Din Inbox

Mă rog, asta a fost chiar telefonic, dar putea la fel de bine să fie şi în inbox. Cred că va trebui să am o categorie care să se numească aşa la câte mailuri tâmpite primesc. Nuuuu, nu e cazul persoanei de faţă. Doamne, cum reuşesc eu să gafez mereu.

De fapt voiam să vă spun că s-a schimbat planul. Nu ştiu dacă voi mai fi joi la Şcoala Centrală, dar sigur voi fi miercuri la Liceul Mihai Eminescu în locul lui Răzvan Dolea. Aşadar: miercuri, ora 14:30, Liceul Mihai Eminescu. Vorbim despre fantasy, că am înţeles că literatura poliţistă nu, că prostim copiii, brrr. Right! Chiar aşa. Dar ne conformăm, ce să facem.

Vineri sunt iar în Bucureşti la USR. Chiar aş vrea pe această cale, dacă se poate, ceva mai multe detalii. Chiar şi un afiş ceva pentru a prezenta evenimentul. Domnule, Gârbea, se poate? Sau Lucia. Care doreşte 😀

Iar duminică plec la Londra pentru fix patru zile.

Ce fac acolo? Eh, o să vă spun eu. Da. E legat de cărţi. De cele poliţiste. Cum adică ce fac acolo? Treabă. Clar? Că nu se duce nimeni la distracţie. Ruşine să vă fie dacă măcar aţi gândit una ca asta.

Reclame

AFI ce?

Dumnezeule. Spaţiu populat degeaba. Magazine de lux, oameni care se plimbau ca în parc şi fiţe maxime. Adică acolo am discutat azi despre romanul poliţist românesc, alături de George Arion (care va avea blog în curând), Răzvan Dolea (care probabil nu va avea blog) şi Bogdan Hrib (care a făcut cinste 😀 ).

S-au luat şi decizii importante azi, care vor fi comunicate la timpul potrivit în scopul potrivit, vorba ceea.

După ce ne-am discutat, am fost vreo trei ore la masă. Să nu mă întrebaţi de ce, dar dacă nu era frig şi nu ningea, probabil că ar fi fost şi mai multe. Ne-am simţit bine, dar ne-am tot întrebat unde a dispărut Răzvan Dolea. Omului i s-a pus să dispară şi dispărut a fost. Ce să faci?

L-am revăzut pe mister Suciu. Sigur că a venit cu sacul de bancuri la el. Na, zău acum. Oarecum l-am cunoscut pe Leonard Ancuţa şi am stat la un metru distanţă de domnul Albulescu. E super simpatic, vă jur.

Iar Teo şi-a cumpărat un vulcan din care iese un dinozaur. Copiii, deh 😀

  

Nu ştiu de ce mă strâmbam, aşa că nu întrebaţi

Aştept pozele de la Crime, noi n-am făcut prea multe

Teo ne-a obligat să mâncăm, doar v-am spus

Acum să trecem la chestii serioase

Încep prin a vă spune că în curând, adică peste vreo zece minute, clubul va avea o nouă recenzie, de data asta una poliţistă.

Merg mai departe spunându-vă să aruncaţi un ochi la Lucia fix aici şi să vă gândiţi pe cine şi cum propuneţi.

Spun, de asemenea, că susţin mişcarea violet. Mai ştiţi că într-o perioadă mi-a ieşit părul mov 😀 ce s-a mai râs atunci 😆

Şi urmează să vă dau copy/paste un comunicat Tritonic. No, trebuie să trec peste nebunia cu Martin şi să revin pe pământ. Dacă totuşi vreţi să îmi daţi o mână de ajutor, spunându-i lui Aspoiu că poate comenta nestingherit, e un pasaj mai jos din ceea ce se vrea a fi un thriller, adică „Sărutul morţii”. Puteţi comenta textul la modul de ce vă place şi ce nu. Vă jur că e scris de mine. Gata cu joaca.

Vine comunicatul:

 

“Vă invităm în perioada 21-31 ianuarie la „Târgul de carte, muzică, film” de la ExpoMall MegaFun, centru expoziţional amplasat în incinta AFI Palace Cotroceni.

 

Ziua Tritonic – 23 ianuarie 2010

 

Tritonic vă invită la dezbateri şi sesiuni de autografe, alături de autorii noştri, în data de 23 ianuarie, începând cu ora 16.00

 

Ora 16.00: Dezbatere despre tinerii scriitori români cu Adrian Suciu (autor „Sex cu femei”) şi Leonard Ancuţa (autor „Control”)

Ora 17.00: Lansare şi sesiune de autografe CD Mari actori români cu Mircea Albulescu

Ora 18.00: Dezbatere – Romanul poliţist românesc în secolul XXI.

Invitaţi: George Arion (scriitor şi publicist, autor „Detectiv fără voie” şi „Crime sofisticate”), Oana Stoica-Mujea (autoare „Indicii anatomice”), Răzvan Dolea  (jurnalist, istoric şi co-autor „Blestemul manuscrisului”) şi Bogdan Hrib (editor şi scriitor)

 

EXPOMALL MEGAfun, primul spaţiu profesionist dedicat târgurilor, expoziţiilor cu vânzare şi organizării de evenimente de promovare, situat într-un centru comercial şi disponibil pe toată durata anului, îşi va deschide oficial porţile în data de 21 ianuarie 2010 la AFI Palace Cotroceni, cel mai mare şi mai modern mall din România şi din Europa de Est. AFI Palace Cotroceni este situat la intersecţia dintre Str. Vasile Milea şi Bulevardul Timişoara, având o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 76.000 de metri pătraţi.”

 

UPDATE: sa-mi fie ruşine, uitam ce-i mai important, mâine apare în „Curierul zilei” ceva despre mine. Ceva legat de ce veţi citi mai jos. De ce în engleză? Vă povestesc cu altă ocazie 😉 Oricum, îi mulţumesc unei persoane speciale pentru şansă. Aranjarea in pagina arata mult mai bine, dar deh…

 

Written by Oana Stoica-Mujea

Translated by Shauki Al-Gareeb

 

 

Lady Helena

 

 

            Characters: Lady Helena: ex-warrior on the lands of Greece, now arrived on the border between life and death on the banks of the Styx river.

            The feminine spirits’ choir.

 

            The scene: scenery half-illuminated. A fragile bridge crosses the river, and somewhere to the right of the scene there is half of a boat and a dark figure.

 

            First Act: Monologue: Helena stands near the bridge, dressed in man’s clothing, her sword at her girdle and her long loose-flowing hair on her back.

 

HELENA

(Looking to the dark figure)

You have always been ugly at your soul, but the mighty Gods are even uglier. Hear what they say, to tax the death. Like during a lifetime there aren’t enough payments.

(She pulls her sword and looks at it)

 

When you die on the battlefield, no one thinks to let you have a coin. To pass beyond in a dignified way. To be able to pay Charon in a dignified manner. But he, the villain, blinded by the metal shine, no, he does not agrees to cross me beyond without a gift.

 

As I don’t have any gift, because neither have I died dressed in chain mail, nor have I possessed any other precious gems, what does the villain think to ask me for? Precisely the sword which has been useful for me in the battle.

 

Yes, I understand anyone once arrived here would give anything not to struggle between life and death. And death hurts. And when you begin to feel the pain, you realize that being alive you cannot feel deep cut in your arm or a fiery blow.

 

But death hurts much worse. And I understand that when Athene descended telling me that life it’s just another beginning,  trying to persuade me to return again on the Earth. Only that I cannot embrace the life. No, I won’t forever be able to do it. For Charon wants by all means to be paid and he considered to take my sister sword.

 

(She hugs the sword)

I won’t give it, but what does he know? What does he know about this metal coming to me, as a hope in pain. As a sister in happiness. As it fell from the brave’s girdle who attacked us by that time. And as it shone in the light of the mid-day sun, when I picked it yearningly I was only a child by that time, but it, my sister in battle and in life, gave me greater good.

 

How could Charon know, living mainly between shadows and pains, how the attackers came, and how the men ran, oh, those cowards, leaving us behind to defend ourselves. And then, as cut loose by the Gods, it fell near my feet and the sad and his empty sword adopted me.

Whom did I have in this world? My father, definitely not, certainly not he who had fallen in the battle right before the servants and my elder brothers tailed off. Just an old woman. My mother, who looked at me terrified. And what could I have done? I picked it up, I looked at it and I loved it the way it loved me too. Oh, how faithful it has been to me! Together, we have never lost any battle, and many have tried to kill us.

 

(She puts the sword back in its scabbard)

Well, Athene asked me, as ironical as she could be, than how could I die? It’s hard to remember when Styx river threatens you with its terror. But I know everything as it happened yesterday. Was it yesterday? I don’t think so. I have been waiting here for much too long time for only one day to have passed. And yet, time does not pass here. It only stays and penetrates your soul, spies you and gives you that kind of pains which you cannot feel them on the Earth. And yet, I know. I have been betrayed. And I have died far away from my home. Away from those being near me both in life and in war. And all these because of a poison and a servant who must have been felt threatened.

 

Threatened by whom? Still the Gods may the fire burn them! Villains who stay hidden in their shadow. Athene, I think, must have cursed me when I gave birth to a baby. For she wanted greatness and we, the women, to fight on her behalf.

 

I told the servant that I would give him my son to take care of him when I would go to fight or when I should work using my arms. But she, the Goddess of Vanity, sneaked in the poor fool’s mind and told him that she cursed me. She did cursed me, but look I died right before her words fulfilled.

 

My servant, the poor fool, he did believed what he was told. Athene must have told him that my son would kill me, that boxes full of gold lay in the dungeon which I had filled with armours and if he ran in the world with my baby, anything which I had ever possessed would belong to him when the curse would be fulfilled.

 

But the poor fool, in his poor thinking, what did he think? To kill me in order to get my estate why would he wait for the curse to fulfill? Therefore, he drew me in the trap, away from my home, in a desert field, uncultivated by anyone. The poison, I think, must have been put in my water, and so I have found my humanly end.

 

As if it matters anymore.

 

But when you are given to suffer, you do it till the end. For even in this world I cannot find relief. Charon even yelled at me: “If you don’t pay me, you shall feel the greatest pain. Because the bank of the river is for those who are half-dead. And you shall feel both the stabbing of the living and of those who do not live their lives any longer.” And then, the shameless, the bastard of the great Gods, thrown here in forgetting, what did he think? To ask me for my sword. But how could he understand, he, a poor shadow of a godly offspring. A mistake born from hatred, brought on Earth between the shadows. Only that metal tinkling and its vivant shining makes him startle.

 

And now the fool waits in his shadow cone. I might give up. But I won’t. Finally, I’m sure, someone may find my abandoned body. And maybe a mercy person would give me coin to leave for the new life.

 

(She walks irritated on the bank).

Oh, what pain. All come and go, then he comes back and casts glances at me. And I have the impression that he smiles somberly from under his black hood for rain. This pain… The madness which ripens in my mind.

 

(She jerks abruptly)

Oh, and now I have visions. I see skeleton-like riders coming on their black horses which throw flames from their nostrils and surround me. I shall not give up! No, I shall not give you my sword! Don’t try to steal it from me. I shall fight as I have never fought during the time. And I will die endlessly if it is necessary, the same way, with my sword in my hand. Actually, at my girdle. But it shall not leave me. Is all I have got from the life I had. It is everything that binds me to the Earth. To kindness, friendship and the tears which I allowed to pour on its metal.

 

(She falls on her knees. A figure dressed in black approaches the bank and climbs in the boat)

Oh, he laughs at me again. Soul after soul begins its new life. And I stay here.

 

(She stands up. Stoutly)

I shall not give up. It is it that I believe in my sword that I wear at my girdle. In the end you will ask me to leave this bank, you godly spoiled child! And then, in my madness, I shall not feel the desire to leave it. If I face greater pains, how many could touch me?

 

(She laughs madly)

Pain, madness, hear what he says. As if I didn’t have them on Earth. Pains and madness saw me off to the truth. And it is only then when you see clearly through the smoke curtain offered by the Gods. It is then when the pain knees you and the madness raises above all.

 

Though it is only this way, I tell you, you shall open your eyes. And the truth. Oh, the truth… Where is it hiding now?

 

(Something is falling down. Helena looks to the that spot)

It seems to be a parchment.

 

(She approaches and picks up an old paper having a coin tied on its end)

What a strange thing. It seems to be a note. But for whom? And how could it get here? And this coin?

 

(She holds it tight in her palm and looks around)

No, it is not fair to steal it. It might not belong to me. Maybe it is not mine. Shall I read the note? I am not in the mood. Who would write me on this forgiven land between the two worlds?

 

Or shall I dare? Maybe I should. To cast just a glance. If it is not for me, I shall seal it back and leave it where I have found it. I won’t make a big harm. Just to peep a little.

 

(She unfolds the paper and begins to read. In the beginning voicelessly, and going on louder and louder)

“Dead Helena…” it seems to be for me. Still, there are too many Helena born in the world. And yet I shall read till I can realize something. “I see you and deplore your unfair destiny…” Oh, destiny. It seems to be for me. But it is not only me having this destiny. “As an old servant, but more as a God, I admit that I was wrong when I agreed to be part in Athene’s deed. Now, with my eyes in tears, I sent you the coin which will bring you to the most beloved river. Start then to Lethe, the river of forgetting and complete beginning. Accept this new life gift and go with your sword to rest.” Shall I dare to believe that it belongs to me?

 

(She looks again around her)

But there is no one around and Charon is not back.

           

(She raises the coin to be seen by Charon)

Here, you villain child of the shadow, of the death and pain, this is your payment. You shall carry me to Lethe, otherwise if I approach I shall tear your head of your body and throw it into the Styx for all those tormented by you and captured in black waves to enjoy the revenge.

 

(The boat approaches the bank. Helena climbs in)

Yes, let’s go. Here is your payment, and do not dare to look at me. My new life begins, and this, my old sword, shall be always with me.

 

THE FEMININE SPIRITS’ CHOIR

 

And so, poor Helena, carried through pain,

begins a new life in the forgetting desire.

She by herself fought against the time ghosts.

She by herself defended her people and her children.

And now, after a century, she found relief.

Life begins right now. Long live forever the mighty Helena!

            May she live!

            (The darkness falls on the scene. The curtain drops)

Din culise cu Luis Miguel Rocha

dsc_0027

Da, nu e prima oară când stau lângă un autor de talie internaţională. Am mai băut şi în primăvară o cafea cu Luis. Doar că atunci timpul a fost scurt şi n-am apucat decât să ne… Ei bine, a fost amuzant, pentru că Luis a crezut că nu ştiu engleză. Ideea e că înţeleg tot, dar nu pot comunica. Aşa că Luis şi Răzvan Dolea s-au gândit că ar fi mişto să mă bârfească cu mine de faţă 😀 După ce au terminat, le-am mulţumit şi ne-am râs 😛

De data asta am avut ocazia să stau trei zile alături de el. Ba mai mult am participat şi la mini cheful organizat de Crina la Satu Mare.

Cum e Luis? Altfel decât îl vede ascultătorul? Da, e un bun orator, asta fără doar şi poate, dar în particular, la cât e de cunoscut e un tip super modest. Îi place să se distreze şi mi-a zis că vrea să fie personaj în următoarea mea carte. Dar că îşi doreşte să fie tipul cu multe iubite 😀 – Fiecare îşi doreşte ce nu are?, neah, nu cred că e cazul.

Aşa cum îmi spunea şi Bogdan (da, mie) „Luis e în ţară de trei zile şi îl plimb peste tot, iar tu te tot plângi. L-ai auzit pe el plângându-se?”. Adică puncta faptul că el e un profesionist. Da, e. Nu poate contesta nimeni asta. Nu se plânge, nu arată că e obosit, nu devine recalcitrant. Doamne, mă enervează, prea îi ies bine toate 😛 Dacă Bogdan îi spunea că trebuie să stea într-un picior, el asta făcea. Normal, eu nu. Dar să mor dacă asta nu e vina mea. Aici, vreau sau nu să accept, Bogdan are dreptate. Na, mă, am zis-o public.

Ce a mai spus Luis? Dar rămâne doar între noi. A mai spus că facebook-ul este o adevărată minune. Era foarte încântat de câte lucruri poţi face pe facebook şi câţi oameni poţi cunoaşte. Într-un timp juca chiar şi farmville, dar de când s-a apucat de scris volumul trei din Trilogia Vatican, ei bine, a fost nevoit să lase ferma. Pe unul l-am salvat 😛

E calm, nu vorbeşte neîntrebat (serios!), nu se simte jignit din orice prostie. Şi, desigur, mie mi-a spus că abia aşteaptă să ajungă acasă să doarmă 😀 Ba, mai mult, după ce s-a terminat cheful de la SM, s-a dus în camera lui şi a scris un pasaj în care un român e ucis după ce bea ţuică. Aşadar, în următorul volum vom avea un român ucis.

Astăzi sunt invidioasă pe el, pentru că în acest precis moment e la cină cu George Arion. Invidioasă e puţin spus, cred că încep să îl urăsc 😆 Şi uite aşa, un portughez ne-a dat tuturor „scriitoraşilor” români o lecţie de bun simţ. Şi da, m-am încadrat şi pe mine aici.

Mi-a mai spus că nu e normal să judeci alt scriitor. Pentru că fiecare scrie cum ştie, cum poate, cum vrea. Şi a spus ceva urât despre critici, ceva ce nu o să spun. Ba chiar a spus şi public că atunci când nu poţi citi o carte, nu o citeşti şi gata. S-ar putea să nu fie timpul ei în acel moment. S-ar putea ca mai târziu să-ţi placă, dar niciodată să nu critici, pentru că este foarte uşor să te căcăţeşti pe munca altora. (ăla e un cuvânt inventat de mine, da?). Ei bine, eu una am învăţat câte ceva de la el. O, da, şi a mai spus ceva foarte important. Cartea lui nu are nimic de-a face cu religia. Este o carte despre oameni şi acţiunile lor. Cine nu pricepe… nu mai spun.

Sper ca data viitoare când mai vine să nu ne mai alerge atât Bogdan, să ne lase şi pe noi să stăm de vorbă ca doi oameni. DA?!!!! Se aude la Bucureşti? La cină? Chiar dacă se aude nu se va întâmpla 😀

 

Vă mai spun câte ceva, fără legătură cu Luis. Pentru că mi s-a cerut – o să spun la momentul oportun de către cine şi ce – o să scriu o carte cu vampiri, să aibă „lumea cultă” ce comenta. A, nu de aia o scriu. O să vă explic altă dată.

 resize

Şi acum, pentru că v-am promis, am trei Somalii la concurs. Toate trei cu autograf. Ce trebuie să faceţi? Să intraţi pe siteul „Somalia, mon amour” şi să-mi indicaţi postul în care autorul mi se adresează mie. Hai că nu e greu. Primii trei care vor comenta aici şi îmi vor indica postul prin link vor avea cartea.

Acum mă duc la un chef, dar voi încerca să nu ratez „Sinteza zilei”. Ciutacu a promis isterie 😀 Trebuie să văd asta.

Aşteptare…

Stau şi aştept ca roşcata să mă scoată la cafea, dar mai e până ajunge ea. Mai e multtt, iar eu n-am nici somn, nici stare, nici chef să o duc pe Lala pe culmile ironiei.

Da, aţi ghicit, de câteva zile scriu la noul roman poliţist. Tot cu Lala, cu Bogdan, Crina, dar şi cu Răzvan Dolea şi cine o mai fi. Am scris abia cinci capitole, dar Lala a reuşit să dezbrace un bărbat frumos… ho, pentru percheziţie, cu toate că am văzut-o eu că îi părea cam rău că se îmbrăca. A, ce caută politicianul român în afacerea de la Ibiza? Eu de unde vreţi să ştiu, că n-am intrat în problemă. Sau ce caută bunăciunea aia de bărbat de la SRI? Nu ştiu dacă va ajunge în patul Lalei, mai ales că ea o ia din nou pe arătură. O nouă problemă de natură psihologică îi frământa mintea. Mai apare şi Meme, bunica cea deloc sănătoasă la cap.

Să recapitulăm: suntem în Ibiza, avem o moartă pe care autorităţile o scot din ecuaţie spunând că e sinucidere. Lala ştie că e moarte naturală: „Da, moarte naturală, cu şişul înfipt în inimă. Cine nu şi-ar dori să moară aşa?”. Avem o răpire, care pare să aibă legătură cu tot ceea ce se întâmplă. Un Comisar Şef care îi spune Lalei să-şi vadă de treabă, un domn de la SRI pe care patria îl cheamă acasă, dar e la fel de căpos ca Lala. Un interlop bucureştean şi ce o mai fi pe acolo. De data asta Lala e pe cont propriu, asta dacă Bogdan nu i s-ar strecura în cameră fiind gata să încaseze un glonţ, şi dacă domnul de la SRI nu ar fi ceva mai căpos ca personajul principal. Unde să mai punem şi o Crina pregătită să pună paie pe foc?

Şi de aici ce o ieşi, numai de sus poate şti.

Nebuneală cu creierii capului, ironii şi autoironii, şuturi în fund, dar şi în meclă şi, de ce nu, câteva droguri accidentale. Oh, să nu uităm, Lala este totuşi nebunul de serviciu. În mintea ei se naşte un monstru.

Nu ştiu exact când personajul acesta va părăsi scena, dar ştiu exact cum o va face. Şi de nu o fi cea mai dusă cu pluta eroină a romanului poliţist, zău că eu nu ştiu ce să mai zic.

UPDATE: Bagati un ochi aici 😉

Dacă Lala nu-i întreagă…

… eu de ce aş fi

 

Lansări explicative.

 

A fost întâi Răzvan Dolea şi „Jurnalul unu misogin”, care nu e chiar jurnalul unui misogin.

1

2

M-am bătut cu Sorin care să obţină autograf. L-a obţinut el.

3

Apoi am fost eu şi George Arion. Adică „Indicii Anatomice” şi „Detectiv fără voie”. Priviţi un chinez 😀

5

6

Despre „Detectiv fără voie” poze şi câteva cuvinte pe Club de Carte

_MG_0606

La final am făcut chetă pentru blugi.

bookfest 003

M-am întâlnit cu George Şerban, Mădălina şi superba Meme

bookfest 006

Le mulţumesc Silvanei şi lui Mihai că au fost să mă susţină.

 

De Lucia nu mai zic nimic 😀

Mâine se întâmplă…

Se dau autografe pe bandă rulantă. Desigur, sunt multe lansări, mai precis trei la Tritonic. Dar eu voi fi acolo până la ora 22 şi vă aştept şi pe voi. Nu plec până nu se închide târgul, mai precis până nu mă dau oamenii afară. Alături de mine, vorbind despre carte, va fi şi Chinezimea sa. Ne-am gândit că nu prea are treabă şi i-am dat noi. Păi nu?

 

Lansările de mâine sunt:

 Jurnalul_site

Vineri 19 iunie 2009
Ora 17:00 Jurnalul unui misogin de Razvan Dolea
Invitati:
Razvan Dolea
Valentin Protopopescu
Paul Cernat
Bogdan Hrib

Ora 18:00 Noutati din Colectia Comunicare/ Media
Discursul puterii de Constantin Salavastru
Mastile comunicarii de Irina Stanciugelu
Cele mai importante 20 de secunde. Competenta in comunicarea nonverbala de Loredana Ivan
Invitati:
Constantin Salavastru
Irina Stanciugelu
Loredana Ivan
Bogdan Hrib

indiciiblog

Ora 19:00 Crime Scene Publishing
Indicii anatomice de Oana Stoica-Mujea
Detectiv fara voie de George Arion
Invitati:
Oana Stoica-Mujea
George Arion
Cristian China Birta
Bogdan Hrib

„Detectiv fără voie” încă ne e ţinut secret, adică coperta. Se pare că e în colecţia Premium. La mai mare!