De pe propriul meu mail aflu că…

Ordinea e la nimereală şi se referă la ultimele două luni de normalitate, înjurături, încruntări şi alte cele. Toate astea se petrec pe mail. Unele le-am păstrat că deh… altele le-am şters că mno. Şi uite aşa am făcut o selecţie cu citate din memorie a ceea ce se întâmplă pe mailul meu. Şi să-mi ziceţi voi că oamenii ăştia au treabă acasă şi îi preocupă gurile copiilor 😀

Aşadar:

Am aflat că gândesc cu neuronii lui Ciutacu – aş vrea eu, dar din păcate nu. Dar dacă domnii care susţin asta au avut de gând să mă jignească, n-au reuşit. Chiar aş vrea să facem schimb de neuroni. Dar cică mnu 🙄

Mi s-a mai spus, de curând, că o folosesc pe Crina ca paravan. Asta m-a distrat foarte tare. Aici pot emite şi ipoteze în privinţa celui ce mi-a trimis mailul, pentru că nu sunt chiar mulţi de bănuit. Dar mă întreb ce fel de paravan e Crina? Dragă, după ce îţi iei toate ouăle pe care ar trebui să le încasez eu, te rog să-mi trimiţi factura 😀

Am mai aflat că încerc să prostesc copiii patriei. În sfârşit, s-a prins cineva. Chiar mă întrebam când îşi va da vreunul seama. Felicitări! Mă voi gândi la un cadou.

Mi s-a mai spus să am grijă pe unde merg. – Asta n-am priceput-o!

Am primit chiar telefon de la un patron de „hotele” din oraş care-mi spunea că mă dă în judecată că am scris pe blogul ăsta că el e ţăran. Presupusul patron, că nu l-am văzut prin telefon şi nici glasul nu i-l ştiu, până la urmă, a ajuns la concluziile:

1 Că nu mă dă în judecată dacă mă duc la EL să VORBIM. Dhhh. Acum!

2 Că sunt arogantă.

Nu, 3 nu există. Presupunerea mea e că nu e patronul care zice că e (citat din Vanghelie), ci că e un nene pus de un anume Hali sau Haliphantul sau prostul oraşului pe care l-au dat în gât ziarele că la 42 ani agaţă puştoaice pe Hi5. Da, cu dovezi l-au dat în gât. În plus, nenea ăsta, care-mi pupa mâna şi un picior spunând că sunt sora lui bla, bla, bla, are o mare problemă cu tata. Şi cred io, aşa, cu neuronul ăla lipsă că dacă nu s-a putut lua de tata, s-a luat de mine aşteptându-se să-mi dau drumul în pantaloni de teama tribunalului. Sorry! Aştept citaţia 😉

Mi s-a mai spus că dacă merg la Gaudeamus o s-o păţesc. Ce o să păţesc nu ştiu, dar ador surprizele 😀

Mă rog, şi mai era unu’ care spunea că el ştie tot ce vorbesc eu la telefon cu o anume persoană. 😆 Da, la cât am vorbit în ultimul timp şi mai ales la ce, are şi ce asculta. Felicitări! Şi uite aşa aflu şi eu una alta. Şi azi, neavînd ce face, evident, le-am rememorat pe toate.

Mno, şi totuşi am fost destul de ocupată. Nu ştiu de ce mi-au venit toate prostiile astea în cap. În sfârşit. Revin mai pe seară cu ceva serios 😀

Reclame