Domnule editor, stimată familie, dragi prieteni…

Da, va fi gata până mâine noapte – asta e pentru domnul editor, că am presentimentul că mâine mă va stresa. Să apuc eu prima.

Stimată familie, să fim serioşi, n-am timp de voi.

Dragi prieteni, de voi nici atât.

Dar, totuşi, mâine mi-am pregătit o evadare. Departe… Nu, nu e departe, e doar la Curtea de Argeş, despre care am aflat că dacă mergi drept dai în Mânăstire. Domne fere, nu vreau să dau în ea. Nu că n-aş vrea, dar maşina, ştiţi. Reparaţii. Cheltuieli. S-o lăsăm moartă.

Aaa, şi uitasem. Ia priviţi aici: interior, exterior, e aia frumoasă cu un H mare pe volan. Exteriorul sunt sigură că-l veţi dibui. Doar e cea mai mişto dintre toate. Şi bate un pic în violet 😀

Eu de unde să ştiu?

După ce am făcut o groază de nebunii azi, despre care o să vă povestesc cu altă ocazie, dacă o mai fi vreo ocazie, m-am dus la spălătorie. Mno. Am stat mai întâi cu un cunoscut, apoi am vorbit la telefon, apoi am citit. Şi iar mno, când mă uit la ecranul tv-ului, pentru că au camere video şi poti vedea când maşina e aproape gata sau cum ţi-o spală sau, mă rog, chestii, ce văd eu? A? Ce văd? Un nene care îmi pozează de zor maşina. Interior-exterior. Mă întreb stupefiată de ce? Adică de ce? Ce-am făcut şi nu ştiu? A?

Şi închid cartea, îmi iau geanta şi val-vârtej pe uşă. Păi de ce? A? Patronul era acolo, aşa că m-am liniştit imediat şi oamenii mi-au explicat că o pozează pentru siteul spălătoriei şi că nu se vede numărul. Şi dacă nu vreau, nu apare. Ba vreau, ba vreau, cum să nu vreau. Maşina mea e o vedetă în sine. Vreau. Vreau. Vreau. Şi puţin îmi pasă că se vede ori ba numărul, oricum toţi cerşetorii din oraş mă strigă MOS 😀 Ar putea fi BABA, ştiu, dar nu a fost să fie.

Şi iată, dragi piteşteni că spălătoria din Târgu din Vale (cea mai bună după părerea mea, cel puţin poţi citi liniştit fără să îţi urle nimeni în creier şi nici urmă de manele) are de acum site. Unul chiar drăguţ. Mno, cel puţin de pe site am înţeles şi eu de ce nu mai e ceara gratis. Pentru că atunci când folosesc apă caldă la spălatul maşinii, ceara costă. Şi mi se pare corect, pentru că toată vara e gratuit. Deci ne compensăm. Sau nu, că eu folosesc ceară doar iarna. Dar ceilalţi clienţi ies sigur în câştig.

Mna, o să vă anunţ când bijuteria mea o să apară în galeria foto. De fapt e singura maşină care merită să stea acolo. Sper să facă ceva gen „photo maşini vip” 😀

 

Update: că doar se potriveşte situaţiei, doar că eu mai ştiu ceva gramatică 😀

S-a terminat! S-a terminat!

Nu, nu vorbesc de Glade, ci de „Regina arkudă”. Nu azi, mai acum vreo două zile. Regina arkudă şi amuletele ei s-au dus. Adică gata. Şi da, am uitat să scriu „End”, dar vor scrie la editura din America… O, nu, visez din nou 😀

Cum să serbeze o blondă terminarea unei cărţi – de scris, da?

Ok, m-am născut blondă şi am continuat aşa până la vreo nouăsprezece ani. Apoi am zis că vorba bancului, inteligenţă artificială. Că o fi bine, că o fi rău, nah, tot aia. Blonda de faţă are o problemă, urăşte ca propria-i maşină să fie murdară. Urăşte, da. Cum săptămâna trecută am făcut shopping în „căpială”, că atunci când o apucă pe mama, numai trenul i se mai pune în cale, maşina mea s-a făcut pardaf. Cum îi stă bine unei doamne, în propria maşină, brutalizată – doamna – a stat în spate şi a preparat cafelele. Dar Xreder nu a mai avut răbdare până la ultima. Aşa că pielea mea neagră, nu a mea, a maşinii, a rămas tot neagră, dar lipicioasă. Oh, credeţi că m-am enervat? Credeţi ce vreţi 😛

Aşa că, după „arkudă”, mă duc frumos, relaxată, la spălătorie. Cea de lângă casă full. Dau eu ocolul oraşului, full. Mă întorc acasă, hai că merge. La respectiva chestie de prestat servicii în folosul maşinilor există un bar. Tot acolo se şi plăteşte. Las eu maşina lângă spălătorie, că înăuntru era tot full şi mă duc să plătesc: interior, exterior.

– Ce fel de maşină e asta? întreabă blonda de la bar – a se reţine, diferită de blonda de mine. Jeep?

– Nup, berlină.

Îmi ia banii, îmi dă bonul şi pa şi pusi. Ies din bar şi aştept un domn spălător să mă bage în seamă. Un nene vine spre mine.

– Vezi maşina aia de acolo? zic eu.

– Da.

Mă uit în stânga, în dreapta, gălăgie. Îi fac semn să mă urmeze. El supus vine după mine.

– Vreau să o spălaţi, dar să nu dea dracu’ să puneţi cârpa pe vopseaua mea. O clătiţi bine şi ştergeţi doar geamurile.

– Bine, zice el.

Deschid maşina. Îi arăt petele de cafea. Îi spun.

– Decât să daţi cu vreun căcat de soluţie care să-mi atace pielea, mai bine o ştergeţi cu puţină apă.

– Am înţeles, zise el.

– Bun. Acum… vreau să aspiraţi şi pe sub preşuri. Că le-am pus târziu şi mai e nisip, praf, una alta.

– S-a făcut!

– A, da, şi să nu uit. Nu daţi cu uleiuri pe bordul meu că fac o criză de nervi.

– Am înţeles.

A înţeles. Aşa că îi întind bonul şi nişte mărunt, aşa pentru el, că tot a înţeles.

– Nu, nu, nu, zice el. O fac gratis.

În gândul meu: „băi, lasă-mă, s-a dus dracu’ mita în ţara asta?”. Insist. Insistă şi el că nu. Mă rog. Îi întind cheia.

– Nu că i-o daţi băiatului.

– Hmm?!

– Ştiţi, eu sunt şoferul după camion.

M-a apucat un nerv:

– Bine domnle’ şi mă laşi să vorbesc ca proasta?

– Nu, eu îi cunosc bine pe băieţi şi le explic eu.

– O, rily?

Nervoasă:

– Da, şi îţi mai dădeam şi cheia maşinii. Pufff!!!

Aşa că, atunci când s-a eliberat, am dus eu frumos maşina şi am luat-o de la capăt cu explicaţiile.

– Şi îţi dau şi cheia să o bagi la interior că eu mă duc să beau o cafea.

Şi să zică cineva că nu sunt blondă 😀

 

Oh, vorbeam despre „Regina arkudă”? Lăsaţi, mai avem timp să vorbim de ea. Oricum, e gata 😀