Durerea persistă

Pentru că sunt câte unii care, probabil, vor să-mi afle locaţia, le spun eu, sunt în Sibiu, ca să nu avem vorbe. Şi da, am jacuzzi, vă ofticaţi? Adică la hotel, na. Am spus asta pe facebook.
Deci, a fost o zi cam nebună. Sibiul e un tunel de sensuri unice. Totul e sens unic. Unic şi în pantă. Că de aia ziceam eu, pentru ăia de nu ştiu pornirea din pantă Sibiul e genial pentru a învăţa. E o pantă cu sens unic. Bine, am tot cerut indicaţii, că gps-ul nu ştia adresa şi nişte neni îmi spun cam aşa: „uite în capătul străduţei ăleia e parcarea”. Băi, eu capăt ştiu că e capăt, dar de fapt se intra pe străduţă apoi prima la dreapta, capătul cui? Mno, am oprit la Complexul Sportiv Luceafărul şi l-am sunat pe Vali Badea să mă scoată din sensuri, că nu mai puteam. Adică eu am ajuns la ora 14:00 în Sibiu şi am ajuns pe la 16:30 la hotel. Dar am jacuzii, chiar dacă netul zici că se duce.
A, şi cu hotelul a fost interesant. Nenea de la recepţie mi-a dat iniţial două chei, de la etajul doi şi trei, să-mi aleg. Camera de la doi era din aia cu scară interioară cu WC la parter. M-am gândit eu: „frate, poate ajung băută în cameră şi vreau la WC, soluţia e să dorm pe fotoliu în hol, mai bine nu”. Aşa că mă duc la trei. Cameră ok. Merge. Zic că rămâne aia şi-l întreb de whirless. Omul zice că mergea mai bine la doi. Eu totuşi rămân la ideea mea. Dacă mă trece noaptea, chiar şi trează trebuie să mă gândesc de câteva ori. Mai bine lipsă. Deci lasă. Când, în sfârşit, mă instalez, nenea zice că mai are o cameră la etajul unu. Bine, hai şi la unu. Jacuzii. Cui îi mai trebuie net? Nu pe bune?
Cu toate astea, Xreder m-a scos din impas, mi-a făcut pc-ul, care era setat prost, dar whirless-ul lor e de rahat. Asta este. V-aş fi arătat jacuzii, dar n-am curaj să încarc poza.
Una peste alta, Vali m-a dus la mall să mănânc. La ei la mall sunt restaurante pe bune. Adică nu prostii. Cool. Adică la ei sunt toate într-un loc: hypermarket-uri, vreo patru, cred, mall şi alte cele. Toate acolo, să nu alergi ca dusul. Spaţiul e imens.
Mâine am de gând să inspectez centrul. Că doar sunt în centru. Când m-am întors la hotel un nene, care nu avea nici o treabă cu parcarea, îmi zice unde să parchez. I-am dat nişte mărunt şi mi-a zis că dacă doresc eu îmi spală şi maşina. Frate, îţi mai dau, numai nu te atinge de maşina mea.
Dacă durerea de cap nu ar fi persistat m-aş fi dus şi la seara de jazz. Dar durerea persistă, aşa că m-am retras frumuşel în cameră şi m-am jucat la jacuzii. Trebuia să se joace cineva. În rest sunt bine, îmi e cam foame, iar. Dar, mna, am uitat să iau şi sclavi cu mine, data viitoare promit să nu mai omit chestia asta. Şi cum un clasic în viaţă zicea că viaţa-i grea da’ trece, ei, bine, trece. Dar eu am jacuzii. S-ar putea să nu mă mai poată da ăştia afară de aici.
Mâine am de gând să văd muzeele, dacă interesează pe cineva. Bine, asta după ce mănânc bine şi beau vreo şase cafele. În ultimele zile nu prea am băut.
Dar durerea persistă. La dracu’. Dacă nu mai apar, nici o grijă, probabil mă distrez prea bine şi n-am chef de net. Sau m-au închis ăştia, din greşeală, într-un muzeu, logic, că doar nu în cluburi… chhh…

Reclame

Viaţa ca o tablă de şah

De asta îi place lui Vali Badea şahul, pentru că seamănă cu viaţa. Şi cum să zic eu că nu are dreptate? Pentru că are.

Am aflat unul de celălalt datorită altora, evident. Cum ar fi Ciutacu sau Lilick. Or mai fi fost şi alţi oamenii care ne-au îndemnat să ne băgăm în seamă. Bine, recunosc, eu sunt o lady, Vali şi-a călcat peste orgoliul incomesurabil şi m-a apelat. Şi recunosc, ca de fiecare dată, că am fost destul de reticientă în ceea ce-l priveşte. – Acum iar o să îmi zică două de dulce pe mess, dar asta-i viaţa 😀 – Un puşti anti Băse, am gândit atunci. Aşa şi? Cu ce e el mai special faţă de alţii? – Sigur că nu e un puşti, pentru că mi-a atras atenţia în privinţa asta –

Şi curând am descoperit din online aşa: se crede arogant, neimpresionant, eu chiar sunt dar nu mă laud. Se crede mai inteligent decât media. Nici asta nu m-a impresionat, pentru că na, toţi se cred mai deştepţi decât media. Iar pe net nici nu e aşa dificil să pari astfel. Dar totuşi m-a incitat, pentru că în creierii nopţii – şi vorbim de ore matinale, 3, 4 – aveam discuţii politice. Adică el vorbea. Că eu eram la ora de studiu. Şi până la urmă am zis că „puştiul” s-ar putea să nu se laude şi chiar să aibă o inteligenţă peste medie – probabil de aia tot insistă să-mi arate creierul lui 😀 -.

Aşa că atunci când am auzit că vine la Bucureşti am zis că-i musai să văd cu cine puii mei vorbesc.

Că drumurile vieţii şi norul buclucaş (apropo, încă n-au apărut ochelari de nor?) nu ne-au dat posibilitatea să ne vedem la Bucureşti, nu fu bai. Pentru că, printr-un semn divino-ateist domnului i s-a stricat maşina în Piteşti. Şi aşa am reuşit duminică seara să-l duc la o ciorbă 😛

Ce am constatat? Omul chiar e arogant şi chiar e genial (facem un club al aroganţilor, material am avea). Nu vorbeşte pe lângă. Ştie întotdeauna despre ce vorbeşte. E un pic narcisist. S-ar putea să fie şi mai mult. Şi mi-a făcut o mare onoare 😀 Da, m-a lăsat să-i port, câteva secunde, ochelarii. O să vă întrebaţi şi ce mare lucru? Păi, în primul rând că m-a forţat şi în al doilea rând că el nu îşi dă ochelarii nimănui. Şi ar mai fi şi al treilea. E obsedat de obiectul ăsta. Are vreo sută de perechi şi le ţine cu sfinţenie. Nu, nu are probleme cu vederea, dar v-am zis că-i obsedat 😀 Şi aşa i-am dat autograf, pe ochelari. Nu e ingenios?

Şi pentru că mi s-a părut mie că ar mai merita o cafea, luni, imediat ce m-am eliberat din alte cele, l-am dus la Librăria Mea şi i-am arătat unde se întâlnesc bloggeri piteşteni. Se aude Geocer? Cu ocazia asta Vali a zis că şofez bine, chiar dacă luni eram pe maşină de închiriat cu a cărei frână nu mă puteam obişnui deloc. Dar i-a plăcut lui că nu sunt fricoasă şi că mă bag. Şi încă am fost cuminte că n-am vrut să omor omul prin Piteşti 😛

Concluzia? Peste doi, trei ani Ciutacu se va confrunta cu unul mult mai arogant decât el. La genialitate îi las mai mult, că încă e „puşti”. Dar mai avem unul în devenire. O, Doamne, şi-i place fizica cuantică. Şi recită din Shakespeare în limba lui maternă.

Să mai ziceţi voi că prin românica nu mai sunt şi tineri de valoare. Ba iată că sunt. Cam puţini, dar buni.

Şi aşa m-am ales cu un nou prieten genial 😉

 

UPDATE: La Prwave, cărora le doresc „La mulţi ani şi viaţă lungă!”, a apărut un nou episod din „Inocentul”. Despre asta vă va spune imediat şi Lala.

 

 

După imagini…

Explicaţii.

 

Pai da, am plecat. Spre Sibiu. Pe un drum infernal (mulţumesc domnule Berceanu). Pun pariu că în iad e mult mai bine. Am să vă scriu de acolo imediat ce ajung. Dar eu zic să nu vă hazardaţi să pariaţi împotrivă pentru că s-ar putea să pierdeţi. Aşadar, drumul dintre Piteşti şi Vâlcea e pur şi simplu infernal. Încă o dată vă mulţumesc domnule Berceanu.

Şi-am ajuns la Sibiu. Unii înjurând. Alţii mai apatici sau mai somnoroşi. Nu ştiu acum. Şi am oprit într-o benzinărie înainte de-a ajunge la Biblioteca Judeţeană Astra, unde un căţel, de treabă, a ţinut să-şi arate aprecierea. Aşa că a sărit pe mine cu labele lui pline de noroi şi vreo trei minute nu l-am convins să mă lase în pace. Când deja nu mai voiam eu să-l conving, s-a convins singur. Aşa că un prim prieten mi l-am făcut încă de la intrare. Ceea ce, desigur, denotă că încă mai am o fărâmă de suflet pe undeva. O şti animalul ceva.

Bun.

Bogdan, George Arion, Iulia şi Sorin erau deja la cafea cu directorul bibliotecii când am ajuns şi noi – Xreder, nu vorbesc de Lala. Ţinând cont că ai mei blugi fuseseră albaştri, acum având un maroniu sau ceva pe acolo, ei bine, da, am fost nevoită să mă schimb în maşină. Cu toate că hotărâsem că blugii sunt ok. Dar câinele… vă amintiţi?

Şi prima persoană pe care am cunoscut-o, căutând cu frenezie o toaletă pentru a mă spăla pe mâini, a fost Maria. Care Maria? De la Cărţile Mariei. O puştoaică foarte zglobie şi foarte stresată pentru că a doua zi avea examen. Şi s-au mai adunat oameni, iar noi am început să dăm concurs… de glasuri.

Au vorbit în ordine: Bogdan Hrib, George Arion şi Lala. Cu toate că e ciudat pentru că Lala n-a fost acolo. Dar, mno… sau să fi vorbit eu totuşi? Nu-mi amintesc cu precizie şi nu e din pricină de whisky pentru că pe ăla l-am băut cu patimă vreo două ore şi jumătate, poate chiar trei, mai târziu.

Adică, ca să înţelegeţi, sibienii ne-au ţinut vreo două ore şi. Mna, bine, punem şi interviurile pe care, pe rând, le-am acordat pentru TV Sibiu, de la care am aflat că George Arion e cel mai mare scriitor de SF. Ha ha ha, ce or să se oftice sf-iştii 😀 Despre mine n-am aflat nimic nou. Oricum n-am răspuns la întrebări, ci am spus ce aveam eu pe suflet. Uite că mi-a venit aşa. Omorâţi-mă!

După cum spuneam apoi ne-am cazat. Dar asta a durat vreo cinci minute. Poate mai puţin. Fiecare şi-a mai tras câte o şubă. Apoi Iulia ne-a trântit în taxiuri şi ne-a dus într-un restaurant cu nume cam ciudat (şi cum nu l-am inventat eu, nu sunt obligată să-l reţin). Acolo, care cum a putut, a băut şi a mâncat. Iar domnul George Arion a fost ironic cu ospătarul (care şi-o merita), doar că ospătarul nu s-a prins 😀 No, şi după ce am văzut eu că toată lumea bea, mi s-a părut o idee bună de-a deveni alcoolică. Nu ştiu dacă Lala sau Oana a gândit asta. Dar una din noi a fost sigur. Şi am început cu whisky. Apoi ne-am mutat la o altă cârciumă unde am cerut gin. Dar fie vorba între noi, sigur era vodkă. Mno, bună şi aia. Doar că am început să devin mai lucidă decât înainte de-a mă pune pe băut, ceea ce mi s-a părut destul de enervant. Cel puţin ştiu că pe la trei dimineaţa când am văzut patul am adormit bubă. Cu toate că am avut coşmaruri şi m-am trezit de vreo trei ori gândindu-mă pe unde dracu’ sunt. Şi trebuie să vă mai spun că a fost aşa cald la pensiunea aia că am crezut că o să-mi iau haina şi o să dorm afară.

Ne-am trezit la opt. Pentru că domnul George Arion ne-a dat ordin. Când e ordin cu plăcere 😀 şi, dintr-o mare fericire, am constatat că avem o mare pană. Doar patru găuri. Povestea asta a durat până la zece şi jumătate. Apoi ne-am luat la revedere de la Sibiu şi am plecat. Şi-am vrut din nou să oprim la benzinăria unde m-am împrietenit cu domnul căţel. Dar, din fericire, sau ba, n-am putut. Aşa că am oprit la alta unde nu era nici un câine din fericire sau nu. Nu sunt convinsă. Vom vedea în timp.

Şi ca să punem şi cireaşa pe tort, ei da, ne-am reîntâlnit cu toţii, plus un invitat la Zahana. Unde n-am mai băut că mă spuneau ospătarii mamei şi nu vreau ca mama să afle că următorul meu scop în viaţă e acela al alcoolismului. Sper să nu-mi citească blogul, dar sper degeaba.

Şi asta a fost aventura noastră.

Câştigul? Vă spun eu care a fost. De azi înainte George Arion va fi redat publicului. Mai trebuie să apară şi Andrei Mladin şi suntem compleţi.

Oricum aţi avut de-a face cu cei mai buni trei scriitori de crime din ţară. Şi veţi mai avea.

Nu, nu, modestia nu-şi are locul. Suntem cei mai buni 😉

 

P.S: Iar trebuie să-i mulţumesc lui Berceanu pentru drumul de întoarcere. Şi să-i mulţumesc şi că şi-a scos firmele în drum, să asfalteze, pe ploaie. Cum spunea Lala: „îmi bag picioarele, cu stil, în drumurile patriei”. Trăiască!… Poate că mai bine nu. Moartă ar fi mai bine. Am scăpa dracului toţi odată.

Şi-am avut oaspeţi…

1

Da, Luis Rocha a trecut şi pe la Zahana, normal, ca să mă vadă pe mine. Am tras de el să îi dea autograf Crinei, lucru pentru care Răzvan Dolea a renunţat la cartea lui. Apoi ne-am cafelit şi am „bârfit” la modul literal, normal. Luis era foarte curios să citească „Indiciile”: „Mi-au făcut capul mare până aici cu Indiciile alea”, mi-a mărturisit. Şi acum eu ce să fac, să o traduc? 😀

2

Iulia i-a însoţit şi ea pe distinşii domni, doar nu puteau merge la Sibiu fără o domnişoară, mai ales că e şi foarte frumoasă. Recunosc, am vorbit cu Iulia despre cum ne-ar sta nouă la plajă. Şi am ajuns la concluzia că bine 😉

3

Pentru cei care nu l-au văzut azi pe Luis la Sibiu, nu-i bai, îl puteţi vedea şi mâine, pentru detalii aici. Important e că mi-am primit cartea şi autograful personal şi că m-am pupat cu autorul. Eiii, unde sunt unghiile voastre? Puteţi să le scoateţi că nu îmi faceţi mie rău 😆

4

Ultimul Papa (La Muerte del Papa) , de Luis Miguel Rocha

De la Tritonic citire:

 

Intriga:

 

Romanul Ultimul Papa combina fapte reale si fictiune intr-o povestire palpitanta centrata pe moartea misterioasa a Papei Ioan Paul I in 1978.  Relatari din presa din perioada respectiva constituiau un tablou incetosat a ceea ce s-a intamplat cu adevarat cu Sfintia Sa. Chiar si rapoartele din perioada respectiva erau controversate. Ultimul Papa s-a dezvoltat din aceste incosistente. Cartea lui Rocha dezvolta aceste teorii ale conspiratiei intr-un thriller incitant.  Povestea se constuieste pe doua coordonate, aparent fara legatura intre ele :

1978. Pe data de 29 septembrie, lumea se trezeste cu vestea socanta a mortii subite a lui Ioan Paul I, ales papa cu doar treizeci si trei de zile inainte. Reactia oficiala a Vaticanului reteaza orice speculatie in legatura cu cauza unui incident neasteptat: papa, spun ei, un om cu o sanatate subreda, a suferit pur si simplu un atac de cord.

           

2006. Sarah Monteiro, jurnalist, se intoarce acasa, la  Londra, in urma unei vacante. Acasa o asteapta un plic care contine doua documente ciudate: o lista de nume si un mesaj codat. Din acest moment, viata lui Sarah este in pericol. Se trezeste  in mijlocul unei conspiratii care implica conducatori religiosi fara scrupule, politicieni corupti si mercenari pregatiti sa-si vanda sufletele celei mai bune licitatii.

 

Povestea incepe in Vatican cand un cleric imbracat intr-o haina neagra se aventureaza prin camerele sacre ale Arhivelor Secrete . Cititorul este imediat prins de aceasta scena intriganta. Monseniorul se opreste pe moment pentru a pune niste hartii ingalbenite intr-un plic . Cand pleaca din Arhive, se intalneste cu un strain care il urmareste pana pe strazile Romei. Dupa ce e impuscat de catre strain, si inainte de a fi bagat intr-o masina, el reuseste sa introduca plicul intr-o cutie postala.  Intre timp , in orele diminetii aceleiasi zile, sora Vincenza prepara cafeaua pe care sa i-o duca noului Papa, Ioan Paul I, ales cu numai 33 de zile inainte. Atunci cand se intoarce 15 miunute mai tarziu sa ii dea Papei medicamentele, taviţa arginitie pe care o lasase in faţa usii este neatinsa. Dupa ce intra in camera pentru a il verifica , il gaseste pe acesta mort. Soarta misteriosului plic este scoasa din nou la lumina atunci cand Sarah Monteiro, o juralista in Londra, se intoarce din vacanţa pentru a gasi acel plic indesat in cutia ei postala. Paginile ingolbenite din plic conţin nume nefamiliare si un mesaj codat. Iniţial ea nu e preocupata de aceasta lista, pana cand un strain intra in casa ei , si isi da seama ca lista aceea a pus-o in pericol. Cand incearca sa afle seminfiatia listei , decopera ca aceasta contine de asemenea cheia pentru accesul la cel mai inalt nivel de coruptie din Guvern si Biserica. Lista include posibil si numele tatalui sau . fuge pentru a scapa de pericolul posibil , si se apropie de o figura fantomatica, pe numele sau de cod Raphael. El promite sa ii dezvaluie inţelesul ascuns al listei si motivul pentru care ea este implicata. Sunt prinsi intr-un vartej al terorii si al inselatoriei in timp ce incearca sa afle ce s-a intamplat in timpul scurtului regim al Papei Ioan Paul I si cine a beneficiat de pe urma morţii acestuia. Acţiunile CIA-ului si ale Mafiei italiene sunt uimitoare , acestea fiind implicate in politicile Vaticanului. Autorul asigura ca acesta implicare nu mai este aceasi si in zillele noastre. In aceasta poveste, organizaţia religioasa P2 are o putere extrema in interirul Vaticanului.

 

Cartea incearca sa dezvaluie ce s-a intamplat cu adevarat in cele cateva zile de conducere a lui Ioan Paul I, planurile cui au fost brusc distruse in acea noapte si cine a beneficiat de dispariţia lui. Ediţia spaniola a aparut impreuna cu o brosura de 30 de pagini scrisa de catre renumitul jurnalist si scriitor Juan Arias, fost corespondent pentru El Pais Italia, caruia guvernul italian i-a decernat Premio a la Cultura.

 

Volumul, deja tradus in 11 limbi, a devenit in august 2008 bestseller in SUA. Ultimul papa va fi editata in limba romana in anul 2009, de catre Tritonic Editorial Grup, completand colecţia PREMIUM.

 

 

 

Ultimul Papa nu ofera indicii. Constituie un indiciu in sine si lasa multe sa fie descoperite inauntrul cartii, inclusiv un epilog scris de omul care sustine ca l-ar fi ucis pe Papa Ioan Paul I in noaptea de 29 Septembrie 1978. Totodata, cartea arunca putina lumina asupra unei realitati intunecate care ne arata ca nu putem sti cu adevarat cine ne conduce. Cine are puterea reala ? Rocha afirma : “ Cand va ganditi sa va invinuiti presedintele pentru ceva, ganditi-va din nou, ganditi-va mai departe. E important sa avem o doza sanatoasa de scepticism atunci cand vine vorba de ceea ce aflam din stiri si din ceea ce ne spune guvernul nostru. Nu totul este alb si negru. Lumea in care ne aflam e mult mai complicata . “

Editia spaniola a aparut impreuna cu o brosura de 30 de pagini scrisa de catre renumitul jurnalist si scriitor Juan Arias. Arias a fost corespondent pentru “El Pais”- cel mai renumit ziar spaniol in Italia si la Vatican si a fost recompensat cu premiul “Castiglione de Sicilia” pentru cel mai bun corespondent strain si “Premio a la Cultura” din partea guvernului italian. In biblioteca Vaticanului a descoperit singurul manuscris in dialectul lui Iisus din Nazaret pe care discipolii l-au urmat timp de secole. Este autorul a numeroase carti si lucreaza in prezent ca si corespondent pentru “El Pais” in Brazilia.

Urmatoarea sa carte va fi lansata in  mai 2009.

 

 

Cel mai recent roman al sau, The Holy Bullet ( Bala Santa ) reprezinta inca un thriller rapid despre Vatican, amestecand faptele cu fictiunea si plecand de la teori infricosatoare , fascinante, dar plauzibile. De data aceasta intrebarea este : Care este adevarul din spatele asasinarii esuate asupra Papei Ioan Paul al II-lea care a avut loc in 1981? Cum a putut avea loc? Cine era acel om – Mehmet Ali Agca, cel care l-a impuscat si ranit serios pe Papa si care momentan e in inchisoare? Ce forte secrete controleaza Biserica Catolica? Volumul a fost tradus deja in 5 limbi.

 

 

 

Despre Autor: Luis Miguel Rocha s-a nascut in Portugalia, la Porto in 1976. Studiind stiinţe umane, a lucrat mai apoi in departamentul de producţie pentru televiziunea TVI. A petrecut mai apoi caţiva ani la Londra supervizand scenarii pentru diverse case de producţie britanice. In acest moment, scriitorul se dedica exclusiv scrisului si isi imparte timpul intre Porto si Londra. Primul sau roman, Um Pais Encantando, a fost publicat in 2005 . Traducerea spaniola a romanului, La Muerte del Papa, este o versiune usor modificata a originalului O Ultimo Papa. Pentru aceasta, autorul si echipa editoriala au lucrat impreuna pentru a face romanul sa se apropie de genul thriller. Traducerea spaniola a romanului La Muerte del Papa este o versiune usor modificata a originalului O Ultimo Papa.

 

Adresa sa de blog este http://www.luismiguelrocha.com/portal/

Adresa site-ului personal este http://www.luismiguelrocha.com/futuro.htm”