Ce mai e nou?

varcolaci

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Desigur, vorbim despre ce mă interesează pe mine, că aşa mi se pare normal 😛

 

Mai întâi, la Tritonic a apărut „Lună Plină”. Încă nu am citit-o, dar am reuşit să citesc prologul şi mi s-a părut incitant. Oricum, povestea în sine îmi pare incitantă. E o replică a cărţii „Amurg”, doar că aici nu vorbim despre vampiri şi din câte am văzut e mult mai bine scrisă. Adică e vorba şi de ceva talent, nu numai despre o poveste. Prologul îl puteţi citi aici, poate vă vine chef de lectură 😀

 

Oh, „Premiile Lili” sau „cum să execuţi public un autor” 😀 Ştiţi desigur despre ce vorbesc, despre piesa mea de teatru, despre prima mea piesă de teatru, aşa că fiţi blânzi. La 21:30, după ce citiţi piesa, puteţi să mă executaţi pe blogul Luciei Verona, promit să nu scot un sunet până la sfârşit 😛 De fugit nu o să fug aşa cum am promis, dar o să fiu între bucătărie şi blog că a dat gospodăreala în mine. Bine, recunosc, sunt stresată. Când sunt stresată gătesc. Bine că nu ştiu să cos sau să croşetez că cine ştie ce făceam 😛

 

Crina nu a dispărut aşa cum se vehiculează în târg, doar că microbul blogului i-a ieşit din sânge. Dar nu contează, eu o iubesc oricum – asta e declaraţie de dragoste 😉

 

Şi să nu uit: lansarea de la Piteşti a Corinei Creţu s-a mutat pe data de 10 mai, la Cornul Vânătorului ora 13 sau 12? Eh, nu mai ţin minte 😛 Eu sunt de vină, de fapt editura 😆 pentru că iniţial mi-au spus că am lansare pe 7 mai la Iaşi, apoi s-a mutat pe 8. Desigur, Bogdan va veni cu o explicaţie cum că altcineva e de vină, să nu-l credeţi 😀 Chiar dacă timpul va fi scurt mă bucur că o să-l reîntâlnesc pe Răzvan Dolea şi că o să-l cunosc pe Shauki. Apoi fug repede spre casă ca să nu o pierd pe Corina.

A, de aici reiese că între 7-9 mai voi fi la Iaşi. Da, asta era. Şi probabil, la sfârşitul lunii la Satu Mare, Oradea (vezi Cella? 😀 ) şi în ograda Chinezească adică la Baia Mare. Poate mă extind şi la unguri, de ce nu? Desigur, doar să beau o cafea, ho, nu săriţi.

 

Şi ultima veste, dar nu cea mai puţin importantă, noua carte „Indicii anatomice”, o să apară la Gaudeamus. Aaaa, şi da, o să avem nişte surprize pentru bloggeri la Bookfest. Dar vă spunem atunci, pentru că încă n-am bătut nimic în cuie.

O, Silvana, cred că pe 5 mai voi fi la Bucureşti. Am uitat la ce liceu, dar te anunţ din timp. No, să nu ziceţi voi că nu sunt o persoană ocupată. Doamne, şi înainte uram să mă plimb, dar de când cu Satu Mare mi s-a deschis apetitul. Oare la Londra când m-o duce Bogdan? 😀

Reclame