Arhive pe etichete: Satmareanca
Azi doar vă spun ce fac alţii
Crina a scris. Da, şi pentru mine a fost un şoc. Mai ales că nu eu am fost cea care a bătut-o la cap. Cred că a fost proprie iniţiativă ceea ce e… da, trebuie să ne punem un mare semn de întrebare 😀
Eu am reuşit să vorbesc despre două cărţi şi anume despre „Final Exit” şi „Invocarea”. Cu toate că le-am citit mai de multişor, trebuie să recunosc că m-am cam pierdut printre cărţi de nonficţiune. S-o întâmpla şi la case mai mari. Mâine vă povestesc despre „Almost Blue”, am citit-o în trei ore. Pentru că n-ai cum să te opreşti. Mă rog, mi-a plăcut mai mult decât „Final Exit” cu toate că m-a enervat un personaj care tot spunea „prinde-l, fetiţo!”, de parcă biata anchetatoare era o căţea. Noroc că i-a zis ea să nu-i mai zică aşa că altfel intram în carte şi-l pocneam pe ăla, să mor de nu.
Ada citeşte pentru a treia oară „Parfumul văduvei negre”. Mă întreb dacă o fi bolnavă 😀 O fi, nu o fi?!
Vania continuă seria celuilalt Inocent, adică nu ăla de la PRWave, ci ăla adevărat probabil 😛
Şi ce să vă mai spun? Nu mai ştiu ce. Nu îmi e cald, nu îmi e frig, îmi e doar somn. Şi da, da, în curând Inocentul se va termina. Dar poate o conving pe Loredana să facem un foileton horror?! 😀 No, ce idei am. Şi totuşi nu e de la căldură. Vă voi mai spune eu când oi mai avea chef. Că de spus ar mai fi, dar m-a luat o lene crâncenă şi o somnolenţă de zile mari. Mai ales că toate ziua am fost la „vânătoare”. Adică să procur hrană. Deh, în unele locuri femeile se ocupă şi cu vânatul. 😀
Care a mai spus ceva interesant să-mi lase şi mie link că mi lene să poposesc pe bloguri.
Păi aş fi vrut să spun că…
Loredana mi-a făcut… nu, i-a făcut Lalei… nu, i-a făcut Parfumului o recenzie foarte mişto. Deci na, citiţi şi voi că io am citit-o de vreo şapte ori.
Azi îl văd pe Geocer. Îs curioasă să văz cum îi şade cu mâna în ghips 😉 Sper că fain.
De două zile încerc să-i spun lui Crivăţ că e cu capul, dar n-am cui. Dacă n-am, n-am. Asta e.
Crina mă ucide cu nişte poze.
Darius a „divorţat” de Trexel şi uite ce-a ieşit. Mie îmi place, mai puţin încărcat.
Trebuie să mă întâlnesc şi cu Ivona zilele astea, dar a fost schimbare de planuri.
Pe plan editorial… habar n-am, o mai fi ceva, nu o mai fi. Îmi e lene. Vă jur. Am aşa o lene că nu am chef nici de mine.
Starea mea naturală se instalează again.
Ce am uitat? A, da. Vania iar mă face cu ou şi cu oţet. Să-i fie de bine.
Cella a trecut pe aici. Deci n-am mai fost în stare.
Am ajuns la concluzia că-mi place să fiu depresivă, măcar am cu ce-mi umple golul din creier.
Duminică mergem la Ogrăzeni. Lucia ne aşteaptă. Îi duc pe Ada şi Răzvan la „tranşat”.
Sper să fie şi GS, nu de alta, dar nu va fi funny fără.
Să trecem la politice.
Ţara se scaldă în căcat. Locuitorii sunt încântaţi şi-l mănâncă cu pumnul. Trăiască!
Nasu încă scoate fecale pe bot. Ei, acum depinde cu ce a fost hrănit în pruncie. Se vede, nu?
Lumea nu se schimbă, eventual se afundă.
Cică ar trebui să vină sfârşitul lumii, păi să vină azi că eu m-am săturat de ea.
Staţi calmi, guvernul nu şi-a luat-o în freză cu pensiile. Vor mări dările, nu-i bai. Găsesc ei cum să ne îngenuncheze.
Care ziceaţi că aveţi un job bun în afara ţării? Nu de alta dar scrisul nu mai rentează de când l-au impozitat ăştia. Să le fie de bine. Să scrie Boc cu Băse că eu nu am chef s-o mai fac în condiţiile date. Nu am de gând să plătesc pe creierul meu.
Şi cam asta e ştirea. Dragii mei, da, „Sărutul morţii” e ultima chestie pe care o voi mai scrie în viaţa asta. Mă reprofilez. Şi nu e glumă, e foarte serios. Atâta pentru azi. Am încheiat transmisia. Dacă vreţi să-mi spuneţi ceva abţineti-vă, n-am chef.
Steluţe multicolore
E aproape unu noaptea, iar eu sunt de la moartă în jos.
Am plecat vineri, după cum am anunţat, spre Gaudeamus. Am ajuns, m-am cazat şi am invitat-o pe Lucia la o cafea unde am vorbit în mare secret. Nu, chiar e un mare secret aşa că nu o să-l spun. Ceea ce vă pot spune e să cumpăraţi luni „Saptamana Financiara”(scuze, Lucia), dar nu în asta constă secretul. – A fost un târg cu multe secrete, important e să nu le uit –
Şi a fost vineri lansarea Crimescene Publishing cu Flacăra şi Tritonic, dar mai ales cu Flacăra. Unde a venit domnul Ciocan – îl ştiţi, purtătorul de cuvânt al poliţiei capitalei – soţii Morogan, George Arion şi restul 😛 . Oh, să nu o uit pe Bianca Brad care a participat la eveniment. Frumoasă femeie… eh.
Sigur că nu am vrut să-i iau gloria lui George Arion, aşa că am dispărut repede când lumea s-a repezit după autografe 😀
Frumoasa surpriză a consituit-o fiţuica „Barintown News” realizată de George Arion – puteţi încă să puneţi mâna pe ea la standul Flacăra, e gratuită. Aveţi patru pagini A4 de râs 😀 Să vă dau un exemplu sau două: „Oana Stoica-Mujea – Indiciile dumneavoastră anatomice sunt perfecte – 90-60-90” 😆 Sau: „Poliţist corupt asigură alibi fără cusur”. Vă asigur că aveţi de ce vă amuza. Doar puneţi mâna pe „Barintown News” şi vă veţi dori mai mult.
Bine, am terminat lansarea, s-au dat autografele, ne-am pupat, ne-am dat mâna, am luat şi noi autografe, iar eu am fugit s-o duc pe Lucia acasă. Apoi am poposit într-o locaţie secretă – eu v-am spus că a fost o chestie cu multe secrete – unde am avut de discutat multe secrete alături de Bogdan, Teodoraaaaaaa (dar Teo a fost mai preocupată de vinul pe care Bogdan şi l-a pus în poală 😛 ), George şi Alexandru Arion. Soţii Morogan, prietena lui Alex şi doamna de la radio. – Evident că trebuia să uit un nume 🙄 ). Ce am discutat acolo, eh, e secret de maximă siguranţă. Aşa că…
Am ajuns la hotel şi mi-am dat seama subit:
Mi-am uitat antialergicele – şi ştiţi cum e cu psihicul. Eheee, doar m-am gândit că le-am uitat şi m-au apucat toate alergiile. Drept urmare am dormit vreo două ore chinuite. Al dracu’ psihic. Dacă le aveam la mine, normal, nu mă apuca nimic. Dar dimineaţă am compensat întreaga nefericire cu un mic dejun în pat şi o cafea la sediul „Flacăra”. Unde iar s-au spus secrete. – Io cred că SRI-ul, în momentul ăsta, e foarte invidios.
Şi a început ziua de sâmbătă. Unde am aşteptat-o pe Silvanna care a venit pregătită să cumpere tot târgul, alături de tatăl ei şi două colege. Unde am aşteptat-o pe Manole care a ajuns în ultima clipă. Unde am întâlnit cârcotaşi 😉 şi m-am bucurat de prezenţa lui Liviu Radu. Şi, în sfârşit, pentru Dumnezeu, am reuşit să-i „fur” un autograf 😀 Aşa că întreaga serie „Waldemar” se află acum la loc sigur. Abia aştept să citesc şi această ultimă carte din serie. Dar poate Liviu Radu se gândeşte să apară şi cu ceva Junior. – aşa mi-am amintit că mai am un secret şi în privinţa Tritonic JT, devine frustrant 😦
Şi s-a lansat „Regina Elfă” după zânele lui Liviu Radu. Iar Silvanna a fost de-a dreptul excepţională. Recunosc că am avut emoţii pentru ea, în timp ce alţii aveau emoţii pentru mine. Vedeţi cum merge treaba? Nimeni nu are emoţii pentru el. La un moment dat am crezut că Silvanna s-a blocat, dar mi-a tăiat-o scurt să o las să zică 😀 S-a descurcat minunat. Şi trebuie să-i mulţumesc încă o dată pentru tot. Eu la vârsta ei, să-mi facă cineva ce i-am făcut eu azi, aş fi plâns. Vă jur. N-aş fi fost în stare să vorbesc în faţa oamenilor. Foarte mult m-a bucurat că Balin s-a oferit să o susţină pe Silvanna şi să o îndemne să scrie. S-ar putea să încep să am o părere foarte bună despre el, ceea ce mă sperie 😀 Ar fi unul dintre puţinii SF-işti care şi-ar da interesul pentru cei mai mici. Iar pentru asta chiar are toate aprecierile mele.
Oh, să nu uit să-i mulţumesc lui Liviu Radu că a rămas la lansarea Reginelor. Cred că a fost singurul SF-ist, dacă nu mă înşel. Dacă mă înşel îmi cer scuze. Eu m-am uitat tot timpul urât la Manole 😛 şi la Lucia. Evident. La câte complimente îmi face Lucia pe metru pătrat 😀
Încă o dată trebuie să le mulţumesc Luciei, Teodorei şi lui George Arion că s-au „chinuit” după mine prin târg. Încep să cred că am ajuns să chinui foarte tare nişte oameni.
La standul „Crime” o doamnă foarte drăguţă m-a băgat în seamă şi mi-a spus că „Indiciile” se vând foarte bine. Am stat puţin de vorbă şi mi s-a părut foarte drăguţă. A fost chimie, ce mai 😀
M-am întâlnit şi cu Horia de la care am furat două cărţi cu neruşinare – vă spun altă dată. L-am cunoscut şi pe Nicu şi l-am reîntâlnit pe Bebe. Dar m-am ciocnit şi de Marian Coman 😀 de câteva ori.
– Sunt convinsă că am uitat mulţi oameni, dar mă vor ierta. Pe alţii nu i-am uitat, dar nu merită atenţie – (Sigur că n-am uitat-o pe Simona care a semnalat evenimentul. Mulţumiri multe!)
Într-un final, după lansarea mea, am ţinut morţiş să o văd pe Andreea Marin, dar n-am apucat. Asta din pricină de ameţeli febrile. Aşa că am tulit-o spre casă alături de finii mei şi Xreder. După ce am mâncat parcă a fost mai bine, dar nu prea bine. Aşa că încă mă simt destul de rău. Ştiu, mimez perfect dispoziţia înfloritoare. Dar realitatea e interioară.
Şi trebuie să mărturisesc că la acest târg i-am simţit tare rău lipsa Crinei. Nici măcar n-am apucat să o sun cu toate că am vrut s-o fac în fiecare moment.
Dacă n-aş fi avut atâţia prieteni lângă mine, cred că aş fi omorât câteva persoane. Dar Lucia şi George Arion, prin simpla prezenţă, mi-au ţinut firea vulcanică în frâu. Desigur, mai era şi Silvanna în momentul în care era să fac o chestie tare urâtă. Aşa că m-am abţinut cu multă graţie. De data asta. Dar m-am simţit oarecum răzbunată de Bogdan.
Trebuie să-i mai mulţumesc şi Iuliei. Biata de ea. După târgul ăsta va fi un zombie.
Cu alte detalii voi mai reveni când Iulia îmi va da pozele. Dar acelea vor fi detalii în imagini 😀
Acum mă duc să mor puţin 😉
Apucături de Sătmăreancă
După ce că strig la ea să scrie pe blogul ăla de îl are, doamna Dunca s-a gândit că încă unul nu i-ar strica. Ce e drept a început bine, adică m-a amuzat. Noul blog are menirea de-a ne spune nouă, necunoscătorilor, despre Satu Mare şi Sătmăreni în general. Hei, nu vă speriaţi, ne-a invitat şi pe noi ăştia din afară să participăm.
M-a amuzat teribil prezentarea roşcatei vis-a-vis de locuitorii oraşului. Acum eu mă întreb dacă şi ea se simte la fel 😀
“Status: Oraşul în care lumea calcă peste cadavre
Ocupaţia de bază: Uitatul în curtea celuilalt
Mâncarea preferată: Clisa şi ceapa vecinului
Băutura preferată: Pălinca, indubitabil
Muzica preferată la beţie: Aşa-i românul şi S-a suit Pişta pe cal
Sportul preferat: Emigrarea în masă şi fuga de răspundere
Preferinţe politice: Condiţionate de promisiuni
Pasiuni: Dor de ducă
Target: Aşteptăm eliberarea
Suntem în căutare de noi calităţi şi hobby-uri. Aşteptăm provincia!”
No, acum să vedem cât o ţine. Sunt cu ochii pe ea, vă sfătuiesc să faceţi la fel. Nu de alta, dar îmi va face plăcere să-i spun: „Ţi-am zis eu?”. Şi pentru asta am nevoie de martori 😀
Mă tot abţin…
Acum nu mai pot. Nu mai pot. Oricum o să vă mai stresez cu asta. Dar trebuie să ştiţi că nu de asta o iubesc pe Crina – scuze Marian, dar am zis că o iau de nevastă, o să ne cam batem pe ea 😀 – ci pentru ceea ce este ea în general.
Datorită Crinei am cea mai aşteaptată lansare. Cea mai minunată, în plus, îmi oferă şansa de-a mă întâlni cu cei de care îmi e dor: Darius şi sper că şi Chinezul 😉 Bine, o să vă spun cât de minunată e Crina şi cât a muncit când se apropie lansarea. Oricum, n-are legătură, o adoram oricum 😉
Eu sunt bogată, măi…
Bogăţia mea nu constă în ceea în ce constă bogăţia altora. Eu am prieteni, puţini, dar cei mai buni. Să fiu sinceră, până să-mi fac blog, nu am avut prieteni. Câţiva tipi, colegi de facultate, care mi-au rămas mai apropiaţi – să fim serioşi, bârfeam cu ei toate tipele care ne treceau prin faţa ochilor, nu cred că m-au văzut vreodată ca pe o femeie. Dar creaturi de sex feminin? Neverrr. Toată lumea îmi spune că sunt misogină, dar se înşeală.
Cea mai tare fază a fost cea cu Corina Creţu – ţin să îi spun pe această cale că e mult mai curajoasă ca mine, eu nu călcam pe acolo nici tăiată. La un moment dat, Corina comentează pe blogul meu. O tipă drăguţă. I-am răspuns şi eu pentru că mi-a plăcut ce a comentat, iar pe vremea aia nu răspundeam fiecărui comentariu în parte, că nu aveam răbdare. Mă sună mama disperată, aş putea jura că era şi transpirată: „Ai văzut cine a comentat la tine?”. Am intrat pe blog, m-am uitat, hmm: „Cine”. Ea: „Corina Creţu”.
Eu: „O cunoşti?!”
Ea: „Tu eşti proastă? Nu ştii cine e Corina Creţu?”
Eu: „Sunt, nu ştiu. E o tipă drăguţă, dar nu ştiu cine e. Zi dacă o cunoşti, nu mă fierbe”.
Apoi, în zece minute, ştiam toată viaţa Corinei 😀 Mama o îndrăgea foarte mult dinainte de-a şti eu cine este ea. Chiar şi X după ce a cunoscut-o a zis: „Doamneee, ce femeie deosebită. Cât e de simplă şi de plăcută”. Şi de aici s-a înfiripat o prietenie.
Cella, Isabelle, ele erau mai demult, dar vă spun eu şi povestea lor cu altă ocazie 😉
Apoi, obligată – da, sunt cât se poate de sinceră – de Vania, am comentat pe blogul Crinei. Mă enerva să comentez la Crina pe blog pentru că avea nenorocirea aia de blogspot pe care eu nu mă descurc de nici o culoare, în plus, nici nu o cunoşteam, iar Vania mă tot obliga să spun câte ceva. Bine, recunosc, mă manipula la greu. Abia după ce un domn din ţări străine a început să o deranjeze atât pe Crina cât şi pe omul ăla rău şi s-au mutat pe wordpress, am început şi eu să fiu mai activă pe blogul sătmărencei. M-am dat mai greu la bârfă cu ea, pentru că nu ştiam cât de receptivă e la miştouri, aşa că mă purtam cu prudenţă. Până mi-am dat seama că e tipă mişto şi am început glumele. Şi aşa a trecut timpul. Cred că, dacă stau eu bine să analizez, mai sunt câteva luni şi facem un an – vrei să fii soţia mea? 😀
Cu toate că nu ne cunoşteam suficient de bine, am simţit că e cel mai de încredere om pe care-l ştiu. Aşa că, atunci când am vrut să mă plâng la cineva, pe ea o băteam la cap. Ne-am dat seama că avem multe lucruri în comun, bine, nu chiar toate, acum trebuie să mai fim şi individuale, altfel prea am fi două perfecte, în felul ăsta ne completăm 😉
Sunt câţiva oameni pe care i-am cunoscut aici, pe blog, care m-au apreciat şi mi-au oferit prietenia lor sinceră fără a avea un alt obiectiv în schimb. Lucru destul de rar în viaţa-mi mizeră 😛 Şi aşa, mi-am pus în cap o Crină. Mai scap eu vreodată? 😀
Crina, acum câteva zile, nu numai că mi-a făcut un cadou de Moş Gerilă, aşa cum spune ea, dar mi-a făcut un cadou pentru care nu o să mă pot revanşa toată viaţa, chiar dacă aş lua-o de nevastă şi aş pune-o în ramă. Încă nu vă spun despre ce e vorba, dar vă dau un mic indiciu: a făcut pentru „Reginele” mele, ceea ce nu aş fi făcut nici eu. Bine, nu pentru ele, pentru mine.
Aşa că sunt cel mai bogat om din lume. Cum am spus, puţini dar buni 😉 Acum mă gândesc deja unde să o duc în concediu, că în Hawai nu vor soţii, ambii, că cică prea mult zbor. O decapotabilă, Crina? 😛
Pe lângă Crina şi Cella, care mi-au suportat toanele ultimelor zile, trebuie să-i mulţumesc şi lui Bogdan Hrib, motivul fiind acelaşi. Cred că n-a mai avut până acum un autor care să-l ţină câte trei ore la telefon şi să se isterizeze 😀 Aşadar, sunt trei oameni care zilele trecute au trebuit să suporte de la mine mai mult decât aş fi suportat şi eu. Nu, X a plecat de acasă. Cel puţin când vedea că vorbesc cu Crina, Cella sau Bogdan, îşi lua lumea în cap şi mă întreba când se întorcea: „Mai eşti nervoasă?” 😀 Iar eu dădeam din cap într-un sens sau altul, şi aici se oprea discuţia. Bine, eu eram vorbită, cred că nu o mai puteam lua de la capăt.
P.S: Crina, tu eşti îngerul meu! M-ai „cumpărat” pe viaţă.
Simona, poate ai uitat…
Simona, e posibil? Cum sa uiţi? Azi blogul tău împlineşte un an. Iar tu nu dai de băut, de mâncat, de, de… ca la amărâţi aşa 😀 Ei, să-ţi trăiască blogul şi să ne trăieşti tu!
Eu nu o cunosc personal pe Simona, dar Crina era atât de încântată de ea, că mi-a plăcut automat. Bine, Crina exulta de-a dreptul. Nici nu eram în stare să o ascult. Ştiţi cum e când vorbeşte un sătmărean repede şi mai e şi fericit? Ei bine, te poţi împuşca 😆 Dar sunt sigură că Crina nu a exagerat cu nimic. Aşa că mi-o asum pe Simona, chiar dacă nu o cunosc ca pe o prietenă. Acum nu ştiu dacă-i reciproc, dar nici nu contează. Eu mi-o asum, şi ţinând cont că am şi eu douăzeci şi şapte de ani, ştiu ce îmi asum.
Simona, să ne trăieşti! Să ai viaţă cât mai lungă în bloggosferă. Să ne bucuri cu fericirea ce se vede în ochii tăi în fiecare zi. Hai să-ţi trăiască blogul!
Oana Stoica Mujea 