Dap, Merlin s-a întors, complet distrus, complet fără chef cu nemulţumiri şi vrea somn. Somn, somn şi somn. Acum, dacă Palatul s-a dus sau nu la Ana, rămâne de văzut. Momentan sunt bulversată. Nu pot gândi. Aş răspunde şi eu repede, nu eu, X, la întrebarea cu pricina: Mama, sora şi, momentan, eu. De ce momentan? De ce nu? Doar bine zicea Mana, partenere pot fi mai multe. Cât despre învăţătoare, zice că abia şi-o aminteşte. Deci nu e la fel pentru toţi.
Aşa, că am dat în răspunsuri 😀 Răspunsul e NU. Şi dacă cineva e cu adevărat curios i se va descrie în particular. Nervi? DA. Despre ce vorbesc. Hai că ştiţi, doar un efort mic de-a citi vreo două posturi mai jos şi vă prindeţi. Nu mă pot destrăbăla în public. Am fost o doamnă până la capăt. Bine, bine, rosul unghiilor a fost pe sistem nervos, dar în rest, dap, am fost o mare doamnă. Mi-am reprimat pornirile. Habar nu am cum. Cred că e prima oară când o fac. Minunat, nu-i aşa? A, da, şi nu îmi mai pot mişca o mână. Şi tot da, acum am ajuns, iar capul îmi e greu ca o bucată de plumb. Şi multe altele. Cum spuneam detaliile se dau în particular, dar nu acum. Nu sunt în stare. Nu îmi mai mişc mâna dreaptă… normal, curentul.
În ultimul timp toate inepţiile se ţin lanţ de mine. Nu vă miraţi că iar sunt obosită, distrusă, terminată. Nu e vina mea. Aşa a fost să fie. Că şi soarta asta când ţi se pune în contră, ţi se pune. Iar mie, mi se pune cam mult în ultima vreme. Şi da, aş vrea să se termine o dată. Vreau un singur lucru momentan de la viaţa asta. Fie, două, dar al doilea e pe locul doi. A, v-aţi prin din exprimare? Ciudat. Vreau să scriu, vreau să fiu scriitor de profesie. Nu inginer, nu profesor, nu altceva. Doar scriitor. Şi, desigur, oarecum, vreau concediu. Dar e doar oarecum. Prima dorinţă o înăbuşe pe a doua. Unde o fi şi oboseala exagerată. Şi lucrurile negative care mi se tot întâmplă. Le ironizez eu, dar parcă nu mai pot. Am impresia că cineva face mişto de mine şi se distrează de minune. Am ajuns la acea limită în care nu mai pot lăsa de la mine. Înţelegeţi? Nervii mei au ajuns la o asemenea intensitate, iar nebunia asta, bătaia asta de joc, pur şi simplu nu mă mai lasă să îmi ţin domnia în frâu. Cât trebuie să strângi din dinţi în viaţa asta, că nu prea mai pricep eu? Nu mai am puterea de-a suporta. Acum, în momentul ăsta, nici măcar pe mine nu mă mai suport. Cred că se cheamă saturaţie, dezamăgire. Urăsc oamenii. Vedeţi? Încep să devin nebună. VREAU SĂ FIU SCRIITOR, ATÂT! Nici nu cred că sunt capabilă de mai multe. Şi încep să cred că îmi era mai bine fără socializare. Şi nu vorbesc despre socializarea virtuală, despre cea a dracului de reală. Îmi plăcea mai mult să stau închisă în casă, să nu vorbesc cu nimeni, desigur, apoi îmi displăcea.
Nu am nici un sens. Da, sunt obosită. V-am spus. Mă întorc mâine seară, vorbim atunci. Poate în toane mai bune, mai optimistă. Acum sunt încă în perioada ironizării excesive. Hai să dau vina pe destin, că nu prea ştiu pe cine altcineva aş putea să mă descarc. Poate mâine aflu dacă sunt bună şi de altceva. Că de pus în vitrină, văd că-mi iese. Partea cu scrisul, nu ştiu, de obicei e la latitudinea cititorului. Dar vă spun eu, sunt bună de ieşit în faţă, de lăudat cu mine şi de aruncat. Nu-i minunat? Aş putea la fel de bine să fiu de porţelan. Doar să nu mă sparg.
Stiţi cum e pe lumea asta, unde e prostie e şi durere sau ar trebui să fie.
Nemulţumirile mele sunt multe, cea mai mare fiind că nu am maşină, da, ştiu, pot merge şi cu un taxi, ce mă vait atât?
Ei bine, privind şi eu pe al meu blog, observ că toată lumea caută chestii cu Magda Ciumac. Acum nu mai e Oana Stoica Mujea în topul căutărilor, ci Magda Ciumac. Cum a dansat, ce a zis, unde e live, cum a dormit sau, desigur, cum a cântat. Dumnezeule, uitaţi-vă la emisiune. Cred că până acum cea mai căutată era Elodia, nu ştiu, eu nu prea am zis nimic despre ea, doar că mi se pare stupid. Vă daţi seama cât de stupid mi se pare partea asta cu Magda Ciumac? Nu cred.
Ei bine, lăsând idioţeniile la o parte şi ratingurile făcute din prostie şi cărţile pe care le-am citit, că oamenilor nu le pasă atâta timp cât nu a scos Magda una, din nou mi s-a confirmat că am ajuns să fiu o persoană controversată.
Îmi place treaba asta. Vreo trei, patru luni, nimeni nu mă bagă în seamă. Nu eu m-aş omorî, apoi, din surse, desigur, aflu că iar am fost în atenţia nu ştiu cărui scriitor. E cu atât mai minunat cu cât eu nu am schimbat nici o vorbă cu respectivul sau, poate că da. Nu ştiu. Dar sigur nu. Cum spuneam eu odinioară, îmi lipsesc multe, dar memorie încă mai am. Şi aşa am ajuns iar pe lista de bârfă a uniunii argeşene. Ce nice. De ce? Habar nu am. Ţinând cont că avem o cucoană care a debutat la şaizeci şi cinci de ani şi nu e oaia neagră din Piteşti, cred că aveau nevoie să se ia de cineva, la modul „Sf-ul ăla sau ce e, nu e literatură”. Ca să vezi, bine că e literatură tanti aia la şaizeci şi cinci de ani, de care nu a auzit nici moartea. Adevărul e că le e ciudă, altfel nu pot să înţeleg. Am scris, am publicat, am ieşit şi le-am dat peste nas fără să stau de vorbă cu ei. Şi am făcut operaţiunea de vreo trei ori. Unii, care mai au reviste, mă mai rugau să scriu pentru ei. Dar eu nu am scris decât pentru Jean Dumitraşcu, pentru că ceilalţi nu m-au interesat. Da, e adevărat, le-am zis că o să scriu, dar am făcut-o ca să scap, acum, ce vină am eu că ei se simt lezaţi. Asta se întâmpla cu vreo doi ani în urmă. Cred că le-am promis tuturor scriituri. Ei da, că eu public aşa peste tot, doar să aibă unii ce vinde. Lasă, mă simt bine aşa. Mulţam.
Astăzi mi se spune că iar nu voi fi invitată la nu ştiu ce gală a nu ştiu căror autori piteşteni, argeşeni sau ce or fi ei. Pentru că sunt un om rău şi promovez un gen ce ar trebui să se sinucidă. Am râs cu poftă. Nu din cauza genului, desigur, ci din pricina neinvitaţiei. De ce şi-or fi închipuit ei că îmi fac vreun rău neinvitându-mă. Oricum nu m-aş fi dus. Sunt doi oameni în oraşul ăsta pe care nu-i refuz: Jean Dumitraşcu şi Ioan Focşa. Aşa că nu prea pricep eu de ce îşi dau unii o aşa importanţă. Că nu au de ce. Pe la alte colţuri se spune că sunt prea încrezută pentru a mă duce în rândul lor. Aici le dau dreptate. Ce să văd: o şleată de ramoliţi beţivi? Mă uit la ştirile de la ora cinci, am rezolvat-o. Ei nu au venit, la invitaţia mea, atunci când au venit Marian şi Răzvan Dolea. Aşa că nu văd de ce m-aş duce eu, la nu ştiu ce sindrofie. Nu, nene. Lor li se pare că sunt cei mai buni după planetă, nu vin la alte lansări, nu fac, nu dreg. Atunci să rămână pe planeta aia a lor. De ce au impresia că fără ei eu sunt nimeni?
Am mai văzut eu un articol scris de Marin Ioniţă, care susţinea că majoritatea scriitorilor piteşteni sunt scriitori datorită lui. Mda… Sper să nu aibă vreodată pretenţia că şi eu aş fi din aceleaşi motive, că iataganul e pregătit. Dar, în fine, eu scriu subcultură, din punctul unora de vedere. Aşa că… bleah.
Şi ca toate să meargă bine, că după atâta distracţie aveam nevoie de o revenire cu picioarele pe pământ, nu am nici maşină. Nu, nu am lovit-o. Pur şi simplu, X, a venit, a luat-o şi a uitat să o mai aducă înapoi. Risc să fac muşchi la picioare sau să îmbogăţesc taximetriştii. La cât e de cald, aleg a doua variantă, nu de alta, dar nu îmi plac muşchii 😀
Cam asta e povestea de azi. Mâine nu ştiu ce o să vă mai spun, că s-ar putea să rămân în pană de subiecte, alergând să prind doi iepuri (Sărutul Morţii şi Arkuda), unul dintre ei, fiind trimis urgent către Cella. Mai am vreo zece capitole. Până la întâi august e gata, jur, altfel mă sinucid. În direct, ca doamna Magda =))
Oana Stoica Mujea 