Băsescu face PR. Cafegiu.ro face lansări…

E cam aiurea să te pui cu Doina Uricariu, chiar dacă o faci involuntar. Nu de alta, dar scriitoarea ştie. Are cuvântul tatălui ei şi, mai mult de atât, cu douăzeci de ani în urmă l-a intervievat pe Regele Mihai. Ba chiar s-a şi documentat. Are dovezile cu ea.

Sigur, vorbesc acum despre lansarea Doinei Uricariu şi a volumului „Scara leilor” apărut la Polirom. Un volum care conţine mai multă istorie decât pretind că ştiu şi cei mai buni.

Aşa că dacă vreţi să aflaţi cum Regele Mihai a fost OBLIGAT să abdice şi multe altele, veniţi mâine, adică miercuri, 05-07-2011, la Cafegiu.ro, începând cu ora 17:00. Nu numai că veţi putea asculta ce are de spus autoarea, dar puteţi intra şi în dialog cu aceasta pentru a vă satisface anumite curiozităţi. Gazda evenimentului va fi Conferenţiarul şi Istoricul Remus Cîrstea – puteţi să-l luaţi şi pe el la întrebări, nu se supără nimeni, dimpotrivă.

Aşa că vă aşteptăm la o lansare inedită, care, în esenţă, va avea rolul de-ai de-a o replică lui Traian Băsescu.

Reclame