Deci cum o fi sau cum n-o fi

Recunosc, azi am făcut zeci de flyere. Am obosit numai să mă gândesc la ele, deci e al dracului de greu. O să mă întrebaţi de ce nu le-am dat mai departe să fie făcute, păi e simplu, am vrut să mă testez. De o fi bine ori ba vom vedea marţi. Mai mult ce ştiu eu? Comunicate de presă? Da, am dat şi din alea, dar vă spun tot eu că nu se înghesuie nimeni, că na. Dar treacă.

Bine, acum am altă treabă. Alte treburi de fapt. Că mai e de scris un foileton, că mai e de terminat o partea a doua din Sărutul Morţii… Mai e.

Dar deh, ca orice om începui şi eu să colind pe facebook unde nebuna de Lala zicea că: „Nimeni nu moare virgin, viaţa ne fute pe toţi!”. Justă cugetare, să ziceţi voi că nu e fată deşteaptă. Aşa. Şi am ajuns şi pe bloguri, mai precis aici, unde citesc eu, că recunosc cu smerenie că ieri când am văzut am citit pe sărite, şi încep să mă întreb.

Mna, citesc cărţi de psihologie practică, habar n-am de ce, dar le citesc. Şi nu sunt singura, că ieri şi Ivona căra una după ea. Deci citesc. Să nu zică lumea că aş fi chiar atât de proastă. Mai înţeleg şi eu ce se întâmplă în viaţă. Cum sunt oamenii, cum sunt unii, alţii, etc. Mai ştiu şi că într-un cuplu, fie el cu acte ori ba, treburile nu stau întotdeauna bine, că na. Alteori stau prost de-a dreptul, dar unii sunt pur şi simplu masochişti şi îşi duc crucea aia până la capăt, cu sfinţenie, parcă de teamă să nu-i trăznească. Sau o fi resemnare? Ori lipsă de curaj? Sau ce? Mie una îmi e clar că fiecare, individual, chiar dacă avem o pereche, ne căutăm propriul sens în viaţă, pentru că aşa e normal. Zic şi psihologii că e cam naşpa să gândeşti la unison cu celălalt că deja nu mai eşti tu. Şi până când cuplurile nu vor înţelege că trebuie să-şi separe mentalul vor fi din ce în ce mai mult în rahat.

Bine, şi văd eu povestea omului ăsta. Şi mă gândesc aşa: aventură la început, dar aventură cu iubire, bine, el se sperie, ea nu, dar nici nu se mai văd, pentru că el… da, el dă bir cu fugiţii. Se mai chinuie, el, fireşte, vreo patru ani. Apoi decide… Ea l-a aşteptat, ori ba, că nu îmi e clar că a făcut-o strict pentru el, ci pentru ea mai mult, dar eu zic că s-a întâmplat să fie disponibilă şi să îi mai dea o şansă. Şi mă gândeam aşa, ce aş fi făcut eu, fireşte că toţi psihologii din lume m-ar pica la testul ăsta.

Adică vii după patru ani la mine să ce? Şi îi rupeam gâtul 😆 Direct, fără alte explicaţii. Cred că la rupt gâturi mă pricep bine. Dar, una peste alta, mă bucur pentru ei. Şi totuşi, din punct de vedere psihologic strict vorbind, ce dracu’ l-a făcut pe el să mai stea acasă patru ani? Nu îmi explic raţionamentul. Mai ales că ea luase o decizie în ceea ce-l priveşte. Iar el era convins că ea e Steaua de pe cer. Aia de trebuia să cadă la aşternut la drum de seară şi apoi s-o ţină toată viaţa ca pe o icoană. Şi atunci? Nu ştiu, zău, dar aş vrea tare un răspuns că aşa mă râcâie de cred că nu mai pot dormi.

Şi uite cum din lucruri serioase începe să mă frece o chestie de viaţă care, până la urmă, nici n-ar fi problema mea. Dar ţinând cont că m-am împrietenit cu Băsescu pe facebook, de ce nu m-ar freca şi chestia asta.

Adică eu vreau să ştiu de ce. Şi vă rog şi pe voi să citiţi şi să încercaţi să mă lămuriţi.

Acum să nu mă întrebaţi de ce n-aş întreba-o şi pe ea de ce nu i-a sucit gâtul, pentru că acolo totuşi ştiu răspunsul. Aşa e cu femeile, credeţi-mă. Rămân uşor impresionate, probabil el i-o fi spus că patru ani s-a tot gândit la ea şi a dat-o pe spate. Eu îl trimiteam să se mai gândească încă patru că dacă tot poate. Dar deh… nu toate-s eu.

Pentru că eu îs genială, nu? 😀

Reclame

Când ţi se pune pata

Există oameni, fiinţe, creaturi, ascunse în spatele unui ip, id, etc. Oameni pe care nu îi afli niciodată. Şi te întrebi, cum să nu te întrebi, cine sunt ei în realitate. Uneori afli, alteori nu. Ceea ce e enervant. De fapt, sinceră să fiu, doar o singură persoană m-a interesat cu adevărat, un id, să zic aşa. În cele din urmă am aflat cine e şi cu ce se ocupă. De ce e şi prost omul respectiv, nu m-am prins.

Dar există şi altfel de id-uri, care nu sunt proaste, doar precaute.

Id-ul Secrete fără Stăpân , cum îşi spune el sau ea. Evident că ne-am cunoscut pe facebook. Adică id-ul mi-a cerut prietenia, eu i-o dădui şi m-a apelat pe chat-ul respectiv. Vorbesc rar cu oamenii pe chat-ul facebook, asta şi pentru că m-a stresat un italian. Şi încă mă mai stresează când mă vede, dar şi eu ies de parcă m-ar fi prins. 😀 Funny, nu? Dar cu id-ul de care vă zisăi am vorbit ceva. Cam sceptică, apoi curioasă, apoi nervoasă, apoi mi s-a pus pata.

Id-ul mi-a explicat cum că şi-a făcut blog de secrete (sigur că m-a tot întrebat dacă n-am un secret, nu am, sorry), în principal pentru a le da oamenilor posibilitatea de-aş spune oful. În anonimat. Mi-a explicat că până şi formularul prin care se trimit secretele e conceput de aşa natură încât cel ce trimite să rămână anonim. Şi oricum pe id-ul nostru nu-l interesează numele din spatele omului. Încearcă doar să le dea un spaţiu celor ce au ceva pe suflet, şi dacă cititorii îi mai pot şi ajuta cu un sfat, atunci cu atât mai bine.

Bine, nu blogul în sine mă interesează în mod neapărat, ci persoana din spatele id-ului. N-am aflat dacă e fetiţă sau băieţel 😀 N-am aflat nici măcar prima iniţială a numelui. N-am aflat, la dracu’, nimic. Ne mai vorbim pe chat-ul ăla uneori, iar eu îi tot promit că voi afla până la urmă. Pur şi simplu mi s-a pus pata şi mă stresează. Dar rău de tot. Cred că sunt cu adevărat scelerată. În loc să mă ocup de chestii serioase, eu vreau să ştiu cine e în spatele unui id. Cred că mă şi enervez pe mine pentru asta, dar şi pe id sunt nervoasă.

Aşa că am pornit la vânătoare. Să vedem care pe cine până la urmă 😉

 

P.S: Mai târziu voi veni cu o completare a listei concursului lansat de Lucia. Unii au dispărut, din creierul mei, alţii au apărut. În plus, pentru cel mai bun traducător din română în română se dă test, aşa că am fost nevoită să mă reorganizez.

Oh, da, iar cei ce au fost propuşi şi se ştiu că vor intra pe colo ori pe colo, mă pot mitui. Nu plecaţi urechea la toate prostiile de genul „juriul e de nemituit”, nu e adevărat 😀