Mulţumiri, Simona!!!

Frumos a fost în seara asta la Bucureşti. Că bine m-am mai simţit, chiar dacă n-am avut timp să vorbesc cu toată lumea.

Simona a organizat o seară demenţială. No, dar trebuie să mai facem că n-am apucat să stăm cu toţii de vorbă.

Participanţii: Lucia Verona, Chinezuuu (pe care-l sparg dacă nu îmi dă poza cu preşedintele Iliescu 😀 ), Corina Creţu (este încă cea mai tare, dar are prea mult bun simţ pentru vremurile astea), Teo Georgescu (mă bucur că ne-am cunoscut), marele Mordechai (no, pe el îl ştiam 😛 ), normal, soţul meu de Bucureşti 😆 : Bogdannn Hrib (oare nimeni nu s-a prins că umblăm numai câte doi prin capitală? Simona, ai ratat subiectul 😀 ) şi, iertat să-mi fie, o doamnă foarte drăguţă al cărei nume nu l-am reţinut 😦 Blamaţi-mă, dar sunt varză. Ei bine, cireaşa de pe tort a fost însuşi preşedintele Iliescu. Şi nu o să dezmint că sunt o mare fană a domniei sale. Am făcut şi poze 😀 No, dacă Chinezu n-ar petrece atât aş avea şi dovada.

Crina, am reuşit să te deprim? Sper că da, că eu nu voi mai fi deprimată o lună de acum încolo. Dă-o în mă-sa de carte, cine mai citeşte după ce l-a cunoscut pe cel mai iubit preşedinte? Nu, întrebarea era cine mai scrie?

 

După ce voi obţine poza, o să mai povestim. Oricum e foarte târziu şi mi se închide, apatic, un ochi.

Update:

intalnire-blogggeri-harbour-006

Cu un pas spre Satu Mare

Nu, nu mă duc să văd dispensarul, poate doar aşa, de o ieşi în drumul meu. Cică l-au renovat, aşa o fi. Mă duc de aia şi de cealaltă.

macheta-lasare-satu-mare1                         invitatie-razboiul-reginelor1

Şi, în primul rând, mă duc să o văd pe Crina, Darius şi Chinezu (Darius, sper că ţi-ai dat seama că eşti înaintea Chinezului). Desigur, dacă şi alticineva îşi mai doreşte să mă vadă, îi stau la dispoziţie sau cel puţin încerc că aşa e frumos. Apoi mă duc s-o văd pe Cella, care mă tot ameninţă cu o cafea. În plus o să le povestesc orădenilor despre carte. Ştiţi voi, cartea aia a mea. Dar ca să nu vă plictisiţi până găsesc eu răgaz să scriu, treceţi pe la Killer să vă spună despre lansare. Şi pe la Vania să vă spună cum vede el Şarama şi Războiul.

img_79261

Sunt multe de făcut azi. În primul rând mi-am făcut unghiile în culoarea maşinii mele. Nu de alta, dar s-a stabilit că Honda rulz. După ce am spălat-o, aranjat-o, buchisit-o, nu mai mergem cu ea. Că se anunţă vremuri căcăcioase, aşa că luăm Jeep-ul. Maşina aia pe care n-am mai condus-o de ceva timp. Bine, nici acum nu o voi conduce, cu Xreder n-am nici o şansă decât să-l sedez – hmm, ce idee genială.

Nu ştiu nici eu ce trebuie să mai fac. Bagajul, da. Pentru doi, cum altfel. Pisica e pe mâini bune. Oricum, cel mai mult, când plec de acasă, îmi lipseşte maşina. Lao Ţ (aka Piţi) ştiu că îşi ţine dădaca trează, aşa că nu îmi fac griji. Nu se plictiseşte el. Dar maşina mea?! O să plângă după mine? Sigur că o să plângă. Cine o mai iubeşte ca mine?

Tot azi am aflat că Simona e vionovată pentru Chinez 😛 O să fiu cu ochii pe el.

Bine, dacă vreţi să mă scoateţi la o cafea, să îmi vorbiţi despre vreme sau pur şi simplu să-mi faceţi o poză, vorbiţi cu roşcata, ea e PR-ul meu, aşa că nu îi ies din vorbă. Cine nu îşi face programare din timp… ştiţi voi.

Nu ştiu ce să vă mai spun. Nu mai am ce pentru moment. Aş mai avea, de fapt, dar nu cred că interesează pe nimeni. Până nici pe mine nu mă mai interesează. Ziua s-a scurs repede. Eu sunt cam obosită. Cred că o să dorm câteva ore şi cu graţie voi rata examenul de mâine. O să plecăm mai devreme decât ne-am propus. Sunt nerăbdătoare s-o văd pe Crina. Cui îi pasă de un examen când roşcata rulz? 😀 Şi cu asta vă las. Nu de tot, nu vă bucuraţi, voi transmite în direct 😀

Dumis, nu uita de „Jurnalul de Argeş”, să-mi dai mail 😉

Hai, Ardealul!!!

Votez Cangurii

P.S: Cum o fi treaba asta la începutul postului? 😀 Oricum, fiecare post de-al meu, o săptămână va începe cu „Multumesc, Crina!” şi chiar şi aşa nu e suficient.

 

 

Votez şi eu. Nu că ar fi la modă, dar pentru subiectivitatea de care am dat dovadă de-a lungul timpului. Acum nu o pot dezamăgi pe Lucia spunându-i că sunt obiectivă. Să înceapă votul meu.

 

Crina Dunca aka Sătmăreanca la ambele categorii: Cea mai simpatică bloggeriţă (trebuia să fie şi cea mai bună prietenă) şi cel mai bun blog al unui ziarist.

Simona Ionescu – clar, mama lor, a tuturor 🙂

Arhi – clar, tatăl lor 😛

Mordechai – cel mai tare din parcare, fie, să-i dăm premiul cel mare 😀

Ioan Usca aka Vania – cel mai bun blogger dintre scriitori, dar şi cel mai bun scriitor dintre bloggeri.

Adinaşi ea e simpatică

Iar Mordechai?, păi iar – cel mai amuzant.

Cella şi Nea Costache – clar sunt cei mai buni cititori, de aceea îi şi iubim.

Corina şi A. Năstase – cei mai buni bloggeri dintre politicieni.

Chinezu’ şi Maria Barbu – cei mai informaţi (vă spun eu sigur că-i corect).

Balin Feri, că tot i-am pus pilă – cel mai simpatic, dar nu mai simpatic ca Sătmăreanca, da? 😀

Isabelle – cel mai bun blogroll, cu toate că la ea ar fi trebuit o categorie aparte.

H. Salem – cel mai bun blog de dincolo.

 

Solidară cu bloggeri sancţionaţi Gabi şi Sibilla.

 

Desigur, mi se pare absolut normal să câştig eu, chiar dacă i-am votat pe ei 😛

Proxemica

pisoi

Încep prin ai ura la multi ani, viaţă lungă şi fericită, lui Ion Borgo! Să ne trăieşti o mie de ani! La mulţi ani, Vania! La mulţi ani tuturor celor ce-şi serbează ziua numelui. – Nu, nu e şi ziua mea!

 

Sigur că postul de faţă nu are nici o legătură cu titlul, dar asta face totul mai interesant. Înainte de-a spune ce mi-a trecut prin cap, vreau să lămuresc clar două lucruri:

1.                          Boc e un dobitoc, care îşi bate joc de tot ce a dat ţara asta mai bun, doar pentru că lui nu i s-a tradus niciodată o piesă de teatru.

2.                          Atâta timp cât punem botul pentru marinar şi dobitoc, ne vom duce dracu’ şi fără criză financiară.

 

 

Proxemica se referă la apropierea dintre persoane. Cum, persoana, trebuie să fie lângă tine ca să vorbim despre proxemică, noi nu despre ea vorbim 😀

Nu ştiu cât de lung va fi postul ăsta. Vom vedea. Vreau să lămuresc ceva la început, nu sunt supărată pe nimeni, doar dezamăgită de mine. Aşa că am decis în virtutea inerţiei să mă retrag un timp după net. Mă rog, atâta timp cât Trexel, de unul singur, va duce la capăt foiletonul, veţi mai avea ce citi, altfel, doar dacă îmi vine vreo idee, ceea ce şi mie mi-ar fi greu să cred. Şi nu orice idee, una măreaţă. Dar s-a dus vremea ideilor măreţe, aşa că voi termina un puzzle de o mie de piese, înainte să mi se mai întâmple ceva cu adevărat măreţ. Cum va dura cel puţin o lună treaba asta… presupun că despre asta e vorba.

Mă gândeam, nu ştiu dacă seria „Dinastiile” va ajunge până la capăt, dar, dacă o va face, va fi şi ultimul lucru pe care-l voi publica. – Şi iarăşi, nu are legătură cu nimic anume -. Ar fi trebuit să o fac de atunci, dinainte de-a mă suna Voicunike, dar iată că n-am avut suficientă tărie. E vina lui că m-am reapucat de scris 😀 – glumesc.

Sigur că voi mai fi pe net, doar nu credeţi că o voi lăsa vreodată pe Crina singură în gura lupilor… nuuu, pentru ea vă tai pe toţi, bucăţi, bucăţi 😀 Un merit mare a avut blogul ăsta în aproape doi ani de existenţă: mi-a adus mulţi prieteni. Nu o să-i enumăr după un criteriu anume, o fac doar pentru a le spune că ştiu că îmi sunt prieteni, iar asta nu se va schimba niciodată cu blog sau fără: Crina, Cella, Corina, Isabella, Maria Barbu Ion Borgo, Simona Ionescu, Kmi, Bebe, Voicunike, Omu’,  Octavpelin, Vania, Nea Costache, Trexel şi, îmi place mie să cred, Bogdan Hrib. Sigur, sunt şi oamenii care au crezut cel mai mult în mine. Bine că au crezut ei, că eu m-am lăsat de sportul ăsta 😛

În ultimul timp m-am mai bucurat de câţiva tineri prieteni: Shauki, Silvana, Ştefan (el e mai vechi), Mihai… Îmi cer scuze dacă am uitat pe cineva, aştept să fiu trasă de urechi, adresa mea de mail o ştiţi, aşa că nu vă opriţi.

Au mai fost oamenii pe care i-am îndrăgit de cum i-am cunoscut: Darius şi Chinezu. Ei n-au nevoie de o prezentare specială, pentru că sunt speciali. Doamne ce-am mai râs 😆 Păcat că n-am reuşit să intrăm şi noi într-o librărie 😉

Ar fi mai mulţi de amintit, dintr-un motiv sau altul, dar m-aş lungi prea tare şi, ţinând cont că m-am trezit la ora şase – da, da, să bată clopotul – cred că mă voi întoarce înapoi în pat 😛

Decizia mea nici nu o voi explica şi nici nu vă voi lăsa să o comentaţi. Nu am nevoie nici de „te rog”, nici de „ bine ai făcut”. E a mea. Atât cât mă va ţine ea. Oricum, nu am nevoie de blog pentru a-mi vizita prietenii, chiar dacă pe unii dintre ei doar virtual. Şi nici pentru a ţine legătura cu ei. Mai avem şi mess, mai avem şi telefoane şi alte mijloace.

O să vă întrebaţi de ce nu şterg blogul. Pentru că îmi e teamă că voi semăna prea mult cu Vania 😆 Nu, nu, n-are legătură. Pentru că, aşa cum ştiţi, nu îmi voi mai recupera adresa când mi-or intra minţile în cap, aşa că, după cum am spus, dacă Trex nu are de gând să scrie în continuare la foileton, atunci trebuie să aşteptaţi „Ziua în care se va sfârşi pământul” 😀

„Dinastiile”, de asemenea, mâine va avea parte de ultimul articol. Pentru cei interesaţi de lansări, dacă vor mai fi, sunt sigură că veţi afla şi din alte surse. Cu privire la articolul de mâine nu vă spun decât atât, ce am avut de spus, am spus în privat, restul, dacă veţi avea chef, veţi spune voi acolo unde vă voi indica, dacă nu, nu.

După ce voi termina Bibliotecarul, singura carte pe care o voi mai scrie, va fi în colaborare cu Trexel şi, desigur, va fi o poliţistă. Vom vedea mai exact atunci când va fi cazul. Adică vom vedea noi doi, că n-am de gând să mai împărtăşesc nimic din ceea ce fac pe planul ăsta. Adică, oricum, v-am cam spus tot: Dinastiile – asta dacă editura nu va renunţa la ele; Bibliotecarul, pentru că nu îmi place să las lucrurile neterminate şi o carte în colaborare pentru că eu cred că Trexel merită şansa asta. Poate, cine ştie, între timp mă angajează Denis ca agent şi m-am scos din criză 😀

 

Ok, deci sunt în pauză, în pauză de orice, dar mai ales de gândit. Şi ca să termin pe un ton dramatic: „Să trăiţi bine!” Hă, hă, hă… Împuşcă-te!

Azi chiar e ziua ei :D

Nu de geaba am zis eu că mi-a adus-o Moşul pe Crina. Aţi văzut că nu v-am minţit. Cella, Trexel, Simona, Sandra şi Xreder au fost complici. Pe mine m-am uitat? Urât din partea mea, dar eu nu-i urez. N-am chef 😛

Trei demeneţi s-au întâlnit,

Şi aşa s-au sfătuit:

S-o serbăm iar pe roşcată?

Chiar dacă ne enervează?

Blonda cea vopsită cioară,

A crăuit prima oară:

Haide s-o iertăm acu’,

E Crăciunul, mna şi tu.

Cella a venit din urmă,

Mda, conducea o trăsură:

Eu şi moartă îi urez,

Că tare mult o stimez.

Trexel a strâmbat din nas:

Dacă zici, n-o fi necaz.

Dintr-o lume îndepărtată,

Simona s-a sesizat pe dată:

Staţi aşa… ăăă… băiat şi fete,

Să vedem şi ce ne iese.

De nu iese de-un scandal,

Nu îi dau şi nu îi dau.

Zi-le, tu!, strigă şi blonda.

Vine Sandra repejor:

Lasă, intru în decor.

Şi aşa, cam toţi deodată

Ziserăm s-o facem lată.

Am beut şi-am chefuit,

Sigur, Crina a dormit.

Să trăieşti, tu fată dragă!

Te urăm noi toţi deodată.

Şi de nu ne-am fi grăbit,

Sigur ar mai fi venit.

Dar, iată, pe final,

Sări Sorin din hambar.

Şi a chefuit nebunul,

Cică să simtă Crăciunul.

Adevărul adevărat, e că el ar fi plecat

Satu Mare îl atrăgea,

Dar departe cam era.

Şi aşe a glăsuit:

Crina, măi, să ne trăieşti!

Sătmăreanul să-l iubeşti!

Şi pe Oana, dacă vrei,

De acasă să mi-o iei!

Hai să ne simţim şi bine,

Să trăieşti, tu Coană Mare

Azi e mare sărbătoare.

 

UPDATE:

Ca să vezi că n-a fost uşor cu doi nebuni să faci treabă 😆

 

 

TreXeL has joined the conference.

 

Baby  has joined the conference.

 

oana stoica-mujea: neata’ Trex

Baby : aci-s

 TreXeL: neata

oana stoica-mujea: deci, eu cu Cella complotam

 TreXeL: dati-i drumu

oana stoica-mujea: vrei sa fii cu noi pe programul 2?

 TreXeL: absolutli

oana stoica-mujea: ok, sa iti povestim

Baby : punem de-o aniversare ? in trei , a CRINEI

oana stoica-mujea: vrem sa facem un post misto de ziua Crinei

 TreXeL: ok

oana stoica-mujea: si io ma gandeam sa facem niste poze cu noi pentru ea

 TreXeL:

oana stoica-mujea: dar, mna, atat pana acum

oana stoica-mujea: baga si tu

Baby : LOVITI-MA ! cu idei

 TreXeL: deci onlain toata treaba

oana stoica-mujea: Trex, ca el e mai odihnit

 TreXeL: credeam ca vreti ceva live

oana stoica-mujea: pai mna, altfel cum? suntem cam departe noi

 TreXeL: si ma pregteam sa zic ca n-am cand

oana stoica-mujea:

Baby: da ,mai , tu te pricepi fa tu … colaj

oana stoica-mujea: varza ce esti

 TreXeL: da asa…pana dimineata e vreme

 TreXeL: pai maine ma duc la ski

 TreXeL: poimaine am treb cu masina

 TreXeL: si sambta plec

oana stoica-mujea: bine, du-te, dar da-ne idei si zicem ca si de la tine

 TreXeL: nu ma duc tu nicaieri

 TreXeL: facem o treba

Baby : maaaaaaaaaaaaaaaaa … fara motive, ESTE ZIUA CRINEI

 TreXeL: hai ca ies in curte la o pipa sa-mi vina ceva

oana stoica-mujea: la ski, mai

oana stoica-mujea: draci, te apuca pipa acum

oana stoica-mujea: stai aici

 TreXeL: iote asta ce face pa autoritara

oana stoica-mujea: logic, iti dau si una 

oana stoica-mujea: nu stau toata noaptea sa fumezi tu, CLAR

 TreXeL: Cellaaaaaaaaaa asta ma bate

 TreXeL: a dreacu sudista

Baby: TE PUP IO , UNDE PUP ,CRESTE

oana stoica-mujea: pana nu dai idei nu pleci, ca dorm si eu apai, ca is om, chiar daca tu nu crezi

TreXeL: na bun

TreXeL: cum facem poze?

oana stoica-mujea: ase

oana stoica-mujea: pai cu aparatul

TreXeL: bun da in ce pozitie?

oana stoica-mujea: ce zici?

TreXeL: ca porma le aranjez io

oana stoica-mujea: nebunesti

oana stoica-mujea: mai, nu cu aranjarea e problema, decat daca le bagi si pe youtube

oana stoica-mujea: altfel pot si io

Baby: da muzici nostalgice nu bagam ?

 TreXeL: si unde postam?

TreXeL: la Cella?

Baby : la EA

oana stoica-mujea: la mine, la tine, la Cella

oana stoica-mujea: ce conteaza

oana stoica-mujea: la toti

oana stoica-mujea: si la ea

oana stoica-mujea: aaaa

Baby angela: BAI , TU MA IEI LA MISTEAUX ? , IA VEZI

oana stoica-mujea: fii atent, facem toti poze acum, iar tu le bagi pe „astazi e ziua ta”

TreXeL: ce tu, ai leptop si esti meseriasa?

TreXeL: ok

oana stoica-mujea: concentrareaaaaaa

oana stoica-mujea: ok?

oana stoica-mujea: deci trecem la facut poze?

oana stoica-mujea: 15 min de fiecare, k?

Baby: io-s in pijamale , vreti rosii ori oranj ? 

TreXeL: ))))

oana stoica-mujea: rosii

 

oana stoica-mujea: Trex, da-i un buzz

TreXeL: buzz 

TreXeL: cica oua umplute

oana stoica-mujea: nesuferit esti, baaaaa, vino sa iti dau una

TreXeL: te gaseste canceru la unghii

oana stoica-mujea: mamaaaaa, ii spag fata

Baby : n-am d-aia , private , vrei sa merg in curte

Baby : am recevat , senk iu

Baby : tepteazaamu descarca , asr

TreXeL: deci se repeta pozele de nush cate ori

TreXeL: asta e

oana stoica-mujea: da, da, nu te mai scuza, am inteles, nu te pricepi

Baby: io nu ma pricep si voi faceti misto da mine , RAILORRRRRRRRRRRRRRRRRR , las ca imbatriniti voi , va ia mama …

oana stoica-mujea: Cella, eu lui Trex ii ziceam 

oana stoica-mujea: hai ca e misto, Trexel, bag-o pe youtube

sir TreXeL: k

oana stoica-mujea: si cum ti-am zis, sa-mi lasi link ca te sparg

Baby : io nu vaddddddddddddddddddddddddddd

oana stoica-mujea: cella, hai ca iti trimit eu

TreXeL: trimite-i tu lu cella ca io opresc sa pot pune pe tub

oana stoica-mujea: da, da, acum

Baby: SUPERBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBB

oana stoica-mujea: baga, la tine, Trex, merge greu rau

oana stoica-mujea: uite, ma, ca a vazut

oana stoica-mujea: baiiiii, si Sorin unde e?

oana stoica-mujea: ma rog

TreXeL: e

TreXeL: puii mei

oana stoica-mujea: lasa

oana stoica-mujea: lasa

TreXeL: ultimele poze le-am bagat la nimereala

Baby : MAI , IO AM MUTITTTTTTTTTTTTTTTTT

Baby : bagati-mi si mie

TreXeL: hai ca nu e clipu asa fantastic sa mutesti

oana stoica-mujea: si Simona a zis ca e superb

Baby: ma , ii super , esti meserias mai , nici nu ma gindeam , da acuma-s chiar MUTA , ca-mi place melodia … si voi

oana stoica-mujea: hei, toti am fost acolo, deci toti, da?

TreXeL: ma da Sorin chiar nu pare? 

TreXeL: apareeeeeeeeeeee

TreXeL: 2:29

oana stoica-mujea: hmmm

oana stoica-mujea: aaaa

Baby: mai dati-mi o data plzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

TreXeL: sfarsitu’ ti-a placut?

Baby: CUI ? CA IO NU AM

oana stoica-mujea: stai, ma, ca n-am vazut pana la sfarsit ca m-ati bruiat

Baby:  sunteti BELEA

oana stoica-mujea: Cella, merge greu rau la una din noi

Baby: CEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE , care „noi” ????????????

TreXeL: cred ca cell are banda subtire

oana stoica-mujea: vad ca nu i se incarca

Baby: am pa …. intreaba-l pa RADU ce am ………….. DA ?????????????

TreXeL: maine mai skiaza mutu

Baby : sunt frustrataaaaaaaaaaaaaaaaaaaa , nu vad nica

TreXeL: nu te frustra ca se incarca incetisor

oana stoica-mujea: Cella, maine se face

oana stoica-mujea: pe youtube adica

Baby: mine-i AZI vreau AMUUUUUUUUUUUUUUUU

oana stoica-mujea: baiiiiiiii, dar ati vazut ce i-am scris

oana stoica-mujea: mutuleeeee? 

TreXeL: am

TreXeL: deci cobor cu spatele maine

TreXeL: ce-o fi o fi

oana stoica-mujea: cui ii pasa? Crina e mai importanta decat spatele tau

Baby: VA URASCCCCCCCCCCCCCCCCCC , IO NU VAD NIMIC

oana stoica-mujea: da/

Baby: RAILOR

oana stoica-mujea: Cella, nici io nu vad

TreXeL: azi trebuia sa-i duc pachet din partea firmei da n-am avut chef 

oana stoica-mujea: ce magar esti, piei din ochii nostrii

 TreXeL: pieu

TreXeL: mai ies la o pipa

TreXeL: daca nu se incarca filmu la cella…imi bag picioru, ma culc

oana stoica-mujea: du-teeeeeeeeeeeeeeeeee, si nu mai inchide conferinta ca ti-o iei

TreXeL: ce?

oana stoica-mujea: ce auzisi

oana stoica-mujea: du-te si apai vino sa ne zici noapte buna

oana stoica-mujea: da?

oana stoica-mujea: fumeaza, ma, si lasa-ne ca intre doamne

 

oana stoica-mujea: post de ziua ei

oana stoica-mujea: ca doar nu bag altceva

TreXeL: post pe dracu, maine se manca sarmale si carnati

TreXeL: care post?

TreXeL: cella deja baga la oua umplute

oana stoica-mujea: iesi afara ca iti fac moaca rosie

TreXeL: cre ca faci post singura

TreXeL: ok ok

oana stoica-mujea: nu, eu fac sex

oana stoica-mujea: tu esti la abstinenta

TreXeL: de unde stii?

TreXeL: a scris undeva?

TreXeL: radu?

oana stoica-mujea: se vede, esti irascibil

oana stoica-mujea: Cellaaaaaaaaaaaaaaaaaa

oana stoica-mujea: bag din seara asta?

TreXeL: hai pa ca cere plamanu tutun

TreXeL: nu

TreXeL: bg dimineata sa fie si clipu

oana stoica-mujea: pai lasa-ne

oana stoica-mujea: e clipu deja

oana stoica-mujea: varza

TreXeL: este

Baby: sex fac aia care nu stau ca noi pa net , imi scol MASCULU     , VA DAU CLASA

TreXeL: ok

oana stoica-mujea: Cella, Doamneee, innebunisi? uite ce iese de ziua Crinei

oana stoica-mujea: sex in grup

TreXeL: deci hai pa somn usor si transmite-i si lu’ aia din partea mea ceva ca mine nu-s acasa

TreXeL: un virus ceva

oana stoica-mujea: ok, ii zic

 

 

 

 

 

 

 

 

Curat murdar!

Hai să o lămurim definitiv. Nu de alta, dar mă lasă nervul ăla de-l mai am şi încep să devin agresivă. Abia acum încep să-l înţeleg pe Bogdan Hrib, doar că pe mine mă mai ţine 😀

A început aşa:

„asa cum nu poti sa faci dezacord intre subiect si predicat, cum vace Ivona, si sa-mi spui ca ea e foarte atenta cu limba scrisa. ba da, ai dreptate – e foarte atenta, dar in limitele competentei sale – nu foarte largi.
cind insa te mai si angajezi la o editura pe post de redactor, tu nestiind cum sa legi corect doua cuvinte cu o conjunctie intre ele, deja lucrurile trec de simpla ‘eroare’. repet: sa nu confundam notiunea de greseala (fie ea si repetata) cu cea de incompetenta. si la rao o fi f’un moment prost la ‘cadre’. or fi plecat oameni buni si-au ramas/venit veleitari. nu stiu, ca n-am mai citit in ultima vreme nimic de la rao si nu pot sa ma pronunt. vorbesc doar despre ce vad. si vad, aici, carti pocnite una dupa alta, fara absolut nici o exceptie. adica eroarea devine norma. miroase din danemarca pin-aici, s-avem iertare. e laudabil ca iei apararea editurii care te publica, dar eu tot nu pot sa uit in ce hal si-au batut joc de tine cu povestea cu tipografia care nu stiu ce ti-a facut in text…
in concluzie, consider nevalabila afirmatia ta ca “se intimpla, asta-i viata”.”

Bine, nu se întâmplă. Până şi T. S Eliot, nu, calmaţi-vă, nu scriitorul, îmi spune că nu a trecut de pagina şapte a Ivonei. Bine măcar că la a mea s-a ajuns la 70.

Se dă cu stângu’ în dreptu’. Ba că autorul e analfabet, ba ca redactorii sunt la fel, ba că lumea o să explodeze. S-a ajuns la un fel de-a ne bate joc de editorul şi scriitorul român că ăştia suportă. Nimeni nu se gândeşte la munca depusă şi de o parte şi de alta. Se ştie a se da cu nori, a se arunca cu bălegar, a se vorbi în necunoştinţă de cauză şi a critica fără a citi. Asta da, suntem buni, al dracului de buni. Dacă n-am fi atât de buni la asta, atunci am ajunge şi noi undeva.

N-am spus niciunde că nu e important să cunoşti limba în care scrii. E foarte important, vital. Dar când faci asta aproape tot timpul şi te mai trezeşti şi la cinci dimineaţa, aşa cum a făcut Ivona, pentru a-ţi termina cartea. Sau scrii până la patru dimineaţa, aşa cum face eu, mă gândesc că e şi normal să îţi mai scape. E normal să le mai scape şi redactorilor, că stau toată ziua cu ochii în calculator, şi e al dracului de greu să stai nemişcat opt ore pe zi şi să mai pretenţia să fii şi coerent după ce că ochii tăi au luat-o razna. Eu zic că ar trebui să scrie şi să publice cei care vorbesc. Vă rog, eu vă fac loc, sunt un om prea bun. Scrieţi voi, că la critici sunteţi buni. Editaţi voi, tot din acelaşi motiv. Şi, cu o rugăminte majoră, nu îmi mai futeţi neuronul. Nu vă place, nu cumpăraţi şi scutiţi-mă. Orice aş spune eu se interpretează, dacă nu spun iar se interpretează. Ei bine, aveţi posibilitatea 24 de ore să vorbiţi singuri, chiar aici, pe postul ăsta. Apoi gata! Trăiască ăia care nu greşesc niciodată!!!

Şi ca să închei cu un om cu cap:

Bai, Vucea, ca “Domn” nu poti fi ca ai gasit si tu o greseala din fuga tastelor! Ca sa-ti protejezi neuronii de astfel de orori, nu mai citi nimic pe net ca vei gasi asemenea scapari la tot pasul. Doamne fereste, sa citesti un manuscris dat la o editura! Ai zice ca scriiorul ala e analfabet, desi nu-i asa. Acu, daca ti-ai varsat veninul de dimineata, sper sa-ti functioneze bila pe tot parcurdul zilei. A! Bila aia din partea dreapta, de langa ficat, sa nu faci confuzie! Cu aia de sus vad ca stai prost oricum, iar pe alea de jos nu le ai, fiindca n-ai avut curajul nici macar sa te semnezi cand scrii magarii. Hai, s..salut!”

Simona, eşti inspiraţia mea 😀

Să fim aproape de ea

“Decizia definitiva si irevocabila impotriva ziaristei Feri Predescu, intr-un proces civil de calomnie intentat de primarul Constantei, Radu Mazare, este o victorie a coruptiei si crimei organizate asupra libertatii de exprimare.

Feri Predescu a relatat, intr-o emisiune TV la care era invitat si Radu Mazare, despre relatiile primarului Constantei cu lumea interlopa. Informatiile erau publice, ele erau rezultatul unei anchete realizate de o echipa de 12 jurnalisti de investigatie care au redactat o monografie a crimei organizate care sufoca orasul si judetul Constanta.

Informatiile la care s-a referit Feri Predescu fusesera deja publicate nu numai in aceasta monografie, ci si intr-un cotidian central. Ele detaliau relatia dintre afaceri, lumea interlopa, politicieni si administratia locala. Nici monografia, nici cotidianul nu erau editate in Constanta. Nici unul, nici celalalt nu au pierdut in justitie niciun proces deschis de Radu Mazare. A pierdut, insa, Feri Predescu: ea a vorbit, la telefon, din Constanta. A castigat la judecatorie, a pierdut la tribunal”.

Apel preluat de la Simona şi Crina

Semnează şi tu!

P.S: Piţi îi mulţumeşte moşului 😀

pisoi

Tot cu Bruxelles

Dacă Vania e obiectiv cu privire la Bruxelles, eu sunt total subiectivă. Adică îmi permit, ce Doamne iartă-mă! Ca să nu zic ca o doamnă 😀

S-a întâmplat să fiu sedusă şi abandonată. Crina, Darius şi Chinezu’ pot confirma. Horia mi-a promis un masaj, dar s-a făcut că a uitat. Zic eu că imediat ce a zărit-o pe Jamilla. Acum na, ştiu că sunt mai bătrână şi mai neinteresantă, dar totuşi. Oricum, Andrei mi-a oferit dragoste eternă. Numai că să mor dacă ştiu ce e aia. Ce e cu bărbaţii din ziua de azi? Ce atâta romantism? Parcă de dragoste eternă duceam eu lipsa. Cineva m-o iubi şi pe mine etern. Am soţ pentru asta. Zău aşa. Dar Andrei a rămas de modă veche, el crede că o femeie e încălzită de iubire. Fetelor, Andrei e singur, deci pe el. Şi Horia e singur, dar eu ştiu dacă e de încredere? 😀

Îmi aduc aminte ca prin vis de Albertini. Trebuia să-i trimit un mail, dar îmi e o leneee. Cine ştie, poate îmi vine mintea la cap mai târziu 😛 Adică mai târziu în noapte. Oricum, omul are har. Cântă şi vocal şi instrumental de te dă pe spate.

Cum am uitat de subiectivitatea mea, mai bine vă mai las cu câteva poze. De mâine vorbim exclusiv de lansare. Acum sunt prea obosită şi fără idei.

Hello, Ciupi! 😛

Simona, sărut mânaaaaaaaaaaa! 😀

img_6662

img_6697

img_6705

img_67092

img_6726