Care mă trezeşte şi pe mine?

Bine, ieri am dormit trei ore. Acu’, din câte văd, nu prea am somn. Mă rog, peste o oră voi fi tămâie. Asta e clar. Dacă vă întrebaţi, da, e 5:40. Taman dimineaţa. Când lumea normală iese la păscut cu vacile (fiecare ce vacă are pe acasă).

Dar cel puţin am făcut treabă. Adică:

Am scris o ştire din trei unghiuri de abordare diferite, având acelaşi subiect, clar.

Pe acelaşi subiect am scris un reportaj şi tot aşa am făcut o anchetă.

Vai mama mea, cine m-o fi pus pe mine să spun că sunt în stare? Sigur că nu era pentru mine. Ci tema unei prietene care face jurnalism. Să nu mă întrebaţi de ce i-am făcut-o eu, că eu nu mă mai întreb de mult timp. Am luat la exameneee, adică ea le-a luat, normal.

Apoi, pentru că am promis, şi na, nu se face, zău că nu. Dacă am zis, am zis. Cu toate că fac pariu că Vali Badea şi-a luat gândul de la mine 😛 Ei da, am scris pe blogul omului, că e şi el mic şi în sesiune. Iar eu, desigur, sunt prea bună 😀

Dar eu am o problemă. Cine mă trezeşte pe mine la 11? Nu de alta, dar am treabă. Acum nu puneţi toţi mâna pe telefoane. Vorbiţi între voi, ce naiba 😀 Ei? Asta da dilemă. Să vedem. O fi cineva în stare să-mi dea trezirea?

Reclame

36 ore de nesomn…

În 36 de ore am apucat să dorm o oră jumătate. Un drum lung până la Botoşani şi unul şi mai lung la întoarcere. O întâlnire de două ore, din care am înţeles diverse lucruri, dar creierul meu era în piuneze, aşa că mai mult am dormit cu ochii deschişi şi am zâmbit. Dap, am avut şi net. Hotel de patru stele, că băieţii se pricep. Când te invită, te invită. Terasă, parc, grădini. De toate. Dar cine să le vadă. După 36 de ore de nesomn, patul a fost singurul care a contat cu adevărat. Că am răcit pe drum, asta face parte din viaţă. Că sunt naşă sâmbătă, asta e başca. Se completează cu răceala, ameţeala, durerea de cap şi stările de vomă.
Da, azi am dormit. Oricum, ochii mei nu ar mai fi stat deschişi. Mintea mi se plimba haotică prin alte părţi, somnul era musai. Aşa că a fost. Ce să mai. Bine nu mă simt. V-am spus, sunt răcită ca dracu’. Ochii îmi joacă în cap, iar gândurile tot aiurea au rămas.
Acum încerc să îmi revin. Am vizite din Alba Iulia, vărul meu, primar, cum altfel. Aşa că, răcită ori ba, tot nu am parte de odihnă. Da, durerile sunt şi ele. V-am spus că-mi vâjâie capul? Nu, nu am temperatură. Eu fac rar din astea. Dar ca să fie treaba dusă până la capăt, am fost nevoită, fără maşină, a face cumpărături pe ploaie. Poate va veni şi temperatura. Vom vedea. Până vine vărul meu, mai bag un somn, că altfel cum. Nu pot altfel.
Mâine ce voi avea şi eu o zi mai liniştită. Vineri iar, pregătiri cu capul meu, cu rochia, cu costumul lui X, cu toate nebuniile, iar sâmbătă, spre Bran. Acolo se petrece nunta. Asta este. Cred că aş rezista şi 48 de ore fără somn, dar apoi, spre Bulgaria, cum dracu’ mai rezist? Nu se ştie. Vom vedea. Da, la bulgari îmi iau laptopul cu mine. Nu scăpaţi de mine. Asta e clar. Nu îmi pot bea cafeaua fără net, e dependenţă. N-ai ce-i face. Asta e.
Acum, spre final, îi mulţumim Crinei pentru cadouri cu specificaţia că o vom scoate din blogroll 😀
Vania, eşti pe fază, da?