că aşa e corect. Aşa că daţi fuga şi citiţi.

 

Nu e scriitor, dar e mogul şi pune o mie de euro la bătaie. Fiind unul dintre cei mai răi mogului de pe planetă (am aflat că tot el i-a plătit şi pe ăia din afară să scrie prin ziarele alea de fiţe 😀 ) eu vă îndemn să vă duceţi să-i luaţi banii. Eu n-am chef de bani 😀 Vă las pe voi şi vă urez succes.

 

Şi cam atât pentru azi. Am treabă, aşa că… sttt!

Proxemica

pisoi

Încep prin ai ura la multi ani, viaţă lungă şi fericită, lui Ion Borgo! Să ne trăieşti o mie de ani! La mulţi ani, Vania! La mulţi ani tuturor celor ce-şi serbează ziua numelui. – Nu, nu e şi ziua mea!

 

Sigur că postul de faţă nu are nici o legătură cu titlul, dar asta face totul mai interesant. Înainte de-a spune ce mi-a trecut prin cap, vreau să lămuresc clar două lucruri:

1.                          Boc e un dobitoc, care îşi bate joc de tot ce a dat ţara asta mai bun, doar pentru că lui nu i s-a tradus niciodată o piesă de teatru.

2.                          Atâta timp cât punem botul pentru marinar şi dobitoc, ne vom duce dracu’ şi fără criză financiară.

 

 

Proxemica se referă la apropierea dintre persoane. Cum, persoana, trebuie să fie lângă tine ca să vorbim despre proxemică, noi nu despre ea vorbim 😀

Nu ştiu cât de lung va fi postul ăsta. Vom vedea. Vreau să lămuresc ceva la început, nu sunt supărată pe nimeni, doar dezamăgită de mine. Aşa că am decis în virtutea inerţiei să mă retrag un timp după net. Mă rog, atâta timp cât Trexel, de unul singur, va duce la capăt foiletonul, veţi mai avea ce citi, altfel, doar dacă îmi vine vreo idee, ceea ce şi mie mi-ar fi greu să cred. Şi nu orice idee, una măreaţă. Dar s-a dus vremea ideilor măreţe, aşa că voi termina un puzzle de o mie de piese, înainte să mi se mai întâmple ceva cu adevărat măreţ. Cum va dura cel puţin o lună treaba asta… presupun că despre asta e vorba.

Mă gândeam, nu ştiu dacă seria „Dinastiile” va ajunge până la capăt, dar, dacă o va face, va fi şi ultimul lucru pe care-l voi publica. – Şi iarăşi, nu are legătură cu nimic anume -. Ar fi trebuit să o fac de atunci, dinainte de-a mă suna Voicunike, dar iată că n-am avut suficientă tărie. E vina lui că m-am reapucat de scris 😀 – glumesc.

Sigur că voi mai fi pe net, doar nu credeţi că o voi lăsa vreodată pe Crina singură în gura lupilor… nuuu, pentru ea vă tai pe toţi, bucăţi, bucăţi 😀 Un merit mare a avut blogul ăsta în aproape doi ani de existenţă: mi-a adus mulţi prieteni. Nu o să-i enumăr după un criteriu anume, o fac doar pentru a le spune că ştiu că îmi sunt prieteni, iar asta nu se va schimba niciodată cu blog sau fără: Crina, Cella, Corina, Isabella, Maria Barbu Ion Borgo, Simona Ionescu, Kmi, Bebe, Voicunike, Omu’,  Octavpelin, Vania, Nea Costache, Trexel şi, îmi place mie să cred, Bogdan Hrib. Sigur, sunt şi oamenii care au crezut cel mai mult în mine. Bine că au crezut ei, că eu m-am lăsat de sportul ăsta 😛

În ultimul timp m-am mai bucurat de câţiva tineri prieteni: Shauki, Silvana, Ştefan (el e mai vechi), Mihai… Îmi cer scuze dacă am uitat pe cineva, aştept să fiu trasă de urechi, adresa mea de mail o ştiţi, aşa că nu vă opriţi.

Au mai fost oamenii pe care i-am îndrăgit de cum i-am cunoscut: Darius şi Chinezu. Ei n-au nevoie de o prezentare specială, pentru că sunt speciali. Doamne ce-am mai râs 😆 Păcat că n-am reuşit să intrăm şi noi într-o librărie 😉

Ar fi mai mulţi de amintit, dintr-un motiv sau altul, dar m-aş lungi prea tare şi, ţinând cont că m-am trezit la ora şase – da, da, să bată clopotul – cred că mă voi întoarce înapoi în pat 😛

Decizia mea nici nu o voi explica şi nici nu vă voi lăsa să o comentaţi. Nu am nevoie nici de „te rog”, nici de „ bine ai făcut”. E a mea. Atât cât mă va ţine ea. Oricum, nu am nevoie de blog pentru a-mi vizita prietenii, chiar dacă pe unii dintre ei doar virtual. Şi nici pentru a ţine legătura cu ei. Mai avem şi mess, mai avem şi telefoane şi alte mijloace.

O să vă întrebaţi de ce nu şterg blogul. Pentru că îmi e teamă că voi semăna prea mult cu Vania 😆 Nu, nu, n-are legătură. Pentru că, aşa cum ştiţi, nu îmi voi mai recupera adresa când mi-or intra minţile în cap, aşa că, după cum am spus, dacă Trex nu are de gând să scrie în continuare la foileton, atunci trebuie să aşteptaţi „Ziua în care se va sfârşi pământul” 😀

„Dinastiile”, de asemenea, mâine va avea parte de ultimul articol. Pentru cei interesaţi de lansări, dacă vor mai fi, sunt sigură că veţi afla şi din alte surse. Cu privire la articolul de mâine nu vă spun decât atât, ce am avut de spus, am spus în privat, restul, dacă veţi avea chef, veţi spune voi acolo unde vă voi indica, dacă nu, nu.

După ce voi termina Bibliotecarul, singura carte pe care o voi mai scrie, va fi în colaborare cu Trexel şi, desigur, va fi o poliţistă. Vom vedea mai exact atunci când va fi cazul. Adică vom vedea noi doi, că n-am de gând să mai împărtăşesc nimic din ceea ce fac pe planul ăsta. Adică, oricum, v-am cam spus tot: Dinastiile – asta dacă editura nu va renunţa la ele; Bibliotecarul, pentru că nu îmi place să las lucrurile neterminate şi o carte în colaborare pentru că eu cred că Trexel merită şansa asta. Poate, cine ştie, între timp mă angajează Denis ca agent şi m-am scos din criză 😀

 

Ok, deci sunt în pauză, în pauză de orice, dar mai ales de gândit. Şi ca să termin pe un ton dramatic: „Să trăiţi bine!” Hă, hă, hă… Împuşcă-te!

Recomand…

Mă alătur şi eu demersului lui Nea Costache, invitându-vă, în primul rând, să îl citiţi şi apoi să fiţi cu ochii pe marii muzicieni români. E o iniţiativă frumoasă, cu toate că eu nu cred că manelistul de profesie se „va coborî” într-atât încât să asculte muzică adevărată. Ar fi prea mult pentru el. Cred că, de fapt, după s-ar sinucide.

 

Ieri am citit o poveste care mi-a adus aminte de Petre Ispirescu. Doamne ce îmi mai plăcea Ispirescu, cum ştia el să le povestească şi să le ducă la bun sfârşit. Un geniu în ale basmelor. Dar iată că basmul nu a murit. Scris impecabil, iar povestea nu numai că e moralizatoare, dar te prinde atât de mult că până la final nu ai cum să nu o citeşti – recunosc, e cam lungă, am scos-o la imprimantă 😛 Sebastian Corn mi-a dovedit că basmul nu a murit. Şi ce frumos a scris basmul. Şi ce inteligent, şi ce exprimări. Cred că Ispirescu, în sfârşit, răsuflă uşurat. Încă se mai poate.

 

Dacă vreţi să faci o incursiune în cultură, dar şi în amuzament, vă recomand cu căldură „Crima letală”. Recunosc că nu am citit-o direct după net. Dar nu sunt cumplit de multe pagini să nu poată fi trasă la imprimantă. În plus, poveştile, pe lângă demersul cultural fin, sunt pline de umor. Se citesc uşor şi când le veţi termina, zâmbetul vă va fi atât de lung, încât nu o să ştiţi ce vi s-a întâmplat.

 

Pentru că tot sunt la cărţi, muzică şi cultură în general. Şi pentru că tot nu am timp de altceva. Trebuie să vă spun că noptiera mea a ajuns, de fapt, un munte de cărţi. Azi am fost să cumpăr „Cu sânge rece şi albastru”, cartea Ivonei Boitan. Normal, pe lângă asta am mai luat şi „Coralie” dar şi „Trenul de trieste”. Mda, că nu aveam destule pe listă. Aşa că am făcut un morman şi mai mare. Dacă o să şi apuc să le citesc, mă declar martir al poporului. Aşa că m-am dus la Mall, la Diverta şi am întrebat: „Ceva nou la Tritonic?”. Mă rog, au un raft întreg la Diverta din Mall-ul piteştean, dar e greu să te prinzi care sunt noi şi care sunt vechi.

Tipa îmi zice: „Iar Tritonic?”. Şi îmi explică că mai mulţi inşi au fost interesaţi în decursul zilei de această editură. Ok, apoi am trecut la RAO. De ce? Pentru că, pur şi simplu, aveam nevoie de nişte cărţi poliţiste care să-mi limpezească mintea. Nu, nu să mi-o limpezească, să mi-o relaxeze. Aşa că: citiţi, citiţi şi iar citiţi.

 

Crina, totuşi, dacă găseşti un politician din ăla spune-i tu că eu cu iadul mă înţeleg mai bine, pentru rai nu votez 😛

Duhuri

E greu. Habar nu am cu ce să încep. Am multe de zis şi puţine în folosul cuiva, dar fie, nu ştiu care e începutul, dar e unul că altfel nu se poate. Oricum, de ce nu putem noi să începem cu sfârşitul? De ce toate au un început? Eu încep cu jumătatea, numai aşa, să fie toate date peste cap.
 
*
Ce am mai citit, ce am mai descoperit.
De descoperit am descoperit. Ei, da, cum să nu descopăr. Alin, Teo şi Dorin au făcut un forum, un forum cu şi despre cărţi, un forum în care puteţi scrie şi puteţi fi corectaţi sau, cel puţin, veţi primi păreri. Vă puteţi da cu părerea despre filme, jocuri şi nu în ultimul rând puteţi participa la role play. Heheee, ce vremuri. Iată că parcă au revenit. Aşa, dintr-o dată. Păcat că acum nu mai am eu timp de umblat pe net, de scris şi de citit. Dar o să-mi revin eu. O să mă potolesc cu umblatul ăsta şi o să-mi revin. Că nu o fi foc. – Domnule Hrib, mai trăiţi?
De citit, am citit, dar nu chiar zilele astea. Adică mai acum vreo lună. De ce nimic de atunci, ei nu chiar nimic, că încă mai citesc la „Istorii pierdute”, cam fără chef, sunt cam obosită. Adică până şi eu mă cred, câte opt ore la volan nu e chiar o relaxare. Şi când ajung acasă abia mai am chef şi de mine. Ei, parcă asta e o problemă. Ziceam că am citit. Da. O carte foarte mişto. Nu, nu e fantasy. E un thriller. „Magie întunecată” a lui Philip Kerr. E un thriller istoric. O carte plină de inteligenţă. Aici facem cunoştinţă cu mintea strălucită a lui Newton, da, exact el, povestea bazându-se şi pe datele biografice ale personajului, şi cu iscusinţa protejatului său, Ellis, în mânuirea spadei. Da, e un fel de Holmes al unei alte lumi. Vă las pe voi să descoperiţi ce e istorie şi ce e ficţiune. Oricum, o carte foarte bună.
Şi, pentru că timpul nu mi-a mai permis, vă anunţ o nouă apariţie a revistei „Noi, Nu!”. Gata, trebuie să mă reapuc de scris articole. O să mă tâmpesc altfel. Promit Ciprian. Zău, zău 🙂
 
*
Ce am mai auzit.
Am auzit că mărita noastră Crina, ştie a râde din orice. Sau, cel puţin, ne învaţă pe noi să mai şi râdem, cică face bine la ten. Eu îi dau dreptate, la cât râd, am numai coşuri, dar riduri neam 😀
 
*
Ce s-a mai întâmplat.
Vania şi-a şters blogul şi a revenit cu un altul pur literar. Să-i urăm succes, mă rog, de parcă n-ar avea. 😛
 
*
Ce am mai făcut.
Şi ca să fie clar pentru toată lumea, ăsta e începutul 😀
Am făcut de toate, dar, în materie de blog, fac unele rele. Aviz amatorilor. Pentru că unii pur şi simplu nu au auzit de polemici civilizate şi, pentru că, m-am săturat să îi tot bag la spam, am decis să îi umilesc editându-le comentariile. SĂ NE ÎNŢELEGEM: ACCEPT PĂRERILE CELORLALŢI, ORICARE AR FI ELE, DAR NU ATUNCI CÂND SUNT NEPOLITICOASE. Nu vă convine, problema voastră. O să vă ardeţi pe pielea domniilor voastre. Eu nu vin la voi pe blog să vă spun cât sunteţi de proşti, chiar dacă o gândesc, o ţin pentru mine. Unul mai Bătrân, e foarte revolatat că i-am editat comentariul. Ţi-am zis nene că dacă mai bagi un singur comment o să-ţi pară rău? Ai fost avertizat? Atunci scuteşte-mă. Nu ai de ce te plânge. Ai zis că nu îţi e ţie frică de o Muje. Ei bine, crezi că mi-o fi mie de tine? N-ai să vezi. Ratatule. Învaţă să te porţi, apoi mai vorbim. Ok? See you. Sau nu!
*
Şi ăsta e tot un fel de mijloc.
Nea Costache e din ce în ce mai tare. Scrie super bine pentru o primă încercare. Ştie să se apropie de personaje şi să le iubească ca pe proprii copii. Aşa că m-am gândit să vă spun şi vouă. E păcat să nu îl lecturaţi.
 
*
Habar nu am dacă ăsta e sfârşitul.
Cella, gata, mă apuc de scris. Nu mai umblu ca nebuna. Promit. M-am lăsat de prostii. Gata. Termin arkuda şi ţi-o trimit. E cazul să o termin. E cazul să mai continui şi alte proiecte sau să dezvolt altele. Tu mi-ai dat mereu încredere. Ai fost mereu aproape de mine. Iar eu nu te pot răsplăti decât scriind sau, într-o zi, pot să îţi fac o vizită. Dacă mă primeşti. Dau eu cafeaua 😀
Acestea fiind spuse şi, considerând că am inclus cam tot ce aveam de spus azi, o să mă apuc puţin de scris. Să văd dacă mai ştiu cum se face. Poate mai ştiu, poate nu mai ştiu.
 
P.S: Eu ţin la toţi prietenii mei. 😉

 

 

Cine imi place si de ce…

Preiau şi eu leapşa de la Mana. Aşa să am ce vă scrie. Cum bine vedeţi, nu prea mai am vlagă de scris poveşti pentru blog, iar Sărutul Morţii, încă nu ştiu dacă e de valorificat sau de aruncat pe aripile netului. Vedem, vedem.
Aşadar, cine îmi place şi de ce. Greu. La mine e foarte greu. Nu am repere în lumea aşa ziselor „vedete”, fie ele de la noi sau din afară. Nu am idee dacă îmi place sau nu cineva în mod deosebit. Clar e că de la fiecare om, tangibil, iau câte ceva ce îmi place. De la Vania am luat o vorbă foarte drăguţă: „Futu-i!”, dar, la drept vorbind, am furat, doar puţin, şi din stilul lui de-a scrie. E cam peste putinţa mea. Împrumut de la anumiţi autori stiluri. Asta este, n-am ce face. Încă încerc cu disperare să fur de la Gabriela şi de la Nea Costache. Dar, din păcate pentru mine, ambii sunt prea sus. Mai am până acolo. Nu ştiu ce, poate experienţă de viaţă, poate maturizare. Oricum, îmi dau seama că la nivelul ăla îmi e greu să ajung. Dar mă caţăr. Zău că da, sper doar să ajung şi la vârf. Să nu alunec.
Am mai luat şi de la alţii. Acum eu ştiu dacă e vorba doar de calităţi. De exemplu: mi-a plăcut întotdeauna confruntarea directă dintre mine şi Maria. La chestii deschise, cred că a fost persoana care a reuşit cel mai mult să mă scoată din carapace. Cu toate că nu ne cunoaştem face to face, zău că am avut momente în care am crezut că o ştiu de o viaţă. Nu ştiu cum e în relaţia cu alţii şi nici nu îmi pasă, dar de la mine, cum necum, a scos tot ce era mai bun. Zece minute de vorbă cu ea mă încarcă o lună. Poate şi mai bine, aşa cum alţii mă descarcă. Chiar mă gândeam azi că din toţi oamenii pe care îi cunosc, la nivel intelectual, Maria e cea mai apropiată de mine. Nu mă înţelegeţi greşit, dar, de cele mai multe ori vorbim aceeaşi limbă şi avem cam multe pasiuni comune.
Am luat şi un pic de avânt de la Victor. Mă gândesc eu că şi aroganţa e bună. Şi chiar e în cele mai multe cazuri.
De la Mana am învăţat că oamenii nu sunt ca la TV. Mă rog, cel puţin, ea nu e. Chiar discutam azi că e o persoană deosebită. Din ce punct de vedere? E foarte modestă. Nu ştiu dacă eu, în locul ei, aş fi putut fi aşa, eu sunt o regină din toate punctele de vedere. Şi o admir pentru asta. Uneori îmi am impresia că felul ei plăcut de-a fi face parte din acea bună creştere. Modestia, totul. E greu să o întâlneşti pe Mana şi să nu simţi chestia aia deosebită.
Crina, nu te-am lăsat la urmă. De la Crina am învăţat altceva, simţul umorului e esenţial. Iar ea are din plin.
O altă persoană pe care nu o cunosc e Cella. Îmi e dragă Cella. Iar ea, mereu a fost aproape de mine. Pe lânga asta, e singura persoană care mă poate asculta şi înţelege din punct de vedere literar. Nici nu ştie ea cât înseamnă asta pentru mine. Dar nici nu-i spun. Nu vreau să şi-o ia în cap 😛
Nicu, e o enigmă pentru mine. De câte ori zic că am ajuns acolo, îmi dau seama că nu. Ce secretos, domnle’. Dar ăsta e farmecul lui.
Tata Borgo, îl plac pentru vitalitatea de care dă dovadă. Şi mă uimeşte zi de zi. Şi ce să mai spun despre poveştile pe care le spune. Nu mai am ce spune. Blue, Şukărit, Kmi… hehe, câţi mai sunt. Sunt mulţi. Cum să mă raportez doar la unul?
Aşadar, îmi plac mulţi oameni. Nu pot spune că am un reper. Că unul anume e mai presus de altul din punctul meu de vedere. Nu, nu vă miraţi că nu vă spun de cineva pe care voi nu cunoaşteţi. Eu nu am prea mulţi prieteni în lumea reală. Iar cei pe care, zic eu că-i am, sunt enumeraţi pe aici. Eu cred că fiecare om are ceva al lui, ceva ce îl face plăcut. Defecte, sunt şi ele, eu nu cred în perfecţiune. Aşa că nu mă pot raporta la cineva anume. De la oricine învăţ câte ceva şi împrumut ceva. Nu ştiu dacă ăsta e un răspuns care satisface, dar, momentan, e greu să-mi găsesc un reper şi nici nu sunt sigură că vreau.
A, şi era s-o uit pe Ioana. Un copil plin de optimism. Cum să nu o placi, cum să nu te gândeşti atunci când ai o durere la cât de optimistă e ea, departe de ţară şi de cei dragi. Şi cum ştie ea să mă scoată din pasele proaste râzând mereu şi balonându-mă pe mine 😀 Vedeţi? Sunt atâţia oameni de la care ai ce lua. Pe care îi placi, poate doar pentru o părticică a lor, dar aia mă completează pe mine, iar restul nici nu mă interesează. Sunt mai mulţi oameni care-mi plac pentru o părticică a sufletului lor, dar nu îi pot lua pe de-a întregul. Nu cred că sunt genul. Dar, atâta timp cât există o singură părticică din acel om care te mulţumeşte, ce mai contează restul? Cum spuneam, nu suntem perfecţi. Nu caut nici eu perfecţiunea la cineva. Aş fi lipsită de sens să fac asta.