E greu când te îndrăgostești de personaje

Vă spuneam eu ieri că îmi e dor de el. Da, e un personaj. Mi s-a mai întâmplat asta și în ultima carte cu Iolanda – nu vă spun care e personajul, pentru că o să apară din nou și nu vreau să mă judecați 😀 – Dar e greu. Când începi să te îndrăgostești de câte un personaj începe să-ți fie dor de el, începi să vrei să fie real. Începi să-l dorești de parcă ar fi parte din viața ta. Îl vreau? Înțelegeți asta? El e alesul. Da, sunt dusă cu pluta dar asta sunt, alta nu mai aveți de unde. Viața e greu. Dar am terminat cartea a treia. Asta mă bucură. A plecat deja la corectat, iar eu mă gândesc serios la a patra pentru că nu știu exact TV sau Radio? Dar mâine citesc Lucia Verona și îmi revin eu, o să știu și ce trebuie să scriu. 

 

Fără noimă.

Sau cu ce mă mai ocup. Scriu. Scriu ceva ce voi o să citiți în curând. Eu scriu ca nebuna pentru că sunt în contra timp. Eu cu mine și cu ei. Ciudat de explicat când nu poți explica. Ce, cum și unde veți afla la momentul potrivit. Și nu aveți prea mult de așteptat, de asta puteți fi siguri.

 

 

 

 

 

Despre noile personaje

Laurențiu și Simona sau Simona și Laurențiu au început ancheta. Ea ziaristă, el un fost polițist actual detectiv particular bețiv și cu ceva probleme de personalitate. Cum vor rezolva cazul? N-am idee, dar am impresia că se plac doar așa de complezență. Om vedea ce-o ieși. Asta dacă nu le-o ia poliția înainte.

 

Deci Lala…

Lala are peripeţii. Acum nu vorbesc de ceea ce face ea la Prwave şi nici de ceea ce scrie pe blog (apropo, s-a apucat nebuna de citit ziarele, e destul de calmă pe blog, dar nu vreau să vă spun cât de ironică e între patru ochi, mă mir că nu izbucneşte, dar mai e timp), vorbesc despre cronica negativă apărută la Silavaracald. Este o cronică negativă, dar pertinentă. N-am ce reproşa atâta timp cât nu există injurii sau altele asemănătoare. DECI VREAU SĂ NE ÎNŢELEGEM BINE, NU MĂ DERANJEAZĂ, DIN CONTRĂ.

Dar tot am de spus câte ceva în privinţa personajelor reale, pentru că Silavaracald crede că le-am prejudiciat imaginea. În primul rând nu le-aş fi cerut unor oameni fără simţul umorului să-şi dea acceptul. Şi prin asta înţeleg şi oameni inteligenţi. Apoi, încă de la început, oamenii aceia şi-au asumat că or să apară în carte şi că personajul lor poate fi mai bun sau mai rău. Nu am avut preferinţe când am decis. S-a decis din mers. Aşa că nu am favorizat sau defavorizat pe cineva. A se vedea că mi-am „ucis” unul dintre prietenii foarte buni, adică M3 (şi ăsta o să vină acum şi o să spună că nici nu mă cunoaşte 😀 ). Pot fi de acord că e o carte scrisă prost, ceea ce e foarte posibil că nu sunt zeul scriitorilor. Pot fi de acord că acţiunea e nasoală – pentru fiecare e într-un fel. Dar nu pot fi de acord cu prejudiciul imaginii acestor oameni, mai ales că-mi sunt prieteni şi de obicei nu mă port chiar rău cu prietenii – dar recunosc că mi se mai întâmplă. Dar respect şi această părere până la urmă. Acum, de fapt, mă scuzam puţin faţă de oamenii reali care apar în carte. Poate că în virtutea inerţiei am făcut vreo boacănă şi vreunul s-a simţit mai prost. Că doar ne aducem cu toţii aminte cât de rău s-a supărat Darius când a citit „Indicii anatomice” 😀 Bine, poate nu chiar toţi, dar eu îmi aduc.

În schimb trebuie să recunosc că eu chiar mă bucur că a apărut o părere mai puţin favorabilă. Pentru că la un moment dat ai impresia că ai terminat totul şi până nu te pune cineva cu picioarele pe pământ, nu prea mai realizezi că ai şi scăpări. Asta nu face decât să-mi doresc ca data viitoare să fie mai bine.

Şi nu voi renunţa la personajele reale. Da, e şi marketing, acum nu o să mă ascund după degete. Dar e şi o idee destul de rar folosită. Un autor – al cărui nume l-am uitat momentan – l-a folosit pe Oscar Wilde cu nume, prenume şi viaţă reală în romanele lui de ficţiune. Tot poliţiste. Bine, eu l-am descoperit după ce scrisesem deja  Indiciile. Dar gândindu-mă că omul ăla a scris nu ştiu câte cărţi avându-l ca personaj pe Oscar, dar şi Doyle sau alţii, aşa voi face şi eu. Şi-mi voi păstra sătmărenii, dar şi pe Bogdan, ca să nu creadă lumea că eu nu pot păstra nişte personaje. Probabil că o să-l păstrez şi pe domnul Crivăţ, pentru că el se distrează cel mai bine 😆

Şi dacă Silavaracald are dreptate cât de puţin, îmi cer scuze. Intenţia nu era de-a leza pe nimeni niciunde. Ci doar de-a scrie o carte în care nişte oameni să se regăsească cât de cât şi să se amuze pe seama lor. Că doar vorbeam de oameni inteligenţi. 😀

Şi încă o dată, părerea e chiar ok. Şi nu vreau „sânge”. Pentru că aşa mai vezi şi alte lucruri. Că nu doar despre personaje era vorba până la urmă. E bine ca oamenii să-ţi spună ce ar fi vrut ei şi ce ar fi văzut ei în povestea asta.

 

P.S: În plus am avut subiect de blog că rămăsesem în pană de idei 😀 Şi pentru că sunt veselă o să-i dau ping şi lui Vania să nu mai plângă pe la colţuri.

A, da, şi mulţumesc pentru recenzie şi pentru faptul că a scris pe blog.

Anunţ IMPORTANT

Dragi personaje… alea nesuferite, normal, din „Parfumul vaduvei negre” – momentan ma dau bine pe lângă ele 😉

Cum spuneam? Dragi personaje, dragi premianţi ai concursului lansat de Lucia, adică Blog de blog. Dragi bloggeri (mno, or fi dragi toţi oamenii ăştia), vă anunţ…

Mai bine nu vă anunţ nimic, dar mă va alerga Lucia şi abia aseară ce ne-am ameninţat şi ce am fost nevoită să o mituiesc pe Lala să nu mă aresteze. Dar vă anunţ pe această cale că Lala a arestat Flacăra Violet. O să ne pară rău de ea şi o să-i trimitem chiftele.

Unde eram? Aha… băiiii, toţi ăia de v-am periat mai sus ANUNŢ IMPORTANT. OCHII LA MINE:

 

Aici sunt premianţii

Aici sunt personajele

 

VINERI 5, ORA 14:14 LA UNIUNEA SCRIITORILOR (adresa e pe blogul Luciei, că disper de o mai scriu şi pe aia), DUBLĂ LANSARE CU DUBLĂ PREMIERE.

DECI AM ANUNŢAT. Gata!

                              

AAA, să nu uit. Tot pe 5, tot vineri, la Muzeul Ţăranului Român Parfumul va fi lansat din nou alături de George Arion, iar de la 18 am înţeles că vorbesc la lansarea pisicii Ogla. Doamneee, şi apoi o să mor. Mulţumesc pentru înţelegere.

 

Aşadar vă aştept. E cazul să vă sun şi să vă ameninţ? Sper că nu.

Personaje cu P.S

P.S:

 

Ordinea e aleatoare, adică aşa cum o am în arhiva mailului.

 

Mariana Ciutacu (http://www.mana.ciutacu.ro) – „ Pot eu să zic altceva? Accept, sigur că da! Şi mulţumesc!”. Nu, Mana!, eu îţi mulţumesc pentru că te-ai lăsat băgată într-o afacere aşa urâtă. Despre Mana ar fi multe de spus, dar n-am să vă spun nimic. Nici nu am pretenţia că o s-o descoperiţi pe ea cea adevărată, pentru că nu va fi aşa. Dar important este că există în acest roman-foileton.

 

Darius Filip (http://desprepsd.wordpress.com) – „Your wish is my command.”. Aşa spune mereu, dar nu trebuie luat în serios.

 

Andrei Bădin (http://www.badin.ro) – „ Dragă Oana, nu am nimic împotrivă. Sper să nu fiu criminalul…” Eu cred că şi-ar fi meritat-o, doar pentru a-i dovedi că speranţele pot fi spulberate. Dar nu m-a lăsat inima. Îmi e prea simpatic.

 

Roger Pop (fără blog şi cel mai bun prieten al lui Darius Filip în viaţa reală. I-am promis să mă răzbun pe el în cartea asta, pentru o fază care mi-a făcut-o chiar la mine acasă) – „ Depinde cum te răzbuni, poate că o să-mi placă”. Să fie sigur că am făcut-o, cu toate că în realitate îmi e drag.

 

Isabela (http://isabellelorelai.wordpress.com) – „Bine dom’le, hai să te văd. Dar te avertizez: vezi că am premoniţii”. Isabelle mi-a fost alături când mă părăsiseră cam toţi. Nu o să pot uita niciodată gestul pe care l-a făcut faţă de mine cu ocazia unui anumit eveniment. Şi pe calea asta o anunţ că orhideea pe care mi-a oferit-o înfloreşte tot timpul.

 

Ruxandra Georgescu (fără blog. Acesta nu e numele ei real, dar din anumite motive a trebuit să-i păstrez anonimatul) – „Bine, draga mea!”. Trebuie să vă spun că Ruxandra este o prietenă specială, şi mai multe nu spun pentru că sper să-i fiu şi naşă.

 

Lucia Verona (http://luciaverona.blogspot.com) – „Tu chiar eşti nebună? Ok, ştiu că eşti.” Nu e cel mai frumos accept din toate? Mai ales că îmi cunoaşte psihicul. Cel puţin ea a spus adevărul în ceea ce mă priveşte ha ha. Lucia nu numai că e specială, dar dacă nu era printre personaje m-aş fi simţit foarte frustrată.

 

Andrei Crivăţ (http://www.andreicrivat.ro) – „Da, sunt foarte de acord să apar în cartea ta”. Credeţi-mă că omul e sadic bine. Adică mă întrece şi am impresia că se simte bine în pielea lui. Ceea ce mă sperie.

 

Shauki şi atât (http://shaukisbookcase.wordpress.com) – „Haide bree, chiar mă faci personaj de carte? Am înţeles. Sunt vedetă. Ai acceptul meu. Dar vezi ce mă pui să fac, că dacă nu-mi place scriu şi eu o carte. Şi ai să vezi ce păţeşti”. Copiii ăştia, hmmm. Ce subtili sunt. Dar până acolo, Shauki e un prieten cu totul şi cu totul special. Şi îmi pare rău că nu veţi avea ocazia să-l cunoaşteţi la adevărata lui valoare. Dar ţinând cont că îl am în vedere pentru a fi personaj într-o carte fantasy, nu e chiar o tragedie.

 

Cella (cu nume real în carte) (http://bloglenesrau.wordpress.com) – „ACORD DAT! ACCEPT. Adică nu vreau decât să omor timpul, că în rest sunt sigură (hm, măcar mă fac) ce rol am… duc tava criminalului, da?” . Nu, Cella, el îţi aduce ţie tava. Asta e clar. În rest, tu ai spus, omori timpul. Dar pe al cui nu ai specificat. Ştiţi sigur că Cella, adică Angela, e prietena mea şi că n-aş îndrăzni să o omor pentru că n-aş mai avea pe cine chinui cu manuscrisele.

 

Cetin adică Arhi (http://www.arhiblog.ro) – „Dacă o să fiu personajul grăsuţ, funny, cuceritor, uimitor, genial, cu succes la femei, dar sărac, desigur că sunt de acord”. Eu sper să nu citească soţia lui ce fantezii are. Oricum, nu ţi-am putut îndeplini toate dorinţele, dar cred că eşti original, aşa cum eşti tu de obicei.

 

Ioan Usca (http://ivanuska.wordpress.com) – „Pune-mă personaj, dacă este necesar…” Ei, na, chiar necesar nu era, dar se impunea. Pe Ioan Usca sau Vania îl puteţi cunoaşte mai bine accesându-i blogul. O să vedeţi că nu vorbim de un singur personaj. În el se adună mai mulţi.

 

Cristian China-Birta adică Chinezu (http://chinezu.eu) – (omul ăsta m-a omorât încă de la început, norocul lui că îl ador cu tot cu familia lui de chinezi) – „Prin prezenta, subsemnatul Cristian China-Birta, numit în lipsă de altceva mai bun, declar pe propria răspundere şi cu riscul de rigoare următoarele:

1 Oana Stoica Mujea este fată faină (aici se dădea pe lângă mine să nu-l omor)

2 Îmi dau acceptul să fiu făcut criminal, terorist, blogger mârşav sau orice altceva consideră necesar să mă facă Oana în cartea pe care urmează să o scrie.

Semnez (în aproximativa deplinătate a facultăţilor mentale având în vedere ce am scris mai sus): Cristian China-Birta. SS indescifrabil”

Omul ăsta mă omoară cu zile, dar a fost singurul fără pretenţii. Cum să nu-l ador?

 

George Cernătescu sau Geocer (http://www.geocer.blogspot.com) – „Am râs cu lacrimi când am aflat că vrei să mă faci personaj de roman. Accept, cum să nu? Ai grijă, nu cumva să scap de bănuiala cum că eu aş fi criminalul. Şi să mă implici şi într-o relaţie dintr-aia scandaloasă, că altfel aş fi un personaj prea plictisitor. Acestea fiind zise, îţi urez să ai cât mai multă inspiraţie în a scrie romanul şi să devină un bestseller. Eventual să se facă şi un film după el”.

Eu am observat aşa: Geocer vrea relaţii scandaloase şi film în care să apară şi actorul care-i poartă numele. Şi ai zice că e un tip normal dincolo de online. Să mai ai încredere în cineva în zilele noastre. Puh.

 

Simona Ionescu (http://www.simonaionescu.ro) – „Desigur, draga mea. Am văzut ce fain scrii! Iar cum eu ani de zile am scris şi am format ziarişti de investigaţie (inclusiv crime celebre), nici măcar nu fac parte din ficţiune! Serialul meu despre Râmaru a fost material didactic pentru câteva lucrări de licenţă. Aşa că… Spor la treabă!”

Poate că ar fi mai bine ca Simona să nu citească cartea asta.

 

Victor Ciutacu (http://www.ciutacu.ro) – „Da!” E atât de încrezut că n-a putut să scoată decât un „da”. Ca să nu mai credeţi că glumeşte. Dar îi trece lui după ce vede ce-a păţit. Muhaaaa.

 

Giorgiana Păduraru cu „Gi” (fără blog. Cea mai bună prietenă a Crinei, după mine, nu vă jucaţi) – „Pot să fiu eu criminalul?”. Darius zice că ar putea, din cauză de privire nimicitoare. Eu nu mă bag, îmi place Giorgi.

 

Sorin Stoica-Mujea (îl cheamă şi George – ştiu, să se ducă dacă-l cheamă – dar ar ocupa prea mult spaţiu numai numele. Şi da, este soţul meu) – „Dacă nu mă faci personaj în cartea asta dormi cu peştii”. Nu m-am prins dacă era o ameninţare de tip mafiot sau se referea la acvariu. Dar am decis să nu risc.

 

Crina Dunca (http://satmareanca.wordpress.com)  şi Bogdan Hrib (http://www.tritonic.ro) să-şi pună pofta în cui. Ei apar unde vreau eu, fără a-mi trebui vreun acord scris.

 

Acestea fiind spuse nu pot decât să-mi cer scuze dacă am vorbit mai mult despre anumite personaje decât despre altele. Adevărul e că sunt multe personaje reale şi mai sunt câteva şi fictive. Îmi era imposibil ca într-o carte de mici dimensiuni să mă opresc asupra fiecăruia. Vă mulţumesc că m-aţi lăsat să mă joc cu voi şi îmi cer iertare dacă v-am neglijat. 

 

9300

Iese! În 9300 exemplare. Mna, şi eu sunt şocată.

Dacă asasinul e îndrăgostit?

Ei, se mai întâmplă. Personajul din „Sărutul morţii” s-a sucit puţin. Şi acţiunea s-a sucit ceva mai mult. S-au sucit multe la drept vorbind. Au apărut trei personaje principale. Iar cel al Anastassiei e povestit din punctul ei de vedere, la persoana întâi.

Şi se întâmplă aşa în mare: serviciile secrete din Europa, cam din toată, o urmăresc. De ce? Nu vă spun. Oricum, personajul meu total insensibil… bine, încă e insensibil, doar că am îndrăgostit-o 😀 Mi se părea normal să aibă şi ea un punct slab, ţinând cont că îi omorâseră şi ultima rudă de gradul zece, iar din punctul ăsta de vedere o durea fix. Da, o să ziceţi, dar Mihai Marinescu, soţul? Ei, hai, chiar ea să nu se fi prins că era căsătorită cu pictorul doar pentru ca el să poată raporta unde trebuie?

Asta e o parte. Fuga Anastassiei. Dorinţa de-a nu muri inainte ca omul ăla să afle că ea îl iubeşte, prostii din astea.

Intriga doi. O puştoaică antrenată să ucidă, aşa cum fusese şi Anastassia la vremea ei, se îndrăgosteşte de acelaşi bărbat. Dar cum o face e mai interesant. Să vă spun cum? Hai să vă spun. Puştoaica, din când în când, îşi confunda propriile sentimente cu ale Anei (aşa o alint eu 😀 ). Da, vă daţi seama ce ciudat se simte mai ales că nu o cunoaşte nici pe ea, nici pe el. Dar ea se îndrăgosteşte.

Între timp, în ţara cu cele mai multe servicii secrete (unde să fie asta?!) se petrece o crimă. Ce legătura are crima cu cele două? Şi cum ajunge un agent din „Celula neagră” românească să ancheteze cazul? Şi aşa avem trei personaje principale.

Yap, Opus Dei sunt tot acolo. Mai e şi Boris un personaj sinistru dar care sigur va prinde la cititor pentru că, în esenţă, el e tipul bun, într-un sens destul de sinistru.

Bine, e o acţiune destul de complicată. Cu multe intrigi, multe personaje secundare, multe acţiuni secundare, care se leagă la un moment dat. Şi, presupun eu, multe pagini. Îl veţi întâlni în cartea asta şi pe Stelian Munteanu, dar şi alte personaje din „Somalia, mon amour”. Personaje pe care le-am răpit puţin din cadrul lor 😀

Şi ţinând cont că am avut o noapte albă, atât de albă încât mă doare şi acum capul, am avut timp să-i găsesc melodia care i se potriveşte. Cel puţin primei părţi a poveştii. Pentru că, totuşi, debutează cu o asasină care nutreşte sentimente la o vârstă destul de înaintată pentru o primă iubire adevărată. Sau cel puţin aşa i se pare ei. Bine. Avem slăbiciuni. Avem crime. Avem personaje telepate sau cu alte astfel de capacităţi. Avem chestii reale multe, dar va trebui să le descoperiţi singuri. Nu o să fie greu, pentru că la sfârşitul cărţii voi scrie bibliografia. Sigur, cartea în sine e o fantezie, dar cu multe elemente reale presărate.

Am înnebunit de tot dacă ţineţi cont că citesc despre mafie, despre GRU (serviciul secret militar rus 😉 ) şi alte asemenea. Să nu vă mai povestesc despre arme. Cred că după ce termin cartea asta îmi voi putea da cel puţin un doctorat în arme.

Dar gata, am zis şi aşa prea mult. Vă anunţ că această tentativă de roman a ajuns pe la cincizeci de pagini şi sunt abia la început. Oh, şi uitasem ce e mai important. De fapt sunt două lucruri importante. Una din acţiunile secundare pornesc de la o idee combinată, o discuţie sădicuţă dintre Xreder şi Remus. Iar a doua este că un pilot profesionist mă învaţă nişte chestii (teoretice) ce vor fi folosite în nişte urmăriri cu maşina. Dar nu sunt chestii comune, o să vedeţi voi despre ce e vorba.

Aşa, şi ziceam că prima parte are şi o melodie: