Bine, faceţi ce vreţi

Văd că n-am cum să opresc fenomenul în masă oricât m-aş strădui. Vania a început deja să sărbătorească, de zici că e ziua lui. Crina mă sună şi mă întreabă dacă îmi poate ura, apoi apare şi Mami Nineta cu o poezie fabuloasă. Ce să mai zic de Nicu şi de Tata Borgo pe care i-a apucat de acum o săptămână. Doamneeee, parcă a luat-o lumea razna. Măcar pot să vă mulţumesc anticipat? Să nu mai fiu nevoită în ziua respectivă să intru pe bloguri? Pot, sigur că pot.

Sau îmi uraţi până miercuri şi în ziua împricinată vă opriţi. Vreau şi eu să scriu de cărţi, de lume, nu de ziua mea. Îmi daţi voie? Mulţumesc!

Mă gândesc că şi voi aveţi lucruri mai interesante de scris. Sau îi puteţi aduce un omagiu lui Balzac şi lui Copos, că au fost născuţi tot în ziua fatidică. Adică soluţii aveţi. Pot să vin şi cu alte idei dacă doriţi 😀 Mai am câteva 😛

Pune şi tu banner

Pune şi tu banner cu „Războiul reginelor”.

 

Laura, mulţumesc pentru cod. Recunosc că nu mă pricep deloc la lucrurile astea, coduri, html, etc. Pentru mine rămân o enigmă 🙂

 

Poţi ajuta şi tu „Războiul reginelor” să devină cunoscută. Aşa că vă voi rămâne veşnic recunoscătoare dacă puneţi un banner pe siteul/blogul vostru.

 

Codul mai jos:

 

 

<a href=”http://dinastiile.wordpress.com/&#8221; mce_href=”http://dinastiile.wordpress.com/”><img border=”0″ width=”160″ src=”http://i537.photobucket.com/albums/ff338/laurai1983/RazboiulReginelor-1.jpg&#8221; mce_src=”http://i537.photobucket.com/albums/ff338/laurai1983/RazboiulReginelor-1.jpg”/></a><br/&gt;

P.S: Le mulţumesc celor care au pus deja bannerul.

 

P.S: Cartea e susţinută de: Crina (prima, recunosc 😀 ), Laura, Adina, Trexel, Vania, până acum. Cella, dar fără blog 🙂 şi Shauki dar fără cod.

Rectificare: Shauki cu un super cod:

<a href=”http://dinastiile.wordpress.com/” rel=”attachment wp-att-24″><img src=’http://shaukisbookcase.files.wordpress.com/2009/01/razboiul_reginelor_prezentare.jpg‘ alt=” /></a>

 Carte recomandata de: Teritoriul meu Merci!

 Nu stiti ce pierdeti, spune si Nicu 😛

 

Din sangele Iarei X

O nouă crimă, acelaşi principiu ca şi cea din urmă. O nouă catastrofă. Vampirii erau implicaţii, ăia cu mâinile lor drepte la fel. Eu trebuia să mă feresc de toată lumea, dar şi să mă încred în toţi. Ajunsesem să-l urăsc pe Cal pentru felul lui cretin de-a fi. În Sal aveam şi nu aveam încredere. Alizee mă incita, iar Braa, cumva, îl simţeam sincer, dar, undeva, ascundea ceva. În fine. Sunt vampiri, doar nu mă aşteptam să-şi pună sufletul pe tavă, dacă ar avea unul, evident.

M-am întors cu greu pe partea cealaltă, ultima misiune îmi produsese ceva dureri, chiar unele destul de complicate. Vânătăi şi tot tacâmul, unde mai pui tăietura aia urâtă. Şase copci. Dumnezeule, şi mama mi-a zis să mă fac ziaristă. Aşa aş fi scăpat doar cu vântăi, cel mai probabil la degete.

Când m-am dat jos din pat i-am simţit respiraţia. Ştiam că e acolo, că mă pândeşte. Îl recunoşteam. Nu mirosea ca toţi ceilalţi. De fapt, nu mirosea deloc.

– Braa, cine te-a invitat?

– Menajera, răspunse el ascuns de întuneric.

Urăsc să bag vampirii în casă. O s-o pun pe Felicia să anuleze permisiunea. Nu îmi place treaba asta.

– Futu-i morţii mă-sii de treabă. Ce mai vrei? Să mă omori? Să mă bulversezi?

 Abia atunci i-am privit chipul lui Braa, era înmărmurit. Nu cred că se aştepta să explodez.

– Fata, a zis el încet. Cea ce a murit azi…

– Oh, la dracu’, e ora mea de somn, chiar nu o putem lăsa baltă?

– E important, conchise el.

Am dat drumul la duş. Nu mă prea sfiam de Braa. Îmi era atât de indiferent că aş fi putut face cu totul abstracţie că e acolo, asta dacă nu mi-ar fi răsuflat în ceafă.

– Bine, spune repede, nu am timp de pierdut.

Şi-a aprins un trabuc. Semăna mai degrabă cu un bătrânel simpatic, decât cu un vampir fioros, aşa cu trabucul în gură şi cu privirea galeşă.

– Face parte dintre oamenii lui Cal.

Informaţia era nouă, dar, totuşi, o prevăzusem şi pe asta. Poate că trupul îmi era cotonogit, dar mintea încă îmi mai funcţiona.

– Da, m-am gândit, i-am mărturisit.

– M-am gândit să te avertizez, Cal nu e de încredere. Mai bine l-ai împuşca.

Apa devenise fierbinte. Scotea aburi calzi. Mirosea a căldură şi asta îmi dădea o stare confortabilă.

– Tu ai grijă de Alizee, am informaţii că Marele vrea s-o elimine.

– Cretinul dracu’.

– Şi te rog nu mai intra în casa mea fără să te invit eu. Ne vedem mâine seară, după anchetă.

– Unde?

– Te voi anunţa eu.

– Cum?

– Voi găsi eu o soluţie.

A dispărut. Eu am intrat fericită sub duş. Dar păcate, bucuria mea nu a durat mult, căci rănile au început să mă usture înfiorător.

Cine imi place si de ce…

Preiau şi eu leapşa de la Mana. Aşa să am ce vă scrie. Cum bine vedeţi, nu prea mai am vlagă de scris poveşti pentru blog, iar Sărutul Morţii, încă nu ştiu dacă e de valorificat sau de aruncat pe aripile netului. Vedem, vedem.

Aşadar, cine îmi place şi de ce. Greu. La mine e foarte greu. Nu am repere în lumea aşa ziselor „vedete”, fie ele de la noi sau din afară. Nu am idee dacă îmi place sau nu cineva în mod deosebit. Clar e că de la fiecare om, tangibil, iau câte ceva ce îmi place. De la Vania am luat o vorbă foarte drăguţă: „Futu-i!”, dar, la drept vorbind, am furat, doar puţin, şi din stilul lui de-a scrie. E cam peste putinţa mea. Împrumut de la anumiţi autori stiluri. Asta este, n-am ce face. Încă încerc cu disperare să fur de la Gabriela şi de la Nea Costache. Dar, din păcate pentru mine, ambii sunt prea sus. Mai am până acolo. Nu ştiu ce, poate experienţă de viaţă, poate maturizare. Oricum, îmi dau seama că la nivelul ăla îmi e greu să ajung. Dar mă caţăr. Zău că da, sper doar să ajung şi la vârf. Să nu alunec.

Am mai luat şi de la alţii. Acum eu ştiu dacă e vorba doar de calităţi. De exemplu: mi-a plăcut întotdeauna confruntarea directă dintre mine şi Maria. La chestii deschise, cred că a fost persoana care a reuşit cel mai mult să mă scoată din carapace. Cu toate că nu ne cunoaştem face to face, zău că am avut momente în care am crezut că o ştiu de o viaţă. Nu ştiu cum e în relaţia cu alţii şi nici nu îmi pasă, dar de la mine, cum necum, a scos tot ce era mai bun. Zece minute de vorbă cu ea mă încarcă o lună. Poate şi mai bine, aşa cum alţii mă descarcă. Chiar mă gândeam azi că din toţi oamenii pe care îi cunosc, la nivel intelectual, Maria e cea mai apropiată de mine. Nu mă înţelegeţi greşit, dar, de cele mai multe ori vorbim aceeaşi limbă şi avem cam multe pasiuni comune.

Am luat şi un pic de avânt de la Victor. Mă gândesc eu că şi aroganţa e bună. Şi chiar e în cele mai multe cazuri.

De la Mana am învăţat că oamenii nu sunt ca la TV. Mă rog, cel puţin, ea nu e. Chiar discutam azi că e o persoană deosebită. Din ce punct de vedere? E foarte modestă. Nu ştiu dacă eu, în locul ei, aş fi putut fi aşa, eu sunt o regină din toate punctele de vedere. Şi o admir pentru asta. Uneori îmi am impresia că felul ei plăcut de-a fi face parte din acea bună creştere. Modestia, totul. E greu să o întâlneşti pe Mana şi să nu simţi chestia aia deosebită.

Crina, nu te-am lăsat la urmă. De la Crina am învăţat altceva, simţul umorului e esenţial. Iar ea are din plin.

O altă persoană pe care nu o cunosc e Cella. Îmi e dragă Cella. Iar ea, mereu a fost aproape de mine. Pe lânga asta, e singura persoană care mă poate asculta şi înţelege din punct de vedere literar. Nici nu ştie ea cât înseamnă asta pentru mine. Dar nici nu-i spun. Nu vreau să şi-o ia în cap 😛

Nicu, e o enigmă pentru mine. De câte ori zic că am ajuns acolo, îmi dau seama că nu. Ce secretos, domnle’. Dar ăsta e farmecul lui.

Tata Borgo, îl plac pentru vitalitatea de care dă dovadă. Şi mă uimeşte zi de zi. Şi ce să mai spun despre poveştile pe care le spune. Nu mai am ce spune. Blue, Şukărit, Kmi… hehe, câţi mai sunt. Sunt mulţi. Cum să mă raportez doar la unul?

Aşadar, îmi plac mulţi oameni. Nu pot spune că am un reper. Că unul anume e mai presus de altul din punctul meu de vedere. Nu, nu vă miraţi că nu vă spun de cineva pe care voi nu cunoaşteţi. Eu nu am prea mulţi prieteni în lumea reală. Iar cei pe care, zic eu că-i am, sunt enumeraţi pe aici. Eu cred că fiecare om are ceva al lui, ceva ce îl face plăcut. Defecte, sunt şi ele, eu nu cred în perfecţiune. Aşa că nu mă pot raporta la cineva anume. De la oricine învăţ câte ceva şi împrumut ceva. Nu ştiu dacă ăsta e un răspuns care satisface, dar, momentan, e greu să-mi găsesc un reper şi nici nu sunt sigură că vreau.

A, şi era s-o uit pe Ioana. Un copil plin de optimism. Cum să nu o placi, cum să nu te gândeşti atunci când ai o durere la cât de optimistă e ea, departe de ţară şi de cei dragi. Şi cum ştie ea să mă scoată din pasele proaste râzând mereu şi balonându-mă pe mine 😀 Vedeţi? Sunt atâţia oameni de la care ai ce lua. Pe care îi placi, poate doar pentru o părticică a lor, dar aia mă completează pe mine, iar restul nici nu mă interesează. Sunt mai mulţi oameni care-mi plac pentru o părticică a sufletului lor, dar nu îi pot lua pe de-a întregul. Nu cred că sunt genul. Dar, atâta timp cât există o singură părticică din acel om care te mulţumeşte, ce mai contează restul? Cum spuneam, nu suntem perfecţi. Nu caut nici eu perfecţiunea la cineva. Aş fi lipsită de sens să fac asta.

Din sangele Iarei – Continuare

Iara in intregime

Am urmărit-o întreaga seară. Nu am idee de ce. Nu mi s-a cerut asta. Dar mi-am dorit s-o fac. E o persoană stranie şi, totuşi, sexy. E ceva ce mă atrage la ea, dar şi respingerea se amestecă cu restul sentimentelor.

E ceva ciudat în întreg aerul din oraş. E o conspiraţie undeva. Pot să o simt. Şi, cumva, ştiu că sunt implicată.

Nu îmi aduc aminte când s-a făcut dimineaţă. Nici să fi dormit nu îmi amintesc, dar, mai clar ca lumina zilei, desigur, nu o plăcere pentru mine, dar o necesitate pentru majoritatea, îmi amintesc întâlnirea cu Cal.

M-am dus la bar, urmărind-o pe Iara. Ştiu că ea m-a văzut, dar, la urma urmei, nu cred că se aştepta să fie lăsată de capul ei. Să facă vreo prostie. A vorbit cu Cal vreo zece minute. Nu, mai degrabă, a ţipat la Cal vreo zece minute. A urlat pur şi simplu. I-a turnat vodka în cap şi a plecat. Nu mi-a aruncat nici o privire. Cred că se aştepta oricum să o urmăresc, dar nu am făcut-o. Cal era noua mea preocupare pentru moment şi, atâta timp cât Braa nu era prin preajmă, simţeam nevoia să mă dezlănţui, iar Cal era simpatic. Mirosea a poliţist, dar şi a altceva.

M-am aşezat lângă el.

– Ciudată prietena ta.

– Nu e prietena mea.

A dat să plece, l-am oprit înfigându-i degetele în mână. Cred că un zâmbet macabru mi-a scăpat pe chip. Căci el s-a făcut livid şi s-a aşezat.

– Eşti vampir, mi-a şoptit.

Mi-am aprins o ţigară.

Dar tu, vreun vânător?-

– O, nicidecum. Sunt… aş vrea… vreau să fiu ca voi.

Am râs.

– O, pretenţii…

Mă privea implorător, când Sal a venit lângă mine, m-a tras afară şi a reuşit să strice totul.

– Ce dracu’ faci?

– Ce faci tu? m-a întrebat el.

– Sincer, cred că aveam chef de sex şi de o gustare. Acum mi-a pierit, mulţumesc.

Mă privea straniu. De parcă nu mai văzuse vampiri în viaţa lui, cu toate că el făcea parte dintre noi.

– Braa încearcă să mă oprească să plec, spune tot felul de prostii la adresa Marelui.

– Braa nu spune niciodată prostii.

Atunci am avut o străfulgerare.

– De unde ştii de Braa?

– O, la dracu’, Alizee, unde îşi bagă dracul coada…

Cal se pregătea să plece, îl zăream prin ferestrele fumurii ale barului.

– Ştii ceva? Fă ce vrei, tocmai mi-a revenit pofta de mâncare.

– Şi sexul? mormăi el.

– Poate mai târziu.

Nu ştiu ce m-a apucat, parcă nu eram eu. Eu nu beam sânge direct din oameni, uram asta. Dar tipul ăla parcă mă chema. Am intrat în bar. Am simţit mirosul aspru al tunului. Nu reuşisem să mă las niciodată. Dar de ce îmi păsa? Asta nu mă putea ucide. Oricum, mirosul de tutun cu cel de bere, m-a trezit brusc la realitate.

Am fugit spre casă. Zorii apăruseră deja. De atunci, nu îmi mai amintesc aproape nimic. Ca şi cum mintea mea ar fi făcut o pauză.