Inteligenţa scade, somnolenţa creşte…

Am redus tutunul la maxim patru ţigări pe zi. Da, ştiam că până se obişnuieşte creierul inteligenţa e down, dar în loc să fiu nervoasă, cum ar fi normal, eu dorm non-stop. Şi fiind adormită nici nu prea gândesc. Deh…

Da, încă merg cu maşina. Da, încă stau în picioare, dar nu le mai pot face pentru mult timp. Citesc şi adorm. Mă trezesc, citesc şi adorm. 😀 No, cică treaba asta n-ar trebui să dureze mult. Şi nu, nu vreau să mă las de tot. Că n-aş avea probleme. Nu simt nevoia să fumez, pur şi simplu îmi place gestul. No, cine să mă înţeleagă şi pe mine.

Aşa că mi-am făcut program. De mâine avem şi sală. Cum cu scrisul stau dezastruos… adică spre minus infinit, măcar cu cititul să am spor. Aşa că atunci când mă duc la cafea îl iau pe Poe. Când stau în sufragerie alternez: Cervantes – Cristian-Mihail Teodorescu. Recunosc că la Teodorescu am ajuns pe la o sută douăzeci. Cervantes e ceva mai în urmă. Iar când mă mut în dormitor… yeah, am reuşit, desigur: „Urzeala tronurilor”.

Ohhh şi nu uitaţi că am vorbit de „Gazda” aici. Mişto!

Şi momentan cam de atât sunt în stare. La drept vorbind nu înţeleg prea bine ce spun oamenii. Nici de la TV n-am înţeles mare lucru. Aşa că vă întreb şi eu: A trecut bugetul?

Reclame

Începând cu începutul

1 Da, era seară, adică chiar seara trecută. Şi nu numai întunericul de afară îmi dezvăluia că e târziu, dar şi glasul lui Ciutacu ce se auzea undeva în fundal, urmat de al lui Crin Antonescu şi Mihai Gâdea. Stăteam tolănită şi citeam la cartea asta, când sună telefonul. Eram la pagina 87. Automat că mi-a rămas în minte pagina, doar mă duceam să răspund la telefon. Tocmai începea „În gura presei”. Aşa mi-am dat seama că suntem în jurul orei 23. Atunci când sună telefonul la ore din astea, automat mă gândesc că a murit cineva şi începe să mi-o ia inima la goană. M-am uitat pe ecranul telefonului, număr ascuns. În fine, zic, şi răspund.

Glasul unui bărbat mă întâmpină: „Bună seara, aveţi un televizor pe lângă dumneavoastră?”

„Am”, zic eu, dar cred că aveam un glas cavernos şi iritat.

„Puteţi da pe OTV?”, zice el.

„Nu ţin acest post în tv-ul meu”, spun eu.

„A, ce păcat. Sunt Gabriel Fătu şi tocmai aţi pierdut zece milioane”.

Prrrr, ce să-ţi spun. I-am zis bine şi pa şi mi-am văzut de lectură.

Ideea e că mi-am dat seama imediat că e ceva cu bani de la vreo televiziune din asta cretinuţă. Mă rog, de când m-a întrebat dacă am televizorul lângă mine. Apoi, aveam OTV-ul pe celălalt televizor, din cealaltă cameră, dar nu mi s-a părut necesar să mă deranjez. În plus, cum dracu’ de au numărul meu de telefon? Care e şmecheria?

Şi aşa de dimineaţă aflu eu că OTV-ul are o emisiune care se numeşte „Milionarii de la miezul nopţii”, dar totuşi, nimeni n-a ştiut să-mi explice faza cu numărul meu de telefon. Trebuie ţinut cont că nu dau sms-uri la numere din alea mici, nu sunt abonată pe niciunde, n-am sunat în viaţa mea la nici un post TV. Şi atunci? Dacă-mi explică cineva îi dau o bere.

Până la urmă m-am întors la cartea mea şi am şi terminat-o. Era mai interesant acolo 😉

 

2 Logica mea livrească e în afara oricărei logici.

Mă gândeam aseară că prea rar deschid sertarul cu minuni, dar iată că o mai fac uneori şi descopăr că aş fi vrut să citesc de ceva vreme cartea aia, dar sertarul era închis 😀

Să vă explic. Eu mă duc şi cumpăr câte un teanc de cărţi de obicei. Aşa că apoi mă aşez în maşină şi le împart: asta merge acasă, asta rămâne în maşină. Dintre cele ce rămân în maşină una stă pe bancheta din spate restul se duc în portbagaj. Când ajung acasă, cu celelalte cărţi, unele ajung pe noptieră, altele în sertar. Abia după ce ajung să le citesc pornesc spre bibliotecă. Şi aşa am dat aseară de cartea despre care vă povesteam. Şi nu m-am putut abţine să nu spun trei vorbe despre ea, cu toate că înainte am citit cartea asta. Dar rămâne pe mâine să vă spun ce şi cum.

Cartea din maşină pe care o citesc acum e „Scurtă discuţie cu o mumie” a lui Poe. O colecţie de povestiri. Vă spun eu şi despre aia, doar că, aşa cum îi zice Xreder, „Cartea maşinii” poate avea şi două spătămâni până o dau gata, ţinând cont că din ea se lecturează când îmi beau cafeaua sau când mă duc să-mi spăl maşina.

Mă rog, şi „Geneza” a făcut parte tot din proiectul „Cartea maşinii”, dar pe aia am terminat-o în restaurant, simţind că nu mă pot dezlipi de ea.

 

3 Ceea ce e mai important rămâne la urmă.

Azi la 19 ne întâlnim din nou la „Librăria mea” să dezbatem „Sex cu femei” şi „Cronica unei morţi anunţate”. Puteţi veni şi cu tema nefăcută, nu se supără nimeni. Data viitoare, cu siguranţă, veţi veni cu lecţiile la zi.

Şi îi mulţumesc Ioanei că m-a chinuit cu lectura e-book 😛 Partea proastă e ca la un moment dat nu-mi mai dădeam seama dacă citesc tot cartea aia sau e alta, dar m-am lămurit 😉

Iar vine luni?

Îmi e frig şi sunt dezamăgită de lume. Prea mulţi proşti pe care îi atrag. Şi chiar dacă n-ar trebui să mă atingă, sper să nu-i atingă nici pe ei pentru că atunci ar fi cu adevărat groaznic. Dacă eu trec peste dramele personale, nu ştiu câţi ar putea să o facă. Cel mai grav e că toţi tâmpiţii de pe pământul ăsta au impresia că mă cunosc, când nu se cunosc nici pe ei. Dar să lăsăm asta, adevărul e că nici ziua de azi, comparată cu o descriere de Poe, nu mă poate face mai fericită. Să te trezeşti dimineaţa printre blocuri gri, cu vremea închisă şi cerul ce stă să-ţi cadă în cap din pricina norilor îmbibaţi de apă… ce mai poţi aştepta? Poate vreun corb care să-ţi spună că ziua poate fi mai rea decât ai prevăzut-o.

De sâmbătă mă simt prinsă într-o lume fără pic de soare, lucru care mă deprimă din toate punctele de vedere. Da, ar putea spune cineva, ai putea să continui „Crima perfectă”. Păi nu o pot continua, că, pâna una alta, tot nu sunt suficient de deprimată pentru a putea scrie la cartea aia. Undeva într-un colţ al minţii mele există un pic de speranţă. La dracu’, asta nu e bine pentru crima mea.

Habar n-am ce speră acel colţişor minuscul al minţii, dar e clar că vede el ceva ce eu nu reuşesc. Şi uite aşa iar ajungem la întrebarea aia pe care am pus-o ieri pe face: de ce proştii vor cu disperare să-şi arate condiţia? Nu o să pricep în vecii vecilor. Că toţi suntem oameni şi greşim e firesc, dar eu când sunt proastă tac.

Dar hai să vă înveselesc puţin, asta dacă nu vă duc mai rău în depresie. Pe Club puteţi citi despre Galateea. Eu cred că e un roman pastoral chiar mişto. În plus am învăţat o groază de chestii despre poezie. Ioi, ioi, şi eu care credeam că le ştiu pe toate 😛

De aceea mi-a şi luat ceva mai mult timp să o duc la capăt, pentru că am vrut să aflu cam totul despre teoria versurilor. Mno, nu mă apuc de poezie, dar mi s-a părut fascinant. Aşa că Cervantes rulzzz 😉

Dar trebuie să vă spun că această carte am terminat-o ieri, iar azi, pentru a mă destinte am citit Fabrica de păcate şi am început lectura la Sex cu femei.

Sper să ajung zilele astea să vă povestesc despre ele, pentru că, aşa cum ştiţi, luni şi marţi fac drumuri, iar miercuri mă duc la Slobozia pentru a lansa Regina Elfă. Miercuri, joi, vineri, sâmbătă, tot cu drumuri, dar nu cu lansări 😛 Adică sper să am timp să scot mini laptopul şi să vă povestesc una-alta sau să-mi meargă orange-ul în zona în care mă duc… factori, factori. Oricum, de un facebook îmi fac eu timp. Poate şi de o poveste rapidă. Asta, normal, dacă nu o să fiu prea dărâmată şi obosită. Dar dacă n-am murit până acum, mai mor de acum înainte? Nu cred 😉 Aşa că citiţi sau, cel puţin, interesaţi-vă de aceste cărţi. S-ar putea să vă stârnească curiozitatea. Ne auzim!