Proxemica

pisoi

Încep prin ai ura la multi ani, viaţă lungă şi fericită, lui Ion Borgo! Să ne trăieşti o mie de ani! La mulţi ani, Vania! La mulţi ani tuturor celor ce-şi serbează ziua numelui. – Nu, nu e şi ziua mea!

Sigur că postul de faţă nu are nici o legătură cu titlul, dar asta face totul mai interesant. Înainte de-a spune ce mi-a trecut prin cap, vreau să lămuresc clar două lucruri:

1. Boc e un dobitoc, care îşi bate joc de tot ce a dat ţara asta mai bun, doar pentru că lui nu i s-a tradus niciodată o piesă de teatru.

2. Atâta timp cât punem botul pentru marinar şi dobitoc, ne vom duce dracu’ şi fără criză financiară.

Proxemica se referă la apropierea dintre persoane. Cum, persoana, trebuie să fie lângă tine ca să vorbim despre proxemică, noi nu despre ea vorbim 😀

Nu ştiu cât de lung va fi postul ăsta. Vom vedea. Vreau să lămuresc ceva la început, nu sunt supărată pe nimeni, doar dezamăgită de mine. Aşa că am decis în virtutea inerţiei să mă retrag un timp după net. Mă rog, atâta timp cât Trexel, de unul singur, va duce la capăt foiletonul, veţi mai avea ce citi, altfel, doar dacă îmi vine vreo idee, ceea ce şi mie mi-ar fi greu să cred. Şi nu orice idee, una măreaţă. Dar s-a dus vremea ideilor măreţe, aşa că voi termina un puzzle de o mie de piese, înainte să mi se mai întâmple ceva cu adevărat măreţ. Cum va dura cel puţin o lună treaba asta… presupun că despre asta e vorba.

Mă gândeam, nu ştiu dacă seria „Dinastiile” va ajunge până la capăt, dar, dacă o va face, va fi şi ultimul lucru pe care-l voi publica. – Şi iarăşi, nu are legătură cu nimic anume -. Ar fi trebuit să o fac de atunci, dinainte de-a mă suna Voicunike, dar iată că n-am avut suficientă tărie. E vina lui că m-am reapucat de scris 😀 – glumesc.

Sigur că voi mai fi pe net, doar nu credeţi că o voi lăsa vreodată pe Crina singură în gura lupilor… nuuu, pentru ea vă tai pe toţi, bucăţi, bucăţi 😀 Un merit mare a avut blogul ăsta în aproape doi ani de existenţă: mi-a adus mulţi prieteni. Nu o să-i enumăr după un criteriu anume, o fac doar pentru a le spune că ştiu că îmi sunt prieteni, iar asta nu se va schimba niciodată cu blog sau fără: Crina, Cella, Corina, Isabella, Maria Barbu Ion Borgo, Simona Ionescu, Kmi, Bebe, Voicunike, Omu’, Octavpelin, Vania, Nea Costache, Trexel şi, îmi place mie să cred, Bogdan Hrib. Sigur, sunt şi oamenii care au crezut cel mai mult în mine. Bine că au crezut ei, că eu m-am lăsat de sportul ăsta 😛

În ultimul timp m-am mai bucurat de câţiva tineri prieteni: Shauki, Silvana, Ştefan (el e mai vechi), Mihai… Îmi cer scuze dacă am uitat pe cineva, aştept să fiu trasă de urechi, adresa mea de mail o ştiţi, aşa că nu vă opriţi.

Au mai fost oamenii pe care i-am îndrăgit de cum i-am cunoscut: Darius şi Chinezu. Ei n-au nevoie de o prezentare specială, pentru că sunt speciali. Doamne ce-am mai râs 😆 Păcat că n-am reuşit să intrăm şi noi într-o librărie 😉

Ar fi mai mulţi de amintit, dintr-un motiv sau altul, dar m-aş lungi prea tare şi, ţinând cont că m-am trezit la ora şase – da, da, să bată clopotul – cred că mă voi întoarce înapoi în pat 😛

Decizia mea nici nu o voi explica şi nici nu vă voi lăsa să o comentaţi. Nu am nevoie nici de „te rog”, nici de „ bine ai făcut”. E a mea. Atât cât mă va ţine ea. Oricum, nu am nevoie de blog pentru a-mi vizita prietenii, chiar dacă pe unii dintre ei doar virtual. Şi nici pentru a ţine legătura cu ei. Mai avem şi mess, mai avem şi telefoane şi alte mijloace.

O să vă întrebaţi de ce nu şterg blogul. Pentru că îmi e teamă că voi semăna prea mult cu Vania 😆 Nu, nu, n-are legătură. Pentru că, aşa cum ştiţi, nu îmi voi mai recupera adresa când mi-or intra minţile în cap, aşa că, după cum am spus, dacă Trex nu are de gând să scrie în continuare la foileton, atunci trebuie să aşteptaţi „Ziua în care se va sfârşi pământul” 😀

„Dinastiile”, de asemenea, mâine va avea parte de ultimul articol. Pentru cei interesaţi de lansări, dacă vor mai fi, sunt sigură că veţi afla şi din alte surse. Cu privire la articolul de mâine nu vă spun decât atât, ce am avut de spus, am spus în privat, restul, dacă veţi avea chef, veţi spune voi acolo unde vă voi indica, dacă nu, nu.

După ce voi termina Bibliotecarul, singura carte pe care o voi mai scrie, va fi în colaborare cu Trexel şi, desigur, va fi o poliţistă. Vom vedea mai exact atunci când va fi cazul. Adică vom vedea noi doi, că n-am de gând să mai împărtăşesc nimic din ceea ce fac pe planul ăsta. Adică, oricum, v-am cam spus tot: Dinastiile – asta dacă editura nu va renunţa la ele; Bibliotecarul, pentru că nu îmi place să las lucrurile neterminate şi o carte în colaborare pentru că eu cred că Trexel merită şansa asta. Poate, cine ştie, între timp mă angajează Denis ca agent şi m-am scos din criză 😀

Ok, deci sunt în pauză, în pauză de orice, dar mai ales de gândit. Şi ca să termin pe un ton dramatic: „Să trăiţi bine!” Hă, hă, hă… Împuşcă-te!

Iata rezultatul

Ei, iată că mă mai înşel şi eu.

Aşadar, până acum avem:

Între 18-30 ani 35% din voturi – adica da 😀

Între 30-40 ani 25%

Între 40-60 ani 25%, ei, per total de la 30 la 60 sunt mai mulţi 😛

Peste 60 ani 8%

Şi, între 12-18 ani tot 8% – Darius, ai votat? 😀

Ei, iată, că mi se cere să spun de ce am făcut asta. E simplu. Pentru că am vrut să dovedesc că în ciuda vârstei mele, adică mai micuţe, am şi cititori cu o anumită experienţă. Şi vă garnatez că majoritatea sunt profesori, avocaţi, ziarişti etc. Adică oameni cu studii superioare. Cei între 18 şi 30, vă garantez că sunt studenţi şi dacă nu sunt, sunt extrem de inteligenţi. Da, ştiu pentru că am vorbit cu mulţi. Exemplul meu ar fi Garfield, un tânăr foarte inteligent care nu crede în facultate. Dar contează? Nu.

Pentru cei între 12-18 ani, pe unul îl ştiu sigur, greşesc Ştefan? Ei da, e un puşti foarte talentat. Abia aştept să termine liceul ca să-l bat eu la cap 😀

Una peste alta am vrut să dovedesc că am cititori inteligenţi. Acum nu ştiu neapărat dacă vârsta confirmă asta, dar ţinând cont că am intrat în contact cu 25% dintre aceştia, ştiu ce spun. Iar, pentru mine, faptul că mă citesc şi cei peste 30 ani este o mare mândrie. Asta însemnând că nu am un blog de nişă, citit doar de cei care nu au ce face acasă.

Vă mulţumesc pentru voturi. Desigur, sunt mulţi cei care n-au votat, dar poll-ul este încă deschis.

UPDATE: CONCURS CU REGINE

Prin ochii mei

Bulgaria am văzut-o ca pe o românie mult mai necivilizată. Mult mai înapoiată şi cu mult mai puţin bun simţ. Pe lângă faptul că am aşteptat câteva ore să fim cazaţi, camerele chhh, şi avea patru stele. Poate două jumătate să-i fi dat. În schimb, mare şi piscina mi-au plăcut. Toate scumpe. Şi toate chiciuri. Nimic nu merita cu adevărat. Mai puţin pozele de epocă şi codiţele împletite. M-am împletit şi eu pe jumătate de cap, dar momentan nu am poza cu noul meu look. Ce să zic, nu-i mai bine ca la noi, cel puţin, patru stele cam sunt trei jumătate, în nici un caz două. Mâncarea destul de hmmm, mă rog, pe mine nu m-a încântat nimic, pentru că atunci când intrai în restaurant puţea atât de rău a mâncare că mi se apleca instantaneu. Dar am mâncat pepene. Până când un copilaş a început să bage în gură cuburile de gheaţă şi să le scuipe înapoi. Desigur, plin de români, ţărani, dar din ăia de te fac de râs de îţi vine să îţi iei picioarele la spinare. Nu ştiu dacă mi-a fost bine sau rău. Cert e că m-am înnegrit şi, până la urmă, asta mi-am dorit.

P.S: Le mulţumesc celor de la Bookblog pentru un nemeritat loc 20 la siteurile de cultură. Nu ştiu dacă am un site de cultură. Încerc, dar nu sunt sigură. Cred că Vania şi Gabriela meritau un loc în faţa mea. Dar vă mulţumesc şi voi încerca să fiu mai bună pe viitor.

Acestea fiind spuse, să dăm nişte cadouri.

Pentru Cella, aripi de libertate

Pentru Vania, o fântână cu vin alb 😀

Pentru Mana, în apropierea concediului ce va veni

Pentru Nicu, nu-i răsărit, dar e o dimineaţă mohorâtă

Pentru Maria, un strop de munte, un strop de mare şi un strop de libertate

Pentru C orina, stropi de fericire

Pentru tata Borgo, un strop de apă împletit cu mult, mult soare

Pentru Kmi, o noapte luminată

Pentru Crina, nisip cu scoici şi mare. Brăţări nu am găsit 😛

Pentru Gabriela, stropi de fericire şi de inspiraţie

Pentru Cora, o mică oază de verdeaţă

Pentru Sibilla, puţină dragoste împachetată în fire de

nisip

Pentru Laura, tot stropi de fericire

Pentru Cristal, un albastru al bucuriei

Ţin să menţionez că nenorocirea asta a pus pozele în ce ordine a dorit, dar în fine, fie, le-am luat deja de două ori de la capăt.

Sper că nu am omis pe nimeni.

UPDATE:

Pentru Micutzu, piscina de sub cascadă

Pentru Ştefan, presupunând că s-a săturat de mare, gălăgie, aglomeraţie, un munte liniştit plin de case