Un nou Gaudeamus și un marți 19!

 

Se spune că dacă nu ești la Gaudeamus nu exiști. Iată că exist cu toate că e al doilea an în care nu calc pe acolo. Pe de o parte pentru că după atâția ani în care doar alții au beneficiat pentru că am mers acolo mi s-a luat, iar pe de cealaltă parte pentru că m-ar enerva teribil ipocriziile unora de se cred ba scriitori, ba editori, ba mari scule. Dar, la anul, am eu marea presimțire că voi fi. Pentru că Iolanda se va trezi din letargie după mult prea mult timp, pentru că oameni pentru care se merită mai există, pentru că, pentru că. Anul ăsta nu aș fi fost pregătită nici psihic, nici în alt fel. La anul va fi o altă poveste, una pe care am să o spun la timpul potrivit și nu mai e mult până atunci. 

Se pregătesc surprise în lumea editorială. Se pregătesc cărți în fantastica lume a scriitorilor. Se pregătesc multe, atât de multe că oricum nu sunt suficiente. Unii dintre noi mai au și altele de făcut, unii dintre noi scriu chiar dacă nu sunt la Gaudeamus și nu se prezintă cu un tiraj de o mie, ci cu unul de douăzeci de mii. Așa că ce e mai important? Să fii într-un târg care ține o săptămână sau să vinzi niște cărți din două în două săptămâni? Eu asta vreau acum și îmi e suficient. Dar nu am să vă mint că un workshop bine organizat la un astfel de târg m-ar fi încântat. Dar de unde? Cui să-i vină ideea? Cine să aibă timp de ea când toți vor să se audă vorbind? Eh, lăsați, până la anul să fie cum o fi.

Mâine!…. Peste șase luni urmează seria fantasy!

 

 

 

 

 

 

Peste șase luni urmează seria fantasy!

 

 

 

Cum să-ți fie dor de cineva pe care nici nu-l cunoști?

Știu, e o chestie ciudată. Nu știu dacă vi s-a întâmplat vreodată. Așa, să-ți fie dor de o iluzie. De o nălucă. De un om pe care l-ai văzut doar o dată în viață, tangențial. Dar totuși să știi că el face parte din tine, că ar trebui să fie acolo unde ești tu. Nu știu dacă e o fantezie scriitoricească sau o realitate fantastică. Dar, undeva, în mine, există acest dor. Ciudat.

Așa că mai bine vorbim despre cărți. V-am spus deja despre noua colecție de polițiste marca Evenimentul Zilei. O colecție la care țin foarte mult. Ziarul împreună cu cartea costă doar 3,9 lei. Nu, nu e o carte de 20 pagini așa cum s-a vehiculat. Cărțile au între o sută și o sută zece pagini. Sunt cărți ușor de citit. În autobuz, în trafic – în cazul în care stați blocați, în metrou, pe sub birou când nu aveți de lucru etc. 

„Cacealmaua”, dacă nu s-a vândut deja, încă o mai puteți găsi până pe 23 luna aceasta. Apoi apare următoarea. Dacă vreți să știți despre ce e vorba citiți descrierea scurtă de pe coperta patru a primei. 

Ce să zic? Dorurile rămân, chiar dacă sunt doar închipuiri ale sufletului, dar cărțile sunt reale. 

 

Despre noile personaje

Laurențiu și Simona sau Simona și Laurențiu au început ancheta. Ea ziaristă, el un fost polițist actual detectiv particular bețiv și cu ceva probleme de personalitate. Cum vor rezolva cazul? N-am idee, dar am impresia că se plac doar așa de complezență. Om vedea ce-o ieși. Asta dacă nu le-o ia poliția înainte.

 

Carte, carte, carte. Concurs, concurs, concurs.

Ţinând cont că Revista Flacăra are blog, iar eu am o carte în plus, pentru că am primit-o şi de la autori cu autograf, m-am gândit să o dăruiesc. Dar nu va fi chiar uşor de dobândit.

M-am gândit aşa: voi trebuie să comentaţi aici şi să-mi spuneţi cum credeţi că ar trebui comisă crima perfectă din punctul vostru de vedere. Cel mai original răspuns va fi premiat. Desigur, cel mai original din perspectiva mea subiectivă. Aşa că puneţi-vă neuronii la treabă. Cartea despre care vorbim are recenzie aici şi o poză mai jos. Hai, să vă văd! Imaginaţie, imaginaţie, imaginaţie!

  Se poate comanda aici.

 

UPDATE: 

Avem două cărţi în concurs, deci doi câştigători. Cel de pe locul întâi îşi poate alege cartea, celuilalt rămânându-i ce îi rămâne 😀 Cartea a doua o vedeţi mai jos 😉 Concursul continuă până mâine la ora 14.

 Se poate achizitiona, deja, cu Revista Flacara.

Şi dacă moare Preşedintele?

Hei, nu ăla real, nu vă bucuraţi sau întristaţi, după caz. Că nu e cazul. Al nostru, adică ăla real nu vrea nici măcar să ne scutească, dar să mai viziteze şi lumea cealaltă?

Eu nu de ăsta vorbesc, ci de ăla din carte. Cum care? Aia cu Lala. Nu ştiu dacă moare Presidentul ori ba, dar i se întâmplă ceva sigur. Vă întrebaţi acum, desigur, ce treabă au bloggeri cu politica. Ei, treaba mea, ce vă băgaţi? Ştiu eu ce treabă au. Nici măcar ei nu ştiu că eu ştiu. Că au avut încredere în Iolanda Ştireanu, dar ea mi-a spus tăt 😉

O să ziceţi că am fost influenţată de evenimentele recente. Niet, de mult voiam să îi fac ceva Presidentelui, uite aşa, de rea. Dar vă promit că eu nu-i fac nimic, Lala e cu capsa. Şi ăleia când i se pune, ştiţi şi voi cum e ea. Dacă nu ştiţi asta este, dar şi dacă ştiţi, bănuiţi că nu-i de joacă.

No, trebuie să vă spun că acest roman e din jumătăţi, una cu două crime, alta cu nouă. Exagerez, desigur. Dar o să aveţi impresia, după primele şaizeci şi ceva de pagini, că aţi plonjat în altă carte, chiar dacă sunt aceleaşi personaje. Uite mi-a venit aşa, că doar am rescris-o de patru ori până la urmă, aşa că era cazul să o fac să-mi placă şi mie cât de cât, nu numai celor ce-o citesc. Şi aşa am ajuns să fac. Cred că în curând, părerea mea, Lala se va confrunta cu un criminal de facebook. Şi cred că omul ucidea pentru că nu mai suportă jocul Farmville. Ei, voi ce ziceţi? 😀

Bine, mi-au făcut-o

De data asta mi-au făcut-o. Nu ştiu de ce, dar am impresia că Bogdan a complotat cu Shauki. Adică a zis cam aşa: „Nu pune încă coperta pe blog, că nu e gata. Şi nu îţi spun acum tot ce a spus George Arion”. Nu, normal. Acum, că eu intru mai întâi la Shauki şi apoi la mine, e pură coincidenţă, că nu ştia nici unul că am un ritual de bloguri. Şi ce găsesc? CE GĂSESC? A se remarca că ţip. DA, aia găsesc, adică asta, adică sunt… bine, nu sunt supărată. Citiţi la Shauki, găsiţi acolo tot. Doamne. Mulţumesc că mie nu-mi spuneţi! 😛

Obosită, dar fericită

„Indicii anatomice” şi-a luat povestea în propriile mâini. În sfârşit, personajele au început să se lase descusute. În sfârşit, autorul a reuşit să-şi dea seama, pe jumătate, ce îşi doresc personajele. Astăzi am muncit mult, am gândit mult şi am asudat mult. Dar cele două capitole ce mi-au ieşit din degete m-au mulţumit. În sfârşit, am şi eu o mulţumire pe ziua de azi. Că tare proastă zi avui în rest 🙂

Ei bine, pentru cei curioşi cu privire la turneul liceean ce va avea loc vă rog să citiţi. Doar am dat link, nu?

No, atât pentru moment, acum am nevoie de somn.

P.S: Mâine îmi iau liber până seara târziu 😀