Da, mi-am făcut un plan

charon

E foarte probabil să nu-l respect. Nici măcar eu nu mă cunosc aşa, ca făcându-mi un plan şi a mă ţine de el. Aşa că ce pretenţii pot avea de la alţii 😀 Dar eu mi-am făcut, totuşi, un plan. Din două motive: pentru că Bogdan mă zoreşte (eu nu-l pricep) şi altul pentru că eu mă zoresc (nici pe mine nu mă pricep). Şi am luat o hotărâre. Dacă Bogdan va spune că „Parfumul…” e mai slab decât Indiciile, nu o voi publica. Serios vorbesc. Chiar nu. Dar mai am până o termin şi Bogdan îşi poate da cu părerea. Aşa că să nu ne grăbim (adică eu). Între timp, după cum ştiţi, mai scriu şi la „Sărutul…”. De fapt nu scriu, adică nu pun povestea pe hârtie, momentan mă documentez. Guverne şi tâmpenii. Chestii care, normal, nu vor apărea în carte sub formă de documentare. Dar trebuie să pricep eu ceva ce nu pricep, logic, nu?

Cum Bogdan, acelaşi, vrea ca la sfârşitul anului viitor să termin cu Dinastiile (şi voi termina, că nu mai pot), trebuie să mă gândesc de acum să-i dau bice cu Cartea IV (ştiu, corect e a-IV-a). Dar, după cum v-am spus eu odinioară, vreau să scriu şi o minunată piesă de teatru care îmi stă pe creier. Adică s-a cocoţat acolo şi mă râcâie. Eu îi explic că acum nu mai am timp şi de ea, dar tot mă trage de neuron scoţându-mă din minţi. Ştiţi cât de tentată sunt să renunţ la toate şi să scriu piesa asta? Nu ştiţi pentru că pe creierul meu patinează. Şi mă strigă, şi urlă, uneori mă şi ameninţă. Este pur şi simplu nesuferită. Desigur, ideea piesei e atât de genială că aş vrea apoi s-o transform în roman 😀 Dar ştiţi ceva? Mai bine mă duc în vacanţă 😆

Viitorul… zece ani?!

hourglass

Maria mă întreabă cam ce treabă am eu zece ani de aici înainte. Asta e cam ca chestia aia de mi-o spune mereu Sorin: „Ce planuri ai pentru anul viitor?” Eu îi răspund: „N-am”. El: „Dar orice om îşi face planuri pentru anul ce vine”. Eu: „Uite că de aia nu pot eu trăi fericită, că orice om îşi face planuri, iar eu nu”. Nu, nu îmi fac planuri, dar vin ele singure. Ca treaba aia… dar să o luăm cu începutul.

Ţinând cont că anul ăsta termin a doua facultate, ca să mă dau mare, am hotărât aşa: Doi ani voi trăi din salariul de scriitor. Refuzându-le pe cele trei care le am deja, al treilea venind de la tata, celelalte de la munci. Dar, pentru că s-a înţeles ceva greşit, soţul meu are şi el salariu. Şi cum suntem doi, de strictul necesar tot îmi rămâne. La asta mă refeream atunci. Bun, indiferent că voi trăi sau nu din scris, după ăştia doi ani am de gând să rămân la facultate, adică să predau. E o toană de-a mea. Între timp vreau să fac un doctorat în domeniul jurnalismului sau aşa ceva. Pe acolo. Mai departe, Dumnezeule, Maria e optimistă, dar eu nu sunt convinsă că voi mai trăi încă zece ani. Dar vă pot spune ceva. Indiferent de planurile ce vor veni, ce se vor răvăşi – că s-or mai şi răvăşi unele dintre ele – ce se vor anula, în fiecare an voi scrie cel puţin trei cărţi. Deci un lucru e sigur. Restul… numai de sus ştie dacă se va întâmpla sau nu. Una e să-ţi pui în cap, alta e să şi realizezi. Dar cu scrisul îmi iese sigur 😉 Aşa că, în mare, cam asta am de gând să fac. Acum, dacă mă întrebaţi ce voi face pe plan personal, asta chiar nu vreau să plănuiesc, ce o vrea şi cum o vrea Dumnezeu.

Aşa că, nu mă întrebaţi în nici un caz ce planuri am pentru anul viitor. Sigur voi scrie trei cărţi, restul, nu ştiu. În mare îmi doresc, dar până la a se realiza, ei bine, mai e.

 

 

P.S: Până sâmbătă staţi cu ochii pe Tritonici să-mi vedeţi moaca, dacă vreţi să mi-o vedeţi. Cella şi Trexel rămân şefi pe aici. Adică fac legea. Trexel, Cella are întinetate pentru că e doamnă. Să nu avem discuţii… Bun, şi acum, credeţi-mă că am o groază de treabă, aşa că trebuie să vă las. Ne revedem cât mai curând posibil.

 

Maria, te pup. Ne vedem neapărat săptămâna viitoare 😉