Steluţe multicolore

E aproape unu noaptea, iar eu sunt de la moartă în jos.

Am plecat vineri, după cum am anunţat, spre Gaudeamus. Am ajuns, m-am cazat şi am invitat-o pe Lucia la o cafea unde am vorbit în mare secret. Nu, chiar e un mare secret aşa că nu o să-l spun. Ceea ce vă pot spune e să cumpăraţi luni „Saptamana Financiara”(scuze, Lucia), dar nu în asta constă secretul. – A fost un târg cu multe secrete, important e să nu le uit –

Şi a fost vineri lansarea Crimescene Publishing cu Flacăra şi Tritonic, dar mai ales cu Flacăra. Unde a venit domnul Ciocan – îl ştiţi, purtătorul de cuvânt al poliţiei capitalei – soţii Morogan, George Arion şi restul 😛 . Oh, să nu o uit pe Bianca Brad care a participat la eveniment. Frumoasă femeie… eh.

Sigur că nu am vrut să-i iau gloria lui George Arion, aşa că am dispărut repede când lumea s-a repezit după autografe 😀

Frumoasa surpriză a consituit-o fiţuica „Barintown News” realizată de George Arion – puteţi încă să puneţi mâna pe ea la standul Flacăra, e gratuită. Aveţi patru pagini A4 de râs 😀 Să vă dau un exemplu sau două: „Oana Stoica-Mujea – Indiciile dumneavoastră anatomice sunt perfecte – 90-60-90” 😆 Sau: „Poliţist corupt asigură alibi fără cusur”. Vă asigur că aveţi de ce vă amuza. Doar puneţi mâna pe „Barintown News” şi vă veţi dori mai mult.

Bine, am terminat lansarea, s-au dat autografele, ne-am pupat, ne-am dat mâna, am luat şi noi autografe, iar eu am fugit s-o duc pe Lucia acasă. Apoi am poposit într-o locaţie secretă – eu v-am spus că a fost o chestie cu multe secrete – unde am avut de discutat multe secrete alături de Bogdan, Teodoraaaaaaa (dar Teo a fost mai preocupată de vinul pe care Bogdan şi l-a pus în poală 😛 ), George şi Alexandru Arion. Soţii Morogan, prietena lui Alex şi doamna de la radio. – Evident că trebuia să uit un nume 🙄 ). Ce am discutat acolo, eh, e secret de maximă siguranţă. Aşa că…

Am ajuns la hotel şi mi-am dat seama subit:

Mi-am uitat antialergicele – şi ştiţi cum e cu psihicul. Eheee, doar m-am gândit că le-am uitat şi m-au apucat toate alergiile. Drept urmare am dormit vreo două ore chinuite. Al dracu’ psihic. Dacă le aveam la mine, normal, nu mă apuca nimic. Dar dimineaţă am compensat întreaga nefericire cu un mic dejun în pat şi o cafea la sediul „Flacăra”. Unde iar s-au spus secrete. – Io cred că SRI-ul, în momentul ăsta, e foarte invidios.

Şi a început ziua de sâmbătă. Unde am aşteptat-o pe Silvanna care a venit pregătită să cumpere tot târgul, alături de tatăl ei şi două colege. Unde am aşteptat-o pe Manole care a ajuns în ultima clipă. Unde am întâlnit cârcotaşi 😉 şi m-am bucurat de prezenţa lui Liviu Radu. Şi, în sfârşit, pentru Dumnezeu, am reuşit să-i „fur” un autograf 😀 Aşa că întreaga serie „Waldemar” se află acum la loc sigur. Abia aştept să citesc şi această ultimă carte din serie. Dar poate Liviu Radu se gândeşte să apară şi cu ceva Junior. – aşa mi-am amintit că mai am un secret şi în privinţa Tritonic JT, devine frustrant 😦

Şi s-a lansat „Regina Elfă” după zânele lui Liviu Radu. Iar Silvanna a fost de-a dreptul excepţională. Recunosc că am avut emoţii pentru ea, în timp ce alţii aveau emoţii pentru mine. Vedeţi cum merge treaba? Nimeni nu are emoţii pentru el. La un moment dat am crezut că Silvanna s-a blocat, dar mi-a tăiat-o scurt să o las să zică 😀 S-a descurcat minunat. Şi trebuie să-i mulţumesc încă o dată pentru tot. Eu la vârsta ei, să-mi facă cineva ce i-am făcut eu azi, aş fi plâns. Vă jur. N-aş fi fost în stare să vorbesc în faţa oamenilor. Foarte mult m-a bucurat că Balin s-a oferit să o susţină pe Silvanna şi să o îndemne să scrie. S-ar putea să încep să am o părere foarte bună despre el, ceea ce mă sperie 😀 Ar fi unul dintre puţinii SF-işti care şi-ar da interesul pentru cei mai mici. Iar pentru asta chiar are toate aprecierile mele.

Oh, să nu uit să-i mulţumesc lui Liviu Radu că a rămas la lansarea Reginelor. Cred că a fost singurul SF-ist, dacă nu mă înşel. Dacă mă înşel îmi cer scuze. Eu m-am uitat tot timpul urât la Manole 😛 şi la Lucia. Evident. La câte complimente îmi face Lucia pe metru pătrat 😀

Încă o dată trebuie să le mulţumesc Luciei, Teodorei şi lui George Arion că s-au „chinuit” după mine prin târg. Încep să cred că am ajuns să chinui foarte tare nişte oameni.

La standul „Crime” o doamnă foarte drăguţă m-a băgat în seamă şi mi-a spus că „Indiciile” se vând foarte bine. Am stat puţin de vorbă şi mi s-a părut foarte drăguţă. A fost chimie, ce mai 😀

M-am întâlnit şi cu Horia de la care am furat două cărţi cu neruşinare – vă spun altă dată. L-am cunoscut şi pe Nicu şi l-am reîntâlnit pe Bebe. Dar m-am ciocnit şi de Marian Coman 😀 de câteva ori.

– Sunt convinsă că am uitat mulţi oameni, dar mă vor ierta. Pe alţii nu i-am uitat, dar nu merită atenţie – (Sigur că n-am uitat-o pe Simona care a semnalat evenimentul. Mulţumiri multe!)

Într-un final, după lansarea mea, am ţinut morţiş să o văd pe Andreea Marin, dar n-am apucat. Asta din pricină de ameţeli febrile. Aşa că am tulit-o spre casă alături de finii mei şi Xreder. După ce am mâncat parcă a fost mai bine, dar nu prea bine. Aşa că încă mă simt destul de rău. Ştiu, mimez perfect dispoziţia înfloritoare. Dar realitatea e interioară.

Şi trebuie să mărturisesc că la acest târg i-am simţit tare rău lipsa Crinei. Nici măcar n-am apucat să o sun cu toate că am vrut s-o fac în fiecare moment.

Dacă n-aş fi avut atâţia prieteni lângă mine, cred că aş fi omorât câteva persoane. Dar Lucia şi George Arion, prin simpla prezenţă, mi-au ţinut firea vulcanică în frâu. Desigur, mai era şi Silvanna în momentul în care era să fac o chestie tare urâtă. Aşa că m-am abţinut cu multă graţie. De data asta. Dar m-am simţit oarecum răzbunată de Bogdan.

Trebuie să-i mai mulţumesc şi Iuliei. Biata de ea. După târgul ăsta va fi un zombie.

Cu alte detalii voi mai reveni când Iulia îmi va da pozele. Dar acelea vor fi detalii în imagini 😀

Acum mă duc să mor puţin 😉

Bune şi nebune

Cel mai important: Ei bine, trebuie să vă spun că Simona Ionescu şi Isabelle (le ştiţi pe ambele) cu ajutorul şi împreună cu ziarul Click demarează o campanie cu adevărat folositoare „Din inimă pentru copii”. De câteva zile Click-ul are şi această rubrică. Printre altele, bineînţeles. Dar ideea e că aceste două doamne, în special Isabelle, nu se dau bătute şi luptă pentru copiii care au nevoie de ajutor pentru a fi trataţi. Nu îi lăsaţi nici voi, alăturaţi-vă lor şi vă rog să daţi mesajul mai departe. Ar fi un mare păcat să lăsaţi nişte vieţi care sunt la început de drum de izbelişte. Chiar şi ducând mesajul mai departe reuşiţi să fiţi mai aproape de nişte oameni cu probleme şi să-i sensibilizaţi şi pe ceilalţi.

Vă mulţumesc pentru înţelegere! Viaţa copiilor e importantă!

 

Mai puţin important, dar folositor: Azi am fost în direct la Alpha TV, lunea viitoare voi fi în reluare tot acolo.

 

Destul de important: Lui Mircea Pricăjan i-au plăcut Indiciile. Este destul de important ţinând cont că, cel puţin din partea mea, a existat o oarecare tensiune. Am mai spus şi altă dată că în ciuda celor care-l critică pe Mircea ca traducător mie mi se pare foarte bun. Chiar dacă am o oarecare „tensiune” în ceea ce priveşte omul, tot nu pot fi ipocrită pentru a nu-i recunoaşte meritele. Mai mult m-a mirat faptul că Mircea s-a gândit să citească un autor român, aveam eu senzaţia că nu e prea încântat – scuze dacă greşesc. Îi mulţumesc şi public pentru aprecieri, înseamnă foarte mult pentru mine venind de la el. Sper să nu îl dezamăgesc, cu toate că Darius a zis că Parfumul e mai mişto ca Indiciile. Cred că şi Lucia a zis acelaşi lucru. A, da, sunt singurii care au citit Parfumul. Şi ajunge, da? 😛

 

Trebuie să spun asta: Azi, după emisiune, am vorbit cu cineva – nu spun cu cine. Şi am discutat despre faptul că mulţi tineri îmi trimit texte să le citesc şi să-mi dau cu părerea – Atenţie detractorilor, nu zic că sunt specialistă în a-mi da cu părerea, tocmai de aceea am şi anumite rezerve în a o face – Şi personajul respectiv mă întreba de ce îmi pierd timpul.

Fraţii mei, nu îmi pierd timpul. Să ne fie clar. Decid eu când o fac şi când nu. Dar în lumea asta ipocrită e un mare dezinteres în ceea ce priveşte tinerii. Ştiu şi eu cum e să ţi se spună: „du-te, bă, ţâcă şi învaţă”. Nu vreau să fac asta sub nici o formă. Pentru că mulţi din liceenii de azi mâine ar putea deveni scriitori dacă cineva i-ar împinge de la spate şi le-ar da speranţă. Eu cred că oamenii din ziua de azi au uitat de visele lor din tinereţe. Mare păcat, aşa se pierd talente şi vise. Eu nu îmi permit să spulber visul unui copil. În viaţa mea nu aş face aşa ceva, şi dacă îl pot ajuta cu un sfat – bun sau rău – am s-o fac mereu. Dar atenţie, chestia asta e doar pentru copii, nu toţi care se trezesc după o sută de ani că vor să devină scriitori mă pot bate la cap. Fac lucrul ăsta pentru tineri pentru că nu îl face nimeni. Pentru că am o nepoată şi pentru că ştiu cât de cumplit e să îi spulberi visele. Şi apoi, dacă nu încep de acum să scrie, când să o facă? Pe mine până la 23 ani când am dat de Robert şi Gyuri nu m-a îndrumat nimeni în nici o direcţie. Ştiu cum e să mergi prin beznă şi să n-ai idee dacă urmezi calea bună ori nu.

Şi vă spun cu regret că îmi e silă de cei care îi îndepărtează pe aceşti copii spunându-le că mai au mult până departe şi tăindu-le elanul. Bine că v-aţi născut voi perfecţi! Şi cu asta mi-am vărsat oful.

 

Nu uitaţi de campania ziarului Click şi învăţaţi să fiţi puţin mai buni şi mai puţin ipocriţi. Nimeni nu s-a născut perfect.

 

Update: De ce oi fi zis eu că Indiciile nu mă caracterizează? Vedeţi cum e pe pământul ăsta, ce îmi place mie nu le place altora, ce nu-mi place mie le place tuturor. Poate că cineva trebuie să-mi dea o palmă şi să zică că e naşapa cartea asta, altfel mi-o iau în cap. Şi Ioana în loc să mă ajute mai rău mă înfundă. Mulţumesc, Ioana! A, da, linkul e cu părerea Ioanei despre Indicii. Nu de alta, dar m-am obişnuit să explic tot în ultimul timp, că am unii pe la spam care nu pricep o iotă 😀

De la capăt

2220__240x300_regina-elfa

Sursa: Gura Ialomitei

Am fost la Slobozia – adică Ialomiţa. Ştiţi voi unde, mă rog, voi ştiţi cam tot. Pentru mine a fost prima oară şi trebuie să mărturisesc că mă aşteptam la un oraş anost, unul din acelea clădite pe satele vechi. Ei bine, nu e aşa. E chiar mişto oraşul. Iar Biblioteca Judeţeană Ştefan Bănulescu este cu adevărat fabuloasă. Pentru a fi la punct cu evenimentele ce se vor petrece acolo puteţi accesa siteul bibliotecii.

Doamna Director Mihaela Racoviţeanu e o super doamnă. În plus e foarte frumoasă, lucru care m-a uimit. Şi are zeci de proiecte interesante. Aşa că prin martie voi face o lansare la penitenciarul Ialomiţa la invitaţia doamnei Racoviţeanu, care s-a implicat foarte mult în acest proiect. Mi se pare de-a dreptul senzaţional şi abia aştept.

Publicul a fost numeros, numeros. Vreo cinci clase de liceu pe lângă ceilalţi care terminaseră de ceva timp cu şcoala 😀 Mi s-a părut imperionant. Nici o altă bibliotecă nu s-a implicat atât de mult în asemenea proiecte. Chiar am avut senzaţia pentru prima oară în viaţă că se poate şi în România. Dar mai multe nu vă spun, pentru că abia am ajuns acasă şi n-am chef de povestit.

 

Azi v-am dat un link către Prwave, nu pe ăla trebuia să-l dau, dar Iulia de la Tritonic m-a indus în eroare 😀 Citiţi aici dacă sunteţi interesaţi.

În plus, în Cancan a apărut o scurtă prezentare a Elfei. Bănuiesc că tot Simonei trebuie să-i mulţumesc, dar sunt, totuşi, derutată ştiind că ea nu mai e la Cancan. Dar Simonei îi mulţumesc oricum pentru orice, asta nu se pune 😉

Cenuşa de trandafir a venit şi ea cu o recenzie a Indiciilor. Maică, câte recenzii au avut indiciile astea.

Gura Ialomiţei spune şi ea ce-a înţeles 😀 Îmi cam vine să zâmbesc, dar nu o fac. Încerc să par sobră 😛 De fapt a zis bine, dar lasa loc interpretărilor inutile. În fine.

Ziarul Ring are un concurs cu Indicii Anatomice. Mă rog, dacă mai aflu ceva, că Bogdan are mania de-a-mi umple mailul cu din astea, vă spun cu siguranţă 😛

Aaa, şi ce-am făcut azi? Da, da, asta vă interesa. Am fost la bunica, deci nu e interesant 😉

UPDATE: Obligatoriu a se citi detaliile Mirelei, ea are mai multe cuvinte ca mine. Pozele furate de acolo de unde a zis Mirela 😀

dscf5403               dscf5404

dscf5408                  dscf5410

dscf5413

P.S: Pe Tritonici ii gasiti pana sambata la Cercul National Militar. Informatii aici.

Înainte de accept

Înainte de-a vă reda cuvintele prin care personajele reale mi-au dat acceptul să le folosesc numele şi brandul în această carte, trebuie să vă spun câte ceva.

De fapt, trebuie să mulţumesc în mod mai special câtorva persoane.

O să încep cu autoarea Lucia Verona. Aş putea spune că Lucia e un martir în ceea ce mă priveşte, pe lângă faptul că a pierdut o noapte întreagă citind cartea pe care tocmai aţi parcurs-o, a şi încercat, în anumite situaţii, să-mi bage minţile în cap. Problema e că la câteva chestiuţe s-a „bătut” cu Darius Filip, aşa că eu am fost nevoită să nu ţin cont de nici una din păreri şi să fac ca mine. Cel puţin în felul ăsta sunt sigură că am fost imparţială, chiar dacă am greşit. În plus, Lucia mi-a „vândut” şi câteva ponturi scriitoriceşti pe care majoritatea le ţin doar pentru ei. Nu mi-a fost de ajutor doar în privinţa acestei cărţi, care e mai mult un foileton decât un roman, dar şi-a dat cu părerea şi în scrierile mele fantastice. Îmi place să o ascult pentru că ştiu că atunci când îmi dă un sfat, mi-l dă cu toată inima. Şi experienţa îşi spune cuvântul.

Crinei Dunca şi Angelei Cotor le mulţumesc pentru răbdarea pe care o au în ceea ce mă priveşte. Crina chiar dacă e foarte ocupată îşi face mereu timp pentru manuscrisele mele, pe cale de-a fi publicate ori ba. Angela asemenea. Cred că se împlinesc doi ani de când le bat la cap pe fetele astea cu ceea ce scriu, cu ce nu scriu, cu una, cu alta. Mai rar aşa răbdare. Mă rog, Crina e nevoită să mă suporte chiar dacă nu vrea, pentru că e sora mea de suflet. Dar Angela ar putea să mă bage şi pe unde am ieşit, dar mă bucur că nu o face. Ea mă susţine necondiţionat, ceea ce în lumea asta bloggeristică e mare lucru.

Mulţumiri speciale pentru nopţile albe petrecute din vina mea lui Darius Filip. Un sătmărean foarte sec ce mă face să râd cu lacrimi. El şi Lucia au terminat de citit cam la aceeaşi oră din noapte. Apoi am luat cele două manuscrise (cel de la Lucia şi cel de la Darius) şi am început să le comparăm. Sigur că a ieşit o distracţie pe cinste şi în nouăzeci la sută din cazuri am fost tustrei la unison. Unde s-a întâmplat să nu, am decis după capul meu. Dar Darius, trebuie să mărturisesc, a fost bestial.

Lui Andrei Crivăţ trebuie să-i mulţumesc în primul rând pentru că s-a băgat în seamă. Altfel n-aş fi avut posibilitatea să-l cunosc şi să stăm atât de mult de vorbă. În plus, Andrei îmi vinde idei la doi lei. Pe cele care le accept, desigur, le plătesc. Pe celelalte nu. Să zică merci că am fost drăguţă şi nu i-am spus să se împuşte. Mărturisesc că mi-a dat două idei foarte bune, aş spune geniale, dar asta ar însemna să mă denigrez pe mine şi asta nu se face.

Bogdan Hrib, aproape normal, merită mulţumiri înzecite, pentru că s-a chinuit cu mine să-mi explice funcţionarea revolverelor. Dar nu numai asta. Câte a trebuit să audă omul ăsta nu vă mai spun. Mă mir că nu fuge atunci când mă vede. Cu toate că sunt convinsă că încă nu şi-a făcut curaj pentru a o lua la goană. Dar îmi e teamă că va veni şi ziua aia.

Şi, nu în ultimul rând, le mulţumesc tuturor celor ce şi-au dat acceptul pentru a face parte din această carte.

Menţionez că multe personaje reale apar aici doar pentru că îmi sunt foarte dragi şi am vrut să le văd numele în carte sub orice formă. Poate că nu toate personajele au consistenţă, poate că nu joacă un rol important, dar aceşti oameni îmi sunt dragi şi era neapărat nevoie să apară în rândurile pe care le-aţi parcurs. Indiferent că sunt victime sau criminali, ei ştiu că e doar un exerciţiu de imaginaţie, în viaţa reală sunt aceeaşi oameni speciali pe care-i apreciez. Şi dacă la început întreaga acţiune trebuia să se învârtă în jurul Luciei Verona şi a Simonei Ionescu, pe parcurs lucrurile s-au schimbat. S-au schimbat de vreo patru ori până am ajuns la o soluţie cât de cât convenabilă. Pentru mine fiecare personaj e important. Tocmai de aceea nu o să mai scriu cărţi cu personaje reale, pentru că îmi e foarte greu să le pun în situaţii inedite.

 Trebuie să le fie clar tuturor că singura importantă e Lala (hi hi).

Vă mulţumesc din suflet tuturor!

Să vedem

– Cineva a încercat să mă omoare!

– Păcat că n-a reuşit, acum aş fi dormit şi eu ca omul.

 

Imposibil să nu recunoaşteţi personajul ascuns după a doua liniuţă de dialog. Imposibil zic pentru cei ce au citit Indicii anatomice, ceilalţi să se chinuie 😀

 

Şi uite aşa două capitole din cartea ce iniţial se numea „Massage Room”, dar care s-a schimbat în „ Parfumul văduvei negre” – Cella ştie de ce – au fost scrise în mintea mea. Da, vorbim de primele două capitole. Şi, desigur, de cele două acţiuni ale romanului. O crimă în prim plan, una mai în secundar dar nu de tot uitată. Oricum titlul face referire la crima pe care cititorul o va simţi mai puţin importantă, dar pentru Lala va fi pe primul loc. V-am zăpăcit?, bine. Asta îmi doream.

Vă dau câteva indicii, nu, nu anatomice. Reuniune bloggeristică la Bran. Prieteni ori ba. Unii se urăsc chiar şi în realitate cu toate că ei habar nu au, alţii nu, sau cel puţin aşa pare. O mulţime de oameni reali se vor aduna. Fiecare personaj real va primi un mail de la mine prin care îi voi cere acceptul. Vă avertizez că vor fi doar personaje ce au peste 18 ani, cu toate că mă gândisem şi la câţiva mai micuţi, nu îmi permit să risc. Acceptul vostru îl vreau tot pe mail. Poate fi jucăuş, comic, teatral. Oricum vreţi voi. Vă avertizez că acceptul personajelor reale va fi publicat în carte 😉

Lumea bloggeristică va fi în doliu. Sigur că o să moară un blogger, poate doi, iar alţii vor fi „vânaţi”. Printre cei vânaţi meniţi să fie puşi la adăpost, dar nu întru totul scoşi de sub povara posibilului asasin, vor fi trei doamne: Crina Dunca, Simona Ionescu şi Lucia Verona. Toţi ceilalţi în ochii Lalei vor fi suspecţi. Cu toate că un blogger anume îi va câştiga încrederea Lalei. Nu, nu va fi o poveste de dragoste pentru că domnul cu pricina are o soţie pe care o iubeşte ca pe ochii din cap şi doi copii. Sigur, vor fi şi din cei ce nu au blog. Poate că au avut sau nu, puţin îmi pasă. Oricum, celor a căror adresă de mail nu o cunosc o să le dau strigarea aici în timp. Vor fi şi personaje ce vor trece prin carte sau vor fi amintite. De la acelea n-am nevoie de accept că nu mă joc cu soarta lor 😀

Sigur că ştiu deja cine e criminalul, asta pentru că o anume persoană – dacă scoţi un cuvânt te scot din ecuaţie 😀 – m-a rugat să fie criminal în următoarea cartea, dar să fie ceva sadic. Îmi place să îndeplinesc dorinţe. Ştiu deja şi motivaţia. Ştiu şi ce poveşti amoroase se vor crea. Da, chiar scandaloase. Tot ceea ce trebuie să reţineţi voi e că e doar ficţiune. Cine nu e dispus să se joace trebuie să spună din timp. Oricum nimeni nu va afla nimic până când nu va ieşi cartea.

Sunt curioasă să văd câţi se încumetă în jocul ăsta. Vor fi şi personaje surpriză. Ehe, şi încă ce surpriză. Adică acelea ce nu vor avea voie să dezvăluie acest lucru până la apariţia cărţii. Şi uite aşa mai punem de un roman în care bloggosfera va avea rolul principal. Apoi Lala o să vă lase în plata Domnului, mai are şi alte crime de rezolvat, fără legătură cu lumea virtuală. Sunteţi pregătiţi să primiţi un mail? Mă bucur 😉

Oh, şi vă rog, dacă nu vreţi să apăreţi în carte nu mă luaţi cu: „nu sunt atât de interesant(ă) pentru asta”, asta doar eu decid.

E noapte

Încă n-am poze, dar nădăjduiesc că vor veni de undeva. Dar, mai întâi, încep cu mulţumirile: Îi mulţumesc Simonei pentru că a fost alături de mine sufleteşte şi pentru semnalarea din Click a evenimentului. Crinei, normal, pentru că şi-a ros unghiile. Lui Vania şi Chinezului pentru publicitate şi, desigur, tuturor celor prezenţi. Ziariştilor şi celor de la TVR Cultural.

Mulţumiri deosebite scriitoarei Lucia Verona – cea mai tare 😀 ; Silvanei, pentru că iar a fugit de la şcoală pentru mine – o ador 😀 ; doamnei blonde, dar foarte, foarte rea: Teodora Georgescu; celei mai frumoase surprize: Isabelleeeeeeeeeeee şi, desigur lui Mary Lou, care ne-a făcut onoarea de-a bea o cafea cu noi. Şi, am mai zis, tuturor celor prezenţi.

Lucia şi Bogdan m-au lansat. Nu, nu pe o orbită, chiar dacă mulţi s-ar fi bucurat 😀 Da, a fost ultima lansare a Reginelor pe anul ăsta, urmează un an de „Indicii anatomice”. Cred că va fi foarte, dar foarte interesant. Şi da, vom începe cu Satu Mare pe 11. Hai, săriţi în sus sătmăreni, că poate vă prind că lipsiţi după ce m-aţi ameninţat atât că sunt neserioasă că n-am venit şi alte cele. Dacă nu primesc câte o cafea de la fiecare, fac urât. Şi dacă nu vă văd la lansare, ooo, crimele alea s-ar putea transforma în realitate.

Aşadar, a fost foarte mişto. Le mulţumesc celor care s-au gândit la mine în timpul lansării, şi sunt câţiva la care mă gândesc acum 😀

Voi reveni cu poze… într-o zi 😉

Un debut palpitant

untitled

 

Nu ştiu dacă aţi auzit de Emil Simionescu. Eu ştiu doar că e coleg cu Simona Ionescu şi, mai nou, coleg de editură cu mine. Emil a debutat la Tritonic în colecţia Crime Scene. Am fost prima care a pus mâna pe carte. Vă amintiţi doar că am fost să văd într-un fel de avanpremieră filmul 3D Coraline. Ei bine, acolo, normal, m-am întâlnit cu toţi Tritonicii, printre care şi Bogdan. Ce credeţi că ţinea Bogdan în mână? Desigur, o carte frumoasă: „3 cu ghinion”. Mi-a spus că atunci a ieşit, nici nu apucase să o vadă bine. Normal, i-am şutit-o fără prea multe vorbe. Cred că am întins mâna şi am spus: „Asta e a mea, să am ce citi mâine în avion”. Dar în avion am dormit bubă, aşa că am citit-o aseară în pat.

Da, e un debut interesant, mai ales că nu e genul de poliţistă pe care v-aţi aştepta să-l aveţi în faţa ochilor. Atrage tocmai prin evenimentele debusolante de la început, adică primele cincizeci de pagini. Pentru că ajungi să dai pagina şi să te tot întrebi care-i faza. Cine moare, cine nu moare, moare cineva până la urmă? Moare. Cum cine? Motanu’. Ideea e interesantă, pentru că oricât ai vrea să te prinzi, nu ţi se întâmplă, iar când începi în sfârşit să-ţi dai seama, chiar că nu mai vrei să o laşi din mână.

Acum, eu, la drept vorbind, am o mică problemă cu limbajul. O, nu, nu e porcos, poate mai slobod, dar nu asta m-a frapat. Doar că nu sunt ferm convinsă că aşa se vorbeşte în Ferentari. Dar, pe de altă parte, nici de contrariul nu sunt sigură, că n-am fost eu în cartierul respectiv ca să mă conving şi nici nu mă voi duce vreodată.

Povestea poliţistă se împleteşte, pe nesimţite, cu o poveste de dragoste. Cu toate că amorul dintre cei doi e destul de tragic, nu e genul siropos, e exact cum trebuie să fie.

Sunt foarte încântată de noul meu coleg de editură. Frumos debut. Aproape că mă oftic, eu n-am debutat aşa frumos. Aş fi curioasă să ştiu cât timp i-a luat să scrie cartea şi cum i-a venit ideea. Sunt curioasă să ştiu dacă locuieşte sau a locuit în Ferentari sau e vorba doar de talent jurnalistic.

Şi da, într-adevăr, aşa cum spune şi Christian Sabbagh, acţiunea e un puzzle, trebuie să fii atent pentru a-l pune cap la cap, dar şi când l-ai terminat, nu are cum să nu ţi se citească fericirea în priviri.

Din punctul meu de vedere, e cel mai bun debut al unui autor român în ultimii doi ani. Şi aici mă refer strict la scriitură, nimic altceva. Şi nici nu mă puteţi bănui de cine ştie ce, ţinând cont că nu îl cunosc pe Emil nici măcar din vastitatea internautică, dar în real…

Aşa că, dacă vreţi o carte poliţistă cu totul şi cu totul deosebită, daţi un click pe poză şi aflaţi cum să o comandaţi. Hei, e la super ofertă 😉

Dragi bloggeri, să ne revoltăm

Fac apel. Teo (pentru că ai putere de convingere), Simona (pentru că roşcata vorbeşte mereu de tine), Cella (pentru că eşti de-a noastră), Darius (doar aşa să te bag în seamă) şi cine mai vrea să mi se alăture. E vremea să o scoatem pe roşcată din hibernare. Ajunge! Să o pedepsim. Nici măcar nu se sinchiseşte să ne mai adreseze o vorbă. Eu protestez. Să revină CRINA! Hai să facem revoluţie.

Vedeţi în ce hal arată blogul ei de o săptămână? RUŞINEEEEE!!!!!!!!

 

img_9120

 

 

 

 

 

 

Bine, să zic că jumătate de scuză o are, pentru că a muncit la schimbarea feţei Gazetei de Nord Vest. Dar doar jumătate 😉

gnv