Goana dupa pamant

Că a înnebunit lumea, nu cred că mai e vreun secret. Adică e cineva care să nu ştie că în lumea asta a luat-o totul razna? De la copii aruncaţi din casele de copii şi până la altele şi altele. Ei bine, acum e o nouă modă. Nu, nu e de acum, dar acum parcă e mai rău.
Toată lumea aleargă după pământuri. Azi am întrebat şi eu pe cineva:
– Măi, la ce dracu’ îţi trebuie să te înglodezi în datorii?
– Mă cheamă pământu – îmi spune el cu o plăcere frenetică în priviri.
Gigi, mamă, e grav dacă te cheamă. Eu ştiu că atunci când te cheamă, nu prea mai ai cale de scăpare. Vezi să-ţi faci şi criptă pe lângă casă.
A înnebunit lumea cu nişte case. Acum eu nu zic că nu mi-ar place, dar nu la aglomerare cu toată lumea. Dacă mi-aş face ceva, mi-aş face în pădure. Să mor dacă nu. Adică plec din aglomerarea de apartamente, în aglomerarea de case? Nu merci. Toţi vor case, ceea ce implică insecte, probleme cu apa, cu canalizarea, cu una, cu alta. De ce? Trăiesc foarte bine de pe o zi pe alta. Zău că nu îmi trebuie vile cu turle şi mai ştiu eu ce. Am prietene cu vile cu piscine şi mă duc când vreau eu, ca la bazin. Aşa că de ce mi-ar trebui mie? Să dau milioane pe apă şi pe clor sau ştiu eu ce îi trebuie unei piscine. Bine, mâine poimâine, or să alerge şi după pământ pe lună. Sau pe marte sau pe unde se mai poate construi. E ca la nebuni. Să mor dacă nu. Adică mă disperă. Unde întrebi, oamenii caută pământuri. Nu, apartamentele nu se mai vând. Lumea vrea pământ. S-au terminat locurile de veci, sau cum?
Am şi eu, dar am de când lumea. La mine la ţară, unde, culmea, la vreo zece kilometrii de satul cu pricina, ghiciti ce? Daaaa, au făcut cartier de vile. Fiind, totuşi, la vreo treizeci de minute de oraş. Adică şi o bucată bunicică de autostradă. Mă rog, asta nu contează. Bagă oamenii gaze, apă, draci, laci. Numai să stea în pădure. Care, apropo, s-a dus dracu’. Că au defrişat-o ăştia să facă vile. Mai are şi un nume pompos, ceva cu „City”. Adică vă daţi voi seama, la sat, îi dai cartierului un nume cu „City”. Cât de penibili putem fi? Nu pe bune. Cât de rău putem ajunge. Mie îmi convine. Duceţi-vă, fraţilor, toţi la ţară, că rămân eu în oraş. Nu că m-ar deranja ţara, nu, nicidecum, dar mă enervează goana asta după pământ. A înnebunit lumea cumva? DA!
Dacă stau să mă gândesc, timpurile sunt aceleaşi ca acum o sută de ani. Goana e alta: dacă nu e după aur, clar e după pământ.

 

SUB SEMNUL ĖNIAS – Continuare

Prima parte aici.
Şi s-a născut prima lumină odată cu primele forme inteligente şi atotştiutoare. A apărut lumina din nimic şi era destinată veşniciei într-un Univers căruia nu îi era sortit să cunoască noţinuea de întuneric şi haos. Cea mai frumoasă şi cea mai pură formă de luminare pe care a cunoscut-o Universul. Şi această lumină a fost numită „Nutovi”, sau lumina binefăcătoare. (Nutovi era lumina binefăcătoare iar Ėnias era lumina ce aducea speranţa şi cea pe care misivi o iubeau cel mai mult).
În Nutovi s-au născut şi Primordialii, cei ce au pus la cale naşterea planetelor şi în special a pământului şi a tot ceea ce avea să existe.
……………………………………………………………………………..
Sub semnul primei lumini (Ėnias), au început primele „construcţii”. Mai întâi au creat pământul, gol, îmbrăcat doar cu haina stranie şi maronie plină de praf. Dar pământul era perfect, nu avea nici cea mai mică imperfecţiune, totul era lin şi fără de cusur. Apoi au creat ceea ce a fost numit Ħovi (Cerul) şi acesta născut dintr-o perfecţiune uimitoare şi dintr-un albastru strălucitor. Norii au fost creaţi într-o singură formă, perfectă.
Pioris a construit, mai apoi, un plan pentru a înfrumuseţa pământul, dar şi cerul. La început prin poezie, cântec şi gânduri frumoase, au creat locul celest de unde şi-au putut veghea creaţiile pământeşti, pe urmă fiecare misiv şi-a împărţit bucata de pământ pe care şi-a dorit să o modeleze. Esioinn avea să ia cea mai mică bucată de pământ ce avea să o împartă cu soţia lui Stoom, Lahea. O altă bucată de pământ îi revenea lui Clioris şi numai lui, deoarece Pioris avea încredere în măreţia gândului său. Mariosis împreună cu cea ce-i era destinată, Finniana, aveau să deţină una din cele mai mari bucăţi de pământ pe care aveau să-l construiască după propriile gânduri pline de dragoste.
Kũ şi-a luat propria bucată de pământ asemenea lui Clioris. Îşi promisese sie să creeze acolo ceva nemaivăzut asemănător propriei înfăţişări. Stoom alături de Unia aveau partea lor din globul pământesc, parte căreia trebuia să-i dea formă şi unicitate.
Armida şi Linny s-au încumetat să ia cea din urmă parte din pământ şi să o înfrumuseţeze după propriile gânduri şi cântări.
Esioinn a creat prima poezie ce vorbea despre nemurirea naturii, despre verdele şi albastrul ce aveau să coloreze pământul. A scris versuri îmbietoare ce le-a combinat cu muzica mirifică a Laheei. Pământul, asupra căruia şi-a revărsat poezia melodioasă, a fost cel dintâi care a cunoscut iarba verde şi proaspătă şi râurile cristaline pline de muzica vuietului îmbietor pe care îl deţine orice apă. Prima apă au numit-o Eliva (Îmbietoarea), deoarece misivi nu mai văzuseră o astfel de minune. Era frumoasă iar susurul îi era lin şi, totodată, învolburat.
Pioris l-a slăvit pe Esioinn şi l-a pus la loc de cinste în stânga sa, iar pe Lahea a numit-o muză a câtecului, a versului frumos conturat şi a melodiei pure. Aceştia au fost primii ce şi-au conturat gândurile şi le-au unit cu pământul dând naştere unei poezii.
Pioris a hotărât ca cel dintâi pământ conturat să se numească Anuria. În Anuria avea de gând să le pregăteasca casa primilor născuţi, dar până acolo mai era mult timp. Peste Anuria aveau să domnească Esioinn şi Lahea şi ei aveau să se numească anuri. Şi, Lahea, soţia lui Stoom a cunoscut sufletul curat al lui Esioinn şi a cunoscut frumuseţea iubirii. S-a preschimbat soţia lui Stoom într-o fiinţă paşnică şi iubitoare şi i-a dăruit dragoste lui Esioinn. Vlasios prin înţelepciunea ce i-a dăruit-o cea dintâi lumină s-a ţinut departe de Lahea însă mrejele ei l-au învăluit şi astfel s-a născut Ĥynona (Cea Frumoasă). Ĥynona era cea mai frumoasă creatură şi cea dintâi născută în Anuria. Frumuseţa ei a făcut-o cunoscută, în rândul celor ce aveau să se nască, ca Şirania, astfel o numeau fiinţele pământului.
După succesul lui Esioinn, Clioris a hotărât să îşi modeleze şi el bucata de pământ. Avea sufletul curat şi o deosebită muzicalitate. Astfel a desenat cu degetul văile şi apele. Apele le-a făcut mai deosebite decât cele ale lui Esioinn. Fiecare curgea şi se îmbina cu verdele văilor şi ele s-au numit cascade. Frumuseţea cascadelor i-a surprins atât pe misivi cât şi pe anuri, iar Pioris a plâns de fericire aduncând astfel primele picături de ploaie.
Şi au văzut că ploaia este bună, că răcoreşte pământul, iar iarba creşte mai repede şi mult mai frumoasă. Pioris a plâns, de atunci, de multe ori lăsându-şi sentimentele de fericire să se îmbine cu lacrimile albastre şi să se contopească cu pământul pur. Văzând că asta îi ocupă tot timpul a chemat-o pe Ĥynona la el şi i-a spus:
– Iubeşte ceea ce au creat cei dintâi născuţi dintre misivi, iubeşte şi nu contesta. Priveşte măreţia celor două locuri de pe pământ, deja create, şi plângi astfel încât să le oferi lacrimile dulci de ploaie, ploaie caldă şi binevoitoare. Bucură-te alături de ceilalţi şi lasă-ţi sentimentele să învăluiască creaţia.
Anura s-a supus şi de atunci a învăţat să se bucure de creaţie şi să-şi lase sentimentele să se învăluiască cu natura cea frumos conturată.
Bucurându-se de frumuseţea pe care a creat-o Clioris a numit această parte de pământ, Niorana şi pe cel ce a creat-o şi urmaşii ce aveau să ia naştere i-a numit niorani.
Va continua, dupa ziua de 15 😉