Conform studiilor cărţile „misterioase” sau cele poliţiste sunt mai pe placul femeilor decât al bărbaţilor. Bine, conform aceloraşi studii, femeile cumpără mai multe cărţi decât bărbaţii. Ceea ce, folosindu-ne logica de trei simple, arată că femeile sunt şi puţintel mai inteligente decât partenerii lor de sex opus. Acum eu ce să zic femeie fiind, că nu e adevărat? Păi, s-ar putea să fie, dar, la fel de bine, s-ar putea să nu fie. Aşa că ce ar fi să facem un război al sexelor. Sigur, un război paşnic. Haideţi să vedem cine citeşte mai mult: femeia sau bărbatul? Cum facem monitorizarea? Simplu, veniţi la Festivalul de Mystery and Thriller de la Palatul Şuţu începând cu joi, 23, adică poimâine, de la ora 10:00 până duminică, 26, ora 18:00.
E primul festival de carte din România. Iubitorii, pasionaţii, fanii genului, vor avea ocazia să găsească toate cărţile la un loc. Toate cărţile care-i interesează cu adevărat. Dar nu e vorba doar de cărţi. Bogdan Hrib vă va povesti de ce publicăm dar nu vindem. Monica Ramirez vine cu povestea Alinei Marinescu, Lucia Verona ne v reîncânta cu minunata „Crimă de la Jubileu”, în timp ce eu şi Andra Pavel vă vom spune cum puteţi oferi săruturi mortale. Dar asta nu e tot. Dacă vreţi să vă convingeţi trebuie să vedeţi cu ochii voştri. Surprizele se vor ţine în lanţ (adică le-am legat bine să nu cumva să ne scape), cărţi vor fi cu tonele şi, poate, dacă sunteţi cuminiţi şi autorii voştri preferaţi vor fi acolo pentru a vă oferi autografe sau pentru a vă lămuri anumite aspecte.
Ieri, câţiva membrii ai juriului, stimabili, desigur, s-au întâlnit, alături de iniţiatoarea concursului Blog de Blog cu Corina Creţu. Să mai stăm şi noi la o bârfă, la o vorbă. Logic, dintre fete – eu, Lucia, Simona şi Corina – nu putea lipsi George Şerban – imaginaţi-vă voi că l-aş fi strigat ca pe Florin Călinescu.
Între o mie de subiecte documentate, bine puse la punct şi serioase, mai apare unul. Adică, cu mare bucurie, GS ne întreabă dacă am văzut „Crima de la Cernavodă”. Eu cu Lucia, din lumea AXN-ului, eram pe lângă. Aşa că GS ne povesteşte.
Iată ce am înţeles eu – nu am citit ziarele şi n-am urmărit ştirile – cu un unic neuron.
Am aflat aşa că el şi ea, căsătoriţi, au probleme. El suspect de cancer – mama zice că de aia are şi ea şi nu e cancer – prietenul lui cel mai bun – folosesc exprimarea GS-eană – se cere la ea. Ea acceptă. El află. Eu vor să divorţeze, dar nu prea vor aşa că decid să se sinucidă împreună. Zis şi făcut. Îl iau pe fratele ei de 14 ani drept martor. – Nu înţeleg, în ziua de azi ca să te sinucizi legal ai nevoie de martor? – Ambii se duc la gârlă, gârla rece. Ea zice ceva de genul e al dracului de frig, nu mă pot sinucide decent în condiţiile astea. Vrei să mor îngheţată? Deci ea se răzgândeşte. El, om serios, cu mintea acolo unde trebuie, zice, neah, ai zis, o faci. Aşa că, văzând că ea e cam friguroasă decide s-o ajute şi o sinucide el. Între timp, prietenul lui cel mai bun, ăla de s-a cerut la nevasta friguroasă se duce şi îi omoară pe părinţii ei. Nu de alta, dar aşa sunt prietenii buni, nu împart numai neveste, ci şi crime. Bun. N-am înţeles de ce. Partea cu părinţii n-am înţeles-o, ca să nu avem discuţii. Acum, omul, adică prietenul, furios, bagă de treizeci de ori cuţitul în fiecare părinte, doi la număr. Cică şi-a ieşit un pic de fire. Adică cam de 60 de ori. Din alte surse aflu că prietenul, după ce-a comis dubla crimă s-a dus acasă la el – de ce nu ştiu – şi apoi s-a întors la morţi şi i-a pitit în nişte covoare. Pe unul l-a băgat sub pat, iar pe celălalt în dulap. – Adică i-a ascuns bine 😉 –
Acum, sursele mele îmi zic că, de fapt, ea nu avea nici o aventură cu prietenul, dar că ea era înfiată şi ea şi alţi doi sau trei.
Scuze, deja m-aţi pierdut. Iar sinucigaşul principal nu s-a sinucis de fapt, doar a dispărut. Iar fratele care nu îi era frate…
Deci nu. Clar. Ceea ce s-a întâmplat azi în Piteşti nu se cheamă turism electoral. E doar turism de campanie. Pentru că nouăzeci din autobuzele care erau în portocaliu, nu aparţineau Piteştiului, nici măcar judeţului. Prahova, Dâmboviţa, Bucureşti etc. Adică avem de unde. Dacă avem de ce nu? Păi nu, păi da.
Ei bine, ceea ce s-a întâmplat azi în Piteşti a fost cu adevărat demenţial. Să reuşeşti într-o zi de duminică să blochezi un oraş întreg e aproape imposibil. Dar lui Băse i-a ieşit. Zău că i-a ieşit. Mai ales atunci când blochezi una din străzile mari şi circulate pentru a băga acolo autobuzele şi microbuzele din alte judeţe pline cu portocalii.
Discuţia dintre un poliţit şi colegul său când se apropia „şeful” a fost următoarea: „Vine şeful, întreabă dacă are loc”. Păi cum să nu? Ar fi fost chiar culmea să nu. Doar de aia au scos toţi poliţaii în drum şi au blocat ce au avut ei chef.
Nu e primul candidat care vine la Piteşti, dar aşa ceva nu s-a întâmplat.
Şi nu, n-am făcut poze în centru, era prea portocaliu şi eu abia mâncasem. Mă înţelegeţi, da?
În plus, spiritul de jurnalist din Xreder s-a trezit brusc. Sigur că nu se va întâmpla nimic doar pentru că vă spun eu, dar tot spun. Numai aşa să vedeţi şi voi ce mişto e să fii portocaliu în ţara asta.
Vă las cu câteva imagini. Sunt 91 în total, pentru mai multe detalii îmi puteţi da un mail sau dacă vreţi şi alte poze se rezolvă 😉
Asta se întâmpla la periferie, ce a fost în centru vă puteţi închipui singuri. Dar trebuie să vă spun că cea mai mare intersecţie din oraş a fost blocată. Trebuia să stai la coadă dacă trebuia să te duci spre altă localitate. Asta se întâmplă destul de greu şi în timpul săptămânii. Dar cum spuneam, nu vorbim de turism electoral. Nu aşa se vor frauda alegerile.
De câteva zile alerg din viaţa mea spre viaţa altora, legată într-un fel sau altul de a mea. Nu mai am timp, pentru că sunt obosită. Şi îs obosită, tocmai pentru că nu mai am timp. Cu toate astea îndrăznesc să-i promit Luciei că până mâine va avea o piesă – poliţistă. Nu pot să o scriu pe cealaltă la fel de repede, aia genială, că are nevoie de rumegări consecutive, aşa că na. Nu pot. Dar o piesă poliţistă de vreo treizeci de pagini pot scoate, mai ales că am deja vreo zece. Până la urmă ce îmi e cu alergatul, ce îmi e cu scrisul, tot un drac.
Cred că azi m-a înviorat puţin Ion Borgo, căruia îi mulţumesc şi pe această cale pentru surpriză. Cu toate că nu ştiu ce am făcut să merit atâta bucurie de la un om aşa bun. De fapt, ştiu sigur că n-am făcut nimic. Dar că am meritat sau nu, tot am primit şi am rămas cu gura căscată. Era şi cazul, cică şi aşa vorbesc prea mult.
Am vrut să scriu ceva vesel, dar nu sunt în starea potrivită. O să-mi revin şi o să revin aşa cum v-am obişnuit. Doar v-am spus că alerg din viaţa mea în a altora. Credeţi că a lor e bună? Nu e. Asta e, le rumeg şi pe astea.
Oana Stoica Mujea 