Am lansat şi la Curtea de Argeş. Domnul director Mitrofan, directorul Centrului de Cultură şi Arte e foarte tare şi plin de poante. Nu ne-am lansat doar pe noi, chiar dacă suntem două dive, vorbeam de mine şi de Andra, am lansat toată colecţia românească de Crime. Acum dacă nu l-am avut pe Bogdan cu noi am fost nevoită să fac şi pe editorul. Ar fi fost păcat să nu, mai ales că nu suntem prea mulţi autori români de crime.
Andra a avut mare succes şi chiar aştept să-mi povestească reacţia de după a colegilor. Acolo e acolo.
Dansul Florilor s-a terminat. Am avut şi noi partea noastră de câştig. Mai precis Lisa şi Alex, ai noştri. Dumnezeule mare, după ce o vezi pe Lisa dansând îţi poate dansa oricine, nu se mai compară.
Am stabilit penultimele detalii şi despre „Programarea binelui”. Acum aşteptăm finalul. Zilele astea staţi cu ochii pe mine o să fie şi concurs.