Începând cu începutul

1 Da, era seară, adică chiar seara trecută. Şi nu numai întunericul de afară îmi dezvăluia că e târziu, dar şi glasul lui Ciutacu ce se auzea undeva în fundal, urmat de al lui Crin Antonescu şi Mihai Gâdea. Stăteam tolănită şi citeam la cartea asta, când sună telefonul. Eram la pagina 87. Automat că mi-a rămas în minte pagina, doar mă duceam să răspund la telefon. Tocmai începea „În gura presei”. Aşa mi-am dat seama că suntem în jurul orei 23. Atunci când sună telefonul la ore din astea, automat mă gândesc că a murit cineva şi începe să mi-o ia inima la goană. M-am uitat pe ecranul telefonului, număr ascuns. În fine, zic, şi răspund.

Glasul unui bărbat mă întâmpină: „Bună seara, aveţi un televizor pe lângă dumneavoastră?”

„Am”, zic eu, dar cred că aveam un glas cavernos şi iritat.

„Puteţi da pe OTV?”, zice el.

„Nu ţin acest post în tv-ul meu”, spun eu.

„A, ce păcat. Sunt Gabriel Fătu şi tocmai aţi pierdut zece milioane”.

Prrrr, ce să-ţi spun. I-am zis bine şi pa şi mi-am văzut de lectură.

Ideea e că mi-am dat seama imediat că e ceva cu bani de la vreo televiziune din asta cretinuţă. Mă rog, de când m-a întrebat dacă am televizorul lângă mine. Apoi, aveam OTV-ul pe celălalt televizor, din cealaltă cameră, dar nu mi s-a părut necesar să mă deranjez. În plus, cum dracu’ de au numărul meu de telefon? Care e şmecheria?

Şi aşa de dimineaţă aflu eu că OTV-ul are o emisiune care se numeşte „Milionarii de la miezul nopţii”, dar totuşi, nimeni n-a ştiut să-mi explice faza cu numărul meu de telefon. Trebuie ţinut cont că nu dau sms-uri la numere din alea mici, nu sunt abonată pe niciunde, n-am sunat în viaţa mea la nici un post TV. Şi atunci? Dacă-mi explică cineva îi dau o bere.

Până la urmă m-am întors la cartea mea şi am şi terminat-o. Era mai interesant acolo 😉

 

2 Logica mea livrească e în afara oricărei logici.

Mă gândeam aseară că prea rar deschid sertarul cu minuni, dar iată că o mai fac uneori şi descopăr că aş fi vrut să citesc de ceva vreme cartea aia, dar sertarul era închis 😀

Să vă explic. Eu mă duc şi cumpăr câte un teanc de cărţi de obicei. Aşa că apoi mă aşez în maşină şi le împart: asta merge acasă, asta rămâne în maşină. Dintre cele ce rămân în maşină una stă pe bancheta din spate restul se duc în portbagaj. Când ajung acasă, cu celelalte cărţi, unele ajung pe noptieră, altele în sertar. Abia după ce ajung să le citesc pornesc spre bibliotecă. Şi aşa am dat aseară de cartea despre care vă povesteam. Şi nu m-am putut abţine să nu spun trei vorbe despre ea, cu toate că înainte am citit cartea asta. Dar rămâne pe mâine să vă spun ce şi cum.

Cartea din maşină pe care o citesc acum e „Scurtă discuţie cu o mumie” a lui Poe. O colecţie de povestiri. Vă spun eu şi despre aia, doar că, aşa cum îi zice Xreder, „Cartea maşinii” poate avea şi două spătămâni până o dau gata, ţinând cont că din ea se lecturează când îmi beau cafeaua sau când mă duc să-mi spăl maşina.

Mă rog, şi „Geneza” a făcut parte tot din proiectul „Cartea maşinii”, dar pe aia am terminat-o în restaurant, simţind că nu mă pot dezlipi de ea.

 

3 Ceea ce e mai important rămâne la urmă.

Azi la 19 ne întâlnim din nou la „Librăria mea” să dezbatem „Sex cu femei” şi „Cronica unei morţi anunţate”. Puteţi veni şi cu tema nefăcută, nu se supără nimeni. Data viitoare, cu siguranţă, veţi veni cu lecţiile la zi.

Şi îi mulţumesc Ioanei că m-a chinuit cu lectura e-book 😛 Partea proastă e ca la un moment dat nu-mi mai dădeam seama dacă citesc tot cartea aia sau e alta, dar m-am lămurit 😉

Reclame

Magda la putere

Stiţi cum e pe lumea asta, unde e prostie e şi durere sau ar trebui să fie.
Nemulţumirile mele sunt multe, cea mai mare fiind că nu am maşină, da, ştiu, pot merge şi cu un taxi, ce mă vait atât?
Ei bine, privind şi eu pe al meu blog, observ că toată lumea caută chestii cu Magda Ciumac. Acum nu mai e Oana Stoica Mujea în topul căutărilor, ci Magda Ciumac. Cum a dansat, ce a zis, unde e live, cum a dormit sau, desigur, cum a cântat. Dumnezeule, uitaţi-vă la emisiune. Cred că până acum cea mai căutată era Elodia, nu ştiu, eu nu prea am zis nimic despre ea, doar că mi se pare stupid. Vă daţi seama cât de stupid mi se pare partea asta cu Magda Ciumac? Nu cred.
Ei bine, lăsând idioţeniile la o parte şi ratingurile făcute din prostie şi cărţile pe care le-am citit, că oamenilor nu le pasă atâta timp cât nu a scos Magda una, din nou mi s-a confirmat că am ajuns să fiu o persoană controversată.
Îmi place treaba asta. Vreo trei, patru luni, nimeni nu mă bagă în seamă. Nu eu m-aş omorî, apoi, din surse, desigur, aflu că iar am fost în atenţia nu ştiu cărui scriitor. E cu atât mai minunat cu cât eu nu am schimbat nici o vorbă cu respectivul sau, poate că da. Nu ştiu. Dar sigur nu. Cum spuneam eu odinioară, îmi lipsesc multe, dar memorie încă mai am. Şi aşa am ajuns iar pe lista de bârfă a uniunii argeşene. Ce nice. De ce? Habar nu am. Ţinând cont că avem o cucoană care a debutat la şaizeci şi cinci de ani şi nu e oaia neagră din Piteşti, cred că aveau nevoie să se ia de cineva, la modul „Sf-ul ăla sau ce e, nu e literatură”. Ca să vezi, bine că e literatură tanti aia la şaizeci şi cinci de ani, de care nu a auzit nici moartea. Adevărul e că le e ciudă, altfel nu pot să înţeleg. Am scris, am publicat, am ieşit şi le-am dat peste nas fără să stau de vorbă cu ei. Şi am făcut operaţiunea de vreo trei ori. Unii, care mai au reviste, mă mai rugau să scriu pentru ei. Dar eu nu am scris decât pentru Jean Dumitraşcu, pentru că ceilalţi nu m-au interesat. Da, e adevărat, le-am zis că o să scriu, dar am făcut-o ca să scap, acum, ce vină am eu că ei se simt lezaţi. Asta se întâmpla cu vreo doi ani în urmă. Cred că le-am promis tuturor scriituri. Ei da, că eu public aşa peste tot, doar să aibă unii ce vinde. Lasă, mă simt bine aşa. Mulţam.
Astăzi mi se spune că iar nu voi fi invitată la nu ştiu ce gală a nu ştiu căror autori piteşteni, argeşeni sau ce or fi ei. Pentru că sunt un om rău şi promovez un gen ce ar trebui să se sinucidă. Am râs cu poftă. Nu din cauza genului, desigur, ci din pricina neinvitaţiei. De ce şi-or fi închipuit ei că îmi fac vreun rău neinvitându-mă. Oricum nu m-aş fi dus. Sunt doi oameni în oraşul ăsta pe care nu-i refuz: Jean Dumitraşcu şi Ioan Focşa. Aşa că nu prea pricep eu de ce îşi dau unii o aşa importanţă. Că nu au de ce. Pe la alte colţuri se spune că sunt prea încrezută pentru a mă duce în rândul lor. Aici le dau dreptate. Ce să văd: o şleată de ramoliţi beţivi? Mă uit la ştirile de la ora cinci, am rezolvat-o. Ei nu au venit, la invitaţia mea, atunci când au venit Marian şi Răzvan Dolea. Aşa că nu văd de ce m-aş duce eu, la nu ştiu ce sindrofie. Nu, nene. Lor li se pare că sunt cei mai buni după planetă, nu vin la alte lansări, nu fac, nu dreg. Atunci să rămână pe planeta aia a lor. De ce au impresia că fără ei eu sunt nimeni?
Am mai văzut eu un articol scris de Marin Ioniţă, care susţinea că majoritatea scriitorilor piteşteni sunt scriitori datorită lui. Mda… Sper să nu aibă vreodată pretenţia că şi eu aş fi din aceleaşi motive, că iataganul e pregătit. Dar, în fine, eu scriu subcultură, din punctul unora de vedere. Aşa că… bleah.
Şi ca toate să meargă bine, că după atâta distracţie aveam nevoie de o revenire cu picioarele pe pământ, nu am nici maşină. Nu, nu am lovit-o. Pur şi simplu, X, a venit, a luat-o şi a uitat să o mai aducă înapoi. Risc să fac muşchi la picioare sau să îmbogăţesc taximetriştii. La cât e de cald, aleg a doua variantă, nu de alta, dar nu îmi plac muşchii 😀
Cam asta e povestea de azi. Mâine nu ştiu ce o să vă mai spun, că s-ar putea să rămân în pană de subiecte, alergând să prind doi iepuri (Sărutul Morţii şi Arkuda), unul dintre ei, fiind trimis urgent către Cella. Mai am vreo zece capitole. Până la întâi august e gata, jur, altfel mă sinucid. În direct, ca doamna Magda =))

Când nu ai altă treabă…

… mai scrii o petiţie. Că prostia uneori poate atinge cote maxime, nu poate nega nimeni. Mă rog, în România asta se întâmplă la fiecare secundă. Cum asta care? Prostia, cote maxime, etc. Până aici e bine, da? Ok.
Ce spun eu. Spun aşa.
Am ajuns acasă exact la ora la care începea „În gura presei”. Până m-am fâţâit, şi m-am fâţâit, a trecut ceva din emisiunea. La un moment dat îl aud pe Mircea Badea pomenind de o petiţie. Se amuza, nu că nu ar fi avut de ce. Doar că eu nu am prins poanta. Mă rog, m-am mai fâţâit prin casă şi apoi, liniştită, aud vestea. Cineva a făcut o petiţie online pentru a fi demis Badea. Hilar! Până aici am râs şi eu. De parcă ar lua cineva în serios petiţiile alea. Asta îmi sună cam aşa: Voiculescu deschide netul, caută pe blogul lui Ciutacu, vede ştirea, dă clik pe petiţie şi zice: „Da, bă, da. Dacă poporul nu-l vrea”. Sau: se uită omul liniştit la emisiune şi îl aude pe Badea vorbind despre petiţie. Dă căutare pe net, o găseşte şi se cruceşte.
Dacă nici asta nu e futere de timp, care mai e? Dar să o dea pe Magda Ciumac jos de pe TV, nu face nimeni petiţie? Că dacă tot nu aveţi nimic de făcut mai bun, măcar atât. A, da. Omul se simte jignit, de fapt, na:
„Noi cetatenii de rand solicitam demiterea lui Mircea Badea de la emisiunea IN GURA PRESEI si totodata de la trustul Antena, deoarece are un limbaj inadecvat, jigneste orice cetatean ce vrea sa-si exprime o parere.
Rog Antena 3 sa puna un om competent, capabil sa ne dezvaluie noutatile de zi cu zi.
Semnati aceasta petitie pentru destituirea lui Mircea Badea de la Antena 3.
Maine chiar dumneavoastra puteti fi injurat de acest individ.”
Fratele meu gri, ca să nu îmi ceară Victor drepturi de autor, te simţi jignit, schimbă dracului canalul. Nu degeaba au inventat ăştia telecomanda. Hai, dacă nu aveai telecomandă la TV poate înţelegeam. E mai greu cu deplasatul, dar mai sănătos că rişti să ţi se umfle şuncile doar cu băţul în mână. Dar fie, pricep. Şi totuşi, există telecomandă. Te simţi jignit, schimbă. Simplu.
 
P.S: Nu, nu am înnebunit. Da, ştiu, nu v-am prea obişnuit cu subiecte din astea. Dar am râs atât de tare că… na… m-am gândit că veţi dori şi voi să „vă râdeţi” cu mine 😉
P.P.S: Nu uitati lista cu carti.
P.P.P.S: Trustul Intact, nu Antena… verze…
UPDATE: Deci da, a aparut si petitie impotriva Magdei Ciumac.  Eu ziceam asa la misto, dar lumea o ia de buna.  Ce ziceam cu prea mult timp liber? Aha…