Peste puţin timp „Premiile Lili”

Peste vreo patruzeci şi ceva de minute, Lucia Verona vă invită la Premiile Lili. Da, bine, şi eu. Nu de alta, dar în seara asta o avem la „disecat” pe Adakiss. Şi ţinând cont că e o domnişoară de 16 ani foarte emotivă, v-aş ruga să fiţi acolo pentru a o încuraja.

Textul ei îl puteţi citi aici.

E singură în seara asta, aşa că are nevoie de mai multă susţinere decât ceilalţi participanţi care au intrat câte doi în concurs.

Baftă, Ada! Iar pe voi ceilalţi vă aştept la criticat şi susţinut. Atenţie, criticile trebuie să se încadreze în parametrii bunului simţ. Nu suntem călăi, doar ajutăm pe cineva să se perfecţioneze, aşa cum se pricepe fiecare. Dacă nu credeţi că sunteţi în stare să păstraţi un ton calm, atunci uitaţi-vă la OTV sau ceva de genul.

Se întâmplă deseară

Şi da, tot nervoasă sunt.

Şi da din nou, a apărut partea a III-a din Inocentul. La prwave.

 

Ce se întâmplă deseară. Doi tineri talentaţi au intrat în competiţia „Premiile Lili”. Culmea e că îi cunosc pe amândoi. Chiar dacă unul e din Satu Mare (că nu o mai fi vreun secret pentru nimeni că ştiu o groază de sătmăreni), iar celălalt din Curtea de Arges.

Vorbim despre Adrian Matus şi Răzvan. 19, respectiv 16 ani. Textele lor pot fi citite aici. Pentru critici constructive vă aşteptăm la ora 22 pe blogul Luciei, pentru a vedea ce, cum şi când.

Recunosc că textul lui Răzvan l-am citit în urmă cu vreo săptămână, poate puţin mai mult. Textele lui Adrian, pentru că sunt mai multe, printre care şi poezie, le-am citit azi. Şi mi-a luat ceva timp. Aşa că apucaţi-vă de citit să fiţi gata până la 22.

Criminală zi…

Adică tot aştept să pic. Aşa, de tot. De oboseală, în primul rând, apoi de ce o mai fi. Dacă o mai fi. Că momentan nu pot gândi dincolo de oboseală şi mai nasol e că ziua nu s-a terminat. În plus, nu ştiu ce au toţi astăzi, că fără mine parcă nu le iese nimic. Degeaba spun eu că am scris toată noaptea la o piesă de teatru şi că am dormit doar trei ore. Nu, nimeni n-are nici o treabă. Toţi dau nepăsători din umeri. Cică tot trebuie să fac ce trebuie să fac. Dacă eu zic că nu există acest trebuie iese rău. Aşa că nu mai zic nimic şi fac.

Că nu-i uşor cu ochii în gură şi gândul oriunde în altă parte, doar la ce trebuie nu, să scrii o piesă de teatru. Dar, deh… oameni simpli. Cu minţi simple, gânduri simple, probleme simple.

Şi totuşi am o consolare (vă jur, noroc că am citit ieri piesa de teatru, că azi nu mai văd bine), şi anume începerea concursului Premiile Lili, care debutează cu o piesă de teatru foarte… (nu spun cum, că influenţez juriul, spun diseară), aşa cum a debutat şi anul trecut cu piesa mea de teatru. Frumos. Aşadar, diseară la ora 22 vă aştept pe toţi să comentaţi piesa. Am dat link, da?

Sper doar ca până atunci să-mi revin. Măcar de-aş apuca să dorm. Recunosc că am aţipit puţin cu laptopul în braţe în timp ce făceam corectura şi Tudor Gheorghe îmi zicea „Adio, doamnă!”. Păi, adio. Şi pac, am adormit. Aşa că nici de corectură n-am fost în stare. Am dormit vreo cinci melodii până mi-a sunat telefonul.

Dar cică am treabă. Şi mai trebuie să ajung şi la zece bănci. Eh, până la 18 e timp. Destul chiar.

În cazul în care piteştenii aud o bubuitură e doar maşina mea ajunsă prin vreun zid, asta pentru că am adormit la volan. Dar nu vă faceţi griji. Eu o să scap teafără.

Şi încă n-am chef să râd. Că încă nu prea am de ce.

Aşadar, tot acolo vă aştept diseară.

Deja e o tradiţie

Nu ştiu cum face Lucia, dar din fiecare concurs pe blog se naşte o tradiţie. Că vorbim de „Premiile Lili” sau de concursul cu bloggeri, tot aşa cum vă zisei eu iese.

Dacă anul trecut am câştigat la acest concurs, anul ăsta fac parte din juriu. Şi da, am voie să propun, aşa că propun, ce pana mea 😀 Şi iarăşi da, voi da şi eu două premii. Cui n-am de unde şti că nu îs Mama Omida. Ce? Ştiu, dar nu voi spune public. Va fi surpriză. Aşa că să trecem la nominalizări. Cu toate că n-am idee pentru toate categoriile. Aşa că…

 

 

 

1.  Marele premiu – Pentru ca-mi place – George Cernătescu, sigur, sigur, sigur

2.  Cel mai bun blogger dintre scriitori  – Rămân totuşi la părerea mea: Hobbitul

3.  Cel mai bun scriitor dintre bloggeri  – Aici îmi e uşor, ca să fiu sinceră: Adrian Suciu

4.  Blogul cu cel mai mult umor  – Ei, şi aici rămân la părerea mea: Ioan Usca

5.  Cel mai bun critic literar – No, aici sunt în ceaţă. Eu zic că tot Hobbitul şi-ar merita un loc

6.  Cel mai bun cititor – Dacă are blog se pune? Adrian SM, garantez pentru el.

7.  Cel mai bun blogger dintre politicieni – Fără doar şi poate că ăsta e AN-ul, dar cum a câştigat deja anul trecut, nu ştiu, cred că locul lui îi revine lui Darius Filip, chiar dacă e un politician mai mic, dar peste câţiva ani va fi la cârmă. Ştiu eu.

8.  Cel mai bun politician dintre bloggeri  – Răspunsul ar fi Corina Creţu. O fi câştigat anul trecut? Nu mai ştiu.

9.  Cel mai informat blogger  – Io pe ăsta nu-l cunosc, dar dacă îmi vine vreo idee revin

10.  Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă – adică Cella

11.  Cel mai gustos blog  – Cum Hadean nu intră în joc zic eu că Laura Frunză.

12.  Cel mai bun blog al unui ziarist  – Clar că Ciutacu .

13.  Cel mai bun blog anti-băsist – Mă rog, mă gândisem eu la cineva, dar a mai câştigat, aşa că io zic că Alexandru sau DSN. Nu mă pot decide.

14.  Cel mai fericit blogger  – Dacă Isabella zice, zic şi eu că Dan e cel mai fericit. Şi cred că e 😉

15.  Blog de criză sau blogger crizat  – Crizaţi suntem toţi, aşa că n-am idee. Mă mai gândesc.

16.  Cel mai artistic blog – Mirela zic eu. Zic iar eu, zic tot eu 😀 Şi Alex Maziliu ar mai intra aici, pentru minunăţia de poze pe care le face.

17.  Cel mai bizar blog – Nu am dat de el până acum

18.  Cel mai bun traducător din română în română (pe baza unui test la care poate participa oricine, blogger sau nu) – Nea Costache, pentru că zice Simona că traduce din română în olteneşte 😀 Nu mă gândisem la asta.

19.  Cel mai bun comentator politic – Sigur, el era cel mai cel comentator politic, cel puţin pe vremea când eu urmăream comentariile politice. Ştiam pe cine am în cap, dar nu îmi mai aduceam aminte exact cum se numeşte, pentru că n-am mai urmărit fenomenul. Da, el, Bibliotecarul.

20.  Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri – nu neapărat despre politică – Mana Ciutacu

21.  Premiul Voltaire (Să ne cultivăm grădina) – Habar n-am

22.  Cel mai cunoscut dintre bloggeri – Io? Nuuu. Atunci să fie… Andrei Crivăţ?!

23.  Cel mai bun blogroll – Ăsta clar e al Isabellei, fără doar şi poate. Alţii nu mai ştiu cu un blogroll atât de bogat.  

24.  Cel mai bun blog de sport – Sigur că am uitat de Sportlocal, aşa că-l nominalizez.

25.  Cel mai schimbător blog – Ăsta e tot popa, că el e dus cu creirii capului. Adică Husca

26.  Cel mai luptător dintre bloguri – Aici sunt două, şi mie îmi e clar că nu merge unul fără celălalt: Isabelle şi Simona Ionescu, pentru ceea ce fac pentru copiii aceia amărâţi şi bolnavi. Cu siguranţă merită mai mult decât atât. Iar Sibilla şi-ar cere un drept fix la această categorie lângă celelalte două luptătoare.

27.  Cel mai bun blog de modă şi/sau vintage – Eva.ro s-o încadra aici? Eu zic că da. Poate.

28.  Cel mai activ blogger – Oh, păi… or fi câţiva, dar nu-mi vine acum nici unul în minte.

29.  Cel mai prost blog – Ei, na, la câte sunt…

30.  Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri – Ăsta nu o mai fi câştigat şi anul trecut? Adică Mordechai.

31.  Premiul „Pixelul albastru şi flacăra violetă” – Dannnnn Voiculescu 😀

32.  Premiul de popularitate – Tot Dan Voiculescu pentru că e super haios pe blog.

Propuneri poate face oricine până la 1 februarie. Aşa că nu vă sfiiţi, doar să nu uitaţi să daţi link la Lucia pentru a vă aduna.

A câştigat Premiile Lili

 

Am promis că o s-o postez. Recunosc, nu am rescris-o. Dar după ce a spus Bujor Nedelcovici nici n-am mai simţiti nevoia. Aici aştept şi criticile dure. Vă rog.

Oana Stoica-Mujea

 

Lady Helena.

 

Personaje:

Helena – luptătoare, ajunsă pe marginea râului Styx

Atena – zeiţa înţelepciunii (până când îşi va dezvălui identitatea rămâne fără nume, acoperită de o mantie sărăcăcioasă, stă tot timpul cu spatele la Helena)

Charon – luntraşul lui Hades (nu apare fizic, dar din când în când i se aude glasul)

Un bătrân – ajuns pe marginea râului Styx, fiind de fapt Zeus.

Corul bărbaţilor, poziţionat în umbra cortinei

 

SCENA

 

Acţiunea se desfăşoară pe malul râului Styx. Un pod de aramă trece peste scenă, oprindu-se acolo unde începe râul. Este semiîntuneric şi din când în când se aud valurile lovindu-se de mal.

 

ACTUL 1 (Monolog)

 

Helena, singură pe malul râului, îşi plânge soarta 

HELENA

(Ţinând în mână spada)

 

O, Zeus, mârşav te-ai arătat cu a mea soartă. Cum m-ai lăsat să mor fără un ban în mână, şi astă creatură să-mi ceară bunul cel mai depreţ pentru a trece râul.

Nu, nu, nu şi nu. Niciodată nu voi lăsa din mână singura-mi alinare. Cea ce m-a apărat, aşa cum eu am respectat-o.

O, Zeus, cât de bine ştii cum am luptat noi amândouă. Spada în mâna-mi s-a mulat ca o mănuşă, ca o alinare. De-ar şti Charon prin câte am trecut. O, Zeus, ce crud, ce nemilos…

(Se adresează spadei)

Îţi aminteşti, bună sfătuitoare, cum ne-am împreunat? Eu om, tu un metal, ce fără suflet te credeau cei mulţi. Şi iată, împreună stăm şi aşteptăm să trecem în lumea celor morţi. În iadul însingurării. Dar nu, nu te voi da, de-ar fi să aştept aici o veşnicie. Căci împreună noi om sta. Aşa cum alţii au stat în somnul de pe urmă.

Ţi-aduci aminte tu cum a început revolta în ţara mea îndepărată? Cum toţi bărbaţii au fugit când ciclopii au dat năvală, la comanda lui Ares cel vijelios? Şi eu, ce am făcut atuncea? Femeie măritată în pântec cu un prunc. Căci nu puteam lăsa ca totul să fie călcat în picioare. Dar ei, mişeii, bărbaţii, cum au fugit, unii cu plozi cu tot şi s-au ascuns în temple sau în munţi. Iar tu, măreaţă spadă, stăteai pierdută în mocirlă. Parcă-ţi plângeai de milă sau furie să fi fost. O, da, erai înfuriată căci n-aveai să mai simţi sângele cald şi umed pe lama-ţi lucitoare.

Şi-atunci te-am ridicat şi te-am privit ca pe-o zeiţă. Şi am ştiut pe dat. Spre celelalte m-am întors şi am strigat: „Iată-ne salvatoarea!”. Şi tu, o, mândră spadă, şi tu parcă ai răspuns. Ai străluci în lumină, ca o zeiţă la apus.

Şi toate celelalte mi s-au alăturat, şi ce-au făcut atunci, şi ele s-au n’armat. Şi am plecat la luptă. Si câţi ciclopi am mai ucis, noi două şi cu ele. Nici nu i-am numărat.

Iar el, acum, mişelul de Charon, te cere pentru a mă trece dincolo de râu? La ce? Pentru a mă duce în iadul înfierbântat, pentru a pedepsi dragostea-mi pentru oameni, luându-te de lângă mine. Şi mi-a şi zis mişelul: „De stai aici, vei tot muri, şi vei muri până ce mă vei ruga să mi-o dai mie şi să treci. Că tu întotdeauna vei simţi prima durere a morţii, şi cât vei rezista?”

Oh, Zeus, cât te mai ocărăsc. Blestemul meu să cadă pe capul tău zeiesc. Durerea mea să cadă pe cei ce îi iubeşti, şi astfel cel mai drag din pruncii tăi cei mulţi, să-ţi fie cerut în ceas de cumpănă.

Să nu mai plâng, să nu mai plâng. Mai bine să mă liniştesc. Dar ce e asta? Parcă aud un vuiet. Oare să am companie? Dar ce îmi pasă mie, căci celalalt va pleca. S-o fi îndurat de el vreun muritor de rând, să-i lase un bănuţ. Sau nu? O, Zeus, ce aspră-mi e pedeapsa pentru că am salvat pământul de sute de cotropitori.

Sau oare-i altceva? Să fie oare pruncul ce l-am lăsat pe mâna argatului cel trădător?

Dar iată, se aude un vuiet, tot mai aproape…

(Cortina cade încet)

 

CORUL

Şi-aşa biata Helena, cu al său suflet cald

Trece acum prin moarte.

Aşa cum a făcut şi-atunci când viaţă a cerut

Ea a luptat şi va lupta şi-acum.

Şi cine vine oare în grabă aşa de mare?

Se aude marea?

 

ACTUL I. SCENA II

 

Se ridică cortina. Helena stă lângă pod cu spada în mână. În faţa ei, stând cu spatele, e o femeie.

 

ATENA

Ce frig e aici. Şi te gândeşti că mai încolo, iadu-i fierbinte.

 

HELENA

O, dacă-i şti, domniţă, dragă, şi ce dogoare. Ea vine odată cu Charon şi tot aşa dispare.

 

ATENA

L-aştepţi demult?

 

HELENA

Eu nu-l aştept deloc. Că n-am nici bani ca să-i plătesc şi nici ceea ce mi-a cerut nu-i dau. Mai bine mor de mii de ori, de miliarde, decât de scumpa-mi spadă să mă despart. Căci numai ea m-a însoţit în moarte. Aşa precum Oreste pe Iphigeneia trebuia să însoţească.

 

ATENA

Şi-ai să rămâi aci? Să mori de-atâtea ori, să simţi mereu durerea şi nepăsarea?

 

HELENA

Prefer să fie astfel. Da, prefer. Prefer ca să rămân, să-i văd pe toţi venind şi-apoi, ca nişte demoni, plecând spre iad. Dar ce-ai făcut femeie de ’ăst drum ţi-a fost deschis?

 

ATENA

De-mi spui povestea ta, ţi-oi spune poate şi eu. Cu toate că păcatul m-atârnă atât de greu.

 

HELENA

O, zei cei făr’ de minte. Ce am făcut eu? Mi-am apărt tot neamul, întregul lor avut, lasându-mă pe mine. Punându-mă de-a curmezişul, cu astă spadă în mână. Chiar după ce-am adus pe lume un prunc, m-am ridicat şi am pornit să-i pedepsesc pe cei, ce cu ura în dinţi, venit-au să ne prade. Căci singure am rămas, femei şi unii prunci. Şi-atuncea, toţi aflând, au şi pornit spre noi. Să prăduie, să fure şi să batjocorească. Dar spada mea, sărmana, s-a ridicat. Şi a ucis fără scăpare pe orişicine i-a stat în cale. Mult sânge mi-a curs pe mâini şi pe lama spadei, dar doar m-am apărat.

 

ATENA

Şi pruncul, unde îţi e?

 

HELENA

O, pruncul, oh… Pe capul lui aprig blestem căzu-ta, ca şi pe-al meu. Şi într-o noapte liniştită, pe când dormeam în şură, Artemis mi s-a arătat râzând ca o nebună. Şi mi-a strigat neisprăvita: „Ăst prunc de l-ai născut Helena te va ucide într-o zi, aşa cum tu ucisa-i ciclopii unor zei”. M-am mâniat atunci, dar n-am avut puterea să-l ucid, aşa că i l-am dat unui argat de-al meu ce nu avea copii. O, ştiu, ce nebunie am făcut. Aşa cum Agamemnon a crezut că de a scăpat de Oreste s-a dus şi-al lui blestem, şi iată că s-a împlit, aşa am făcut şi eu. Doar că blestemul nu s-a împlit, căci pruncul mi-e prea mic, iar eu nu mai trăiesc în lumea pământească, cu flori, cu pomi şi aer. Cu cerul boltuit şi luna cea măreaţă. Acuma sunt aici, plângându-mi soarta neagră ce m-a aventurat spre iadul cel fierbinte.

Ascultă? Nu auzi? Un clipocit în apă. Se întoarce oare Charon?

 

 

CORUL

Helena îşi plânge soarta, dar şi mai aprig poate că soarta o aşteaptă s-o îndemne mai departe.

 

GLASUL LUI CHARON

Te-ai răzgândit Helena? Sau vrei din nou să simţi fiorii cei mai reci ai morţii?

 

HELENA

Mişel cu chip de demon, eu spada nu îţi dau.

 

GLASUL LUI CHARON

Atuncea pe nimeni n-am să mai trec pe apele fierbinţi. Şi toţi ce vor veni să ştie a cui e vina.

 

HELENA

Aşa, mişelule, să fugi din calea mea. Chiar de eşti mort, de spada mea ţi-ar prinde jugulara, ţi-ar desprinde-o. Demon din iad. Ascultă, bună doamnă, se depărtează. O, Zeus, ce-am făcut? Acum vei fi pierită aşa cum sunt şi eu. Vei aştepta pe mal şi vei muri mereu, iar mai târziu, mă vei urî.

 

ATENA

Dar ce e de făcut? Tu nu cedezi. Nici el, că-i demon. Un demon de temut.

 

HELENA

Aşa-i, şi ce să fac? Să-i dau singurul meu bun? Ce-ai face în locul meu?

 

ATENA

De mi-ar fi prunc, aş proceda la fel ca tine. Dar este doar o lamă ce multe suflete a luat şi le-a trimis în iad.

 

HELENA

O, bună doamnă, tu nu înţelegi. Această lamă, cum îi vorbeşti, nu m-a trădat în veci.

 

ATENA

Şi totuşi eşti aici.

 

HELENA

Dar nu de spadă am murit. Ci otrăvită am fost de chiar argatul meu, cel ce i-am dat copilul.

 

ATENA

Aşa…

 

HELENA

Oh, Zeus, recunosc. Mi-am prăduit duşmanii, şi mi-am întins averi. Dar eu nu le ţineam, să-mi umplu maţul sau să mă amuz, ci le dădeam femeilor amărâte pentru a-şi creşte pruncii şi-aş lua, cum se cuvine, bărbat de omenie. Bărbaţii ne-au fugit, domniţa mea cea dragă, atunci când vestea ciclopilor cotropitori ne-a ajuns la urechi. Şi nu s-au mai întors, storşi de ruşine. Şi noi, noi cum să facem, singure pe pământ. Cum să ne apărăm şi cum să şi muncim pentru a putea mânca? Şi astfel eu am strâns averi peste averi, şi când i-am dat pruncul argatului meu, i-am dăruit şi-un colier pentru a-l creşte, dar nu s-a mulţumit.

Mişelul, el m-a otrăvit. Şi-otrava şi-a făcut efectul atunci când mă plimbam singură prin grădini. Acolo am murit fără să alfe nimeni. Şi multe zile or trece până ce-mi vor găsi leşul putrezit.

Dar nu de asta-mi plâng mizera soartă. Mai mult o plâng pe-a lor. Femeile cele ce au rămas în viaţă, nici una nu-i ca mine, cine le va apăra? Nu au conducător şi teama se va împleti în sufletele lor. Ori vor fugi, ori vor muri. Dar sunt prea mândre ca să fugă. Şi pentru a se simţi martire până la capăt îşi vor da viaţa, dar mai nainte vor fi batjocorite. O, Zeus, ce nedrept eşti, şi tu la fel, blestemat de Charon. Mai bine aş pica în ghearele lui Cerber, în colţii fioroşi… Ce soartă, ce ruşine…

 

ATENA

Prea crudă moartea ta. Argatul merită pedepsit.

 

HELENA

Dar nimeni nu va şti vreodată că el m-a omorît.

 

ATENA

Şi dacă-ţi spun că ştiu cum să te întorci în viaţă?

 

HELENA

Dar cum se poate aşa ceva? Cine s-a mai întors din moarte?

 

ATENA

Hercule.

 

HELENA

Hercule-i semizeu şi tată îi Zeus…

 

ATENA

Dar Zeus nu se poate opune morţii.

 

HELENA

Domniţă dragă, nu-mi da speranţă dacă nu ştii ce-mi spui.

 

ATENA

Doar să mă-asculţi şi întocmai tu să faci.

 

HELENA

Ţi-o jur.

 

ATENA

Dar înainte de-aţi spune cum să te întorci trebuie să îmi promiţi ceva.

 

HELENA

Orice.

 

ATENA

Să-ţi pedepseşti argatul cum se cuvine, dar să nu-l omori. Apoi, pruncul să-ţi iei la sânu-ţi, că de-l vei creşte tu, blestemul nu se va înfăptui. Ba mai mult, chiar argatul cel viclean va pieri cum ţie ţi-a fost spus.

Pe urmă, alături de cele ce le conduci, să-i duci ofrandă Atenei, că numai ea ţi-o da puterea de a trece peste războaie zeci. Şi tot ea, atunci când vei muri, aşa cum se cuvine, la râul Lethe te va aştepta (Râul uitării). Şi astfel, râul Lethe de vei trece, vei fi în fericire. Şi apoi, câte fecioare ai, Atenei să le închini. Şi să le îmbraci în straie bărbăteşti, să le pui spada în mână şi să le înveţi să lupte.

 

CORUL

Dar ce se aude oare? Un alt om a păşit, pe ăste coridoare. Şi frica de la sân… o, Zeus, ce eşti mare e doar un biet bătrân ce intră clătinat. Dar cine o fi el?

(În scenă intră un bătrân clătinându-se, cu haine zdrenţuite)

 

BĂTRÂNUL

Nu-o asculta Helenă, căci ea vrea răzbunare. Te vrea acolo, în viaţă, doar pentru a-şi crea armată ca să lupte împotriva tuturor. Nu îţi pleca urechea şi ia moneda mea, Charon va accepta.

 

HELENA

Dar cine-mi ieşti, bătrâne?

 

CORUL

Bătrânu-i înţelept, dar cine minte oare? Femeia ce îşi ascunde chipul sau el ce încearcă acuma s-o osândească pe Helena?

 

ATENA

Bătrân neghiob şi fără minte. Las-o să plece în viaţă, moartea n-ar fi trebuit să-i bată acum la uşă.

 

BĂTRÂNUL

Ascultă Helenă bine, căci voi pleca curând. Eu singur mi-am luat viaţa să vin şi să te văd. Sunt eu, argatul cel nenorocit.

 

HELENA

(Îşi trage spada de la brâu)

Nu poţi fi tu, el încă-i tânăr.

 

BĂTRÂNUL

Ba eu îs. Dar ai murit de mult. Aici nu simţi când trece timpul. Mai ales când Atena se află lângă tine?

 

CORUL

Atena?

 

HELENA

Atena?

 

ATENA

Ei, da? Şi ce-i greşit în asta? Argat nesocotit? Că vreau să-i redau viaţa de-acolo de unde s-a oprit?

 

BĂTRÂNUL

Helena, crede-mă ce-ţi spun. Zeii îţi vor pregăti un iad numai al tău de ăst lucru vei face. Vei arde de atâtea ori încât vei renunţa la toate. Durerea, suferinţa, spada şi pruncul îţi vor fi tot timpul luate.

 

CORUL

Ce zbucium, ce mai jale.

Draga noastră Helena.

Al cui sfat oare o să-l primeşti acum?

Şi zbuciumul, durerea, cuvintele acelea.

Speranţa a murit pentru a doua oară.

Şi tu, acum, Helenă, ce-ai să decizi?

Şi cine oare te ascultă?

Şi de te rogi cui îţi închini suspinul, inima, durerea?

În mâna cărui zeu te laşi acum?

 

HELENA

Atena, încerci să mă înnebuneşti. Tu, tu şi cu Charon v-aţi vorbit să n-am de ales.

 

BĂTRÂNUL

Aşa-i!

 

ATENA

Dar îţi ofer viaţa din nou, gloria, dreptul de-aţi creşte fiul. Ce poate fi atât de rău?

 

HELENA

Iadul de după e mai rău decât moartea în sine. Prefer să-i dau spada mea demonului şi să-l întâlnesc pe Cerber.

 

BĂTRÂNUL

Nu Cerber e destinul tău, ci râul Lethe te va călăuzi.

 

HELENA

De unde ştii, argatule?

 

CORUL

De unde ştii, argatule?

Prin câte morţi ai mai trecut?

Ce scop a fost în viaţa ta?

Cine eşti tu?

 

BĂTRÂNUL

Nu am trăit ca un om drept, atunci când am avut pământul sub picioare. Şi asta e pedeapsa mea. Să te călăuzesc pe tine, în ultima călătorie. Să-ţi dau în dar moneda mea, iar eu să mor aici, până când Zeus se va îndura.

 

ATENA

Nu-l asculta, vei arde în flăcări dacă vei pleca.

 

HELENA

Ba am s-o fac. În flăcări, ori în altă parte, acesta e sfârşitul meu. Cine se întoarce iar la viaţă, trebuie să fie un neghiob. Accept moneda ta bătrâne. Sper doar că nu m-ai păcălit, aşa cum în viaţă ai făcut de nenumărate ori.

 

BĂTRÂNUL

Îţi jur Helenă!

 

CORUL

Auzi cum se întoarce, în clipocit de apă. Cum spirite păgâne i se agaţă de mantie. Cum ţipă şi cerşesc să iasă iar din apă. Acuma pe Helena o va călăuzi, spre beznă sau lumină.

 

GLASUL LUI CHARON

Te-ai răzgândit, Helena?

 

HELENA

Am bani ca să-ţi plătesc.

 

GLASUL LUI CHARON

Atunci accept!

 

HELENA

(Îndreptându-se spre mal)

Dacă ai fost drept bătrâne, să nu rămâi prea mult prin aste locuri şi cineva să se îndure de sufletul tău pângărit. Dar de m-ai minţit, să arzi în iad, să urli, să te zbuciumi. Şi-a ta durere să se audă pe pământ.

 

ATENA

Ascultă-mă, Helena!

 

HELENA

E prea târziu acum. Soarta eu mi-am decis-o. Cu spada mea în mână voi părăsi tot ceea ce-am iubit. Şi într-o zi, o altă doamnă se va ridica şi-mi va conduce neamul. Poate chiar fiul meu va fi cel ce-o va face.

 

ATENA

Greşeşti, Helena!

 

HELENA

Adio!

 

CORUL

(O barcă se apropie de mal, silueta se vede în umbră. Helena urcă şi încet, încet dispare)

Helena a plecat să înfrunte moartea. Cu spada în mână şi sufletul curat. Va fi călăuzită de-o lumină, de-un fir de apă albă şi de-un înger abia scăldat.

Viva Helena!

ATENA

Netrebnic Zeus, ai reuşit, dar următorul suflet va arde drept în iad.

 

BĂTRÂNUL

Ai grijă ce-ţi doreşti, zeiţa mea.

 

CORUL

(În timp ce părăseşte scena)

Plecaţi bucuroşi! Cu sufletul împăcat.

De data asta s-a ales ce era drept.

Iar omul cu mintea curată şi sufletul drept,

Va şti ce să aleagă.

Căci viaţa nu-i totul.

Şi moartea e tot viaţă.

Închide-i ochii morţii,

Şi ploapele ei grele.

Păşeşte fără frică,

Helena zeiţă a războiului.

În altă viaţă te vom aştepta.

Închide ochii morţii!

Îmi cer scuze pentru că nu o pot posta aşa cum apare în word, adică ordonată într-un fel anume. Sper să înţelegeţi oricum. Daţi cu pietre!

Nu dorm, n-am murit!

De dormit… nu prea îmi mai aduc aminte ultima oară când am dormit cu adevărat. Cred că a fost cu foarte mult timp în urmă. Dar să lăsăm asta.

Azi a fost ziua lui X. Melodia i-o dedic la final 😀

Apoi, pe siteul TVR a apărut ştire despre Premiile Lili. Bravo organizatorilor!

Despre Războiul Reginelor s-a vorbit şi în revista Ioana.

Am luat premiul de dramaturgie de care sunt foarte mândră 😀 Doar că din pricină de… mă rog, am realizat mai greu.

Andrei Crivăţ îmi lasă pe mess că Lala e… am uitat cum a zis, dar cred că fenomenală e sinonim cu ce a spus el.

Adevărul e că Parfumul Văduvei Negre e gata de ceva timp, dar aştept să-mi spună Bogdan părerea lui. După cum am spus, ţinând cont că sunt foarte multe personaje reale, nu sunt prea sigură dacă-mi place. Pentru că în afară de Lala, restul personajelor au trebuit împinse de la spate, iar asta îmi pune multe semne de întrebări. Aşa că nu ştiu ce să zic, s-ar putea să nu-mi prea placă. Asta-i viaţa. Dar dacă Bogdan zice că e ok, atunci chiar e. Pentru că el e cu chestiile poliţiste. Desigur, dacă mai zice şi George Arion, atunci puteţi vorbi cu mine numai prin PR-ul meu. Vă alegeţi între Iulia şi Andreea 😛 Care vă place vouă.

Normal, aştept şi părerea Crinei, a lui Darius şi a Luciei. Cu toate că de Lucia îmi e frică.

Nu ştiu când o să reintru în normal. Poate zilele astea. Momentan tot cu drumurile sunt prinsă. Dar ce-i drept, azi mă simt puţin mai odihnită. Poate şi pentru că a fost ziua lui X şi am fost iertată de anumite sarcini obositoare.

Dar de revenit voi reveni şi voi continua şi Sărutul Morţii. Mare thriller, mare. Vă promit. Chiar de-ar fi să scriu la el şapte ani, să nu mai zică lumea că doar Tolstoi poate 😛

Cu cititul… greu, dar am cumpărat. Ei bine, zilele astea citit a însemnat poveşti de Wilde. V-am spus doar că n-am timp de lecturi nemăsurate. Şi tot în ultimul timp am fost online, când am fost, datorită laptopului micuţ. Adică un deget pe două taste, cum îi spun eu. Şi datorită netului de la orange, care ar merge foarte bine în oraş, dar eu nu prea am stat la oraş 😉

 

Şi acum să revenim la Xreder. N-am chefuit, dar am băut vin de Târnăveni şi am închinat în cinstea lui Ion Borgo 😀

Să-i dăm lui X şi o melodie, că o merită:

Dorm pe dracu’

O să încep cu mulţumirile pentru premiul de dramaturgie. Dar pentru că nu am fost prezentă, o să vă rog să citiţi la Mădălina ce şi cum. – Nu ştiu dacă scuza e atât de slabă, dar asta este 🙂

Şi dacă vă spun că n-am mai muncit sâmbăta – nu, spun prostii – ca o sclavă pe plantaţie, ca azi, n-am muncit niciodată. E 2:32 noaptea, şi abia acum am terminat. O să mă întrebaţi ce, iar eu nu o să vă spun. Ideea e că între patru drumuri – opt în total că m-am mai şi întors – şi alte cele, ei bine, al meu soţ s-a trezit că e ziua lui şi şi-a făcut cadou acvariu de 180 litri – nu, nu a fost ziua lui azi, mai e până atunci. Aşa că ajunsă acasă mi-am băgat mâinile în păr şi am început să strâng după dezastru. Că oricum am dormit cu o noapte înainte de la şase dimineaţa până pe la vreo zece. E complicat. Iar mâine o iau de la capăt. Cu drumurile, nu cu acvariul, decât dacă mă înec în el – ceea ce, pentru moment, mi se pare o soluţie convenabilă. De aia lipsesc mult de aici, pentru că fac drumuri. De colo, colo. Din acelaşi punct în acelaşi punct. Dar v-am spus, e complicat. Când o să îmi vină să mă amuz o să vă povestesc, dar chiar dacă – spre ruşinea mea – trec şi prin momente amuzante, când ajung acasă sunt prea obosită să le pun pe hârtie sau să le împărtăşesc într-un fel oarecare. Hei, şi dacă în următoarea perioadă nu o să fiu mai razna decât Lala, înseamnă că am un psihic de gheaţă. Acum, la drept vorbind, nici eu nu sunt sigură care variantă ar fi mai bună.

Mno, vorbesc în dodii. Ne auzim când ne-om auzi.

Despre Premiile Lili

Mai întâi: Crina s-a întors şi mă ameninţă că pune poze. Aha, sigur, cum să nu.

 

Acum, vă rămăsesem datoare cu o impresie. Am fost la Bucureşti pentru a-mi susţine teza de doctorat… ăăă, scuze, teza de începător în ale teatrului. Acolo, cu priviri blânde şi curioase m-au înconjurat: Lucia Verona, Bujor Nedelcovici, Lilick, Mădălina, Dan Mircea Cipariu, Olga Delia Mateescu, Anda, Renata, Cody şi poeta noastră din Paris Carmen Nicoară. Iar Mălina Aniţoaiei a fost alături de noi prin textele sale citite de Lucia.

Bine, până aici s-a înţeles. Mai întâi s-au citit textele Mălinei, apoi poeziile lui Carmen şi pe urmă Olga Mateescu a citit piesa mea: „Lady Helena”. Interpretarea a fost superbă. E aproape ireal când auzi ceva scris de tine interpretat de o mare artistă. E ca şi cum nu ai fi fost acolo şi totuşi într-o altă viaţă ai fi trăit o asemenea experienţă pe care habar nu ai cum să ţi-o explici.

Olga Mateescu şi Bujor Nedelcovici mi-au dat încredere. Cică aş fi făcut bine ceea ce am făcut 😀

Menţionez că piesa iniţială a fost scrisă în 20 min. Modificarea a mai durat vreo 20 pentru că trebuia să plasez corul ăla când şi unde trebuie. M-am gândit că piesa merită făcută de vreo 50 min., iar pentru asta m-am gândit să apelez la un Corifeu. Personajele vor rămâne aceleaşi. Se va pune mai mult accent pe misterul bătrânului… Ba nu, o să scriu o alta. Nu are sens să mă chinui la ceva ce nu mai vreau. O să scriu o alta ce va fi plasată tot prin Grecia antică. Încă nu m-am săturat de zei şi de legende. O să-mi vină mie o idee. De ce o să scriu alta? Mi-a trecut mie prin cap că aş putea participa la un concurs teatral. Dar mai e până atunci aşa că nu mă grăbesc. Nu alerg.

Îi mulţumesc încă o dată Luciei pentru această ocazie şi le mulţumesc tuturor pentru că „m-au bârfit” la modul pozitiv după plecare 😛

Ei da, sunt puţin încrezută, cam ca atunci când George Arion a zis de bine. Aşa că până nu îmi trece starea asta de încrezută, nu mai vin pe blog 😀 După un pui de somn îmi trece, garantez.

UPDATE: Uitasem. De la un timp ma obsedeaza melodia asta: