Amalgam important

4830164

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 Lili caută scriitori 😀

Cine e Lili? Un personaj important în mediul cultural. Dar e prea puţin important cine e, ceea ce contează e ce oferă. Şi oferă. Aşa că se caută scriitori: debutanţi ori ba. Oameni care cred că au talent şi care încearcă să publice. Ei bine, scriitorii consacraţi, pe cei mai buni dintre aceştia îi vor ajuta să publice. Desigur, asta pe lângă premiu. Dar, mult mai bine ar fi să intraţi la Lucia şi să vă lămuriţi pe deplin. Aş face şi eu apel la Denis Meraru, Vania şi Gabriela să participe. De ce nu? Nu se ştie niciodată. Cu toate că ultimii doi nu sunt nici debutanţi, nici necunoscuţi, dar vreau eu să părticipe. Vă băgaţi? Denis, la tine e obligatoriu. Nici nu se pune problema să nu o faci. (Nu că Denis nu va publica, căci el va publica la Tritonic, dar vreau să părticipe pentru a se obişnui cu critica).

 

2 La mulţi ani, maestre!

Cella ne-a amintit azi că e ziua scriitorului Romulus Vulpescu, păi să-l urăm şi noi că aşa e frumos.

 

3 Totuşi citiţi şi postul de mai jos 😀

 

4 Idioţii nu pot dormi de grija mea şi „prietenii” se bucură 😛

Am primit azi un mesaj drăguţ pe mess. Pe un anumit blog, un anumit personaj – care nici măcar nu contează – ar fi scris ceva de genul că au apărut zece volume ale Dinastiilor, în piele, la editura Para Stas. Aşa îi doresc şi eu lui. Nu ştiu care va cânta la înmormântarea cui. Nu am intrat pe blogul respectiv că le-am făcut şi aşa prea mult trafic şi nu merită. Oricum, cine mi-a trimis mesajul mi-a spus că doi dintre „prietenii” mei s-au bucurat foarte 😀 Ei, păi aşa să le ajute şi lor de sus, care e problema? Ştiţi cum e aia: ce îmi doriţi mie, să vi se întâmple vouă înzecit 😉 Doar Xreder s-a enervat, dar i-am explicat: „păi de aia încă mai e legal pamfletul” 😉 , parcă asta ar fi o problemă. Oricum, X a zis că de mai ajunge la SM va omorî pe cineva. Pentru asta va rămâne consemnat în casă 😀

 

5 Să se poată bucura şi „prietenii” mei…

Da, iar sunt pe moarte, noroc că nu mor şi îndur cu stoicism. Nu-i nimic, revin eu cu forţe proaspete. Se mai întâmplă. Ce e adevărat e că în ultimul timp se întâmplă cam des. Cred că iar trebuie să-i fac o vizită măreţului spital bucureştean, adică Militar 😛 Şi cum şi după lumea cealaltă voi continua să ţip, nu vă bucuraţi prea tare, veţi auzi în continuare de mine.

 

6 Aştept „Zinteza zilei” 😉

Nu mi-a fost lene…

Oh, nu, azi nu mi-a fost lene, doar că… că… ei bine, să zicem că am avut program de rău… rău de scos fire. În fine, e o chestie din aia. Ştiţi cum? Nu, dar vă spun eu, că vă tot păcălesc că vă spun despre operatie. Ei, operaţia a fost operaţie. Rapidă şi eficientă. M-am trezit imediat din anestezia totală cu o mie de întrebări. Doctorii, adică anestezistul şi chirurgul, îmi tot spuneau să tac că le-am făcut mintea varză. Eu nu şi nu. Nu prea am dormit după anestezie. Dar am început să urlu la lume că eu plec acasă. Logic, nimeni nu m-a băgat în seamă, ceea ce m-a liniştit până la urmă. Apoi, aşa cum v-am mai spus, m-am trezit la cinci dimineaţa, cu o durere cumplită de coloană şi cu o poftă de mere inimaginabilă. Cella m-a lămurit. La ora aia mânca mere şi se gândea la mine 😀 Oricum, de atunci tot am poftă de mere. Şi, aşa cum Crina i-a spus Cellei: „Noi ne facem griji pentru ea şi pe ea o doare drept, cică e la bârfă şi la cafele”. Ei, aşa a decurs operaţia. Desigur, am avut o ceartă cu o asistentă care nu mă lăsa să mă duc la budă, dar i-am arătat că fac ce vreau şi cum vreau. Adică la toaletă, aşa cum e normal. Daaa, cu perfuzia după mine. Tot dementa aia îmi zicea să nu mă mai iau după doctor şi să beau apă, că ăla nu ştie ce zice. Normal, numai de-a dracu’ am băut apă, să se oftice ea. Că sete nu îmi era.

Când s-a schimbat tura, cealaltă asistentă îmi tot zicea să beau apă şi să mă mişc. Ce să mai înţelegi? Oricum, am plecat acasă, nu am stat liniştită pentru că n-am avut eu chef. Şi… bine, adevărul e că… ce să mai, m-am simţit bine şi mi s-a părut irelevant să stau locului când eu sunt ok. Cu toate că auzeam nişte voci îndepărtate, dar asta e de la citit, aşa ceva nu se întâmplă în realitate: „Stai acasă! Potoleşte-te! Ai înnebunit? Conduci până acolo? Îţi dai seama ce efort faci?”. O, da, piciorul drept, într-adevăr a apăsat la acceleraţia aia de am zis că se va lipi de ea. Şi uite aşa, m-am traumatizat.

Azi am scos firul. Zău, nu m-a durut mai rău decât atunci când mă epilez. Am zâmbit după scoaterea lui, apoi mi s-a făcut rău. Am leşinat, am vomitat, am leşinat, am vomitat… ok, după o jumătate de oră am luat-o de la capăt. A fost distractiv. Dar cum orice lucru distractiv se termină, acum mă doare doar capul. Deci mă scuz. Nu mi-a fost lene să vă răspund, doar că ameţeam, iar literele nu stăteau calme pe monitor. Ei? Am avut o zi genială. Ce să mai. Aşa distracţii să tot ai. Ok, data viitoare promit să încerc doar partea cu leşinatul… nu, mai bine nu, că are doctorul ăla o palmă că îmi e teamă că rămân machiată permanent. 😉 Şi acum, cred că mă duc să mai leşin puţin. 😀