Poţi citi un dicţionar?

002_a            apocalipse_apocrife

 

Cartea-Soarelui-Nou-Umbra-Tortionarului-Volumul-1-poza-t-D-n-4-3617              Dictionar_de_simboluri

 

f26486-P-Masson-Oursel-India-antica-si-civilizatia-indiana             Morti-cu-totii-poza-t-D-n-4-3623

 

Romeo-si-Julieta-poza-t-D-n-IMG_4298_exposure_resize_3

 

Poţi. Ştiu, ştiu, trebuie studiat, analizat etc, etc, dar eu l-am citit. Da, aşa cum citeşti un roman. Şi da, am reţinut câte ceva cu toate că nu mi-am propus neapărat. Dar nu vă ambalaţi, e un dicţionar de simboluri şi e interesant pentru că te duce pe tărâmul basmului şi se leagă de vechi legende şi din astea. Bine, recunosc, poate că n-ar fi trebuit să-l citesc ca pe o carte, dar asta-i viaţa, nu mă pot abţine.

Cum am terminat „Istorii pierdute” a lui Joel Levy şi „Apocalipse apocrife ale Noului Testament”, cu toate că aveam un Larson în aşteptare – de care nu vreau să mă apuc pentru că apoi voi plânge că s-a terminat – şi cartea aia cu monedele; tot am dat o tură prin librării. Cu ce m-am ales?

Să încep cu „Jurnalul Diavolului”. Hei, e foarte amuzantă şi cretină cartea, dar asta e. Mă consolez cu „India antică şi civilizaţia indiană”, căreia îi va urma „Alexandru Macedon” de Weigall. Pe asta nu ştiu de ce am luat-o. Chiar nu văd ce informaţii mi-ar mai putea oferi, dar totuşi nu strică să îmi reamintesc. Cum sunt în căutare de Shakespeare, cu toate că am o ediţie veche şi cartonată cu toate dramele, nu mă pot abţine, aşa că dacă tot am găsit am cumpărat „Romeo şi Julieta” şi „Macbeth”. Mă rog, nu cred că în ediţie nouă s-a schimbat piesa, dar e cu piticii pe creier.

Ca să nu mă dezic am luat şi două fantasy, adică volumul 7 din „Vampirii sudului” mai precis „ Morţi cu toţii” şi „Umbra torţionarului” a lui Wolfe. Ca să nu vă mai spun de un teanc de cărţi semnate George Arion, dar pe astea le-am primit, aşa că simţeam nevoia să cheltui şi eu pe ceva.

Acum mă delectez cu acea carte cretinuţă numită „Jurnalul Diavolului”. Cretinuţă, cretinuţă, dar te face să zâmbeşti. Cu toate că nu îşi merită banii şi reclama. Sigur că voi continua cu India salivând după „Vampirii sudului”. Dar e ca şi la Larson, nu vreau să mă apuc de ea şi apoi să plâng că s-a terminat. Mai întâi istoria, apoi nebuneala.

A, da, bine, recunosc, scriu, dar nu vă spun ce 😀

A, da, şi am mai primit o carte groasă, foarte groasă, să îi zicem un DEX, dar de fapt e o poveste despre Graal. Mă rog, nu prea m-a pasionat pe mine niciodată Graal-ul, adică mi se pare o legendă stupidiţă. Mai mult m-ar interesa Templul lui Solomon. Mă rog, pe teritoriul musulman e greu să pătrunzi fără să îţi iei o bastârcă, dar să mai ai şi pretenţia să ridici un alt Templu… ei da, dacă s-ar întâmpla asta chiar ar creea un al treilea război mondial. Dar cum nu se va întâmpla, măcar marile descoperiri de la Templu ar trebui adunate şi puse într-o carte. Sau or fi şi nu m-am prins eu?

Până una alta am ce citi şi cu ce îmi pierde timpul. Şi nu, încă n-am chef de blog, chiar nu vedeţi câta teancul de cărţi am?  

Reclame

Mult zgomot pentru nimic

Câtă nebunie s-a creat în jurul cărţii lui Rushdie. Omul, pe lângă toată această isterie, a mai primit şi o condamnare la moarte, în lipsă, în Iran. Primul traducător chinez a fost ucis, al doilea, spre fericire, a scăpat la mustaţă. Dacă ăsta nu e fanatism religios, atunci eu nu mai ştiu cum să-l numesc. Părerea mea, mai ales după ce am citit cartea: mult zgomot pentru nimic.
Dacă a avea o altă opinie faţă de a majorităţii înseamnă că trebuie să mori, atunci ăsta e clar cretinism în grup. Şi, oricum, una peste alta, cartea nu reprezintă o realitate şi chiar de ar fi în viziunea autorului, nu înţeleg în ruptul capului care ar fi problema.
Mai întâi să v-o povestesc pe scurt, apoi, încă zâmbind, am să vă spun ce m-a amuzat. Şi ca să nu mă bateţi la cap vă spun de acum că o să citez din memorie. Nu am nici un chef la ora asta să deschid cartea pentru a vă da citate exacte.
Desigur, mai întâi, pentru a putea citi paginile trebuie să ştiţi câte ceva despre Mahomed şi istoria islamismului. E vorba mai mult de mitologie decât despre Coran. Dar iar mă iau cu vorba.
Pe scurt: doi actori, Gibreel Farishta şi Salahuddin Chamchawalla, un chip al Bollywood-ului şi o voce a show-biz-ului englezesc. Ambii sunt prinşi între două lumi, între India colonizată şi Anglia. Ca şi autorul, educaţi şi într-o parte şi în cealată. Unul îşi caută credinţa, dar, în acelaşi timp, e plin de îndoială – Citez din memorie – „Uite, mănânc porc şi nu mă trăzneşte”. Celălalt îşi caută identitatea. Doi actori ai unei vieţi obişnuite până la urmă. Oare nu toţi ne căutăm credinţa şi identitatea? În plus, ambii trec prin situaţii care, chiar şi pe cel mai mare credincios, l-ar face să aibă îndoieli puternice.
Se întâmplă minuni, există revelaţii, totul combinat cu terorişti periculoşi, femei frumoase şi militante, familii dezbinate şi reunite, totul prins într-un duo magico-realist, între Londra şi Bombay. Povestea, deseori, e întreruptă de alte poveşti. Merge pe mai multe planuri, uneori fără a le înţelege sensul, dar, până la urmă, se reunesc. Logica învinge fantasticul. Vise care întrerup povestea şi răscolesc minţile, atât ale cititorilor, cât şi a actorului Gibreel. În acel moment el crede că e unul şi acelaşi cu arhanghelul Cibreel, cel care i-a dictat lui Mahound-Mesagerul cuvântul lui Allah-Unicul-Dumnezeu. În visul schizofrenicului actor, viitorul Profet al Islamului primeşte şi revelaţia Versetelor Satanice: „Ce credeţi despre Al-Lat şi Uzza şi Manat, a treia după ele? Sunt lebede, ce zboară sus şi în mijlocirea lor să se nădăjduiască”. Adică, pentru o mai bună înţelegere, pe lângă Gabriel ar fi existat şi alţi îngeri sau cele trei zeităţi păgâne pe care le adorau locuitorii din Mecca.
Din câte ştiu eu, Istoria academică a acceptat episodul ca fiind unul real, se pare, însă, că Mahomed a dezminţit ulterior versetele şi a afirmat că au fost inspirate de Satan.
Să vă explic mai bine. Aşa cum din Biblia noastră au fost scoase pasaje importate, la fel s-a întâmplat şi cu Coranul. Povestea se bazează pe partea lipsă din Coran.
E drept, cei mai mulţi islamici resping acest episod, dar, oare nu o fac şi din pricina fanatismului lor?
Citind pe aici pe acolo, şi încercând să înţeleg mai bine, am aflat că în planul romanului, pretextul versetelor susţine o alegorie, aceea că Mahomed are doi adversari, pe poetul satiric Baal şi pe Hind, preoteasa celor trei zeiţe locale. Întreaga carte, până la urmă, are un mesaj pozitiv: Dumnezeu-Allah este, cu siguranţă, viu!
În acest caz nu pot înţelege reacţia BOR. Reacţia tuturor liderilor religioşi cu privire la cartea lui Brown sau cu privire la alte cărţi. În cazul ăsta ce ar trebui să facem? Să nu mai scriem pentru că deranjăm? Nu prea înţeleg eu de ce toată această isterie. Versetele susţin o idee ca oricare alta. Până la urmă e vorba de un fel de nebunie dusă la extrem. De elemente fantastice ce se îmbină cu realul. Despre tragediile unor oameni, care, iertat să-mi fie, dar dacă eu treceam prin asemenea situaţii nu aş mai fi putut să cred. Despre credinţa oarbă. EX: când unul dintre personaje dispare din India, preferând să nu spună nimănui că porneşte spre Anglia. Amanta lui care-l credea un zeu, măritată şi cu copii, îşi ia copii şi se aruncă după o clădire înaltă, crezând cu desăvârşire că iubitul ei a zburat spre ceruri.
Nu mi s-a părut nimic de condamnat în Versete, aşa cum nu mi s-a părut nimic de condamnat în codul lui Da Vinci. Apocrifele există şi în religia noastră şi în a lor. Dacă nu le-aţi citit nu ştiţi ce aţi ratat. Dacă le-aţi citit, ce să vă mai povestesc eu. Poate, într-o zi, vom vorbi şi despre asta.
Aşadar, Versetele nu fac parte dintr-o blasfemie, ci dintr-o operă literară.
Aşa cum spuneam şi în titlu, mult zgomot pentru nimic.
Şi, în final, eu chiar vă recomand cartea. Este greoaie şi, uneori, mai trebuie să deschizi şi Coranul sau mitologia islamică, dar, una peste alta, este o lectură intelectuală care îl duce pe cititor cu gândul în tot felul de locuri. Şi, în plus, sunt convinsă că nu toţi vor înţelege acelaşi lucru din această carte. Şi nu are legătură cu credinţa, ci cu simţămintele personajelor. Enjoy!