Imn avem, ne mai trebuie revoluţie

Aşa e când avem un tonomat genial, că io îs bătrână şi nebună şi nu ştiam că avem imn, dar ştia el. Şi ne-o zis şi nouă să nu murim proşti. Cu toate că am senzaţia că unii tot aşa vor muri… adică proşti.

Ei, da, să ridicăm flintele zic şi să ne urcăm pe cai 😉

 

P.S: Sunt Oana si citesc!

 

 

Revoluţie, învestire şi prostie. Toate pe 21 decembrie

1 21 decembrie mayaş

Adică 21-12-2012. Ţinând cont că în România pe 21-12 se întâmplă atâtea lucruri, mă gândesc că mayaşii au greşit cu vreo doi ani sfârşitul lumii. Părerea mea e că a venit azi.

 

2 A fost revoluţie?

Petre Roman zice că a fost lovitură de stat. Aşa zic şi eu. Mă rog, nu că aş înţelege prea multe sau tocmai de aia. Că aveam opt ani şi jumătate când s-a petrecut. Nouă am împlinit pe douăzeci mai când au avut loc şi primele alegeri şi erau nişte cozi de ziceai că iar nu prindem raţia de pâine.

Dar trecând peste, ei bine, da, eram mică şi eram entuziastă că televiziunea are program. Ce vedeam eu la TV? Monştri. Nu, nu din ăia umani, ci din ăia fantstici. Abia când s-a anunţat că nişte bombardiere pornesc spre Piteşti m-am îngrozit. Bunica mea m-a luat şi m-a dus acasă. Pentru că eu eram convinsă că de sunt lângă ai mei nimic rău nu se poate întâmpla. Din întâmplare am avut şi dreptate. Mândră că sunt comunistă, neprinzându-mă de ceea ce se întâmplă, mi-am luat cravata şi decoraţiunile de şef de detaşament şi le-am agăţat în pomul de Crăciun. Mama era să moară de inimă. Atunci a urlat la mine: „eşti nebună, vrei să ne omoare?”. Nu, n-am priceput nici asta. – De asta ăia de nici n-au fost născuţi nu prea au ce să vorbească. Vorbesc din cărţi? Să fim serioşi, una e să trăieşti pe pielea ta, alta să citeşti sau să auzi poveşti. Mai e şi tâmpenia asta cu condamnarea comunismului, i-a să ne gândim noi câţi informatori de plăcere există în zilele noastre. Mulţi. Vă spun eu. Pe vremea comunismului, nu neg, erau şi din ăia de o făceau din plăcere, dar erau şi oameni terorizaţi care alegeau să informeze decât să fie torturaţi. O, da, ştiu, voi ăştia din ziua de azi sunteţi un fel de Rambo. Preferaţi să muriţi voi sau ai voştri decât să vă trădaţi vecinii. Hai sictir, sunteţi nişte mămăligi care speraţi că pupând în fund veţi trăi mai bine. Păi să trăiţi bine, cine nu vă lasă? Şi dacă voi credeţi că un comandant de navă nu era supus securităţii şi că nu făcea note de informare, sunteţi mai proşti decât mi-am închipuit, că de naivitate nu poate fi vorba. –

Ei da, şi ziceam că a fost revoluţia? Da, a fost. În Piteşti n-am auzit să se fi întâmplat mare lucru. Îmi amintesc că tata avea pistol la serviciu, dar nu putea ieşi cu el din Uzină. În schimba avea o furculiţă din aia mare cu doi craci, pe care a luat-o pentru a apăra Spitalul de copiii. Asta am înţeles şi mi s-a părut hilar chiar şi atunci. Important e că nu a avut de cine-l apăra, totuşi. Mă rog, pentru mine lucrurile s-au calmat după noaptea de 21, asta până pe 25 când am văzut împuşcarea în direct. Nu m-a impresionat atunci. Nu am lăcrimat, nu m-am bucurat. A fost o chestie destul de neutră. Mai târziu revăzând imaginiile am simţit un fior de tristeţe. Şi atunci, ca şi acum, mi s-a părut o mare tâmpenie. Nu cred că trebuiau ucişi. Dar cine să mă întrebe pe mine. Şi n-am priceput niciodată de ce oamenii au fost aşa fericiţi văzând doi oameni ciuruiţi. Oricum, au făcut mai mult bine decât au făcut cei din zilele noastre.

Ce e trist? Că ne îndreptăm tot înspre ce a fost. Şi cred eu că va fi mult mai rău. Măcar atunci eram mândră că fac parte din Republica Socialistă România. Azi, cu regret o spun, îmi e ruşine.

 

3 S-a învestit! Cel puţin scelerarea publică ar trebui să se oprească. Nu se va întâmpla. Dar îmi doresc aşa o linişte deplină. Doar că cinci ani nu vom avea aşa ceva, asta dacă nu va fi pe viaţă. De parcă îi pasă cuiva de părerea mea. Ha!

 

4 Cum trebuie să-mi fac bradul, să sting tv-ul şi să mă distrez, puteţi să mă daţi dispărută.

 

5 Şi o felicitare, vă rog să ţineţi cont de ea 😉

Repede!

 

N-am chef de scris pe blog, după cum se vede, dar câteva lucruri tot vreau să le spun.

O să încep cu faptul că sunt complet nebună, o să vă trimit apoi să citiţi aici şi ne auzim zilele astea. No, mai mult decât aş fi putut spune.

O, da, şi sunt supărată pe toată bloggosfera. Motivul? Îl găsiţi aici.  

Interviu şi comunicat.

Loredana, un cunoscut PR în mediul virtual, mi-a luat un interviu pe care-l puteţi citi, ca de obicei, dând click pe banda colorată. Mulţumesc, Loredana! 🙂

 

Comunicatul vine cu copy/paste. Pentru că sunt foarte obosită şi abia am ajuns acasă. Aşa că n-am nici un chef să-l înfloresc eu. Oricum, sper să mergeţi la Râşnov. Parcă m-aş duce şi eu. Până sâmbătă mai e, vom vedea 😀

 

„Editura Tritonic se află printre partenerii primei ediţii a Festivalului de Film Istoric, desfăşurat în weekend-ul 4-6 septembrie 2009 în cetatea Raşnov.

 

Pe langă standul de carte din perioada festivalului, de la care puteţi cumpăra carţile Tritonic  cu o reducere de 50%,  la Raşnov gasiţi şi prima librarie Tritonic. Libraria este deschisă zilnic între orele 9:30-18:30, la centrul de informare al cetăţii. Gasiţi cărţi din toate colecţiile editurii, grupate pe categorii de preţuri: 3, 5, 10, 15, 20 şi 25 Ron.

 

La festival vor fi prezenţi şi autori Tritonic, printre care autorii romanului istoric “Blestemul manuscrisului”, istoricul Razvan Dolea şi editorul Tritonic, Bogdan Hrib. Razvan Dolea va fi şi  moderator al unor discuţii între invitaţi în cadrul festivalului.

 

FFIR  înseamna trei zile de filme istorice vechi şi noi, expoziţii şi lansări de carte pe teme istorice, condimentate de un seminar pe tema „Cetăţii ca patrimoniu în pericol” şi o petrecere într-o hală industrială FFIR-ul. Evenimentul face un nod cinematografic pentru a marca 20 de ani de la Revoluţia din 1989.”

 

Poate îl anunţă cineva pe Bogdan că dacă nu trece pe la mine mă mut la altă editură 😀 Mulţumesc!

Comunicat cu copy/paste :D

Lucia Verona anunta!!!

Doamnelor şi domnilor, dragi bloggeri (şi bloggeriţe)

În decembrie se vor împlini 20 de ani de la Revoluţie. Sau evenimente sau lovitură de stat sau „loviluţie” sau cum vreţi să spuneţi. Eu prefer să-i spun revoluţie, pentru că asta, cred eu, a fost: a schimbat sistemul, a schimbat din temelii România.
Dar cum era România de atunci, vă mai amintiţi? Da? Ştiam eu. De aceea m-am gîndit să adun amintirile voastre într-o carte. Nu chiar toate amintirile, ci numai pe cele din perioada dintre 16 şi 25 decembrie 1989. Ce-aţi făcut în zilele acelea? Cînd şi cum aţi auzit despre ce se întîmpla la Timişoara? Dar de baricada de la „Inter”? Ce-aţi simţit atunci, în acele zile?
Recunosc, ideea nu este 100% a mea. Acum două sau trei săptămîni, prietenul şi colegul nostru întru blog Cody a scris pe tema asta… iar eu m-am gîndit imediat la o carte.
Bogdan Hrib de la Editura Tritonic a fost entuziasmat de idee şi va publica volumul, al cărui titlu provizoriu este „10 zile care au schimbat România”. Lansarea va avea loc, fireşte, în luna decembrie.
Cartea va fi coordonată de mine, dar va fi scrisă de noi toţi. Toţi cei care doresc, desigur. Sunt invitaţi toţi bloggerii, indiferent de opiniile lor politice sau de locul în Zelist, toţi care au amintiri din acele zile. Şi cine, în afara celor foarte tineri, nu are amintiri ? Îi invit să scrie şi pe oamenii politici, de orice culoare, care au blog (primul pe listă va fi, cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu

), pe ziarişti, pe scriitori, dar mai ales pe oamenii obişnuiţi, pe cei care nu sunt persoane publice şi pe care nimeni nu i-a întrebat vreodată despre decembrie 1989. A, şi să fie clar: relatările bucureştenilor sau timişorenilor nu mă interesează mai mult decît ale celor care locuiau în alte localităţi. Despre Timişoara şi Bucureşti ştim cîte ceva, dar despre oraşele mici, despre sate, mult mai puţin, aproape nimic. Şi dacă mă gîndesc bine, de ce să ne limităm la bloggeri ? Aveţi cu toţii prieteni, rude, vecini, poate vor să povestească… Dar, atenţie ! Vă rog foarte mult, vreau numai experienţe personale, nu povestiri auzite de la alţii, nu speculaţii, presupuneri, păreri. Încercaţi să vă amintiţi starea de atunci, să scrieţi cu mintea de atunci, aşa cum a fost, aşa cum aţi trăit atunci evenimentele şi nu cum, poate, vedeţi acum lucrurile.

 

O a doua întrebare se referă la cei 20 de ani care au trecut de atunci. Ce-aţi realizat, ce-aţi făcut în aceşti 20 de ani ce nu ar fi fost posibil fără acele zile din decembrie 1989 ?

Sunt sigură că va fi o carte nemaipomenit de interesantă. S-o scriem!

Iată şi cîteva detalii tehnice :
Textele cu răspunsurile la cele două întrebări să nu depăşească 5000 de semne inclusiv spaţiile.
Am creat o adresă de e-mail specială unde puteţi trimite textele: 10zile1989@gmail.com
Puteţi semna cu numele real sau cu pseudonim, vă rog doar să notaţi sub titlu vîrsta (anul naşterii) .

Data limită este 25 septembrie, deci, puneţi-vă pe scris !