Să tratezi cu foştii campioni e al dracului de greu. L-am convins, greu, pe Alfred Schieb, să ţină cursuri de dans la Cafegiu.ro. De azi vom avea un fel de revoltă în lumea dansului. Adică încercăm să promovăm conceptul de cafenea cu dans şi muzică bună.
Mâine Salsa Sabrosa România la Cafegiu.ro. Adică Salsa Party. Vinerea asta la Cafegiu, iar vinerea viitoare, cu purcel, căţel şi ce-o mai fi, la Flame Pub. Şi tot aşa. O vineri la noi, iar cealaltă la ei. Să nu mai zică piteştenii că aici nu se întâmplă nimic… Şi mai avem surprize, nu vă speriaţi, chiar şi două fete care vor dansa pe bar, dar asta rămâne între noi 😉
În zadar încercaţi să mă scoateţi la cafea. Dacă nu avem ceva de filmat, ceva de dansat sau ceva de creat… nema. Pentru că, pur şi simplu, nu mai am când. Acum să nu vă închipuiţi că nu ies la cafea, dar noi ne-am cam făcut biroul acolo unde ţi se aduce cafeaua.
Ei, bine, să lăsăm asta. Voiam să vă povestesc cum am îngheţat pe cea mai înaltă clădire din Piteşti şi cum am făcut primii paşi de tango şi salsa. – Eu vă zic sincer, la salsa e ok, dar tangoul, uhiiii – Dacă sunteţi din Piteşti şi constataţi că toate sălile de dans s-au închis, nu disperaţi, la Centrul Cultural încă se mai face şi e chiar mişto. Eu cu Ema am fost puţin sceptice, dar a fost chiar mişto. Ştiu, mă repet. Deci mergeţi aici şi aţi rezolvat-o. E foarte tare. Acum vorba Emei, după ce ne-am prostit o oră cu salsa am uitat paşii de tango. Dar ni-i amintim noi joi. Aia să fie problema.
Bine, dar înainte de dans cine stătea pe clădirea IPJ-ului cu puşcociul cu lunetă, îmbrăcată destul de alb, dar nu destul de gros? Fireşte, eu. Noroc că unii oameni se mai gândesc şi la bieţii „actori” amatori – „Mişcă, bă, că îngheaţă”. Credeţi că a mişcat? Nuuu. Tocmai se trezise regizorul din el. Dar, recunosc, din când în când, mă mai lăsa să intru la căldură. Nu de alta, dar mi se lipiseră mâinile de puşcă. Trebuie să le mulţumesc celor de la clubul airsoft Piteşti că s-au ocupat de „educaţia” mea într-ale ucisului. Frate, nu-i simplu să fii asasin. Atâtea chestii de montat şi demontat. Şi asta parcă n-ar fi fost o problemă majoră dacă n-ar fi fost AL DRACULUI DE FRIG. Montajul e aproape gata, mai sunt câteva detalii şi e perfect. Pe săptămâna viitoare cred că vă pot arata la ce s-a muncit. Mai bine zis, la ce s-a îngheţat.
Şi toată lumea m-a întrebat dacă a fost amuzant. Vă rog să mă credeţi, dacă vedeţi vreun zâmbet pe faţa mea a fost din cauza faptului că muşchii faciali mi-au îngheţat în acea poziţie. Nimic mai mult.
Oricum, Remus şi Silviu îmi vor plăti îngheţul de azi. Nu ştiu exact cum, dar o rezolv eu cumva.
Una peste alta, a fost o zi atat de nebună, că atunci când am reuşit să mănânc am crezut că am aterizat în rai.
Ei bine, dacă aveţi impresia că nu vreau să ies cu voi la cafea, e posibil să aveţi dreptate, dar, pe de altă parte, nici nu am când. Vedeţi bine că nu stau o clipă. Acum ar trebui să dorm. A, da, şi nu uitaţi, dansul chiar e terapie. Uiţi şi cum te cheamă în momentele alea. Mai vreauuuuuuuuuu 😀
Că ieri tot nu m-am putut mişca din pricina febrei musculare am stat cât de cât relaxată. În pat, cu laptopul în braţe. Colindând netul şi citind una sau alta. După caz. La un moment dat un prieten de foarte departe mă apelează pe mess, ciudat pentru că noi nu vorbim aproape niciodată pe mess, dar cine sunt eu să judec. Vorbim. Ne certăm. Ne adresăm şi câteva înjurături de mame. Ne calmăm. Reluăm discuţia, iar eu adorm 😀 Sigur că primesc un SMS care suna cam aşa: „iar te-ai supărat ca tâmpita”. Îmi dau seama că trebuie să închid telefonul şi să îndepărtez laptopul. Şi dorm, fără să-mi pese că cineva mă aşteaptă undeva în spatele unui alt monitor. Şi dorm. Mă şi trezesc. Citesc, plec şi mă întorc. Culmea. Nu îmi mai e somn.
Cu toate că am adormit în jurul orei patru dimineaţa la zece şi jumătate am fost în picioare. M-am dus la sală unde am stat două ore. Exerciţii lente. Nimic spectaculos, încă mă durea şi când respiram. Am făcut duş şi fuga acasă unde am văzut o cadă mare. Bine, încă o bălăceală. Dar n-a fost bine, pentru că m-a luat iar somnul şi am adormit ca o pleaşcă.
Culmea e că acum îmi e iar somn. Îl simt aşa prin tot trupul. Dar cel mai enervant e că mă ia de la ochi. Încerc să comunic cu Lala, dar nu prea reuşim. Dacă eu nu sunt agresivă, nu e nici ea. Cam dormim pe noi.
Dar somnolenţa asta a adus şi ceva bun, iar acum o să-l strig pe Mişu din toţi rărunchii mei.
Domnule Alexandrescu, ziceaţi că sunteţi interesat de nişte dansuri de babalâci începători. Păi iată ce-am găsit eu. Programul, pentru mine, e chiar bun, marţea şi joia de la 20:00 la 21:30. Ei? Eu mă bag. Detaliile sunt acolo. Nu-i nevoie de partener, dar şi de vii cu el, nu-i bai, oricum ţi-l schimbă 😛 Aşa că să învăţăm să dansăm. Pam, pam..
Oana Stoica Mujea 