La mulţi ani, Sorin!

Asta e de la mine, restul sa vina cu ce or vrea…

 

Reclame

După imagini…

Explicaţii.

 

Pai da, am plecat. Spre Sibiu. Pe un drum infernal (mulţumesc domnule Berceanu). Pun pariu că în iad e mult mai bine. Am să vă scriu de acolo imediat ce ajung. Dar eu zic să nu vă hazardaţi să pariaţi împotrivă pentru că s-ar putea să pierdeţi. Aşadar, drumul dintre Piteşti şi Vâlcea e pur şi simplu infernal. Încă o dată vă mulţumesc domnule Berceanu.

Şi-am ajuns la Sibiu. Unii înjurând. Alţii mai apatici sau mai somnoroşi. Nu ştiu acum. Şi am oprit într-o benzinărie înainte de-a ajunge la Biblioteca Judeţeană Astra, unde un căţel, de treabă, a ţinut să-şi arate aprecierea. Aşa că a sărit pe mine cu labele lui pline de noroi şi vreo trei minute nu l-am convins să mă lase în pace. Când deja nu mai voiam eu să-l conving, s-a convins singur. Aşa că un prim prieten mi l-am făcut încă de la intrare. Ceea ce, desigur, denotă că încă mai am o fărâmă de suflet pe undeva. O şti animalul ceva.

Bun.

Bogdan, George Arion, Iulia şi Sorin erau deja la cafea cu directorul bibliotecii când am ajuns şi noi – Xreder, nu vorbesc de Lala. Ţinând cont că ai mei blugi fuseseră albaştri, acum având un maroniu sau ceva pe acolo, ei bine, da, am fost nevoită să mă schimb în maşină. Cu toate că hotărâsem că blugii sunt ok. Dar câinele… vă amintiţi?

Şi prima persoană pe care am cunoscut-o, căutând cu frenezie o toaletă pentru a mă spăla pe mâini, a fost Maria. Care Maria? De la Cărţile Mariei. O puştoaică foarte zglobie şi foarte stresată pentru că a doua zi avea examen. Şi s-au mai adunat oameni, iar noi am început să dăm concurs… de glasuri.

Au vorbit în ordine: Bogdan Hrib, George Arion şi Lala. Cu toate că e ciudat pentru că Lala n-a fost acolo. Dar, mno… sau să fi vorbit eu totuşi? Nu-mi amintesc cu precizie şi nu e din pricină de whisky pentru că pe ăla l-am băut cu patimă vreo două ore şi jumătate, poate chiar trei, mai târziu.

Adică, ca să înţelegeţi, sibienii ne-au ţinut vreo două ore şi. Mna, bine, punem şi interviurile pe care, pe rând, le-am acordat pentru TV Sibiu, de la care am aflat că George Arion e cel mai mare scriitor de SF. Ha ha ha, ce or să se oftice sf-iştii 😀 Despre mine n-am aflat nimic nou. Oricum n-am răspuns la întrebări, ci am spus ce aveam eu pe suflet. Uite că mi-a venit aşa. Omorâţi-mă!

După cum spuneam apoi ne-am cazat. Dar asta a durat vreo cinci minute. Poate mai puţin. Fiecare şi-a mai tras câte o şubă. Apoi Iulia ne-a trântit în taxiuri şi ne-a dus într-un restaurant cu nume cam ciudat (şi cum nu l-am inventat eu, nu sunt obligată să-l reţin). Acolo, care cum a putut, a băut şi a mâncat. Iar domnul George Arion a fost ironic cu ospătarul (care şi-o merita), doar că ospătarul nu s-a prins 😀 No, şi după ce am văzut eu că toată lumea bea, mi s-a părut o idee bună de-a deveni alcoolică. Nu ştiu dacă Lala sau Oana a gândit asta. Dar una din noi a fost sigur. Şi am început cu whisky. Apoi ne-am mutat la o altă cârciumă unde am cerut gin. Dar fie vorba între noi, sigur era vodkă. Mno, bună şi aia. Doar că am început să devin mai lucidă decât înainte de-a mă pune pe băut, ceea ce mi s-a părut destul de enervant. Cel puţin ştiu că pe la trei dimineaţa când am văzut patul am adormit bubă. Cu toate că am avut coşmaruri şi m-am trezit de vreo trei ori gândindu-mă pe unde dracu’ sunt. Şi trebuie să vă mai spun că a fost aşa cald la pensiunea aia că am crezut că o să-mi iau haina şi o să dorm afară.

Ne-am trezit la opt. Pentru că domnul George Arion ne-a dat ordin. Când e ordin cu plăcere 😀 şi, dintr-o mare fericire, am constatat că avem o mare pană. Doar patru găuri. Povestea asta a durat până la zece şi jumătate. Apoi ne-am luat la revedere de la Sibiu şi am plecat. Şi-am vrut din nou să oprim la benzinăria unde m-am împrietenit cu domnul căţel. Dar, din fericire, sau ba, n-am putut. Aşa că am oprit la alta unde nu era nici un câine din fericire sau nu. Nu sunt convinsă. Vom vedea în timp.

Şi ca să punem şi cireaşa pe tort, ei da, ne-am reîntâlnit cu toţii, plus un invitat la Zahana. Unde n-am mai băut că mă spuneau ospătarii mamei şi nu vreau ca mama să afle că următorul meu scop în viaţă e acela al alcoolismului. Sper să nu-mi citească blogul, dar sper degeaba.

Şi asta a fost aventura noastră.

Câştigul? Vă spun eu care a fost. De azi înainte George Arion va fi redat publicului. Mai trebuie să apară şi Andrei Mladin şi suntem compleţi.

Oricum aţi avut de-a face cu cei mai buni trei scriitori de crime din ţară. Şi veţi mai avea.

Nu, nu, modestia nu-şi are locul. Suntem cei mai buni 😉

 

P.S: Iar trebuie să-i mulţumesc lui Berceanu pentru drumul de întoarcere. Şi să-i mulţumesc şi că şi-a scos firmele în drum, să asfalteze, pe ploaie. Cum spunea Lala: „îmi bag picioarele, cu stil, în drumurile patriei”. Trăiască!… Poate că mai bine nu. Moartă ar fi mai bine. Am scăpa dracului toţi odată.

Am terminat cu vinerea :D

Mno, în sfârşit a citit şi Chinezu treaba cu Indiciile Anatomice, cu toate că nu i-am oferit-o, pentru că e atât de enervant încât m-a păcălit şi şi-a cumpărat-o singur. Iar eu era cât pe ce să-l omor pe Sorin de la IT. Adică IT-ul Tritonicului. Iar acum nu-mi mai amintesc dacă Sorin era sau nu vinovat. Sunt convinsă că nu se va chinui nimeni să-mi explice, nu? Sau să-mi reamintească. Nu, pentru că e vorba despre o conspiraţie cosmică împotriva mea, ceea ce este foarte rău.

Enervantul de Chinez a citit Indiciile în avion spre Milano, mno, mi se pare normal, e o carte scrisă pentru o călătorie cu avionul. Şi eu pe cele poliţiste, majoritatea lor, tot în avion le citesc, din mai multe motive pe care nu le înşir din pricină de lene. Dar o lene din aia apocaliptică. Mă rog, părerea mea e că m-a lăudat prea mult domnul mai sus amintit. O carte poliţistă, până la urmă, e o carte poliţistă 😛 Eu am mari speranţe pentru Sărutul Morţii care va fi un thriller, Bogdan zice că sună a thriller militar. Cred că ne confundăm în creierii capului, dar fie cum zice el. Eu pe acea carte mizez. Nu ştiu de ce, dar cred că acolo mi-am găsit stilul, asta până data viitoare când voi găsi altceva.

Acum sigur că până în punctul în care am ajuns sunt încântată şi de „Parfumul văduvei negre”. Şi cu toate că eu zic că va fi mai mişto ca Indicii, nu se ştie până la urmă. Mai ales că deja m-am sucit de patru ori, adică ştergând tot şi luând-o de la capăt. De data asta dacă mai şterg sunt convinsă că nu va mai exista această carte, pentru că deja a început să mă plictisească propria-mi inconsecvenţă.

Oricum, pentru un timp am ceva treabă, aşa că dacă vin cu două rânduri şi puţine răspunsuri nu mă lăsaţi baltă, revin! Întotdeauna o fac 😀

O altfel de relatare

Mulţumesc, Crina!

 

A început cu o invitaţie şi o bătaie de inimă. Mult prea sulfetista Crina s-a gândit să mă lanseze – desigur, mi-a lăudat şi continuările lui Bogdan :D.

Crina e prea doamnă pentru vremurile astea. Nu am cum să nu îi rămân veşnic recunoscătoare. S-a ocupat de fiecare detaliu al lansării şi a ieşit minunat de bine. Mai bine decât minunat. Trebuie să spun că mai era nevoie de o Regină, şi cu toate astea nu au mai fost. Blesteme şi Regine, toate se vândură. Sigur, s-au vândut şi multe din celelalte titluri ale editurii.  

Pe Crina o s-o tot laud, aşa că o las puţin acum şi vă voi povesti şi altceva 😀

chinezu-drum

După minunata lansare, despre care am povestit aici, am plecat spre Chinezu, acolo unde se lansa cu fast Sportlocal. După cum se vede drumul a fost greu, iar fulgii de zăpadă păreau a fi pietre.

 

 

hrib1

 

Am luat toată gaşca: Bogdan Hrib, Tritonicul Sorin, Xrederul Sorin, Marian (soţul Crinei) şi ne-am dus să fim alături de Chinezu şi Adina (minunată soţie de Chinez cu clop). Ne-am simţit mai mult decât bine. Oricum am stat din bar în bar şi din restaurant în restaurant 😀 Am avut şi laptopuri la dispoziţie pentru a intra pe minunatul site sportiv – recunosc, în viteză ne-am verificat şi blogurile 😀

Păcat doar că cei doi chinezi (soţ şi soţie) au plecat aşa de repede.

chinezu1

chinezu2

chinezu3

chinezu-ultim

Totul a decurs minunat pentru toată lumea, şi încă o dată mulţumiri Crinei 😉

 

Ce am mai aflat în acest scurt turneu:

Crina are un soţ minunat. Are un râs de-a dreptul bestial, se vede că ori râde, ori nu râde. Bogdan Hrib este cel mai mare domn pe care l-am cunoscut. Ehe, aveam eu bănuiala asta dinainte, dar deh, ştiţi cum sunt oamenii şi încearcă să-ţi schimbe părerea. Noi ne-am simţit super alături de tritonici, chiar sunt nişte oameni deosebiţi şi poţi discuta orice cu ei. Totul a fost bestial. Mai bine decât mă aşteptam să fie. Minunat, minunat, minunat!!! Se vede, da, că sunt încântată? În plus, trebuie să recunosc că eu aşa mi-am imaginat întotdeauna că ar trebui să fie relaţia dintre editor şi scriitor, adică aşa cum e acum.

Cu poveşti o să revin, dar acum oboseala m-a răpus. Mulţumiri pentru cuvintele frumoase domnului Chinez, domnului Darius şi lui Horia. Mulţumiri pentru trandafiri lui Trexel şi Cellei – Cella, mă bucur tare mult că am reuşit să ne vedem. Mulţumiri şi Corinei, care ne-a sunat să vadă cum au mers lucrurile – mare doamnă!!! Mulţumiri şi lui Vania pentru deplasare.

Desigur, le mulţumesc bloggerilor sătmăreni şi piteşteni: Ema, Dumis, Killer etc… Dar, în special aş vrea să le mulţumesc ziariştilor sătmăreni şi piteşteni: Gazeta de Nord Vest şi Nord Vest TV, Argeşul, Curierul şi Jurnalul de Argeş, dar şi celorlalte ziare sătmărene şi orădene.

A fost un turneu frumos. Voi avea şi alte surprize, dar cu rândul 😀

 

P.S Mai multe foto aici