La o şuetă cu liceenii

Ei? Sunteţi curioşi? Trebuie să recunosc că am fost la Bucureşti cu un amic, care are darul de-a mă face să râd într-un asemenea hal că uit şi unde plec. Aşa că prima parte a zilei a fost ca şi asigurată. Cred că tot de aia n-am mai avut nici un fel de emoţie, aşa că am preluat şi ştafeta lui Bogdan şi am zis. Şi am zis, de m-am mirat şi eu că tot zic. Şi m-am şi oprit. Şi le-am spus puştilor cum acum douăzeci de ani unii au murit în stradă pentru a le da lor dreptul de-a se exprima.

Încet, încet au început să se şi exprime. Şi am descoperit nişte copii extraordinari. Poate că nu toţi au citit clasici sau autori români, dar, aşa cum le-am spus şi lor, nu judecaţi oamenii după exterior pentru că nu aveţi de unde şti ce ascunde sufletul lor. Şi uite aşa ne-am dat la „bârfă”. Unul din puşti, absolut senzaţional, mi-a compus poezii pe loc. Din alea cu sărutări 😀 Şi apoi mi-a cântat, la pian, Fur Elise.

Ce îţi poţi dori mai mult de la o astfel de întâlnire?

Cel mai mult m-a bucurat că fetele din primul rând – care, zic eu, fuseseră cam sceptice la început – mi-au mărturisit că s-au simţit bine şi chiar le-a plăcut. Am vorbit chiar şi despre cărţile Lorenei Lupu şi i-am îndemnat să le cumpere. Dar şi despre altele.

Mărturisesc că imediat ce a ieşit profesorul din sală le-am zis de Andrei Mladin şi Stelian Munteanu, că nici despre crime nu trebuia să zic. Dar am zis. Na!

Asta se poate numi o zi cu adevărat bună. Aşa că nu vă miraţi că sunt, totuşi, şi obosită.

Dar vineri merg iar, pentru întâlniri. Isabelle se audeee?!!!! 😀

 

P.S: Pozele ni le va oferi Iulia când va avea timp. Staţi liniştiţi, nu vă scutesc. O, să nu uit, au fost în jur de şaizeci de copii. Deci au fost 😉

 

Reclame

Până la urmă Iolanda Ştireanu şi Stelian Munteanu s-au confruntat

Dar până ajungem la a vă explica ce e cu titlul să începem sistematic. Oh, o să fie al dracului de greu.

 

La Târgu Mureş, în primul rând, l-am cunoscut pe Vlady. Apoi, Stela a lansat „100 de zile” şi a avut mare succes. Eu am lansat Parfumul, iar Bogdan Somalia. Apoi, eu cu Bogdan ne-am mutat la cealaltă lansare şi am lăsat-o pe Stela să facă faţă întrebărilor despre Moldova. Adică ne-am dus la „Bloguri, Facebook şi Politica”. Până aici e clar.

 

A doua zi la Bistriţa, Alexandru Petria alături de familia sa minunată ne-a invitat la o cafea. Sau să fi fost invers? Ne mai gândim 😉 Alexandru va ieşi în curând cu o carte pe piaţă. Vă spun despre ce e vorba când vom avea copertă. Apoi „furăm” la Biblioteca Judeţeană, unde printre cei maturi au venit o grămadă de pici. Le-am povestit despre Dinastii, dar când i-a întrebat Bogdan dacă vor să vorbim despre fantasy sau poliţiste… da, da, toţi au zis că poliţiste 😀 Au fost foarte haioşi. Au pus întrebări şi ne-au cerut pistoalele să le ţină şi ei în mână. Apoi ne-au întrebat dacă vindem şi pistoale 😆 Funny! În cele din urmă am dat multe autografe, atât eu cât şi Bogdan. Dar… eheee, am dat autograf şi pe una din cărţile lui Liviu Radu, cred că pe „Waldemar”, sigur, atât eu cât şi Bogdan. Sper că nu se va supăra Liviu Radu. La Bistriţa, recunosc, a fost foarte, foarte mişto.

 

Şi ne-am dus la Cugir, unde mama Iuliei – mulţumim! – ne-a primit cu o cină demnă de nişte împăraţi. Minunaţi părinţi. Iar Ioana – pe care nu o cunosc – mi-a făcut un tort. Excelent!!!!

 

După care, evident, la Deva. Unde, la fel, printre maturi, mulţi puşti, de data asta de liceu. Pentru că n-am putut să-l împuşc pe Bogdan, aşa cum era planul iniţial, am tras în sală. Dar nimeni nu s-a speriat. În schimb toţi s-au amuzat 😀 Trebuie să recunosc că la Deva am avut o mică dezamăgire, am cunoscut primii tineri care nu au citit nimic în afară de lectura obligatorie, dar le-am stârnit interesul prin împuşcăturile noastre 😉

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Şi da, Stelian şi Iolanda, în cele din urmă, s-au confruntat. Finalul nu vi-l spun.

 

Şi la final, chiar dacă cu asta trebuia să încep, vă spun că un puşti, care vrea să rămână anonim şi are 15 ani, mi-a dedicat melodia de mai jos. Mi-a spus să ascult bine versurile – care-i aparţin lui Eminescu – pentru că el aşa mă vede pe mine cea reală dincolo de ziduri şi alte măşti. Recunosc că m-a impresionat destul de mult. Dar ajunge, că mă pun pe bâzâit 😀

 

Mai e şi mâine o zi! 😉

Dacă asasinul e îndrăgostit?

Ei, se mai întâmplă. Personajul din „Sărutul morţii” s-a sucit puţin. Şi acţiunea s-a sucit ceva mai mult. S-au sucit multe la drept vorbind. Au apărut trei personaje principale. Iar cel al Anastassiei e povestit din punctul ei de vedere, la persoana întâi.

Şi se întâmplă aşa în mare: serviciile secrete din Europa, cam din toată, o urmăresc. De ce? Nu vă spun. Oricum, personajul meu total insensibil… bine, încă e insensibil, doar că am îndrăgostit-o 😀 Mi se părea normal să aibă şi ea un punct slab, ţinând cont că îi omorâseră şi ultima rudă de gradul zece, iar din punctul ăsta de vedere o durea fix. Da, o să ziceţi, dar Mihai Marinescu, soţul? Ei, hai, chiar ea să nu se fi prins că era căsătorită cu pictorul doar pentru ca el să poată raporta unde trebuie?

Asta e o parte. Fuga Anastassiei. Dorinţa de-a nu muri inainte ca omul ăla să afle că ea îl iubeşte, prostii din astea.

Intriga doi. O puştoaică antrenată să ucidă, aşa cum fusese şi Anastassia la vremea ei, se îndrăgosteşte de acelaşi bărbat. Dar cum o face e mai interesant. Să vă spun cum? Hai să vă spun. Puştoaica, din când în când, îşi confunda propriile sentimente cu ale Anei (aşa o alint eu 😀 ). Da, vă daţi seama ce ciudat se simte mai ales că nu o cunoaşte nici pe ea, nici pe el. Dar ea se îndrăgosteşte.

Între timp, în ţara cu cele mai multe servicii secrete (unde să fie asta?!) se petrece o crimă. Ce legătura are crima cu cele două? Şi cum ajunge un agent din „Celula neagră” românească să ancheteze cazul? Şi aşa avem trei personaje principale.

Yap, Opus Dei sunt tot acolo. Mai e şi Boris un personaj sinistru dar care sigur va prinde la cititor pentru că, în esenţă, el e tipul bun, într-un sens destul de sinistru.

Bine, e o acţiune destul de complicată. Cu multe intrigi, multe personaje secundare, multe acţiuni secundare, care se leagă la un moment dat. Şi, presupun eu, multe pagini. Îl veţi întâlni în cartea asta şi pe Stelian Munteanu, dar şi alte personaje din „Somalia, mon amour”. Personaje pe care le-am răpit puţin din cadrul lor 😀

Şi ţinând cont că am avut o noapte albă, atât de albă încât mă doare şi acum capul, am avut timp să-i găsesc melodia care i se potriveşte. Cel puţin primei părţi a poveştii. Pentru că, totuşi, debutează cu o asasină care nutreşte sentimente la o vârstă destul de înaintată pentru o primă iubire adevărată. Sau cel puţin aşa i se pare ei. Bine. Avem slăbiciuni. Avem crime. Avem personaje telepate sau cu alte astfel de capacităţi. Avem chestii reale multe, dar va trebui să le descoperiţi singuri. Nu o să fie greu, pentru că la sfârşitul cărţii voi scrie bibliografia. Sigur, cartea în sine e o fantezie, dar cu multe elemente reale presărate.

Am înnebunit de tot dacă ţineţi cont că citesc despre mafie, despre GRU (serviciul secret militar rus 😉 ) şi alte asemenea. Să nu vă mai povestesc despre arme. Cred că după ce termin cartea asta îmi voi putea da cel puţin un doctorat în arme.

Dar gata, am zis şi aşa prea mult. Vă anunţ că această tentativă de roman a ajuns pe la cincizeci de pagini şi sunt abia la început. Oh, şi uitasem ce e mai important. De fapt sunt două lucruri importante. Una din acţiunile secundare pornesc de la o idee combinată, o discuţie sădicuţă dintre Xreder şi Remus. Iar a doua este că un pilot profesionist mă învaţă nişte chestii (teoretice) ce vor fi folosite în nişte urmăriri cu maşina. Dar nu sunt chestii comune, o să vedeţi voi despre ce e vorba.

Aşa, şi ziceam că prima parte are şi o melodie:

Detectivi pe facebook

Mai de dimineaţă, zăpăcită cum mă ştiţi, am intrat pe facebook să văd şi eu ce mai e nou. Nimic, nu vă speriaţi, sunt toate vechi. Şi cu o mie şi ceva de prieteni, vă rog să mă credeţi că trebuie să-i caut cu atenţie pe cei care mă interesează. Aşa că, mno. Ca în fiecare zi, zeci de cereri de prietenie. Eu le dau accept tuturor. Care ma enervează, până la urmă, va ajunge să fie şters fără milă.

Dar ce văd eu? E? Ce văd? Andrei Mladin? Adică personajul lui George Arion din Detectiv fără voie are cont pe facebook. Cu poza creatorului. Ceea ce înseamnă că măcar el recunoaşte cine l-a făcut mare.

Păi da, că şi Iolanda Ştireanu aka Lala are cont pe facebook. Dar ce credeţi? E la fel de nesuferită ca şi în carte. Adică Indicii anatomice, respectiv Parfumul văduvei negre care va ieşi în curând – nu ştiu cât de curând. Ei bine, da, Lala şi Andrei. Ambii au cont pe facebook. Mladin e un tip ok, cu simţul umorului şi fără fiţe. Lala? Aşa cum o ştiţi, abia aşteaptă să dea în cap cuiva. Aşa că aveţi grijă. Personajele seriilor poliţiste au început să apară pe facebook.

Bine, bine, primul a fost Stelian Munteanu. Dar pe el nu-l punem la socoteală, pentru că Lala nu-l place 😉

Privitul pe pereţi

 

Acum că am terminat cu „Parfumul văduvei negre” privesc pereţii. Ştiu, ştiu, ar trebui să scriu la „Sărutul morţii”, dar mai întâi am de citit vreo două cărţi despre Guverne (alea adevărate) şi Opus Dei (documentaţie pe bune, nu ficţiune). Dar normal că eu citesc pastoralele lui Cervantes, că aşa am io chef. Şi care e problema? A? Până în martie va fi gata şi „sărutul”, oricum nu pot scrie carte după carte că se sinucide Bogdan. Nu că nu mi-ar conveni, că de când sunt „patroană” mă gândesc şi eu la câştiguri uşoare 😀 , dar îmi place prea mult doamna lui pentru a o lăsa singură.

Una peste alta „Filiera Grecească” cu copertă nouă şi frumoasă este la ofertă cu „Flacăra”. Vă spun sigur pentru că am văzut-o eu azi într-un chioşc. Şi dacă n-aş fi avut ediţia I, aş fi luat revista cu roman cu tot. Aşa că am cerut o revistă fără carte şi mi s-a dat, iar vânzătorul roşind mi-a zis că nu vrea bani pe ea, pentru că a „împrumutat” el cartea 😛 I-am mulţumit frumos şi i-am lăsat bacşiş. Măcar atât.

Pentru cei care nu ştiau, în curând, foarte curând chiar, Bogdan va avea un nou bestseller pe piaţă, adică „Somalia, mon amour”. Carte scrisă cu Sofia Matei. Care Sofia Matei este personajul feminin din carte, iar pe autoare nu o cheamă aşa, dar acolo planează un mare secret şi dacă ar afla SRI-ul ne-ar împuşca pe toţi, aşa că nu ştiţi nimic 😀 Hei, am vorbit serios. Sigur că SRI-ul nu are treabă, dar autoarea nu e Sofia 😉 V-am spus doar, e un mare secret pe care nu îl veţi afla decât după cincizeci de ani de la clasificare.

Dar lăsând asta trebuie să vă spun că Stelian Munteanu se întâlneşte şi cu Anastassia Marinescu, acum e cu doi „s” pentru că aşa a scris-o domnul autor Hrib. Iniţial avea un singur „s”, dar ce nu fac eu pentru autorul meu preferat? Acum nu ştiu sigur dacă primul „s” e dublat sau al doilea, dar ce mai contează, aflu eu 😛 acum nu o să stau într-o literă. Oricum aveţi copertă frumoasă cu jumătate de Sofia.

SomaliaMonAmour_rgb

Din lumea cărţilor cam atât. Aş mai avea de spus, dar îmi e foarte lene ţinând cont că acum o oră am ajuns acasă şi de atunci tot casc. Se zice că nu mi s-a oxigenat creierul, dar nu cred să fi fost vreodată oxigenat.

A, da, am aflat că în nu ştiu ce revistă, în nu ştiu ce oraş – am fost foarte impresionată, de aia am ţinut minte – a apărut o super recenzie a Indiciilor. Dacă cineva a citit recenzia şi ştie revista, plzzzz, spuneţi-mi şi mie. Promit să nu mai uit 😛

Aici pun capăt, spunându-vă că Piţi doarme pe acvariu. Bietul animal trebuie dus la psihiatru. Bye!

Prima carte cu personaje reale

hrib-carte

Este simplu. Atunci când într-un apartament din Satu Mare se găsesc doi ochi, fără trup, şi un anonim anunţă o crimă, se dezlănţuie iadul. Crina Dunca, directoarea gazetei de Nord-Vest, este prima care se implică în caz. Informatorul ei din poliţie ţinând-o la curent cu tot ceea ce se întâmplă, dar, desigur, el nu îi poate furniza informaţii oficiale, aşa că doamna Dunca se vede nevoită să se implice până la coate.

Când lângă cei doi ochi se găseşte un bileţel – vestitul clişeu, cu litere decupate din ziare – cu numele lui Stelian Munteanu, anchetatorii nu pot decât să ajungă la Bogdan Hrib.

Cum Inspectorul Şef Ionuţ Constantin, sătmăreanul, nu s-a confruntat în întreaga sa carieră cu o aşa ceva, Bucureştiul trebuie să intervină. Dar nu intervine aşa cum s-ar aştepta cititorul, făcând muncă de teren şi deplasându-se la Satu Mare. Nu, întreaga afacere cade pe capul Iolandei Ştireanu, unul dintre cei mai buni dedectivi, doar că ea suferă de agrofobie, aşa că munca de teren nici nu intră în discuţie, ţinând cont că îi e teamă şi de propria uşă.

Rezolvarea crimei, dar şi drama interioară a Iolandei, poreclită Lala, o veţi afla pas cu pas. Cine este criminalul? De ce procedează cum procedează şi ce legătură au toate astea cu Bogdan Hrib, ei bine, trebuie să aşteptaţi măcar trei luni pentru a afla. Dar, între timp, o să vă tot bat la cap, că aşa e frumos 😀

 

P.S: Pe parcurs or să mai apără şi alte personaje reale. Desigur, ele vor fi modelate după neuronul meu.