Arhive pe etichete: Teatru
Cuvântul scris nu moare
Şi aveţi de unde alege.
Deja ştiţi de concursul de Romane Poliţiste. Dacă nu ştiţi, aruncaţi un ochi aici. Citiţi cu atenţie şi purcedeţi ori ba. E o şansă. Niciodată nu se ştie de unde sare şi ce sare.
Dar Concursul Asociaţiei RCWC nu e singurul de pe „piaţa” literară. Ceea ce nu poate decât să ne bucure.
Un concurs foarte interesant, pentru cei care se pricep şi le place, fireşte, eu recunosc nu că jubilez aici, este cel organizat de Millennium Pres. Pentru mai multe detalii intraţi aici. S-ar putea să rezoneze cu gusturile şi doleanţele voastre. Dacă sunteţi iubitori de SFFH şi vreţi să vă încercaţi norocul cam asta e şansa voastră. O repet, nu puteţi şti niciodată de unde sare iepurele. Aşa că nu vă sfiiţi. Citiţi cu atenţie şi puneţi-vă pe treabă 😉
Şi un alt concurs, de care trebuie să recunosc că sunt al dracului de interesată, este cel lansat de Horia Gârbea. Da, minunat. Teatru. Ştiţi doar că am o pasiune pentru teatru. Asta e, n-am ce face. Detaliile concursului le aflaţi aici. Cu toate că aş vrea să nu participaţi în număr prea mare, pentru că dacă am timp aş vrea să particip eu 😀
Aşadar: crime, SFFH şi teatru. Ei, nu e ca şi cum n-aţi avea de unde alege. Acum nu mă întrebaţi dacă altfel de concursuri pe alte genuri nu se ţin, pentru că n-am de unde să ştiu. Ştiu că mulţi ar fi interesaţi de alte genuri, dar momentan eu zic să vă mulţumiţi cu ce aveţi. Şi aşa pentru ţara noastră mi se pare a fi un pas măreţ. Trei concursuri… eheee, nu e chiar de colea. Aşa că puneţi-vă pe treabă. Baftă!
Criminală zi…
Adică tot aştept să pic. Aşa, de tot. De oboseală, în primul rând, apoi de ce o mai fi. Dacă o mai fi. Că momentan nu pot gândi dincolo de oboseală şi mai nasol e că ziua nu s-a terminat. În plus, nu ştiu ce au toţi astăzi, că fără mine parcă nu le iese nimic. Degeaba spun eu că am scris toată noaptea la o piesă de teatru şi că am dormit doar trei ore. Nu, nimeni n-are nici o treabă. Toţi dau nepăsători din umeri. Cică tot trebuie să fac ce trebuie să fac. Dacă eu zic că nu există acest trebuie iese rău. Aşa că nu mai zic nimic şi fac.
Că nu-i uşor cu ochii în gură şi gândul oriunde în altă parte, doar la ce trebuie nu, să scrii o piesă de teatru. Dar, deh… oameni simpli. Cu minţi simple, gânduri simple, probleme simple.
Şi totuşi am o consolare (vă jur, noroc că am citit ieri piesa de teatru, că azi nu mai văd bine), şi anume începerea concursului Premiile Lili, care debutează cu o piesă de teatru foarte… (nu spun cum, că influenţez juriul, spun diseară), aşa cum a debutat şi anul trecut cu piesa mea de teatru. Frumos. Aşadar, diseară la ora 22 vă aştept pe toţi să comentaţi piesa. Am dat link, da?
Sper doar ca până atunci să-mi revin. Măcar de-aş apuca să dorm. Recunosc că am aţipit puţin cu laptopul în braţe în timp ce făceam corectura şi Tudor Gheorghe îmi zicea „Adio, doamnă!”. Păi, adio. Şi pac, am adormit. Aşa că nici de corectură n-am fost în stare. Am dormit vreo cinci melodii până mi-a sunat telefonul.
Dar cică am treabă. Şi mai trebuie să ajung şi la zece bănci. Eh, până la 18 e timp. Destul chiar.
În cazul în care piteştenii aud o bubuitură e doar maşina mea ajunsă prin vreun zid, asta pentru că am adormit la volan. Dar nu vă faceţi griji. Eu o să scap teafără.
Şi încă n-am chef să râd. Că încă nu prea am de ce.
Aşadar, tot acolo vă aştept diseară.
Nimic de duminică
O melodie şi o carte de citi. Restul e doar politică 😀
P.S: Îl urăsc pe Darius! Să nu zică că nu i-o spun şi public.
Să ne depolitizăm
Decât politică la cină să mâncăm, mai bine o carte bună să citim. Nu de alta, dar riscăm să ieşim cu toţii tâmpiţi din povestea asta şi nu avem nevoie de mai mulţi decât sunt deja pe pământ 😀
Aşa că azi tot ceea ce am să fac e să vă îndemn să citiţi. Ce? Cum ce? Faust, normal. Da, i-a venit rândul şi m-am distrat bine cititind-o. Am mers cu Chiron, am întâlnit grifoni şi lamii şi alte cele. Dar, în special, l-am cunoscut mai bine pe Mefisto.
Şi cum cărţile care stau la rând nu vor să mi se aşeze în mână, m-am gândit să rămână tragedia la loc de cinste zilele astea. Aşa că am trecut la cartea asta. E una din puţinele ale lui Shakeaspeare care mi-a scăpat. Bine, nu mi-a scăpat, doar că n-am avut chef de ea. Dar azi, stând la o cafea, ei bine m-am încumetat şi m-am apucat de citit. Parcă nu m-aş fi desprins de Goethe, cu toate că, trebuie să recunosc Shakeaspeare e mult mai simplu în exprimare.
Acum că aveţi treabă în weekend ce îmi mai rămâne de făcut decât să vă doresc lectură plăcută? Şi credeţi-mă, chiar o să aveţi. Viva Faust! 😀
„Împăratul vostru-n minte-i
Ca ecou într-o vîlcea;
De luăm noi bine-aminte,-i
Ca-ntr-un basm: – A fost cândva.”
A câştigat Premiile Lili
Am promis că o s-o postez. Recunosc, nu am rescris-o. Dar după ce a spus Bujor Nedelcovici nici n-am mai simţiti nevoia. Aici aştept şi criticile dure. Vă rog.
Oana Stoica-Mujea
Lady Helena.
Personaje:
Helena – luptătoare, ajunsă pe marginea râului Styx
Atena – zeiţa înţelepciunii (până când îşi va dezvălui identitatea rămâne fără nume, acoperită de o mantie sărăcăcioasă, stă tot timpul cu spatele la Helena)
Charon – luntraşul lui Hades (nu apare fizic, dar din când în când i se aude glasul)
Un bătrân – ajuns pe marginea râului Styx, fiind de fapt Zeus.
Corul bărbaţilor, poziţionat în umbra cortinei
SCENA
Acţiunea se desfăşoară pe malul râului Styx. Un pod de aramă trece peste scenă, oprindu-se acolo unde începe râul. Este semiîntuneric şi din când în când se aud valurile lovindu-se de mal.
ACTUL 1 (Monolog)
Helena, singură pe malul râului, îşi plânge soarta
HELENA
(Ţinând în mână spada)
O, Zeus, mârşav te-ai arătat cu a mea soartă. Cum m-ai lăsat să mor fără un ban în mână, şi astă creatură să-mi ceară bunul cel mai depreţ pentru a trece râul.
Nu, nu, nu şi nu. Niciodată nu voi lăsa din mână singura-mi alinare. Cea ce m-a apărat, aşa cum eu am respectat-o.
O, Zeus, cât de bine ştii cum am luptat noi amândouă. Spada în mâna-mi s-a mulat ca o mănuşă, ca o alinare. De-ar şti Charon prin câte am trecut. O, Zeus, ce crud, ce nemilos…
(Se adresează spadei)
Îţi aminteşti, bună sfătuitoare, cum ne-am împreunat? Eu om, tu un metal, ce fără suflet te credeau cei mulţi. Şi iată, împreună stăm şi aşteptăm să trecem în lumea celor morţi. În iadul însingurării. Dar nu, nu te voi da, de-ar fi să aştept aici o veşnicie. Căci împreună noi om sta. Aşa cum alţii au stat în somnul de pe urmă.
Ţi-aduci aminte tu cum a început revolta în ţara mea îndepărată? Cum toţi bărbaţii au fugit când ciclopii au dat năvală, la comanda lui Ares cel vijelios? Şi eu, ce am făcut atuncea? Femeie măritată în pântec cu un prunc. Căci nu puteam lăsa ca totul să fie călcat în picioare. Dar ei, mişeii, bărbaţii, cum au fugit, unii cu plozi cu tot şi s-au ascuns în temple sau în munţi. Iar tu, măreaţă spadă, stăteai pierdută în mocirlă. Parcă-ţi plângeai de milă sau furie să fi fost. O, da, erai înfuriată căci n-aveai să mai simţi sângele cald şi umed pe lama-ţi lucitoare.
Şi-atunci te-am ridicat şi te-am privit ca pe-o zeiţă. Şi am ştiut pe dat. Spre celelalte m-am întors şi am strigat: „Iată-ne salvatoarea!”. Şi tu, o, mândră spadă, şi tu parcă ai răspuns. Ai străluci în lumină, ca o zeiţă la apus.
Şi toate celelalte mi s-au alăturat, şi ce-au făcut atunci, şi ele s-au n’armat. Şi am plecat la luptă. Si câţi ciclopi am mai ucis, noi două şi cu ele. Nici nu i-am numărat.
Iar el, acum, mişelul de Charon, te cere pentru a mă trece dincolo de râu? La ce? Pentru a mă duce în iadul înfierbântat, pentru a pedepsi dragostea-mi pentru oameni, luându-te de lângă mine. Şi mi-a şi zis mişelul: „De stai aici, vei tot muri, şi vei muri până ce mă vei ruga să mi-o dai mie şi să treci. Că tu întotdeauna vei simţi prima durere a morţii, şi cât vei rezista?”
Oh, Zeus, cât te mai ocărăsc. Blestemul meu să cadă pe capul tău zeiesc. Durerea mea să cadă pe cei ce îi iubeşti, şi astfel cel mai drag din pruncii tăi cei mulţi, să-ţi fie cerut în ceas de cumpănă.
Să nu mai plâng, să nu mai plâng. Mai bine să mă liniştesc. Dar ce e asta? Parcă aud un vuiet. Oare să am companie? Dar ce îmi pasă mie, căci celalalt va pleca. S-o fi îndurat de el vreun muritor de rând, să-i lase un bănuţ. Sau nu? O, Zeus, ce aspră-mi e pedeapsa pentru că am salvat pământul de sute de cotropitori.
Sau oare-i altceva? Să fie oare pruncul ce l-am lăsat pe mâna argatului cel trădător?
Dar iată, se aude un vuiet, tot mai aproape…
(Cortina cade încet)
CORUL
Şi-aşa biata Helena, cu al său suflet cald
Trece acum prin moarte.
Aşa cum a făcut şi-atunci când viaţă a cerut
Ea a luptat şi va lupta şi-acum.
Şi cine vine oare în grabă aşa de mare?
Se aude marea?
ACTUL I. SCENA II
Se ridică cortina. Helena stă lângă pod cu spada în mână. În faţa ei, stând cu spatele, e o femeie.
ATENA
Ce frig e aici. Şi te gândeşti că mai încolo, iadu-i fierbinte.
HELENA
O, dacă-i şti, domniţă, dragă, şi ce dogoare. Ea vine odată cu Charon şi tot aşa dispare.
ATENA
L-aştepţi demult?
HELENA
Eu nu-l aştept deloc. Că n-am nici bani ca să-i plătesc şi nici ceea ce mi-a cerut nu-i dau. Mai bine mor de mii de ori, de miliarde, decât de scumpa-mi spadă să mă despart. Căci numai ea m-a însoţit în moarte. Aşa precum Oreste pe Iphigeneia trebuia să însoţească.
ATENA
Şi-ai să rămâi aci? Să mori de-atâtea ori, să simţi mereu durerea şi nepăsarea?
HELENA
Prefer să fie astfel. Da, prefer. Prefer ca să rămân, să-i văd pe toţi venind şi-apoi, ca nişte demoni, plecând spre iad. Dar ce-ai făcut femeie de ’ăst drum ţi-a fost deschis?
ATENA
De-mi spui povestea ta, ţi-oi spune poate şi eu. Cu toate că păcatul m-atârnă atât de greu.
HELENA
O, zei cei făr’ de minte. Ce am făcut eu? Mi-am apărt tot neamul, întregul lor avut, lasându-mă pe mine. Punându-mă de-a curmezişul, cu astă spadă în mână. Chiar după ce-am adus pe lume un prunc, m-am ridicat şi am pornit să-i pedepsesc pe cei, ce cu ura în dinţi, venit-au să ne prade. Căci singure am rămas, femei şi unii prunci. Şi-atuncea, toţi aflând, au şi pornit spre noi. Să prăduie, să fure şi să batjocorească. Dar spada mea, sărmana, s-a ridicat. Şi a ucis fără scăpare pe orişicine i-a stat în cale. Mult sânge mi-a curs pe mâini şi pe lama spadei, dar doar m-am apărat.
ATENA
Şi pruncul, unde îţi e?
HELENA
O, pruncul, oh… Pe capul lui aprig blestem căzu-ta, ca şi pe-al meu. Şi într-o noapte liniştită, pe când dormeam în şură, Artemis mi s-a arătat râzând ca o nebună. Şi mi-a strigat neisprăvita: „Ăst prunc de l-ai născut Helena te va ucide într-o zi, aşa cum tu ucisa-i ciclopii unor zei”. M-am mâniat atunci, dar n-am avut puterea să-l ucid, aşa că i l-am dat unui argat de-al meu ce nu avea copii. O, ştiu, ce nebunie am făcut. Aşa cum Agamemnon a crezut că de a scăpat de Oreste s-a dus şi-al lui blestem, şi iată că s-a împlit, aşa am făcut şi eu. Doar că blestemul nu s-a împlit, căci pruncul mi-e prea mic, iar eu nu mai trăiesc în lumea pământească, cu flori, cu pomi şi aer. Cu cerul boltuit şi luna cea măreaţă. Acuma sunt aici, plângându-mi soarta neagră ce m-a aventurat spre iadul cel fierbinte.
Ascultă? Nu auzi? Un clipocit în apă. Se întoarce oare Charon?
CORUL
Helena îşi plânge soarta, dar şi mai aprig poate că soarta o aşteaptă s-o îndemne mai departe.
GLASUL LUI CHARON
Te-ai răzgândit Helena? Sau vrei din nou să simţi fiorii cei mai reci ai morţii?
HELENA
Mişel cu chip de demon, eu spada nu îţi dau.
GLASUL LUI CHARON
Atuncea pe nimeni n-am să mai trec pe apele fierbinţi. Şi toţi ce vor veni să ştie a cui e vina.
HELENA
Aşa, mişelule, să fugi din calea mea. Chiar de eşti mort, de spada mea ţi-ar prinde jugulara, ţi-ar desprinde-o. Demon din iad. Ascultă, bună doamnă, se depărtează. O, Zeus, ce-am făcut? Acum vei fi pierită aşa cum sunt şi eu. Vei aştepta pe mal şi vei muri mereu, iar mai târziu, mă vei urî.
ATENA
Dar ce e de făcut? Tu nu cedezi. Nici el, că-i demon. Un demon de temut.
HELENA
Aşa-i, şi ce să fac? Să-i dau singurul meu bun? Ce-ai face în locul meu?
ATENA
De mi-ar fi prunc, aş proceda la fel ca tine. Dar este doar o lamă ce multe suflete a luat şi le-a trimis în iad.
HELENA
O, bună doamnă, tu nu înţelegi. Această lamă, cum îi vorbeşti, nu m-a trădat în veci.
ATENA
Şi totuşi eşti aici.
HELENA
Dar nu de spadă am murit. Ci otrăvită am fost de chiar argatul meu, cel ce i-am dat copilul.
ATENA
Aşa…
HELENA
Oh, Zeus, recunosc. Mi-am prăduit duşmanii, şi mi-am întins averi. Dar eu nu le ţineam, să-mi umplu maţul sau să mă amuz, ci le dădeam femeilor amărâte pentru a-şi creşte pruncii şi-aş lua, cum se cuvine, bărbat de omenie. Bărbaţii ne-au fugit, domniţa mea cea dragă, atunci când vestea ciclopilor cotropitori ne-a ajuns la urechi. Şi nu s-au mai întors, storşi de ruşine. Şi noi, noi cum să facem, singure pe pământ. Cum să ne apărăm şi cum să şi muncim pentru a putea mânca? Şi astfel eu am strâns averi peste averi, şi când i-am dat pruncul argatului meu, i-am dăruit şi-un colier pentru a-l creşte, dar nu s-a mulţumit.
Mişelul, el m-a otrăvit. Şi-otrava şi-a făcut efectul atunci când mă plimbam singură prin grădini. Acolo am murit fără să alfe nimeni. Şi multe zile or trece până ce-mi vor găsi leşul putrezit.
Dar nu de asta-mi plâng mizera soartă. Mai mult o plâng pe-a lor. Femeile cele ce au rămas în viaţă, nici una nu-i ca mine, cine le va apăra? Nu au conducător şi teama se va împleti în sufletele lor. Ori vor fugi, ori vor muri. Dar sunt prea mândre ca să fugă. Şi pentru a se simţi martire până la capăt îşi vor da viaţa, dar mai nainte vor fi batjocorite. O, Zeus, ce nedrept eşti, şi tu la fel, blestemat de Charon. Mai bine aş pica în ghearele lui Cerber, în colţii fioroşi… Ce soartă, ce ruşine…
ATENA
Prea crudă moartea ta. Argatul merită pedepsit.
HELENA
Dar nimeni nu va şti vreodată că el m-a omorît.
ATENA
Şi dacă-ţi spun că ştiu cum să te întorci în viaţă?
HELENA
Dar cum se poate aşa ceva? Cine s-a mai întors din moarte?
ATENA
Hercule.
HELENA
Hercule-i semizeu şi tată îi Zeus…
ATENA
Dar Zeus nu se poate opune morţii.
HELENA
Domniţă dragă, nu-mi da speranţă dacă nu ştii ce-mi spui.
ATENA
Doar să mă-asculţi şi întocmai tu să faci.
HELENA
Ţi-o jur.
ATENA
Dar înainte de-aţi spune cum să te întorci trebuie să îmi promiţi ceva.
HELENA
Orice.
ATENA
Să-ţi pedepseşti argatul cum se cuvine, dar să nu-l omori. Apoi, pruncul să-ţi iei la sânu-ţi, că de-l vei creşte tu, blestemul nu se va înfăptui. Ba mai mult, chiar argatul cel viclean va pieri cum ţie ţi-a fost spus.
Pe urmă, alături de cele ce le conduci, să-i duci ofrandă Atenei, că numai ea ţi-o da puterea de a trece peste războaie zeci. Şi tot ea, atunci când vei muri, aşa cum se cuvine, la râul Lethe te va aştepta (Râul uitării). Şi astfel, râul Lethe de vei trece, vei fi în fericire. Şi apoi, câte fecioare ai, Atenei să le închini. Şi să le îmbraci în straie bărbăteşti, să le pui spada în mână şi să le înveţi să lupte.
CORUL
Dar ce se aude oare? Un alt om a păşit, pe ăste coridoare. Şi frica de la sân… o, Zeus, ce eşti mare e doar un biet bătrân ce intră clătinat. Dar cine o fi el?
(În scenă intră un bătrân clătinându-se, cu haine zdrenţuite)
BĂTRÂNUL
Nu-o asculta Helenă, căci ea vrea răzbunare. Te vrea acolo, în viaţă, doar pentru a-şi crea armată ca să lupte împotriva tuturor. Nu îţi pleca urechea şi ia moneda mea, Charon va accepta.
HELENA
Dar cine-mi ieşti, bătrâne?
CORUL
Bătrânu-i înţelept, dar cine minte oare? Femeia ce îşi ascunde chipul sau el ce încearcă acuma s-o osândească pe Helena?
ATENA
Bătrân neghiob şi fără minte. Las-o să plece în viaţă, moartea n-ar fi trebuit să-i bată acum la uşă.
BĂTRÂNUL
Ascultă Helenă bine, căci voi pleca curând. Eu singur mi-am luat viaţa să vin şi să te văd. Sunt eu, argatul cel nenorocit.
HELENA
(Îşi trage spada de la brâu)
Nu poţi fi tu, el încă-i tânăr.
BĂTRÂNUL
Ba eu îs. Dar ai murit de mult. Aici nu simţi când trece timpul. Mai ales când Atena se află lângă tine?
CORUL
Atena?
HELENA
Atena?
ATENA
Ei, da? Şi ce-i greşit în asta? Argat nesocotit? Că vreau să-i redau viaţa de-acolo de unde s-a oprit?
BĂTRÂNUL
Helena, crede-mă ce-ţi spun. Zeii îţi vor pregăti un iad numai al tău de ăst lucru vei face. Vei arde de atâtea ori încât vei renunţa la toate. Durerea, suferinţa, spada şi pruncul îţi vor fi tot timpul luate.
CORUL
Ce zbucium, ce mai jale.
Draga noastră Helena.
Al cui sfat oare o să-l primeşti acum?
Şi zbuciumul, durerea, cuvintele acelea.
Speranţa a murit pentru a doua oară.
Şi tu, acum, Helenă, ce-ai să decizi?
Şi cine oare te ascultă?
Şi de te rogi cui îţi închini suspinul, inima, durerea?
În mâna cărui zeu te laşi acum?
HELENA
Atena, încerci să mă înnebuneşti. Tu, tu şi cu Charon v-aţi vorbit să n-am de ales.
BĂTRÂNUL
Aşa-i!
ATENA
Dar îţi ofer viaţa din nou, gloria, dreptul de-aţi creşte fiul. Ce poate fi atât de rău?
HELENA
Iadul de după e mai rău decât moartea în sine. Prefer să-i dau spada mea demonului şi să-l întâlnesc pe Cerber.
BĂTRÂNUL
Nu Cerber e destinul tău, ci râul Lethe te va călăuzi.
HELENA
De unde ştii, argatule?
CORUL
De unde ştii, argatule?
Prin câte morţi ai mai trecut?
Ce scop a fost în viaţa ta?
Cine eşti tu?
BĂTRÂNUL
Nu am trăit ca un om drept, atunci când am avut pământul sub picioare. Şi asta e pedeapsa mea. Să te călăuzesc pe tine, în ultima călătorie. Să-ţi dau în dar moneda mea, iar eu să mor aici, până când Zeus se va îndura.
ATENA
Nu-l asculta, vei arde în flăcări dacă vei pleca.
HELENA
Ba am s-o fac. În flăcări, ori în altă parte, acesta e sfârşitul meu. Cine se întoarce iar la viaţă, trebuie să fie un neghiob. Accept moneda ta bătrâne. Sper doar că nu m-ai păcălit, aşa cum în viaţă ai făcut de nenumărate ori.
BĂTRÂNUL
Îţi jur Helenă!
CORUL
Auzi cum se întoarce, în clipocit de apă. Cum spirite păgâne i se agaţă de mantie. Cum ţipă şi cerşesc să iasă iar din apă. Acuma pe Helena o va călăuzi, spre beznă sau lumină.
GLASUL LUI CHARON
Te-ai răzgândit, Helena?
HELENA
Am bani ca să-ţi plătesc.
GLASUL LUI CHARON
Atunci accept!
HELENA
(Îndreptându-se spre mal)
Dacă ai fost drept bătrâne, să nu rămâi prea mult prin aste locuri şi cineva să se îndure de sufletul tău pângărit. Dar de m-ai minţit, să arzi în iad, să urli, să te zbuciumi. Şi-a ta durere să se audă pe pământ.
ATENA
Ascultă-mă, Helena!
HELENA
E prea târziu acum. Soarta eu mi-am decis-o. Cu spada mea în mână voi părăsi tot ceea ce-am iubit. Şi într-o zi, o altă doamnă se va ridica şi-mi va conduce neamul. Poate chiar fiul meu va fi cel ce-o va face.
ATENA
Greşeşti, Helena!
HELENA
Adio!
CORUL
(O barcă se apropie de mal, silueta se vede în umbră. Helena urcă şi încet, încet dispare)
Helena a plecat să înfrunte moartea. Cu spada în mână şi sufletul curat. Va fi călăuzită de-o lumină, de-un fir de apă albă şi de-un înger abia scăldat.
Viva Helena!
ATENA
Netrebnic Zeus, ai reuşit, dar următorul suflet va arde drept în iad.
BĂTRÂNUL
Ai grijă ce-ţi doreşti, zeiţa mea.
CORUL
(În timp ce părăseşte scena)
Plecaţi bucuroşi! Cu sufletul împăcat.
De data asta s-a ales ce era drept.
Iar omul cu mintea curată şi sufletul drept,
Va şti ce să aleagă.
Căci viaţa nu-i totul.
Şi moartea e tot viaţă.
Închide-i ochii morţii,
Şi ploapele ei grele.
Păşeşte fără frică,
Helena zeiţă a războiului.
În altă viaţă te vom aştepta.
Închide ochii morţii!
Îmi cer scuze pentru că nu o pot posta aşa cum apare în word, adică ordonată într-un fel anume. Sper să înţelegeţi oricum. Daţi cu pietre!
Da, mi-am făcut un plan
Oana Stoica Mujea 