Avatar again

Oh, la naiba. De ce nu se hotărăşte tot neamul la un loc? Nu o să-mi pot explica în veci. Clar e că eu sunt aia de trebuie să meargă cu toţi. Aşa că pentru a treia oară, azi, voi viziona avatarul. De care mi s-a luat la drept vorbind. Dar nici n-am putut refuza, tot la drept vorbind. Şi uite aşa, în loc să stau să mai citesc o carte, dah, mă duc iar să văd elfii indigeni 😀

Dacă vedeţi cumva că o iau rău cu creierii capului să ştiţi de ce.

 

Am mai terminat trei cărţi. Două pe care, dintr-un motiv care-mi scapă, le-am tot amânat. Alta care mi-a picat la rând. Dar părerea mea despre ele cred că de mâine. Nu de alta, dar îmi va trebui material pentru că am de gând să merg mai departe cu seria Millennium a lui Larsson şi asta cu siguranţă îmi va lua vreo patru zile ca popa. Şi dex-ul e mai subţire, vă jur. Cel puţin partea a doua e imensă. Dar abia aştept să reintru în contact cu personajele. Nu m-am grăbit să o termin pentru că apoi o să-mi pară rău. Mă cunosc. Ştiu eu de ce sunt în stare. O să plâng. Cam aşa mi s-a întâmplat cu Anne Rice şi ale ei vrăjitoare. De parcă nu mai apucam să citesc cartea. Aşa o să mi se întâmple şi cu „Jocurile foamei”, prevăd eu. Bine, acum plâng că n-am partea a treia. Cine ştie după ce o să mai plâng în curând. Vom vedea.

Şi ca să ştiţi cam ce urmează pe Club în următoarele zile, iată, deci 😛

După mai bine de patru luni m-am decis să termin seria Lumii Pământene a Liciei Troisi. Eh, părerea mea o veţi afla poate mâine. Tot după mai bine de un an, am decis să citesc şi eu „Masca morţii roşii şi alte povestiri” a lui Poe. Pe asta am tot amânat-o pentru că jumătate din poveşti le citisem deja cu ceva timp în urmă. Şi nu prea aveam chef de luat de la capăt. Iar la rând a venit Hary Salem cu „Întrerupătorul”. Eu mă tot mir cum SF-iştii zilelor noastre nu l-au descoperit. Sau cum n-au auzit de el. Sau… sau. Sau or fi auzit dar tac? Nu ştiu ce să spun. Dar cartea asta ar merita o reeditare cum se cuvine şi nişte reclamă. Părerea mea. Şi chiar ar merita să fie premiată undeva pe la nişte premii sf-istice. Tot părerea mea. Oh, şi să nu uit că am început şi „Limba de lemn în presă” a lui Ilie Rad. Interesantă, mai aflii chestii noi. Şi încă mă fascinează cea zis Dulcan despre experimentele telepatice ( eh, ar trebui să ghiciţi cui îi foloseşte treaba asta 😀 )

                                

 

Şi cam atât, că doar v-am spus că am fost condamnată la Avatar. Dar jur că e ultima oară. Nu mai pot nici eu. Adică chiar nu mai pot. Cât de scelerat să fii totuşi. Dar mă consolez cu faptul că se doarme bine în scaunele alea. Aşa că voi avea trei ore de somn. Bye, bye, ne auzim când ne auzim.

Şi nu uitaţi de nominalizările bloggistice 😉

Reclame

Cu ăia mici la Mall

Adică cu mine şi Xreder, că nici măcar pe nepoată-mea n-am corput-o. Mă rog, nici nu aveam cum ţinând cont că era la şcoală. Dar da, am fost să vedem „Alvin şi veveriţele”. Super mişto. Bestial. Foarte tare. O oră şi ceva de râs bine. Da, film pentru copii. În afară de un cuplu destul de tinerel şi de noi destul de bătrânei, restul erau cu pruncii. Şi ce dacă? 😀 A fost mişto filmul. Şi m-am râs 🙂

Apoi am venit acasă, am terminat cartea asta. Destul de mişto. Ştiţi, daţi click pe poză şi o comandaţi. După care, desigur, voi continua cu Opus Dei şi Martin ceva mai târziu.

Voi ştiaţi că şi femeile au roluri importante în Opus Dei? Io nu, dar am aflat de la John L. Allen JR, normal. Omul ştie multe, asta mi clar.

Deci cam atât. Filme şi cărţi. Nu, n-am scris azi. Am ameţit doar 😉

Eu v-am zis ca e naşpa cu SF-ul

Nimeni nu mă crede când zic câte ceva. Oricum, cel puţin am aflat cine e domnul comentator vehement care se află în spatele unui pseudonim ce ar trebui să mă jignească direct. Îi mulţumesc pe această cale 😀 Că te aştepţi de la nişte oameni mari să fie şi maturi… ei bine, mai bine nu o faci. Nu de alta dar poţi rămâne veşnic dezamăgit.

No, în loc să ajung la Ciutacu, scriind primele două litere, ajung la Cititor. M-am oprit că am văzut revoltă, nu de altceva. Oricum n-am înţeles tot şi nici nu aveam de gând să mă uit în urmă, nu de alta dar mai am şi altele de făcut. Aşa că am preferat să rămân fără a înţelege exact tot ce s-a întâmplat. Şi cred că e mai bine aşa pentru creierul meu. Pe lângă asta nu m-am considerat niciodată a face parte din vreun grup sf-istic. Dacă chiar m-a deranjat ceva a fost că s-a dat în doi oameni pe care eu personal îi apreciez: Liviu Radu şi Victor Martin. Sau nu s-a dat şi am înţeles eu aiurea? Nu ştiu, dar totuşi cred că da. V-am spus doar că n-am de gând să mă uit în urmă. Iar cele două cărţi pe care eu mărturiseam aseară că le-aş citi, acum le-aş citi şi mai aprig 😀 Doar că nu ştiu cum să fac rost de ele. Mno, până la urmă nu o fi chiar un capăt de ţară de nu le-oi avea în mână. Dar nu m-aş resemna de acum. Zău că nu.

Şi aşa, ei bine, da, au început să-şi scoată ochii. Ceea ce mă face să mă întreb: să-mi iau floricelele şi să aştept spectacolul sau să-mi văd de treabă? Cred că aleg a doua variantă, nu de alta dar s-a ajuns la un penibil ceva de speriat. Sigur că mă distrează, aş minţi să zic că nu 😀 Dar, din păcate sau din fericire, mai am şi alte alea de făcut. Oricum, eu n-aş vrea să se lase nimeni de criticat atât de vehement. Pentru că e funny până la urmă. 😉

Au fost şi-n 2009 cărţi printre cărţi

Mai întâi de toate aveţi o scurtă prezentare a cărţii „Ochiul lunii”. Ştiţi voi, cartea aia de cică e dură rău. Am citit şi mai dure, dar merită şi asta oarecum.

Apoi, se ştie, la sfârşitul fiecărui an am făcut un top de carte. De data asta o să-l fac pe genuri. Sigur, o să lipsească romance-ul pentru că n-am citit decât două sau trei din acest gen şi oricum nu au vreo relevanţă aparte pentru mine. Îmi cer scuze că n-am simţit nimic. O să mai încerc, dar nu promit nimic.

 

Top 5:

 

Crime:

 

5 „Obiecte ascuţite” – Gillian Flynn

4 „Esenţa răului” – Greg Iles

3 „Întilnire la Elysee” – Rodica Ojog Braşoveanu (cu toate că acesta e roman de spionaj)

2 „Crime sofisticate” – George Arion (ar putea fi chiar pe primul loc, dar n-am citit decât prima parte aseară)

1 „Somalia, mon amour” – Bogdan Hrib

 

Clasici:

 

5 „Galateea” – Cervantes

4 „Umiliţi şi obidiţi” – Dostoievski

3 „Iliada” – Homer

2 „Teatru. Opere complete” – Euripide

1 „Adolescentul” – Dostoievski

 

Clasici în viaţă:

 

3 „Cinci milenii de manipulare” – Bogdan Teodorescu

2 „Hyde Park” – Lorena Lupu (dacă eu vreau să o consider un clasic în viaţă, voi nu mă puteţi opri).

1 „Fără canguri” – Lucia Verona

 

A se ţine cont că aceasta e o categorie personală, iar aceşti trei oameni au lăsat ceva semne asupra mea prin ceea ce au scris. Ceva mai multe.

 

Thriller-Horror

 

5 „Trilogia Millennium” – Stieg Larsson

4 „Cartea fără nume” – Anonymous

3 „Evanghelia după Satana” – Patrick Graham

2 „Ultimul papă” – Luis Rocha

1 „Oase încrucişate” – Kathy Reichs

 

Fantasy Junior

 

5 „Seria Lumea disc” – Terry Pratchett (chiar dacă nu e tocmai junior)

4 „Seria Tunele” – Roderick Gordon şi Brian Williams

3 „Schulduggery Plesant” – Derek Landy

2 „Seria Familia Puhoi” – Colin Thompson

1 „Jocurile foamei” – Suzanne Collins (cu toate că pe aceasta n-aş băga-o la junior, oricum e cea mai bună serie a tuturor timpurilor 😀 )

 

Fantasy

 

5 „Amber” – Roger Zelazny

4 „Elantris” – Brandon Sanderson

3 „Seria Waldemar” – Liviu Radu

2 „Seria Clanul Otori” – Lian Hearn

1 „Lună plină” – Kelley Armstrong

Sigur, aici aş avea multe de adăugat, dar mă limitez la astea

 

SF

 

3 „Andrenergic” – Sebastian Corn

2 „Umbra torţionarului” – Gene Wolf

1 „Geneza” – Bernard Beckett

Aş fi vrut să citesc şi „Dansând pe marte”, dar şi „Alte Ţărmuri”, probabil că nu o s-o fac curând, din păcate. Asta e.

 

Non-Ficţiune

5 „Oamenii cărţii” – Geraldine Brooks

4 „Sun Tzu era un biet mototol” – Stanley Bing

3 „Apocalipsa anunţată – 2012” – Sylvie Simon

2 „Mic tratat de filosdotică” – Thomas Cathcart şi Daniel Klein

1 Otrăviri celebre în Evul Mediu” – Franck Collard

 

Printre cărţile foarte bune citite anul ăsta se numără, desigur şi „Faust”, „Seria Vampirii sudului”, Tolstoi cu ceva proză scurtă şi multe, multe altele. M-am limitat doar la cele care mi s-au întipărit mai bine în memorie. Aceasta este o prezentare subiectivă, aşa că nu săriţi la moalele capului.

Şi da, din păcate am uitat să mai număr câte cărţi am citit. Aşa că undeva prin martie ajunsesem la vreo douăzeci şi patru. No, poate anul ăsta nu mai uit.

Şi, din nou da, n-am putut scrie despre toate cărţile citite, poate am să reuşesc în 2010. La ce dezastre se anunţă, probabil că singurul lucru care o să-mi mai rămână ăsta va fi, să vorbesc despre cărţi. Sau poate nici ăsta. Deci atât azi.

Ţara cetăţeanului turmentat…

…………

Multumesc, Lucia! :lol:

 

Tre’ să vedeţi asta

………

Şi nu mă refer neapărat la ăla al lui Caragiale, pentru că eu până şi de Moş Nicolae am uitat. La naiba! Nu mă mai ţine memoria nici până acolo. Aşa că dacă eu am uitat de el, el clar n-a uitat de mine. E drept, mi-am revenit după ora 22, ceea ce e destul de trist. Şi dacă tot suntem în ţara lui „Eu cu cine votez?”, eu sunt în lumea lui „Eu ce carte să aleg?”.

Am citit cartea asta şi asta, între ele având Adam şi Eva. Desigur, ştiu ce termin, dar după de ce mă ocup?

Adică:

Am două cărţi marca George Arion (da, şi eu mă întreb de ce n-au apărut pe site). Mai am alte cărţi cum ar fi: Sfidarea (dar nu, asta nu, pentru că apoi o să aştept prea mult continuarea, deci o lăsăm mai la coadă); ar mai fi Faust, de fapt, la drept vorbind era la rând, dar cum se face că îi vine rândul şi tot la rând rămâne. Nu ştiu, complicat. 2012, da, şi asta e la rând după Faust, dar oare o să-i vină rândul? Şi nu, nu mă duc la film. Mai întâi cartea, filmul nu mă pasionează, oricum cică e o apocalipsă cam ne, pentru că tot scapă unii. Păi ori e, ori nu e, a?Ar mai fi vreo două SF-uri, dar n-am chef de ele acum, asta îmi e clar. Ar mai fi şi vreo două poliţiste de care iar n-am chef acum. Ar mai fi vreo trei marca fantasy, dar nici astea nu mă atrag. Chiar dacă au coperte mişto. Poate o carte de colorat? 😀

Şi că tot mi-am adus aminte… Mişu aseară zicea că el doar cu chestiile care te pun pe gânduri, filozofie, din astea. Dându-mi singură permisiunea îi recomand Geneza. Da, e un SF care te pune pe gânduri, o să vezi, eu zic să încerci.

Şi da, aseară am avut întâlnire. Raluca şi Canguru’ au lipsit. Ambii având motive bine întemeiate, cel puţin aşa cred. Ba chiar şi Adi s-a plictisit de noi. Noroc că a venit Ioana, Ema, George şi Mişu cu soţia. Aşa am părut a fi mai mulţi 😀 Sigur că am uitat ce avem de citit, dar sunt la fel de sigură că cineva îmi va aminti.

Important e că Ema s-a îndrăgostit de Regine şi Elfe (recenzie), dând la spate Indiciile. Vedeţi? Ce vă tot spun eu? Oamenii sunt nebuni 😛 Unii cu aia, alţii cu cealaltă.

Ca să merg pe firul incoerenţei: Crina nu mai scrie. Asta este. Vania mă omoară cu nişte cearcăne şi mâine avem vot, în condiţiile în care eu n-am chef.

Andrei Crivăţ m-a rugat ceva, dar încă nu m-am putut gândi. Proiectul meu cu Enya e destul de greoi, pentru că ar trebui să muncesc puţin şi nu sunt capabilă. Ar trebui să scriu şi la thriller-ul ăla, dar nici de asta nu sunt capabilă. Mă rog, nu că s-ar supăra cineva, ştiu câţiva care chiar se vor bucura. Ar trebui să mă interesez şi de o anume destinaţie, dar şi de asta îmi e lene. În plus ar trebui să mă ocup de un proiect pe care-l coordonez, dar îmi e greu să-i anunţ pe cei pe care-i vreau în proiect. Vă închipuiţi că îmi e lene să dau chiar şi un mail?

Şi ca totul să fie aşa cum trebuie: nu dorm, nu mănânc, nu beau. Când o să vedeţi o umbră pe stradă să ştiţi despre cine e vorba 😀

Iar acum Moşul vrea să-mi ia cadourile înapoi 😆  

Oficial…

Aş putea spune că-mi merge bine. Oficial chiar e adevărat, neoficial e o altă poveste. N-am chef să o spun. Spun doar că am revenit la povestirea aia a mea ce face parte din seria „Crime perfecte” şi anume „Dincolo de oglindă”. A doua poveste din serie ar fi „Miercuri o sa mori”. Ambele au teme psihologice puternice şi ceva horror strecurat din întâmplare 😀 Prima are acţiunea în Viena, a doua în Bucureşti. Nu, nu au legătură. Personaje diferite, poveşti diferite. Dar, oarecum, ambele se bazează pe poveşti de dragoste reale şi pe personaje principale bine schiţate într-o nebunie ce s-ar putea să nu fie nebunie. Oamenii mor în cărţile astea, dar nu sunt neapărat crime sau sunt? Habar nu am. Nici măcar n-aş şti să încadrez cărţile astea într-un gen anume. Nu pot să îmi închipui ce le-ar înveli cum trebuie. Poate o simplă colecţie de Literatură ar fi suficientă. Habar nu am.

Dar de un lucru sunt aproape sigură. Azi, pe un ton oficial – hmmm – am fost anunţată că în septembrie o să apară „Regina elfă”. Eeee, prrr… ce entuziastă sunt. Se vede, da?

Important e că până în martie trebuie să termin o altă carte cu Lala, şi trebuie să vă anunţ că m-am schimbat radical. Acţiunea nu se mai petrece în Ibiza, iar cartea va merge foarte mult pe stilul Christie. Aaa, da, acţiunea se va petrece la Bran şi vor fi enorm de multe personaje reale. Da, unele vor muri, altele vor fi cele ce au ucis. Dar sunt sigură că prietenii mei reali se vor amuza, în nici un caz nu se vor supăra. Cred că jumătate din bloggosferă se va aduna. Şi numai prietenii mei cei mai speciali. Aşa că dacă ştiţi că nu sunteţi aşa speciali, nu speraţi şi nu mă mituiţi, nu are sens. Fiţi fericiţi că am un moment de sinceritate maximă. Şi nu, încă nu vă dau nume pentru că n-am chef. Ideea s-a conturat în avion, în drumul spre România. Asta este, Ibiza pe mai târziu. Mai la anul. „Omoară-l pe preşedinte” probabil că va avea locaţia tot în România. Această cartea pe care o am acum în cap se va numi Massage Room. Vă las să vă gândiţi de ce 😀

În momentul ăsta mă chinui cu o piesă de teatru. E culmea. Când închid ochii şi mă gândesc la personaje, la replici, îmi iese de minune, când o pun pe hârtie e un dezastru total. De ce dracu’? sunt absolut nerovoasă din pricina asta. Mă scoate din minţi. Din minţile minţilor. Tot acum lucrez la o mică povestire SF, ştiu, va fi o porcărie, dar mă roade. Se numeşte „Tabăra lui Unu”. Ideea e drăguţă, dar nu îmi iese nici moartă. În fine, vom vedea ce dracu’ va fi. Ce mult înjur azi. Aşa îmi trebuie dacă ies în traficul din Piteşti.

Bine, nu vă mai plictisesc. Mâine vă spun de ce sunt extrem de încrezută, dacă nu uit.

E plin, fraţilor…

untitled1

Da, e plin de bloguri sf-fantasy. Eram şi eu pe net şi căutam nimic şi doar peste ele am dat, siteuri ce adăpostesc poveşti sf and fantasy, şi lumea tot se plânge că nu se citeşte. Ba se citeşte, dar cred că nu prea ne dăm silinţa să căutăm. Şi dacă blgoul respectiv are şi câte zece comentatori, deja s-a pus de-o organizaţie. Vorba vine, dar pasionaţi sunt. Mie mi-a trecut, dar chiar eram curioasă să văd e aşa cum se spune în târg, că nu se citeşte. Nu mi se pare a fi aşa. Bine, şi eu mai citesc de citit, dar mai rar. Nu mai am aceeaşi tragere de inimă, îmi e greu să spun de ce. Pur şi simplu, s-a stins. Chiar şi aseară s-a dat lupta între Taltos – Anne Rice şi Larsson, a câştigat Larsson, asta-i viaţa. Iar cartea mi se pare atât de minunată că nu o pot lăsa din mână. Seamănă cu „Ora vrăjitoarelor” doar că e thriller. Personajul principal, pentru a descoperi un criminal e nevoit să treacă prin toată istoria unei familii. Mişto istorie, mişto personajul feminin – adică dusă bine cu capul 😀 N-aş spune că e chiar darck, aşa cum am auzit. Adică „Obiecte ascuţite” e mult mai brrrr. Dar e foarte bine scrisă, iar autorul se opreşte asupra personajelor până îţi bagă bine în cap ce şi cum.

E plin şi de bloguri literare: poezia şi beletristica sunt la loc de cinste printre bloguri, iar asta îmi pare a fi foarte bine. Bloguri de cititori, scriitori, aspiranţi. Frumos. Şi mai frumos ar fi dacă n-ar apărea conflicte şi invidii în fiecare colţ, dar până la urmă asta este, n-avem ce face. Animalele din noi înving raţiunea.

Bine, şi ca să termin cu asta am să vă spun că SkyRain construieşte un tren cu aburi, vagon cu vagon. Cella s-a băgat în joc, dar eu încă mai aştept vagonul restaurant 😀 Vă băgaţi şi voi?

Teorii între dileme

Doar mă cunoaşteţi, ştiţi deja că nu sunt o fană a SF-ului, uneori cred că nu sunt nici o fană a mea. Dar mă străduiesc. Nu în privinţa mea, ci în privinţa SF-ului. Nu mă suspectaţi că m-aş fi apucat de citit cărţi din seria respectivă, nici gând. De fapt am început să fac cercetări, iar pentru asta am intrat puţin în lumea lui Jacques Bergier.

 

Vorbim puţin despre omul ăsta: s-a născut pe 8 august 1912 la Odesa, Ucraina şi a murit pe 23 noiembrie 1978 la Paris. A fost inginer-chimist, alchimis, spion, jurnalist şi scriitor francez. Se spune despre el că avea o memorie eidetică – chiar dacă ştiu semnificaţia cuvântului, nu-mi pot imagina cum vine asta, în fine. De asemenea se spune că era un spirit cvasiuniversal interesat de un număr uraiaş de domenii diferite: science-fiction, exoterism, forteanism, istorie etc. Avea o rapiditate a lecturării demnă de invidiat şi o memorie extraordinară. Jean-Luc Rivera susţine că îi aducea diverse reviste, îl lăsa o jumătate de oră să le răsfoiască apoi îi punea întrebări, şi de fiecare dată răspunsurile erau corecte – mamă, de nu m-ai făcut aşa? Bergier a fost victima naziştilor şi a făcut spionaj pentru Alianţă din lagărul de concentrare unde fusese internat şi H.P Lovecraft.

 

Din punctul lui de vedere, primele cărţi SF sau cu tentă au apărut cu 2500 ani î.d. H. Bine, Bergier are o întreagă teorie despre aceste lucruri. Am impresia că el credea mai mult în ceea ce e paranormal decât în normalitate. De exemplu, crede în existenţa cărţii lui Toth:

Marea Şcoală perfecţionase o ştiinţă pe care noi nu o deţinem: era ştiinţa opticii psihologice. Această ştiinţă permitea studiul oglinzilor – vedeţi că nu sunt nebună? – care nu reflectau decât ceea ce era rău pe un chip uman ce le era prezentat. O asemenea oglindă se numea ankh-en-maat, oglinda adevărului. Candidatul admis la Marea Şcoală nu mai vedea nimic în oglindă pentru că se purificase până la a elimina tot ceea ce era rău în el. Un astfel de candidat se numea <Maestrul oglinzii pure>”

Nu îmi dau seama cât de bine cunoştea autorul dedesubturile magiei, dar cu siguranţă era încântat de tot ceea ce deţinea ea şi mai ales de cărţile interzise şi arse din cele mai vechi vremuri şi până în zilele noastre.

Bergier nu a încercat să caute o explicaţie logică a acestor lucruri. Sunt de acord că am involuat şi că oamenii de odinioară erau mai inteligenţi ca noi. Cred, de asemenea, cu tărie, că dispuneau de aparatură mult mai avansată. Inginerul din mine nu poate vedea o civilizaţie extraterestră coborând pe pământ, „plantând” câteva piramide şi plecând. Sunt convinsă că au fost oameni care au muncit acolo.

Cel mai mult mi-a plăcut povestea lui John Dee.

Pentru cei sceptici ţin să vă spun că omul a existat cu adevărat. S-a născut în 1527 şi a murit în 1608. John Dee a inventat şi a afirmat multe lucruri, prea multe pentru a fi înşirate pe un blog, dar, cel mai impresionant din toate astea mi se pare următorul lucru: Dee susţine că prin oglinda – care azi se află la British Museum, făcută dintr-un aliaj necunoscut, iar cei de la Muzeu nu le dau voie specialiştilor să o studieze – a luat legătura cu fiinţe nepământene. El le spunea „îngeri”. A luat multe note din acele discuţii şi a ajuns să cunoască adevăratul secret al matematicilor speciale, doar că notele lui fiind considerate periculoase, cineva s-a îngrijit de dispariţia lor. Ei bine, Dee a venit în faţa lumii cu o nouă limbă, enoşiana. – Şi nu e singurul care a învăţat-o – Dee susţine că „îngerii” vorbeau acea limbă. Aşa o fi, noi nu îl putem contrazice. Cel puţin bizar e că şi Ordinul Golden Dawn, ordin al unor persoane cu o inteligenţă peste medie, care erau în mare măsură rozacruceni sau masoni, cunoştea acest limbaj enoşian şi cu ajutorul lui studiau diferite texte.

Acum, dacă într-adevăr, lumea a luat contact cu fiinţe supranaturale încă de la începuturile sale, eu n-am de unde să ştiu. Dar Bergier pare destul de convins de toate astea. Oricum, dacă aveţi vreodată ocazia să intraţi în lumea acestui om, să ştiţi că aveţi material pentru sute de cărţi, nu una, mai ales dacă imaginaţia vă zburdă. Unele dintre lucrurile pe care le afirmă sunt dovedite, altele nu. Dar asta nu înseamnă că nu s-ar putea ascunde un adevăr printre ele.

Cred că scriitorii de SF, cu precădere, ar fi încântaţi de teoriile lui. Dar nici noi, cei mai puţin interesaţi de această lumea, nu ar trebui să ne lăsăm mai prejos. Dacă găsiţi pe undeva o carte semnată de Bergier, nu ezitaţi. Poate că nu vă v-a schimba viaţa, dar cu siguranţă vă v-a pune pe gânduri.