Duhuri

E greu. Habar nu am cu ce să încep. Am multe de zis şi puţine în folosul cuiva, dar fie, nu ştiu care e începutul, dar e unul că altfel nu se poate. Oricum, de ce nu putem noi să începem cu sfârşitul? De ce toate au un început? Eu încep cu jumătatea, numai aşa, să fie toate date peste cap.
 
*
Ce am mai citit, ce am mai descoperit.
De descoperit am descoperit. Ei, da, cum să nu descopăr. Alin, Teo şi Dorin au făcut un forum, un forum cu şi despre cărţi, un forum în care puteţi scrie şi puteţi fi corectaţi sau, cel puţin, veţi primi păreri. Vă puteţi da cu părerea despre filme, jocuri şi nu în ultimul rând puteţi participa la role play. Heheee, ce vremuri. Iată că parcă au revenit. Aşa, dintr-o dată. Păcat că acum nu mai am eu timp de umblat pe net, de scris şi de citit. Dar o să-mi revin eu. O să mă potolesc cu umblatul ăsta şi o să-mi revin. Că nu o fi foc. – Domnule Hrib, mai trăiţi?
De citit, am citit, dar nu chiar zilele astea. Adică mai acum vreo lună. De ce nimic de atunci, ei nu chiar nimic, că încă mai citesc la „Istorii pierdute”, cam fără chef, sunt cam obosită. Adică până şi eu mă cred, câte opt ore la volan nu e chiar o relaxare. Şi când ajung acasă abia mai am chef şi de mine. Ei, parcă asta e o problemă. Ziceam că am citit. Da. O carte foarte mişto. Nu, nu e fantasy. E un thriller. „Magie întunecată” a lui Philip Kerr. E un thriller istoric. O carte plină de inteligenţă. Aici facem cunoştinţă cu mintea strălucită a lui Newton, da, exact el, povestea bazându-se şi pe datele biografice ale personajului, şi cu iscusinţa protejatului său, Ellis, în mânuirea spadei. Da, e un fel de Holmes al unei alte lumi. Vă las pe voi să descoperiţi ce e istorie şi ce e ficţiune. Oricum, o carte foarte bună.
Şi, pentru că timpul nu mi-a mai permis, vă anunţ o nouă apariţie a revistei „Noi, Nu!”. Gata, trebuie să mă reapuc de scris articole. O să mă tâmpesc altfel. Promit Ciprian. Zău, zău 🙂
 
*
Ce am mai auzit.
Am auzit că mărita noastră Crina, ştie a râde din orice. Sau, cel puţin, ne învaţă pe noi să mai şi râdem, cică face bine la ten. Eu îi dau dreptate, la cât râd, am numai coşuri, dar riduri neam 😀
 
*
Ce s-a mai întâmplat.
Vania şi-a şters blogul şi a revenit cu un altul pur literar. Să-i urăm succes, mă rog, de parcă n-ar avea. 😛
 
*
Ce am mai făcut.
Şi ca să fie clar pentru toată lumea, ăsta e începutul 😀
Am făcut de toate, dar, în materie de blog, fac unele rele. Aviz amatorilor. Pentru că unii pur şi simplu nu au auzit de polemici civilizate şi, pentru că, m-am săturat să îi tot bag la spam, am decis să îi umilesc editându-le comentariile. SĂ NE ÎNŢELEGEM: ACCEPT PĂRERILE CELORLALŢI, ORICARE AR FI ELE, DAR NU ATUNCI CÂND SUNT NEPOLITICOASE. Nu vă convine, problema voastră. O să vă ardeţi pe pielea domniilor voastre. Eu nu vin la voi pe blog să vă spun cât sunteţi de proşti, chiar dacă o gândesc, o ţin pentru mine. Unul mai Bătrân, e foarte revolatat că i-am editat comentariul. Ţi-am zis nene că dacă mai bagi un singur comment o să-ţi pară rău? Ai fost avertizat? Atunci scuteşte-mă. Nu ai de ce te plânge. Ai zis că nu îţi e ţie frică de o Muje. Ei bine, crezi că mi-o fi mie de tine? N-ai să vezi. Ratatule. Învaţă să te porţi, apoi mai vorbim. Ok? See you. Sau nu!
*
Şi ăsta e tot un fel de mijloc.
Nea Costache e din ce în ce mai tare. Scrie super bine pentru o primă încercare. Ştie să se apropie de personaje şi să le iubească ca pe proprii copii. Aşa că m-am gândit să vă spun şi vouă. E păcat să nu îl lecturaţi.
 
*
Habar nu am dacă ăsta e sfârşitul.
Cella, gata, mă apuc de scris. Nu mai umblu ca nebuna. Promit. M-am lăsat de prostii. Gata. Termin arkuda şi ţi-o trimit. E cazul să o termin. E cazul să mai continui şi alte proiecte sau să dezvolt altele. Tu mi-ai dat mereu încredere. Ai fost mereu aproape de mine. Iar eu nu te pot răsplăti decât scriind sau, într-o zi, pot să îţi fac o vizită. Dacă mă primeşti. Dau eu cafeaua 😀
Acestea fiind spuse şi, considerând că am inclus cam tot ce aveam de spus azi, o să mă apuc puţin de scris. Să văd dacă mai ştiu cum se face. Poate mai ştiu, poate nu mai ştiu.
 
P.S: Eu ţin la toţi prietenii mei. 😉

 

 

Reclame

O idee

Să lăsăm nevrozele mele.
Vă spuneam acum o zi sau două că mi-a venit o idee. Crina a sesizat şi m-a întrebat ce idee. Fiind cea mai bună scriitoare 😀 … ok, gata, o să înceapă să creadă lumea. Deja mi-a zis şi Bogdan Hrib că a constatat că sunt cea mai bună. Deci, lauda de sine, nu miroase a bine. Voi nu mă băgaţi în seamă. Sunt cea mai bună 😉 Normal, iar deviez de la subiect. De ce nu pot spune şi eu o chestie cap coadă, fără să deviez? Dumnezeu ştie.
Revenim la idee. Vă amintiţi Horrorscopul? Ăla care l-am publicat la Vania că… nu mai ştiu exact de ce. Dintr-un motiv, oricum. V-am spus de seria „Colecţia de poveşti?”. Poate că v-am spus. Debutează cu „Dincolo de oglindă”. O carte minunată. Jur. Doar că nu e publicată. Dar e o bijuterie. E prima carte din serie. Aşa că m-am gândit că Horrorscopul, poate fi a doua. Da, totuşi, am o problemă. Aş vrea, într-un fel, ca „Horrorscopul” în sine, să fie o serie. Sunt aşa, între şi între. Nu am o idee clară ce să fac cu ideea asta. Să o bag în seria „Colecţia de poveşti” sau să merg cu o serie separată? Desigur, „Colecţia de poveşti”, e o serie fără legătură. Nici măcar un personaj nu se păstrează. Tocmai asta mă gândeam să fac la „Horrorscop”, să fac o serie în care, cel puţin un personaj, să rămână stabil. Adică să creez un personaj. Să îl fac celebru. Ca în romanele poliţiste de serie. Doar că „Horrorscop”, nu e o serie poliţistă. Nu e nici horror, nici fantasy, nici, nici, e o combinaţie între toate. Cam cum e şi „Dincolo de oglindă”. Că aia mă frământă. Într-un fel se potriveşte şi acolo, ca gen. În alt fel, chiar dacă se potriveşte şi acolo, parcă ar merge mai bine în propria serie.
De ce m-am apucat acum de „Horrorscop”? Pentru că, „Dincolo de oglindă”, am scris-o în paralele cu „Regina arkudă şi amuletele puterii”. Cum nu am terminat regina arkudă, că aia e lungă, m-am gândit să mai scriu ceva în paralel. Mi-a ieşit prea bine aia cu oglinda, aşa că am o superstiţie. Vedeţi?
Dap, crima perfectă a rămas în aer. Şi nu aş mai avea mult. Mai trageţi şi voi de mine. Mai puneţi-mă să scriu. Mai amintiţi-mi că mai am şi alte proiecte începute. Doar nu o să le ţin eu minte pe toate 😆
Acum că v-am dezvăluit geniala mea idee. He, mai am una, dar pe aia, momentan nu o dau în vileag. Nu de alta, dar nici nu am conceput-o bine în cap… hai că asta e de râs, parcă Horroscop-ul e conceput, dar în fine. Să zicem că m-am apucat de ea. Are deja douăzeci de pagini. Un veac de plictiseală pentru unii. Interesant pentru alţii. Nu ar avea de ce să fie plictisitoare. Am început cu dialogul 😀 Aberez? Normal, ca orice scriitor. Doar nu aţi vrea să fiu normală. Atunci aş fi un om pur şi simplu. Iar mă laud.
Poate o să vin cu o mostră a „Horrorscop”-ului. Ideea e destul de simpluţă, dar s-ar putea să prindă. Sau, mai bine zis, momentan e simpluţă. Eu nu scriu după un plan anume. Planul se creează în timp. Odată ce mă apropii de personaje. De acţiune. De una, de alta. De multe chestii. Momentan am patru personaje. Cartea va merge pe trei planuri. Două reale, unul la persoana întâi – că nu degeaba mă chinui eu cu Iara –, unul la persoana a treia şi un plan ce se petrece în trecut, tot la persoana a treia, cu toate că mă gândisem cu înverşunare la o a doua plural 😀 Da, la Robert Coller am citit o dată aşa ceva şi mi-a plăcut foarte mult. Dar nu sunt sigură că cititorul ar fi pregătit pentru ceva atât de inovator. Şi nici sigură că vreau să testez eu piaţa nu sunt. Habar nu am încă. Poate va fi totuşi la persoana a doua plural. Cu toate că cititorului i s-ar părea straniu.
Chiar aş cere sfatul unui profesionist cu privire la persona asta. Gabriela, eşti pe fir? 😀 Poate chiar cititorul îmi va spune dacă îi surâde sau nu ideea de-a încerca ceva la a doua plural. Până una alta, m-am apucat de treabă. Da, de mâine voi scrie ca disperata. Nu ştiu de ce. Mi-a venit aşa o poftă. Şi vreau să plouă. Să se contopească într-un fel cu ceea ce simt eu acum. A, am zis că lăsăm nervozele mele? Bine, le-am lăsat.
Ca un P.S. Ideea pe care nu v-o spun, mi-a dat-o Gabriela. Sper doar să nu mi-o ceară înapoi 😀