Nu știu dacă ar fi indicat să-mi stea cineva în față zilele astea. Și nu, nu are legătură cu subiectul anterior. Are legătură cu lumea în general și cu un șobolan dizgrațios în special. Nu știu dacă am abordat vreodată subiectul, dar unii oameni sunt distructivi prin natură. Nu pot altfel, decât să trăncăne ceea ce ai vrea să auzi ca mai apoi să te zdrobească. Nu te zdrobesc pentru că asta își propun, o fac pentru că așa le e firea și nu se pot abține. Nu-mi convine nici mie că lumea știe că sunt suficient de sufletistă încât să poată profita, să mă poată impresiona. Nervii mei, jur, sunt pe elastic. Dacă trage cineva doar puțin o să obțină o explozie, iar eu urăsc exploziile. Mai ales pe ale mele pentru că-mi dau stare de neliniște, nu mai gândesc lucid și rămân cu privirea în gol chiar și ore în șir.
Uneori, evident, mai zvâcnesc, asta dacă sunt lăsată în pace, dacă nu explodez și s-ar putea să explodez pe persoanele care nu merită asta. Așa cum spuneam sunt un car ne nervi. Dar cel mai mult sunt nervoasă pe mine pentru că-i las pe toți să se foloseacă de bunătatea mea. Nu, aveți dreptate, e prostie nu bunătate. Oamenii nu merită nici măcar jumătăți de șanse, pentru că de ce le dai o jumătate vor una întreagă, apoi două și tot așa. Nu zic că nici un om nu merită asta, dar unii chiar ar trebui lăsați să moară în prostia și nebunia lor, pentru că-ți dai seama că oricât ai încerca să-i ajuți tot tu pici de prost. Asta-i viața.
Eram în aeroport. Aşteptam să mă îmbarc – nu într-o barcă – şi aşteptând eu aşa primesc un SMS – îi mulţumesc expeditorului. În acel SMS mi se spunea că un nume Cititor SF iar speculează. Normal că iar speculează. Ce altă treabă are? Că doar el e cititor, dar nu se mulţumeşte cu atât, trebuie să-şi bage coada şi în adâncurile editurii pe care, se pare, eu o distrug. Bine îi fac. Din păcate, canalul neoficial – şi ştiu şi cine e 😉 – vorbeşte fără să ştie despre ce. Dar dacă tot am puteri atât de mari, îl sfătuiesc pe cel (cea) ce a spus prostii să-şi dea singur(ă) demisia, altfel semnez eu concedierea. Păi tot mi-au dat puteri, mi se pare normal să mi le exercit. Acum să vedem şi cât îi e de teamă, că văd că celorlalţi le e frică că distrug seriile Fantasy/SF. Iar unii din editură vorbesc fără a gândi. Dacă ar fi fost o informaţie cât de cât exactă, ar fi fost ce ar fi fost. Ceva, ceva ştie neoficialul, dar nu ştie bine.
Nu e nici secret, nici altfel, doar că nu e ce se vehiculează. Despre seriile Fantasy/SF nu ştiu nimic, de fapt, nu ştiu absolut nimic despre nici o serie a Tritonicului, şi nici nu mă interesează. Nu îmi pasă decât de mine şi, desigur, mai e ceva, dar veţi afla la timpul potrivit.
Şi, pe urmă, dacă Tritonicul, nu prin voinţa mea, ci prin cea a celor ce conduc editura, nu ar mai publica SFFH care ar fi faza? Sunt banii lor, ce vă tot freacă ce fac cu ei? Şi chiar de ar fi fost să primesc cadou o editură, idem, ce v-ar freca pe voi? Dar staţi calmi, n-am primit niciodată nimic atât de important şi nici n-am cumpărat Tritonicul, dar pot face concedieri conform contractului de autor 😉
Şi cum spuneam, mai ziceţi că nu aveţi frustrări. Mda, sigur că nu. Penibil, ăsta e cuvântul. E bine că aveţi ce specula, altfel ce dracu’ aţi face cu blogul ăla?
Şi da, sunt în Satu Mare, dar sunt prea isterică să vă dau detalii.
După o zi cumplit de lungă, în care fundul şi spatele meu arată exact ca scaunul maşinii. După alergături, coafor – pentru prima oară manechiură, la ce, nu ştiu – după ce mama mi-a pierdut rochia, dă-i şi aleargă prin tot oraşul, găseşte dadaca pisicii, la dracu’ în praznic şi ia rochia. După ce m-am rătăcit prin cartierul Gavana – Dumnezeule, ce o fi greu să pună şi ei nişte indicatoare: „Spre Spitalul Judeţean”, după mii de înjurături, din suflet, pentru nesimţiţii de la volan, m-am calmat. Şi nu, nu a fost nevoie să iau vreo pastilă pentru asta. Pur şi simplu, am venit casă, mi-am făcut fundul canapea de data asta şi l-am văzut pe Ion Cristoiu. Aşa că mi-au sărit nervii. A, da, şi m-am tuns, destul de scurt. Mi se luase de tot părul ăla. Gata.
Ajung acasă, fac schimb cu Xreder de lucruri. Adică cele din portbagaj. Alea de la mine s-au mutat la el şi invers. Nu mai zic că am de călcat, de… de… de şi mâine dimineaţă o iau din loc. Doamneee, încep să urăsc drumurile, cu toată plăcerea mea de-a sta în maşină.
Bun, intru pe net, bag câteva commenturi acolo unde mă şi duce capul să zic ceva şi caut pe propriul blog googăli. Aşa că îmi dau seama că „delfini”, Dumnezeu ştie de ce, sunt super căutaţi. „Ivona Boitan” mă detronează 😀 , iar numele meu rămâne aşa, un simplu nume. Dar a fost şi o chestie care m-a distrat, o căutare tâmpită dacă mă întrebaţi pe mine: „spp molestează studenţi în pantofi de sport”. Ce? Spp-ul are vreun fetiş cu pantofii de sport? Funny!
Trexel, în sfârşit îşi termină lucrarea, desigur, poate vă aşteptaţi să v-o dau, să o citiţi. Dar nu, o să fac asta marţi seara, ca să nu vă plictisiţi până vineri. Să citiţi uşor. Aşa, fără grabă de teamă că mâine bag altceva.
Bine, nu vă las mare lucru acum. Nu-i nici literatură, nici ceva relevant. Eu ştiu doar că sunt naşă la Alba Iulia şi că mâine trebuie să dovedim un drum al dracului de lung. Restul, vorba reclamei, e can-can.
Vor avea grijă fetele de voi când vor putea. Care fete? Ce întrebare: Cella şi Crina, normal. Aşa că gata, mă duc să-mi termin cartea… ă…ă…. de citit, desigur 😀
Să ne auzim cu bine duminică. Vă doresc un weekend plăcut tuturor! Nu ştiu dacă naşa va mai avea timp să intre pe net, dar va încerca 😉
Oana Stoica Mujea 