Mă pregătesc

Sufleteşte sunt pregătită. Cartea e citită de mult timp. Acum rămâne doar să ne întâlnim şi să-l descoasem pe George Arion în şpe 😀 Apoi urmează, desigur, tema pentru data viitoare. Şi tot aşa.

Dacă vreţi să citiţi o carte cu adevărat genială, vă recomand cu cea mai mare satisfacţie „Sex cu femei”. Lăsaţi-mă să vă dau citatele următoare:

 

[ „Avem de-a face cu oraşul, i-am destăinuit Gabriellei, „el este uriaşul consumator de energie. Dacă n-ar exista locuitorii, oraşul ar căpăta măreţia unui muşuroi dar cred că e prea târziu, sute de mii de oameni sînt în slujba lui, în apartamentele lui, în fabricile şi magazinele lui. Din această cauză s-au micşorat, au devenit meschini şi falşi, deplorabili. Pretinsa dezinhibare nu e decît o pavăză, îşi imaginează că astfel se pot apăra, sunt executanţii unui comportament impus de acest trivial tutore, sînt în controlul acestei puteri hulpave şi oculte ce le mistuie tandreţea şi iubirea”.]

 

Şi…

 

[ Azi, o cerşetoare împărţea pîine la cîini, îi mîngîia, le vorbea cu dragoste maternă îi răsfăţa. Uimitoarea secvenţă s-a topit odată cu plecarea ei, cu dispariţia ei printre maşinile oprite la semafor. Cocoşată sub genţile şi plasele în care-şi ţinea mizera agoniseală, a părăsit senină cîmpul vizual al consumatorilor de cafea ce eram noi, neputincioşii. M-am simţit umilit de graţioasa lecţie de viaţă]

 

Şi mai sunt şi altele mult mai geniale. Pur şi simplu m-a dat pe spate cartea asta. Sunt îndrăgostită de ea. De ce nu mi-a spus nimeni că e aşa de mişto? Oricum, puteţi citit despre ea pe Club.

 

Astăzi între trebi am reuşit să ajung cu maşina soţului meu la spălătorie. Vă voi spune eu şi cu spălătoria, pentru că nu îmi vine să cred că în Piteşti – România există patroni care-şi respectă aşa mult clienţii. Am rămas blocată, dar asta e altă poveste. Aşa ca să nu stau degeaba o oră am luat cu mine cartea lui Straub „Copiii pierduţi”. Am citit vreo 80 pagini. Nu mă mai pot dezlipi de ea. Şi eram sigură că e o tâmpenie. E minunată. Sunt din ce în ce mai extaziată în ceea ce priveşte cărţile. Şi dacă v-a plăcut cartea „Obiecte ascuţite” pe asta o veţi adora. Dar e şi un pic horror, dar nu în genul ăla în care vă aşteptaţi voi. Oricum, sunt atât de multe sentimente acolo că e greu să nu rămâi copleşit.

Şi cu asta, basta. Încerc să fac câte ceva până la întâlnirea de la Librăria Mea. Abia aştept. Am un teanc de cărţi de cărat după mine. Păcat că aparatul foto nu merge, în puii mei. Ne auzim pe seară şi aşteptăm pe oricine doreşte să mai afle ceva despre cărţi.

Reclame

E plin, fraţilor…

untitled1

Da, e plin de bloguri sf-fantasy. Eram şi eu pe net şi căutam nimic şi doar peste ele am dat, siteuri ce adăpostesc poveşti sf and fantasy, şi lumea tot se plânge că nu se citeşte. Ba se citeşte, dar cred că nu prea ne dăm silinţa să căutăm. Şi dacă blgoul respectiv are şi câte zece comentatori, deja s-a pus de-o organizaţie. Vorba vine, dar pasionaţi sunt. Mie mi-a trecut, dar chiar eram curioasă să văd e aşa cum se spune în târg, că nu se citeşte. Nu mi se pare a fi aşa. Bine, şi eu mai citesc de citit, dar mai rar. Nu mai am aceeaşi tragere de inimă, îmi e greu să spun de ce. Pur şi simplu, s-a stins. Chiar şi aseară s-a dat lupta între Taltos – Anne Rice şi Larsson, a câştigat Larsson, asta-i viaţa. Iar cartea mi se pare atât de minunată că nu o pot lăsa din mână. Seamănă cu „Ora vrăjitoarelor” doar că e thriller. Personajul principal, pentru a descoperi un criminal e nevoit să treacă prin toată istoria unei familii. Mişto istorie, mişto personajul feminin – adică dusă bine cu capul 😀 N-aş spune că e chiar darck, aşa cum am auzit. Adică „Obiecte ascuţite” e mult mai brrrr. Dar e foarte bine scrisă, iar autorul se opreşte asupra personajelor până îţi bagă bine în cap ce şi cum.

E plin şi de bloguri literare: poezia şi beletristica sunt la loc de cinste printre bloguri, iar asta îmi pare a fi foarte bine. Bloguri de cititori, scriitori, aspiranţi. Frumos. Şi mai frumos ar fi dacă n-ar apărea conflicte şi invidii în fiecare colţ, dar până la urmă asta este, n-avem ce face. Animalele din noi înving raţiunea.

Bine, şi ca să termin cu asta am să vă spun că SkyRain construieşte un tren cu aburi, vagon cu vagon. Cella s-a băgat în joc, dar eu încă mai aştept vagonul restaurant 😀 Vă băgaţi şi voi?

Obiecte ascuţite

flyer_obiecte_ascutite_interior

Autor: Gillian Flynn

 

Îmi e foarte greu să vorbesc despre această carte şi să o ridic la justa ei valoare. Nu numai că e un debut de zile mari, dar este şi o carte ce are în prim plan personajul, crima rămânând undeva pe locul doi, poate chiar trei.

Totul începe cu uciderea unor copile. Numai fete.

Camille, care se întoarce în sânul unei familii ciudate, bolnave de-a dreptul, persecutată din mamă în fiică, trebuie să facă un reportaj despre crimele petrecute în oraşul natal. De aici se dezlănţuie iadul psihologic. O familie plină de probleme. O mamă care are nevoie de atenţie, de mila celorlalţi, iar pentru asta îşi îmbolnăveşte copiii, un tată vitreg fără nici un cuvânt de spus, o soară – minoră – cu grave probleme de personalitate, ce tânjeşte după dragostea nemărginită a mamei, şi o bunică care trăieşte în umbra tuturor.

Camille, personajul principal, revine în nebunia familiei, astfel ajungând să îşi amintească propriile nebunii şi să se reîntoarcă la ele. Încărcătura psihologică e maximă, crimele rămânând undeva în umbra personajelor, a nebuniei a lor. Totul curge într-un şuvoi emoţional. Acţiunea psihologică este alertă, uneori de-a dreptul înspăimântătoarea.

Dar nici ancheta nu e mai prejos. Mi-a plăcut cum a gândit autorul totul. Exact în momentul în care eşti sigur, poţi jura, şi poţi ridica arătătorul spre criminal, îţi dai seama că ai greşit. Sfârşitul este cu adevărat inedit. Mai rar o astfel de carte.

Dar ţin totuşi să-l contrazic pe King, nu e o carte care să te sperie. Nu ştiu ce l-o fi speriat pe el, dar mă rog. E o carte care te face să-ţi mişti puţin creierul. Să cauţi substratul psihologic, să înţelegi mintea criminalului, dar şi a Camillei. Şi, cel mai important, e o carte care se citeşte fără a-ţi trage sufletul. Nu ai cum să te opreşti să respiri, pentru că eşti tot timpul împins la pagina următoare. Hanibal ar fi gelos pe asemenea minţi bolnave 😀

Nu o rataţi, nu ştiţi ce pierdeţi!

 

P.S: Semne de carte.