Amintiri

Multe amintiri alături de mulți oameni. Acum spun cu un oarecare regret că sunt și oameni pe care i-am uitat, pentru că am cunoscut prea mulți la un moment dat, dar nu despre asta era vorba. Oricâte colaje aș face, oricât m-aș strădui, n-aș putea să-mi amintesc tot sau să vă reamintesc vouă. 
Ideea e așa: nu sunt o persoană romantică, n-am suportat niciodată romantismul în exces, gen ce peisaj frumos, ce lume bună, ce viață boemă. Bleah. Tot așa cum nu suport să vizitez bisericile. Am văzut la biserici în viața asta că nu mai vreau pur și simplu. Și asta nu pentru ă n-aș crede în ceva, o forță, ci doar pentru că sunt sătulă de biserici. De ce nu mă invit nimeni pe un iacht? Zău 
Dar amintirile mele. Anii ăia frumoși în care colindam țara și scriam, și colindam și citeam, zău, alea vor rămâne mereu. Și aici aveți doar o părticică.

 

Slide1

Reclame

Eu nu mai înţeleg nimic…

Ieri, câţiva membrii ai juriului, stimabili, desigur, s-au întâlnit, alături de iniţiatoarea concursului Blog de Blog cu Corina Creţu. Să mai stăm şi noi la o bârfă, la o vorbă. Logic, dintre fete – eu, Lucia, Simona şi Corina – nu putea lipsi George Şerban – imaginaţi-vă voi că l-aş fi strigat ca pe Florin Călinescu.

Între o mie de subiecte documentate, bine puse la punct şi serioase, mai apare unul. Adică, cu mare bucurie, GS ne întreabă dacă am văzut „Crima de la Cernavodă”. Eu cu Lucia, din lumea AXN-ului, eram pe lângă. Aşa că GS ne povesteşte.

Iată ce am înţeles eu – nu am citit ziarele şi n-am urmărit ştirile – cu un unic neuron.

Am aflat aşa că el şi ea, căsătoriţi, au probleme. El suspect de cancer – mama zice că de aia are şi ea şi nu e cancer – prietenul lui cel mai bun – folosesc exprimarea GS-eană – se cere la ea. Ea acceptă. El află. Eu vor să divorţeze, dar nu prea vor aşa că decid să se sinucidă împreună. Zis şi făcut. Îl iau pe fratele ei de 14 ani drept martor. – Nu înţeleg, în ziua de azi ca să te sinucizi legal ai nevoie de martor? – Ambii se duc la gârlă, gârla rece. Ea zice ceva de genul e al dracului de frig, nu mă pot sinucide decent în condiţiile astea. Vrei să mor îngheţată? Deci ea se răzgândeşte. El, om serios, cu mintea acolo unde trebuie, zice, neah, ai zis, o faci. Aşa că, văzând că ea e cam friguroasă decide s-o ajute şi o sinucide el. Între timp, prietenul lui cel mai bun, ăla de s-a cerut la nevasta friguroasă se duce şi îi omoară pe părinţii ei. Nu de alta, dar aşa sunt prietenii buni, nu împart numai neveste, ci şi crime. Bun. N-am înţeles de ce. Partea cu părinţii n-am înţeles-o, ca să nu avem discuţii. Acum, omul, adică prietenul, furios, bagă de treizeci de ori cuţitul în fiecare părinte, doi la număr. Cică şi-a ieşit un pic de fire. Adică cam de 60 de ori. Din alte surse aflu că prietenul, după ce-a comis dubla crimă s-a dus acasă la el – de ce nu ştiu – şi apoi s-a întors la morţi şi i-a pitit în nişte covoare. Pe unul l-a băgat sub pat, iar pe celălalt în dulap. – Adică i-a ascuns bine 😉 –

Acum, sursele mele îmi zic că, de fapt, ea nu avea nici o aventură cu prietenul, dar că ea era înfiată şi ea şi alţi doi sau trei.

Scuze, deja m-aţi pierdut. Iar sinucigaşul principal nu s-a sinucis de fapt, doar a dispărut. Iar fratele care nu îi era frate…

The Bookfest – lansări

V-am zis că în fiecare zi vom avea cel puţin un autor la stand? Vă va vinde şi cărţi, dar rolul lui e să vă dea autografe şi să vă spună cea mai nouă bârfă din lumea scriitorilor. Fireşte că în lumea asta nu sunt bârfe, dar voi puteţi spera.

Vă voi anunţa şi autorii zilele astea, dar mai întâi lansările. Şi mai lăsaţi-l pe Boc, tot prostiile alea le spune. Mai bine să citim o carte în semn de protest.

Hmmm, ce idee bună. Nu protestăm noi în faţa Guvernului cu nişte cărţi în mână? Poate aşa îşi dau seama că ei sunt nişte cretini.

A, da, lansările:

 

JOI, 10 iunie 

 Ora 18,00 – Lansare Casmir– “Urechile pisicii Olga”, Oana Dusmanescu

                                                    “100 de zile”, Stela Popa !

Invitati:  Oana Stoica Mujea, editor Tritonic (puii mei, de la patroana am ajuns editor, rau am decazut)

 

VINERI, 11 iunie

Ora 13,00 – Lansare Jurnalism

 “Limba de lemn in presa” si “Jurnalism in exil si diaspora”

Coordonator: Prof.Univ.Dr.  Ilie Rad

 “Interviu:recurs la memoria colectiva” – Coordonator: Prof. Gabriela Rusu Pasarin

Invitati: Bogdan Hrib

 

 Ora 15,00   Lansare Comunicare “Comunicare si conflict”, Laura Marusca,

                                                            “Criza si Media”, Mirela Abrudan

 

Ora 16,00  Lansare LIT

“Zilele mele cu Renata” Alexandru Petria

“Labirint obligatoriu” Lucia Verona

Invitati: Daniel Cristea Enache, critic literar

              Bogdan Hrib, editor Tritonic

                Oana Stoica Mujea, editor Tritonic

 

 

 

                  

SAMBATA, 12 iunie

              

Ora 13 ,00  Lasare  „Confuzii, greseli, prostii si rautati in limba romana, azi”, Prof. Dr. docent,Tatiana Slama-Cazacu

Invitati: Pr. Teofil Bradea, editor; George Corbu, Scriitor,  Preşedintele Asociaţiei  Epigramiştilor; Prof.Univ.Dr. Ilie Rad;  Bogdan Hrib, editor Tritonic 

 

 Ora 15,30   Lansare Fantasy – “Regina Arkuda”, Oana Stoica Mujea;

                                                     “Sa iubesti un inger“, Claudiu Simion

                                                                “A doua luna plina”, Kelley Armstrong

                                                               

  Invitati: Gabriela Popescu, realizator emisiunei TV   ????

                 Bogdan Hrib, editor si autor Tritonic

Ora 17,30  Prezentare Crime Scene –  “Hotii de timp”,  Ivona Boitan;

“Parfumul vaduvei negre”, Oana Mujea

                Invitati : Oana Stoica Mujea, Ivona Boitan, Bogdan Hrib                                

Flacara  – numarul 6 /iunie 2010 al Revistei Flacara

                 – Almanah Estival

                – “Spioni in arsita”, George Arion

Invitat: George Arion, : Oana Stoica Mujea, Bogdan Hrib

 

DUMINICA, 13 IUNIE

Ora 11,00 Lansare NLP –  “Puterea Emotilor” – Adrian Popescu

Premiu… Deva… Wow…

Să vedem cât pot fi de coerentă la ora asta. Nu promit, dar încerc. Zău că da.

O să încep cu domnul Sebastian Bara şi cu Biblioteca Judeţeană din Deva, a se înţelege că domnul din prima parte e directorul bibliotecii. Şi domnul director, mă credeţi ori ba, ştie să organizeze un eveniment. Că nu oricine strânge trei sute – da, trei sute – de copii. Şi nu oricine ştie să facă spectacol. Da, da, spectacol.

Organizarea a fost excepţională. Scriitorii, respectiv eu şi domnul Irimie Străuţ, au fost trataţi aşa cum se cuvine. Cred că doar în Ardeal se poate întâmpla asta, acum serios vorbind. Acum clar că după Satu Mare şi Baia Mare următoarea mea dragoste e Deva.

Să vă spun. Au fost mulţi copii de la clasa a V-a la a VIII-a, doar v-am spus, vreo trei sute. Doamne, Jesus şi toate cele 😀 În momentul în care mi s-a înmânat premiul am fost chemată în faţa lor, la jumulit cum s-ar spune 😀 Copiii au fost fenomenali, cel puţin jumătate au citit cărţile mele. Au pus întrebări, da, da, vreo 45 minute m-au ţinut în picioare. Bietul domnul Bara a trebuit să-i întrerupă, nu de alta, dar dânsul alerga de colo, colo cu microfonul în mână pentru ca fiecare copil să-şi spună păsul. Dacă ar fi fost după ei nu mai plecam de acolo niciodată. Vă jur că erau mitraliere cu întrebări. Ba mai citeau şi cărţi poliţiste… ăăă… deci… aştept premiu pentru Indicii, da? 😛

Sigur, puştii au avut parte şi de spectacol că doar a fost ziua lor azi, lucru pe care eu l-am uitat cu desăvârşire, cu toate că era un afiş mare cu „La mulţi ani!”… continuarea o vedeţi în poză.

Acum na, după atâta şofat, vă jur că mă dureau degetele mici de la ambele picioare, că io nu ştiu de ce, dar se întâmplă. Aşa că jumătate din creierul meu era concentrat acolo, la degete. Şi se întreba cât va mai rezistă în sandalele alea mişto – creierul se întreba, să nu avem vorbe după.

Ziceam că a fost şi spectacol. Un băieţel de opt ani, opt ani, înţelegeţi voi, a cântat la vioară mai ceva ca… nu ştiu cine, dar vă jur că m-am zburlit toată de plăcere. Aşa sunet, aşa armonie, aşa binedispunere… ehee, mai rar.

Apoi a fost lotul de gimnastică de la Deva, fireşte. Doamne ce au putut să facă copiii ăia. Uhhh. Fenomenali.

Premii au mai primit şi alţii. Cel mai cel ilustrator, cea mai bună editură de carte pentru copii – iertat să-mi fie dar n-am reţinut nimic 😛

Dar, una peste alta, domnul Bara s-a întrecut pe sine. Şi cu ocazia asta cred că m-am întrecut şi eu pe mine.

Ardealul e al meu, mă, nu al vostru 😀

Şi nu comentaţi prea mult că mâine iar îs plecată, tot nu pot răspunde de la volan, zău că nu 😛

Bine, vă las cu ceva poze. Restul le vedeţi pe facebook. Adică cele mai multe dintre ele, că doar nu toate 😉

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Întâlniri, văzute, auzite, campanii

Nu, nu campanii electorale, ci campanii pentru citit. Detaliile vă rog eu să le „furaţi” în linişte de la Iolanda Ştireanu. Ştiţi voi cine, poliţista aia nebună.

Şi că tot vorbeam de ea, v-am spus că Ivona şi-a făcut blog, că v-am spus. Dar ce nu v-am spus e că azi pe blogul ei a vorbit despre „Indicii Anatomice”. Iată ce-a zis Ivona. Adevărul e că iar a dat-o în cuantică şi eu n-am înţeles 😀 Dar am priceput că îi sunt datoare cu un butoi de cafea. Cum de ce? Pentru că ieri la Voxpublica a vorbit şi despre cărţile mele. Vedeţi, băi, că autorii români se promovează între ei? Ce? ziceaţi că dacă suntem femei ne tragem de păr, nu? Ha!

Tot cu această ocazie măreaţă vă spun că a ieşit „A doua lună plină”. Fanii seriei ştiu clar despre ce vorbesc, aşa că nu mai insist. Dar dacă vă plac thriller-ele fantastice încercaţi-o şi pe asta. V-am spus că-i cu umor, nu omor… ba şi omor, dar cu umor 😀

          

 

 

Şi tot azi, că na, am fost sprintenă, m-am întâlnit cu Andra şi Răzvan (să le mai zic şi lor pe nume, că tot după id mă iau) la Curtea de Argeş. Întâlnirea s-a derulat aşa: „sunt acolo”; „eşti departe”, „păi mi-a zis un nene că în sus”, „neah, trebuie să faci stânga şi să întorci”. Păi şi ce dacă era sens unic? Am întors, da, până la prima străduţă care mi-a permis să mă duc pe sensul unic şi corect. Împuşcaţi-mă, am încălcat vreo zece reguli de circulaţie, na. Apoi am sunat şi-am zis: „păi stânga aia de m-a băgat în centru m-a dus la Biserica Domnească” – ştiu, trebuia să-mi fac o cruce – „stai acolo că venim noi… la dracu’(asta a fost în gândul Andrei).” Bine, la un moment dat, la telefon, foarte glumeaţă, Andra îmi spune: „te rog să nu ieşi din oraş”. Futu-i! 😀 Aşa am ajuns. Dar eu tot nu-mi explic cum mă pot rătăci într-un pic de oraş. A, da, şi am văzut şi Confragul când am ieşit din CA. NU ERA MĂI ROŞU, damn.

 

Am auzit că autorii români ar pune de-o revoltă, la modul că vor să facă ceva pentru a se promova. Să ducă o luptă comună, nu una pe cont propriu cum a fost până acum. Să ne unim minţile oameni buni şi să facem ceva împreună. Sunt zeci de lucruri pe care le-am putea încropi de nu ne-am mai crede zeii universului. Vă spun ceva, nu suntem. Fiecare o fi zeu în universul lui, dar nimic mai mult, puteţi să mă credeţi că ştiu ce vorbesc. Aşa că ce-ar fi, măcar o singură dată în viaţă, să facem şi noi ceva ca lumea. Să fim solidari şi să nu ne mai criticăm ca nişte gâşte toată ziua. Deja suntem pe echipe: crime, SFFH, Lit, etc. Ce-ar fi să fim doar „Scriitorii români”? S-ar putea să fie naşpa, că toţi vor la ciolan. Dar mai vedem.

 

Şi am mai auzit că în curând vom avea ceva campanii mişto la Tritonic, încă le mai gândim, dar vor fi. Şi se vor resuscita câteva nume care, din păcate, nu prea au avut parte de promovare. Aşa că trăiască autorul român. E momentul să facem ceva şi pentru el. Şi voi pentru noi.

 

Aşa că îi invit nominal pe următorii să preia campania Lalei (încep cu blogurile, dar ne extindem):

http://ivanuska.wordpress.com/2010/05/13/de-dulce/ (Ioan Sorin Usca)

http://ivonaboitan.wordpress.com/2010/05/13/indicii-anatomice-oana-stoica-mujea-cartea-no-6/  (Ivona Boitan)

http://sgreader.wordpress.com/2010/05/13/m-a-disperat-dar-a-inceput-sa-mi-placa/ (Sgreader)

http://geocer.blogspot.com/2010/05/la-palatul-cotrocenicanta-cucuveaua.html (Geocer)

http://www.satu-mare.info/2010/05/12/io-cred-ca-primarul-nostru-este-putin-cretin/ (Darius)

http://pariupeocartenepublicata.wordpress.com/2010/05/07/pentru-ca-binele-sa-ramana-bine/ (Oana Duşmănescu)

http://lorenalupu.wordpress.com/2010/05/09/nu-ma-mai-adaugati-pe-messenger-va-rog/ (Lorena Lupu)

http://uglybadbear.wordpress.com/2010/05/13/millennium-press-la-bookfest-2010-2-haulica/ (Horia Ursu)

http://shaukisbookcase.wordpress.com/2010/05/13/noua-si-scurta-viata-a-lui-bree-tanner-%e2%80%93-din-9-iunie-la-bookfest/ (Shauki)

http://gabrieladsavitsky.wordpress.com/2010/05/12/nimic-altceva/ (Gabriela Savitsky)

http://luciaverona.blogspot.com/2010/05/in-loc-de-cenaclu.html (Lucia Verona)

 

Ştiu că ar mai fi mulţi de strigat, dar poate-i mai strigă şi Lala. În plus, dacă voi strigaţi mai departe s-ar putea să iasă ceva. Celor care au preluat-o deja le mulţumesc.

 

P.S: Sunt Oana şi citesc!  

 

 

Lucia şi Loredana

Update: Hobbitul se joacă cu interviurile 😀 M-a distrat mult ideea lui. Dacă aş fi fost la scriitori nerecomandabili eu i-aş fi răspuns, numai aşa pentru curajul de-a spune lucrurilor pe nume. Ei, dar puteţi vedea prima parte a interviului cu mine aici. Spor la citit.

***

Sau Loredana şi Lucia dacă e să fim corecţi. Adică ambele mi-au plasat aceeaşi leapşă. Leapşă ce se fâţâie prin blogosferă fără nici o jenă 😀 Am făcut tumbe ca să scap de ea, vă jur. Dar nu se poate. Leapşa e leapşă şi până la urmă tot te loveşte. Asta dacă nu o loveşti tu pe ea.

Acum sunt nevoită să vă spun ce am învăţat eu în 2009.

Grea chestie, dar am învăţat multe. Mă rog, în fiecare zi înveţi câte ceva, altfel nu s-ar putea. Am trăi degeaba. Iar unii o fac cu mândrie. Eu nu îs aşa mândră, aşa că mai şi învăţ, chiar dacă nu întotdeauna îmi convine persoana care-mi transmite înţelepciunea.

Am învăţat de la un personaj pe care nu-l plac să nu citesc cărţi de acelaşi autor una după alta. Şi a avut dreptate, pentru că rişti să te plictiseşti. Cred că de aia n-am mai reuşit să-l termin pe Larsson 😀

Am învăţat că „dracul nu e întotdeauna atât de negru”.

Poţi avea prieteni adevăraţi cunoscuţi în mediul online.

Am mai învăţat că uneori e bine să fii calm şi să aştepţi momentul prielnic pentru a da lovitura decisivă. Şi cu toate astea nu am făcut-o când am avut ocazia. Nu ştiu, asta să însemne că am devenit un om mai bun? Nu cred.

Am învăţat că nu am întotdeauna dreptate. Ăsta e un adevăr nasol, credeţi-mă! Şi dacă-l mai şi admit e şi mai rău. Devin umană. Vă rog, nu vreauuuuuuuuuuuuuuu 😀

Am mai învăţat şi că viaţa e mai frumoasă atunci când nu te gândeşti tot timpul la ea.

Că există, totuşi, oameni pe care te poţi baza necondiţionat. Dar şi că nu e bine să te încrezi până la Dumnezeu, ca să nu te trezeşti că aterizezi.

Să nu mai cred tot ce văd cu ochii mei. Uneori s-ar putea să nu văd cum trebuie.

Şi, cel mai important, am învăţat să ascult. Ceea ce nu prea mi se întâmplă.

Şi, desigur, că iarna nu-i ca vara 😀

Restul nu mi le amintesc, oi mai fi învăţat câte ceva, dar cine mai ştie?

Şi nu, nu dau leapşa mai departe. O ţin pentru mine. Doar v-am spus că am învăţat şi să fiu mai egoistă, ce naiba?

Heheee, sunt în viaţă…

d48da1aad7dd6f63

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ştiţi ce mă enervează pe mine cel mai mult? Nu ştiţi, dar vă spun eu. Mă scot din sărite oamenii ăia care încearcă să scrie sau care nu încearcă (şi mai grav), dar nu le reuşeşte, şi în felul ăsta îşi varsă frustrările şi propriile incompetenţe pe ceilalţi. Există scriitori anonimi în bloggosferă – cum dracu’ să fii scriitor anonim – care au impresia că sunt buricul pământului, dar nu lasă nici un text la vedere pentru a putea fi judecat. Mai sunt şi alţii care sub anonimat îşi permit să facă tot felul de afirmaţii, asta se numeşte laşitate dacă mă întrebaţi pe mine.

Nu mai ştiu unde am văzut o ceartă între un anonim şi un om care îşi asuma identitatea. Respectivul anonim, desigur, ascuns sub pseudonim, dându-se persoană importantă, de litere chiar, îi explica celui cu personalitatea asumată că are dreptul să îşi ascundă numele. Da, toţi avem dreptul ăsta, dar dacă tot îţi ascunzi numele, fă bine şi taci. Aşa mi se pare corect.

Mai există şi specia cealaltă, care îşi asumă personalitatea şi critică la greu, fără bun simţ, în condiţiile în care ei nu au fost în stare să mai scrie de ani buni. Dar ei tot vorbesc, şi vorbesc, şi vorbesc. Eh, şi uite aşa, lista ălora de m-ar critica şi gratis, doar pentru a o face, tot creşte. Ei bine, n-au decât, că doar nu o să stau toată viaţa să mă enervez din pricina proştilor.

Dar, cum spuneam, sunt în viaţă, şi scriu, şi tocmai am scăpat-o pe Crina dintr-o pivniţă 😀 Şi, la drept vorbind, am deja ideea pentru ca Iolanda Ştireanu să meargă mai departe şi să rezolve cele mai sadice crime româneşti.

Şi da, pot să scriu, cu cititul încă mai am o problemă, dar nu e bai, vine şi cheful de lecturat.

Să mor sau să trăiesc?

Întrebarea asta a început să mă chinuie de azi de la prânz, de când am vorbit cu mama.

Să vă povestesc. Îmi zice mama, holbându-se la mine: „Hai că nu mori azi, dar încet, încet, te apropii”. Normal, are tot interesul să mă duc, că doar are jumătate din pensia mea privată în caz de ducere definitivă 😀 Nu că Xreder, bietul, n-ar fi la fel de avantajat. Şi el, şi mama, ar putea să îşi refacă viaţa, să se recăsătorească. X ca X, dar mama dacă mai bagă şi divorţ s-a scos.

Că tot zicea GabiVania are mintea în piuneze. Păi staţi aşa că sunt unii mai sadici ca Vania. Acum sper să nu vă dau idei, dar Dumnezeu cu mila 😀 Până şi domnul Hrib, mărinimos cum îl ştiţi se întreabă dacă după publicarea cărţii aleia la care scriu acum, n-ar fi mişto să mă omoare cineva sau, de ce nu, să o fac cu mâna mea. Nu, nu îl înţelegeţi greşit, el n-are nimic cu mine, e doar marketing. Nu că în închisoare nu mi-ar sta la fel de bine. Vă daţi seama ce ar creşte vânzările. Se întâmplă chiar acum în Olanda 😉 Da, un scriitor care îşi scrie al doilea roman din puşcărie. Îmi e lene să vă dau toate detaliile.

Aşa că stau şi mă gândesc: să mă resemnez şi să mă duc, sau să le fac în ciudă şi să mai stau? Deh, până termin romanul, Bogdan va trebui să aibă grijă să nu mi se întâmple, că mama n-are nici un avantaj de pe urma scrierilor mele, aşa că nu-i pasă 😆

Momentan nu ştiu a vă răspunde. Dar o să mă gândesc până va apărea cartea pe piaţă. Păi nu? Şi aşa vedeţi şi voi câte am de gândit. Cum să mai trăieşti cu creierul tot timpul pus în funcţiune? Nu se poate aşa ceva. Nu se poate şi gata 😀