Deci cum o fi sau cum n-o fi

Recunosc, azi am făcut zeci de flyere. Am obosit numai să mă gândesc la ele, deci e al dracului de greu. O să mă întrebaţi de ce nu le-am dat mai departe să fie făcute, păi e simplu, am vrut să mă testez. De o fi bine ori ba vom vedea marţi. Mai mult ce ştiu eu? Comunicate de presă? Da, am dat şi din alea, dar vă spun tot eu că nu se înghesuie nimeni, că na. Dar treacă.

Bine, acum am altă treabă. Alte treburi de fapt. Că mai e de scris un foileton, că mai e de terminat o partea a doua din Sărutul Morţii… Mai e.

Dar deh, ca orice om începui şi eu să colind pe facebook unde nebuna de Lala zicea că: „Nimeni nu moare virgin, viaţa ne fute pe toţi!”. Justă cugetare, să ziceţi voi că nu e fată deşteaptă. Aşa. Şi am ajuns şi pe bloguri, mai precis aici, unde citesc eu, că recunosc cu smerenie că ieri când am văzut am citit pe sărite, şi încep să mă întreb.

Mna, citesc cărţi de psihologie practică, habar n-am de ce, dar le citesc. Şi nu sunt singura, că ieri şi Ivona căra una după ea. Deci citesc. Să nu zică lumea că aş fi chiar atât de proastă. Mai înţeleg şi eu ce se întâmplă în viaţă. Cum sunt oamenii, cum sunt unii, alţii, etc. Mai ştiu şi că într-un cuplu, fie el cu acte ori ba, treburile nu stau întotdeauna bine, că na. Alteori stau prost de-a dreptul, dar unii sunt pur şi simplu masochişti şi îşi duc crucea aia până la capăt, cu sfinţenie, parcă de teamă să nu-i trăznească. Sau o fi resemnare? Ori lipsă de curaj? Sau ce? Mie una îmi e clar că fiecare, individual, chiar dacă avem o pereche, ne căutăm propriul sens în viaţă, pentru că aşa e normal. Zic şi psihologii că e cam naşpa să gândeşti la unison cu celălalt că deja nu mai eşti tu. Şi până când cuplurile nu vor înţelege că trebuie să-şi separe mentalul vor fi din ce în ce mai mult în rahat.

Bine, şi văd eu povestea omului ăsta. Şi mă gândesc aşa: aventură la început, dar aventură cu iubire, bine, el se sperie, ea nu, dar nici nu se mai văd, pentru că el… da, el dă bir cu fugiţii. Se mai chinuie, el, fireşte, vreo patru ani. Apoi decide… Ea l-a aşteptat, ori ba, că nu îmi e clar că a făcut-o strict pentru el, ci pentru ea mai mult, dar eu zic că s-a întâmplat să fie disponibilă şi să îi mai dea o şansă. Şi mă gândeam aşa, ce aş fi făcut eu, fireşte că toţi psihologii din lume m-ar pica la testul ăsta.

Adică vii după patru ani la mine să ce? Şi îi rupeam gâtul 😆 Direct, fără alte explicaţii. Cred că la rupt gâturi mă pricep bine. Dar, una peste alta, mă bucur pentru ei. Şi totuşi, din punct de vedere psihologic strict vorbind, ce dracu’ l-a făcut pe el să mai stea acasă patru ani? Nu îmi explic raţionamentul. Mai ales că ea luase o decizie în ceea ce-l priveşte. Iar el era convins că ea e Steaua de pe cer. Aia de trebuia să cadă la aşternut la drum de seară şi apoi s-o ţină toată viaţa ca pe o icoană. Şi atunci? Nu ştiu, zău, dar aş vrea tare un răspuns că aşa mă râcâie de cred că nu mai pot dormi.

Şi uite cum din lucruri serioase începe să mă frece o chestie de viaţă care, până la urmă, nici n-ar fi problema mea. Dar ţinând cont că m-am împrietenit cu Băsescu pe facebook, de ce nu m-ar freca şi chestia asta.

Adică eu vreau să ştiu de ce. Şi vă rog şi pe voi să citiţi şi să încercaţi să mă lămuriţi.

Acum să nu mă întrebaţi de ce n-aş întreba-o şi pe ea de ce nu i-a sucit gâtul, pentru că acolo totuşi ştiu răspunsul. Aşa e cu femeile, credeţi-mă. Rămân uşor impresionate, probabil el i-o fi spus că patru ani s-a tot gândit la ea şi a dat-o pe spate. Eu îl trimiteam să se mai gândească încă patru că dacă tot poate. Dar deh… nu toate-s eu.

Pentru că eu îs genială, nu? 😀

Reclame

Ce mai aflu despre lume…

UPDATE: CU Iolanda la Prwave

 

De data asta citind psihologie practică. Genul de cărţi care te învaţă cum să nu iubeşti un pervers, dar nu în sensul ăla de pervers. Daca-i dragoste sau dependenţă. Dacă îţi poţi reinventa viaţa. Nimicuri din astea.

Recunosc că de aia nici n-am mai scris pe Club, pentru că n-am de gând să recenzez cărţi de psihologie pentru că n-aş şti cum, dar îmi place să le citesc. Uneori, ca nuca în perete, se mai potrivesc şi la mine anumite situaţii. Cred că cea mai mişto e aia cu dragoste sau dependenţă, pentru că Brenda asta, autoarea, vorbeşte de cazuri concrete psihanalizate de ea. Şi ghiciţi ce? Toate astea pornesc din copilărie. Adică toate mecanismele greşite din creierul nostru. Ba pentru că părinţii nu ştiu să se adapteze nouă, ba pentru că, tot părinţii, fireşte, nu ne alintă suficient, ba pentru că părinţii… aţi înţeles ideea. Ideea e că ei sunt de vină. Ceea ce e aproape minunat, pentru că ai şi tu, om mare, pe cine da vina 😀

Nu, nu glumesc. Aşa că am început să le fac o listă părinţilor mei. Iar în vârful ei e aia cu „mi-ai ştirbit personalitatea”. Că doar mi-a spus psihologul, ce mama dracului. Aşa am aflat şi eu de ce sunt rebelă la vârsta asta. De ce fac totul pe dos decât mi se cere şi de ce tind să fac şi mai multe nebunii pentru a le crea celor din jur disconfort. Dar psihologul zice că bine fac. Că trebuie să-mi regăsesc personalitatea închisă. Deci fac bine. Să ne înţelegem. Şi orice aş face nu sunt eu vinovată. Şi pe asta am băgat-o la cutiuţă.

Doar că nimeni nu-mi explică dacă omor pe cineva tot mama e de vină? Cred că da, din moment ce eu nu pot fi vinovată.

Cel mai mult mi-a plăcut asta:

„Ai într-adevăr nevoie de altcineva să te protejeze?”

Răspunsul firesc este NU. Dacă răspundeţi cu da deja aveţi o problemă.

„Ai nevoie de un singur om ca să rămâi în viaţă?”

Vă spun eu, n-ai nevoie de nici unul. Oamenii au fost născuţi să trăiască singuri şi ar trebui să se descurce mult mai bine aşa, adică singuri. În momentul în care te legi de un altul pentru a avea impresia că aparţii cuiva (Doamne ce neomenesc sună), atunci iar ai o problemă.

„Ai nevoie de un bărbat/femeie pentru a te simţi iubit/ă?”

Categoric NU.

Dar, pe partea cealaltă, zice psihologul, e nevoie şi de iubire. Adică se poate trăi fără ea, categoric că se poate, dar nu e recomandat. Cică ăia de trăiesc fără iubire sunt handicapaţi. Doar că trebuie şi pe asta să o pui sub analiză. Şi tot psihologul zice că nu te poţi duce în patul unuia (uneia) aşa că ţi-a venit ţie. Trebuie să analizezi motivele pentru care vrei să o faci. Şi să ţii cont de toate substanţele chimice pe care le degajă creierul… şi… da. Şi aici aş fi curioasă să ştiu câţi din ăia de au aventuri de-o noapte stau să analizeze de ce le vine să aibă o aventură. Aici, cumva, psihologul se contrazice. Adică fă ce îţi trece prin cap că nu eşti tu de vină, dar mai întâi analizează. Să ştiţi că mi-a zis mie cineva că nebunia cu analiza nu fac casă bună. Atunci despre ce mama dracului vorbim aici?

Bine, mă întorc la citit şi dacă mai aflu ceva interesant vă spun.

Şi nu uitaţi, mâine la 14:30 la Liceul Mihai Eminescu din Bucureşti, unde nu vorbim despre sex. Clar că vorbim despre fantasy. La naiba, sunt aşa plicticoşi profesorii ăştia. 😀