Cine imi place si de ce…

Preiau şi eu leapşa de la Mana. Aşa să am ce vă scrie. Cum bine vedeţi, nu prea mai am vlagă de scris poveşti pentru blog, iar Sărutul Morţii, încă nu ştiu dacă e de valorificat sau de aruncat pe aripile netului. Vedem, vedem.
Aşadar, cine îmi place şi de ce. Greu. La mine e foarte greu. Nu am repere în lumea aşa ziselor „vedete”, fie ele de la noi sau din afară. Nu am idee dacă îmi place sau nu cineva în mod deosebit. Clar e că de la fiecare om, tangibil, iau câte ceva ce îmi place. De la Vania am luat o vorbă foarte drăguţă: „Futu-i!”, dar, la drept vorbind, am furat, doar puţin, şi din stilul lui de-a scrie. E cam peste putinţa mea. Împrumut de la anumiţi autori stiluri. Asta este, n-am ce face. Încă încerc cu disperare să fur de la Gabriela şi de la Nea Costache. Dar, din păcate pentru mine, ambii sunt prea sus. Mai am până acolo. Nu ştiu ce, poate experienţă de viaţă, poate maturizare. Oricum, îmi dau seama că la nivelul ăla îmi e greu să ajung. Dar mă caţăr. Zău că da, sper doar să ajung şi la vârf. Să nu alunec.
Am mai luat şi de la alţii. Acum eu ştiu dacă e vorba doar de calităţi. De exemplu: mi-a plăcut întotdeauna confruntarea directă dintre mine şi Maria. La chestii deschise, cred că a fost persoana care a reuşit cel mai mult să mă scoată din carapace. Cu toate că nu ne cunoaştem face to face, zău că am avut momente în care am crezut că o ştiu de o viaţă. Nu ştiu cum e în relaţia cu alţii şi nici nu îmi pasă, dar de la mine, cum necum, a scos tot ce era mai bun. Zece minute de vorbă cu ea mă încarcă o lună. Poate şi mai bine, aşa cum alţii mă descarcă. Chiar mă gândeam azi că din toţi oamenii pe care îi cunosc, la nivel intelectual, Maria e cea mai apropiată de mine. Nu mă înţelegeţi greşit, dar, de cele mai multe ori vorbim aceeaşi limbă şi avem cam multe pasiuni comune.
Am luat şi un pic de avânt de la Victor. Mă gândesc eu că şi aroganţa e bună. Şi chiar e în cele mai multe cazuri.
De la Mana am învăţat că oamenii nu sunt ca la TV. Mă rog, cel puţin, ea nu e. Chiar discutam azi că e o persoană deosebită. Din ce punct de vedere? E foarte modestă. Nu ştiu dacă eu, în locul ei, aş fi putut fi aşa, eu sunt o regină din toate punctele de vedere. Şi o admir pentru asta. Uneori îmi am impresia că felul ei plăcut de-a fi face parte din acea bună creştere. Modestia, totul. E greu să o întâlneşti pe Mana şi să nu simţi chestia aia deosebită.
Crina, nu te-am lăsat la urmă. De la Crina am învăţat altceva, simţul umorului e esenţial. Iar ea are din plin.
O altă persoană pe care nu o cunosc e Cella. Îmi e dragă Cella. Iar ea, mereu a fost aproape de mine. Pe lânga asta, e singura persoană care mă poate asculta şi înţelege din punct de vedere literar. Nici nu ştie ea cât înseamnă asta pentru mine. Dar nici nu-i spun. Nu vreau să şi-o ia în cap 😛
Nicu, e o enigmă pentru mine. De câte ori zic că am ajuns acolo, îmi dau seama că nu. Ce secretos, domnle’. Dar ăsta e farmecul lui.
Tata Borgo, îl plac pentru vitalitatea de care dă dovadă. Şi mă uimeşte zi de zi. Şi ce să mai spun despre poveştile pe care le spune. Nu mai am ce spune. Blue, Şukărit, Kmi… hehe, câţi mai sunt. Sunt mulţi. Cum să mă raportez doar la unul?
Aşadar, îmi plac mulţi oameni. Nu pot spune că am un reper. Că unul anume e mai presus de altul din punctul meu de vedere. Nu, nu vă miraţi că nu vă spun de cineva pe care voi nu cunoaşteţi. Eu nu am prea mulţi prieteni în lumea reală. Iar cei pe care, zic eu că-i am, sunt enumeraţi pe aici. Eu cred că fiecare om are ceva al lui, ceva ce îl face plăcut. Defecte, sunt şi ele, eu nu cred în perfecţiune. Aşa că nu mă pot raporta la cineva anume. De la oricine învăţ câte ceva şi împrumut ceva. Nu ştiu dacă ăsta e un răspuns care satisface, dar, momentan, e greu să-mi găsesc un reper şi nici nu sunt sigură că vreau.
A, şi era s-o uit pe Ioana. Un copil plin de optimism. Cum să nu o placi, cum să nu te gândeşti atunci când ai o durere la cât de optimistă e ea, departe de ţară şi de cei dragi. Şi cum ştie ea să mă scoată din pasele proaste râzând mereu şi balonându-mă pe mine 😀 Vedeţi? Sunt atâţia oameni de la care ai ce lua. Pe care îi placi, poate doar pentru o părticică a lor, dar aia mă completează pe mine, iar restul nici nu mă interesează. Sunt mai mulţi oameni care-mi plac pentru o părticică a sufletului lor, dar nu îi pot lua pe de-a întregul. Nu cred că sunt genul. Dar, atâta timp cât există o singură părticică din acel om care te mulţumeşte, ce mai contează restul? Cum spuneam, nu suntem perfecţi. Nu caut nici eu perfecţiunea la cineva. Aş fi lipsită de sens să fac asta.

Drumul Împărătesei (III) – OUR

Ascultă, neghiobule, eşti sigur că e drumul cel corect?
Our îşi micşoră ochii şi aruncă gheaţă din dânşii.
– Tu eşti cea care emite teorii fantasgomorice.
– Acelea fiind?
Our bătu nervos din picior.
Doar ai zis că ne urmăreşte Împărăteasa.
– Şi ce-i cu asta – se zburli elfa?
Până şi Nataşa ştie că Împărăteasa nu iese în afara pământurilor ei.
– De ce nu iese? Are un băţ în…
Piticul îi închise gura.
– E aproape.
– E – confirmă elfa.
Vântul începu să bată. La început încet, abia mângâindu-le figurile. Apoi, din ce în ce mai tare.
– E supărată – spuse Our.
– Cine?
– Împărăteasa.
– Şi cum îţi dai seama?
– Vântul.
Elfa privi nedumerită în jurul ei.
– E şi vrăjitoare?
– Nu chiar, dar ştie să mânuie vântul.
– Atunci o să-i cer despăgubiri. Nu ştie că încă nu s-a inventat coaforul şi că îmi e destul de greu să îmi aranjez părul?
– Elfii – bombăni piticul.
 
*
Zâna privea cum apa se loveşte de pietre. „Oare o durea?”
– Oh, pe numele oricărui zeu, numai prostii ai în cap – o apostrofă Vania.
Zâna încerca să nu îl bage în seamă. Destul de greu şi fără rezultate, căci nu făcea altceva decât să vorbească despre cât de grozav fusese Onici, un grum, se pare, sau cât de talentat era unul Tufiş. Mă rog, nu că ea s-ar fi prins dacă era un tufiş sau aşa îl chema. În plus, o dispera cu citirea gândurilor. Abia aştepta să se proclame democraţia, căci ura intruziunea asta în intimitate.
– Da, s-o găsi vreun marinar beat, să se coboare şi prin ţinuturile noastre şi să ne facă democraţi. Lasă, ne ajunge Împărăteasa.
– Împărăteasa are alt rol. Ea poate influenţa, dar nu poate conduce.
Vania râse.
– Îţi dai seama ce combinaţie ar fi? Un marinar şi Împărăteasa noastră care e o doamnă.
– Vrei să laşi prostiile? Ar trebui să ne întoarcem după elfă şi pitic. Agriph e îngrijorat.
Vania râse din nou.
– Da, Agriph e îngrijorat că elfa şi-ar putea găsi vreunul prin pădure. Mă rog, unul care să nu fie pe jumate.
– Nu înţeleg – sări în sus zâna. Ea ar fi riscat orice pentru tine.
– Normal – îi e frică de blesteme.
– Eşti insuportabil, decretă zâna.
– De parcă tu ai fi de suportat. Şi tot ea se plânge – zise vrăjitorul pentru sine. După ce că îmi pierd timpul aşteptând după un pitic netrebnic şi după o elfă roşcată…
 
*
– De ce o fi supărată? – şopti piticul.
– Crezi că-mi pasă? – urlă elfa. Treaba ei. Treaba noastră e să-i găsim ce a pierdut. Nu să intrăm în intimităţi.
– Dar e Împărăteasa…
– Da, exact – spuse elfa.
Porniră mai departe, în sus, pe cărare. Palatul se vedea singur şi stingher în cel mai înalt colţ al dealului sau muntelui, elfa nu reuşea să îşi dea seama. Dar ce-i păsa ei. În ziua de azi, fiecare construia pe unde îl apuca.

 

Drumul Împărătesei (II)

OUR varianta completa
Vania stătea şi medita. Pomul era acolo, râul dincolo. Enervanta zână şi zâmbăreţul centaur, de partea opusă. Bun, nu avea nevoie nici de pom, nici de râu, nici de ceilalţi. Poate dacă ar fi prins vreun Tufiş cinefil, i-ar fi făcut să dispară. Sau, cel puţin, un Ştefan pe care-l să-l bage la zdup de cel puţin trei ori. Poate şi patru. Dumnezeu ştie. Dar ei nu erau. Era doar el şi natura. Desigur, pomul râul, zâna şi centaurul. Nimic cu adevărat demn de luat în seamă.
– Ne întoarcem după elfă, se ciufuli zâna la el.
– Lasă că se întoarce ea. Şi, oricum, ea nu s-ar fi întors după tine.
– Dar nu e adevărat, prostestă zâna.
– Atunci du-te şi lasă-mă.
De atunci zâna stătea botoasă – desigur, nu e cel mai fericit termen, dar exprimă o realitate clară.
 
*
– Vallon cel Bărbos este cel mai tare zeu din lume, protestă piticul enervat.
– Vallon a fost un rege, ţipă elfa. Regii nu sunt zei, sunt doar muritori.
– Habar nu ai de religie.
– Bine că eşti tu deştept.
– Bine, s-o luăm altfel, l-ai zărit tu vreodată pe Pioris?
Elfa se opri şi îl privi cu ură.
– Eu? Pioris e un porc care şi-a aruncat nevasta în dizgraţie. Ce? Ăla e zeu?
Piticul îşi dădu o palmă peste ochi. Cam tare la drept vorbind.
– Bine, şi care sunt zeii tăi?, dacă nu te superi prea tare.
Unia e zeiţa mea, Moartea şi Hidori.
Our bombăni în gând.
– Mă rog, pe ăştia i-au văzut toţi proştii.
Elfa ridică bâta deasupra capului. Noroc că piticul avu inspiraţie:
– Ţie nu ţi se pare că ne urmăreşte cineva?
– Abia acum ţi-ai dat seama? Halal pitic.
Piticul se strâmbă în spatele ei, făcând nişte gesturi nu tocmai… cine ştie ce religie aveau(ortodoxe).
– Dacă eşti aşa bună, lămureşte-mă şi pe mine. Cine ne urmăreşte.
Împărăteasa, îl lămuri elfa.
Piticul căscă ochii mari.
– Eşti tu sigură?
– Sunt la fel de convinsă de asta, cum sunt de faptul că Vallon era doar un rege neghiob.
Piticul scoase toporişca. Gata, nu mai rezista.
Elfa îl privi cu un calm prefăcut.
– Te bat cu o singură mână. Termină cu prostiile.
 
*
Pioris, Unia şi Alnwë (Moartea) priveau după un nor.
– Ciudate creaturi am mai creat şi noi, se minună Pioris.
– Aha, făcu Moartea.
– Elfa e copila mea, te rog să ai grijă de creaturile pe care le-ai creat tu.
Pioris se trase de barbă.
– Mda, şi Iudarr e fiul tău, şi tot idiot a ieşit.
– Pe ăla nu l-am făcut singură, l-am făcut cu tine.
Pioris se întristă.
– Poate că ai dreptate, elfa e simpatică, poate dacă n-ar fi roşcată…

 

Oricum nu scap :))

Updade la început 😀 Doar eu pot aşa. Crina s-a pus de acord cu Omu’. Şi în loc să omor alianul, acum trebuie să-i ascult urările. Normal, doar mie mi se poate întâmpla 😆

M-am tot gândit cum să redirecţionez urările spre Kmi, dar mi-am dat seama că ar fi destul de complicat şi tot nu voi scăpa de „la multi ani!”. Mai ales că Vania, Crina, Omu’, Cella şi Tata Borgo au început de acum trei zile. Iar pe Vania şi pe Crina nu îi mai opreşte nimeni cu siguranţă, că ei vor udătura şi doar despre asta vorbesc de trei zile 😀 Ameninţată fiind că de nu voi scoate băutura la anul îmi voi ura singură, ziceţi voi dacă mai am încotro. Nu mai am, asta e clar. Nu mă mai scapă nici dracu’ de această încurcătură.
Dar eu vreau să îi urez Cameliei şi să îi arăt primele mele cadouri 😀 Ei, hai, ziceţi voi că nu sunt rea. Am început să capăt de azi, că aşa îi stă bine omului. Primul cadou nu vi-l arăt că e cam intim, dar cu al doilea nu mă dezic. Deci, sandale de condus. Hehe, nu începeţi că au toc, ăla e toculeţ, iote tocul, ăla e. Şi tocul nu mă incomodează, mare, mic, să fie. Talpa să fie joasă, să simt acceleraţia, că uite aşa era să dau peste robotul ălă de zise Omu’ 😆 . Cadoul trei e un laptop. Şi cum vine, cum vi-l arăt. Că eu împart cu toată lumea. Băutura o pun într-un colţ, iar elfei îi dau şi un sandvici, să nu zică că sunt ţărancă. Bine, ea tot zice, dar ce treabă am eu. Că Satu’ Mare o fi vreun oraş 😀 (Să nu uit cărţile şi geanta de toată ziua).

   (De condus)

 (De condus)

 

 (Tot)

 (Adevarate)

Urările telefonice au început de azi. Ăştia nu ştiu că trebuie să marce? Neserioşi, asta este. Mă sună mătuşa mea de la Alba Iulia – nici ăsta nu prea-i oraş – şi îmi zice toate cele. Eu în loc de mulţumesc, o întreb: „Scuză-mă, dar ai greşit ziua?” . Ea: „ Păi în cât suntem azi?”. Eu: „În 19, şi la fel e în toată ţara”. Ea: „Eu am crezut că azi e ziua ta”. Nu vă mai spun restul că nu e pentru urechi sensibile. Dar cadoul? Şi terminaţi cu florile alea că nu ţin de foame. Banii îi accept doar în plicuri bine sigilate cu numele pe ele, să nu existe confuzii. Şi aveţi grijă că nu mă omor după banii marcaţi, nu de alta dar îmi murdăresc degetele firave şi mai murdăresc şi tastatura noului laptop.
O să mă întrebaţi ce fac de ziua mea. Ce să fac? Aştept comisionul, apoi mănânc şi beau cafea. Ca în fiecare zi, că doar nu credeţi că invit tot poporul să mănânce cu mine. Ştiţi doar cât sunt de zgârcită. Şi dacă vreţi să veniţi, vă plătiţi consumaţia, pe lângă cadou, normal. Doar nu credeţi că-i pomană. Nu, nene. Mai întâi banul apoi curcanul 😆
Una peste alta, sperând cu voioşie că voi scăpa de urări, îi urez eu Mândrei să fie ca o floare, să aibă parte de bucurii, împliniri şi negreşitele succesuri. Restul or veni de la sine. Şi, da, mă bucur că Mândra-i mai în vârstă decât mine, mai ales când am aflat că fac 27 de ani, şi nu 28 aşa cum mă pregătisem eu 😀

 

Ca ziua cu pricina să fie încununată cu succesuri şi cu editările de rigoare, vă invit şi la pişcot şi la şampanie. Şi ca să fiţi siguri că Xreder nu-i acasă şi că e şi şef şi ca orice şef munceşte singur, iată şi dovada. Deci chef…
 
Crina şi Vania să îşi ia tăria din damigeană 😀
 
Mândro, vino lângă mine să ne vadă lumea mai bine

UPDATE 2: Cadoul meu de la Ioana, cadou din suflet. Merci, Ioanaaaa!!!! Te pup mult!

 

La mulţi ani!

La mulţi ani!

La mulţi ani!

La mulţi ani!

La mulţi ani!

 

 

            Să ajungi la vârsta lui Madam Mim, dar nu ca ea! Ai grijă sa n-o ia Merlin razna, da’ nu-l pierde niciodata! Esti o combinaţie reuşită de elf, ştrumf, vampir, vrăjitor si om! Şi d-aia mi-eşti tare dragă…

 

http://www.youtube.com/watch?v=vTlN-wqAzhg

 

Asta-i cadoul meu pentru tine… şi Merlin!

Cu mijloace precare, dar din toată inima mea de ştrumf 😀

 

 

 

🙂     … mai mult nu poate Word-ul
Update 3: A pornit cheful şi la Palat. Împărăteasa nu a vrut să-mi ureze 😀 Dar tot mă chefuieşte 😆

Update 4: Da, o să facem blog update: Cristal mi-a trimis mail 😀

 Update 5: Aoleuuu, la cate ajungem? 😀 Multumesc, Isabelle! Şi ţie toate cele bune.
 Update 5: Aoleuuu, la cate ajungem? 😀 Multumesc, Isabelle! Şi ţie toate cele bune.

 

 

 Alt update: După ce l-am acuzat pe nedrept pe Xreder că îi veni de muncă la ora 23, trebuie să retrag. Am primit 27 de trandafiri minunaţiii!!! Şi Mana, cred că eu o să aflu ce e ăla 😆