Nimeni nu mă crede când zic câte ceva. Oricum, cel puţin am aflat cine e domnul comentator vehement care se află în spatele unui pseudonim ce ar trebui să mă jignească direct. Îi mulţumesc pe această cale 😀 Că te aştepţi de la nişte oameni mari să fie şi maturi… ei bine, mai bine nu o faci. Nu de alta dar poţi rămâne veşnic dezamăgit.
No, în loc să ajung la Ciutacu, scriind primele două litere, ajung la Cititor. M-am oprit că am văzut revoltă, nu de altceva. Oricum n-am înţeles tot şi nici nu aveam de gând să mă uit în urmă, nu de alta dar mai am şi altele de făcut. Aşa că am preferat să rămân fără a înţelege exact tot ce s-a întâmplat. Şi cred că e mai bine aşa pentru creierul meu. Pe lângă asta nu m-am considerat niciodată a face parte din vreun grup sf-istic. Dacă chiar m-a deranjat ceva a fost că s-a dat în doi oameni pe care eu personal îi apreciez: Liviu Radu şi Victor Martin. Sau nu s-a dat şi am înţeles eu aiurea? Nu ştiu, dar totuşi cred că da. V-am spus doar că n-am de gând să mă uit în urmă. Iar cele două cărţi pe care eu mărturiseam aseară că le-aş citi, acum le-aş citi şi mai aprig 😀 Doar că nu ştiu cum să fac rost de ele. Mno, până la urmă nu o fi chiar un capăt de ţară de nu le-oi avea în mână. Dar nu m-aş resemna de acum. Zău că nu.
Şi aşa, ei bine, da, au început să-şi scoată ochii. Ceea ce mă face să mă întreb: să-mi iau floricelele şi să aştept spectacolul sau să-mi văd de treabă? Cred că aleg a doua variantă, nu de alta dar s-a ajuns la un penibil ceva de speriat. Sigur că mă distrează, aş minţi să zic că nu 😀 Dar, din păcate sau din fericire, mai am şi alte alea de făcut. Oricum, eu n-aş vrea să se lase nimeni de criticat atât de vehement. Pentru că e funny până la urmă. 😉
Doar mă cunoaşteţi, ştiţi deja că nu sunt o fană a SF-ului, uneori cred că nu sunt nici o fană a mea. Dar mă străduiesc. Nu în privinţa mea, ci în privinţa SF-ului. Nu mă suspectaţi că m-aş fi apucat de citit cărţi din seria respectivă, nici gând. De fapt am început să fac cercetări, iar pentru asta am intrat puţin în lumea lui Jacques Bergier.
Vorbim puţin despre omul ăsta: s-a născut pe 8 august 1912 la Odesa, Ucraina şi a murit pe 23 noiembrie 1978 la Paris. A fost inginer-chimist, alchimis, spion, jurnalist şi scriitor francez. Se spune despre el că avea o memorie eidetică – chiar dacă ştiu semnificaţia cuvântului, nu-mi pot imagina cum vine asta, în fine. De asemenea se spune că era un spirit cvasiuniversal interesat de un număr uraiaş de domenii diferite: science-fiction, exoterism, forteanism, istorie etc. Avea o rapiditate a lecturării demnă de invidiat şi o memorie extraordinară. Jean-Luc Rivera susţine că îi aducea diverse reviste, îl lăsa o jumătate de oră să le răsfoiască apoi îi punea întrebări, şi de fiecare dată răspunsurile erau corecte – mamă, de nu m-ai făcut aşa? Bergier a fost victima naziştilor şi a făcut spionaj pentru Alianţă din lagărul de concentrare unde fusese internat şi H.P Lovecraft.
Din punctul lui de vedere, primele cărţi SF sau cu tentă au apărut cu 2500 ani î.d. H. Bine, Bergier are o întreagă teorie despre aceste lucruri. Am impresia că el credea mai mult în ceea ce e paranormal decât în normalitate. De exemplu, crede în existenţa cărţii lui Toth:
„ Marea Şcoală perfecţionase o ştiinţă pe care noi nu o deţinem: era ştiinţa opticii psihologice. Această ştiinţă permitea studiul oglinzilor – vedeţi că nu sunt nebună? – care nu reflectau decât ceea ce era rău pe un chip uman ce le era prezentat. O asemenea oglindă se numea ankh-en-maat, oglinda adevărului. Candidatul admis la Marea Şcoală nu mai vedea nimic în oglindă pentru că se purificase până la a elimina tot ceea ce era rău în el. Un astfel de candidat se numea <Maestrul oglinzii pure>”
Nu îmi dau seama cât de bine cunoştea autorul dedesubturile magiei, dar cu siguranţă era încântat de tot ceea ce deţinea ea şi mai ales de cărţile interzise şi arse din cele mai vechi vremuri şi până în zilele noastre.
Bergier nu a încercat să caute o explicaţie logică a acestor lucruri. Sunt de acord că am involuat şi că oamenii de odinioară erau mai inteligenţi ca noi. Cred, de asemenea, cu tărie, că dispuneau de aparatură mult mai avansată. Inginerul din mine nu poate vedea o civilizaţie extraterestră coborând pe pământ, „plantând” câteva piramide şi plecând. Sunt convinsă că au fost oameni care au muncit acolo.
Cel mai mult mi-a plăcut povestea lui John Dee.
Pentru cei sceptici ţin să vă spun că omul a existat cu adevărat. S-a născut în 1527 şi a murit în 1608. John Dee a inventat şi a afirmat multe lucruri, prea multe pentru a fi înşirate pe un blog, dar, cel mai impresionant din toate astea mi se pare următorul lucru: Dee susţine că prin oglinda – care azi se află la British Museum, făcută dintr-un aliaj necunoscut, iar cei de la Muzeu nu le dau voie specialiştilor să o studieze – a luat legătura cu fiinţe nepământene. El le spunea „îngeri”. A luat multe note din acele discuţii şi a ajuns să cunoască adevăratul secret al matematicilor speciale, doar că notele lui fiind considerate periculoase, cineva s-a îngrijit de dispariţia lor. Ei bine, Dee a venit în faţa lumii cu o nouă limbă, enoşiana. – Şi nu e singurul care a învăţat-o – Dee susţine că „îngerii” vorbeau acea limbă. Aşa o fi, noi nu îl putem contrazice. Cel puţin bizar e că şi Ordinul Golden Dawn, ordin al unor persoane cu o inteligenţă peste medie, care erau în mare măsură rozacruceni sau masoni, cunoştea acest limbaj enoşian şi cu ajutorul lui studiau diferite texte.
Acum, dacă într-adevăr, lumea a luat contact cu fiinţe supranaturale încă de la începuturile sale, eu n-am de unde să ştiu. Dar Bergier pare destul de convins de toate astea. Oricum, dacă aveţi vreodată ocazia să intraţi în lumea acestui om, să ştiţi că aveţi material pentru sute de cărţi, nu una, mai ales dacă imaginaţia vă zburdă. Unele dintre lucrurile pe care le afirmă sunt dovedite, altele nu. Dar asta nu înseamnă că nu s-ar putea ascunde un adevăr printre ele.
Cred că scriitorii de SF, cu precădere, ar fi încântaţi de teoriile lui. Dar nici noi, cei mai puţin interesaţi de această lumea, nu ar trebui să ne lăsăm mai prejos. Dacă găsiţi pe undeva o carte semnată de Bergier, nu ezitaţi. Poate că nu vă v-a schimba viaţa, dar cu siguranţă vă v-a pune pe gânduri.
Oana Stoica Mujea 