Care mă trezeşte şi pe mine?

Bine, ieri am dormit trei ore. Acu’, din câte văd, nu prea am somn. Mă rog, peste o oră voi fi tămâie. Asta e clar. Dacă vă întrebaţi, da, e 5:40. Taman dimineaţa. Când lumea normală iese la păscut cu vacile (fiecare ce vacă are pe acasă).

Dar cel puţin am făcut treabă. Adică:

Am scris o ştire din trei unghiuri de abordare diferite, având acelaşi subiect, clar.

Pe acelaşi subiect am scris un reportaj şi tot aşa am făcut o anchetă.

Vai mama mea, cine m-o fi pus pe mine să spun că sunt în stare? Sigur că nu era pentru mine. Ci tema unei prietene care face jurnalism. Să nu mă întrebaţi de ce i-am făcut-o eu, că eu nu mă mai întreb de mult timp. Am luat la exameneee, adică ea le-a luat, normal.

Apoi, pentru că am promis, şi na, nu se face, zău că nu. Dacă am zis, am zis. Cu toate că fac pariu că Vali Badea şi-a luat gândul de la mine 😛 Ei da, am scris pe blogul omului, că e şi el mic şi în sesiune. Iar eu, desigur, sunt prea bună 😀

Dar eu am o problemă. Cine mă trezeşte pe mine la 11? Nu de alta, dar am treabă. Acum nu puneţi toţi mâna pe telefoane. Vorbiţi între voi, ce naiba 😀 Ei? Asta da dilemă. Să vedem. O fi cineva în stare să-mi dea trezirea?

Reclame

Ne revenim?!

Hei, „vă simteţi bine”? Bine, şi eu!

Zi plină, da! Dar şi mişto 😀

Nu vă spun decât că am mâncat pizza cu Lucia Verona, George Arion, cei doi băieţi ai lui (şi ca un secret, n-am văzut în viaţa mea copii mai bine crescuţi), Bogdan Hrib, normal, parcă aş putea scăpa şi în fugă l-am văzut şi pe Alex Arion.

Restul? Hmm, nu vă spun. Nu pentru că n-aş avea chef, ci pentru că nu vreau 😀 Oricum, am avut treabă, da? Şi asta e suficient.

Şi dacă tot suntem în atmosfera „crime”, vă anunţ de pe acum că pe 25 ne vedem la Craiova, la ora 16. Sigur, o să spun mai multe mai atunci. Că uitaţi dacă vă spun de acum.

Oh, uitasem. „Parfumul” a fost „salvat” :D… de Lucia, normal.

Oh, da, o zi plină dar foarte mişto. Şi aşa ajung la concluzia cuiva, creierul meu are prea mult timp liber pentru a se amărî pe prostii. De aia îmi place când am treabă, pentru că e şi el ocupat.

Bine, am spus numai concluzii în postul ăsta. Dar ajunge! Da, da, bine, am vorbit, cumva, mai mult prin semne, şi despre concursul pe care îl organizează Lucia. Ideea e că e groasă 😀

Din netrafic

Dacă vă spun că sunt plecată cu treabă, o să spuneţi că eu mereu sunt plecată cu treabă. Asta este. O să sunaţi, o să mă înjuraţi că nu răspund, dar eu de câte ori să repet că nu vorbesc la mobil când sunt la volan? Mai simplu, lăsaţi un mesaj: „e urgent”, „nu e urgent, dar caută-mă”, „voiam să văd ce faci, dacă poţi, sună”. Chestii din astea. Simple. Nu de alta, dar dacă sună telefonul non-stop, s-ar putea să fiu tentată să-l arunc pe fereastră. Mă rog, paguba nu-i la voi, e la mine, dar blestemele ghiciţi unde?
Şi acum că am lămurit-o pe asta, căci va fi o zi alergătoare cu maşina. Nu ştiu când o să mă opresc. Aşa că e dificil să dau pronostic: „în cinci minute vă sun eu”. Nu merge. E posibil să nici nu aud telefonul, maşina mea totuşi are zgomot de motor. Abia de îmi aud eu gândurile.
De fapt şi de drept, cred că nu aveam nimic inteligent de spus la ora asta. Şi cum subiectul anterior s-a consumat, v-am dat motive de bârfă. Ce treabă am, nu vă spun. Nu de alta, dar v-aţi plictisi teribil. Cert e că am cam multă, s-a adunat de când m-a năpădit lenea. Lenea o fi şi ea o boală? Dacă e cum o tratez?
Să vă spun că nu am mai scris nimic şi că până la ora 00:30 de la 23, cam aşa, m-am plimbat cu maşina prin oraş şi am constatat că mi se poate opri motorul unde nu mi s-a mai oprit până acum? Mă rog, cred că trebuie să mi se oprească peste tot să mă învăţ minte. Oricum, e drăguţ să mergi noaptea prin oraş. Nu e aproape nimeni. Dar nu, nu am depăşit şaizeci. Pur şi simplu nu pot. Nu e autostradă, nu îmi vine să merg ca nebuna. Am acea reţinere că oricând, un nebun, îmi poate sări în faţă. Mai bine să previn, decât să fac vreo nebunie. Oricum, şi să vreau eu, nu vrea piciorul să apese acceleraţia. Nu vrea el. Are o reţinere. O raţiune proprie. Ştiţi cum e, nu? Dacă nu ştiţi vă spun eu. Dreptul meu e căpos. Cu stângul mă înţeleg mai bine.
Una peste alta, tot în aglomeraţie merg mai bine, asta-i cert. E greu să depăşeşti viteza legală cu bară la bară, ce să mai zic de moartea motorului. Ăla nu mai poate muri la câţiva kilometrii la oră. Bine, acum nu spun că dacă văd autostrada nu mă aventurez. Aş vorbi cu păcat şi nu e bine. Dar, e mai bine aşa. Puţină prudenţă nu strică niciodată.
Bun. Cum la ora asta nu am nici cu cine mă certa, nici cu cine mă conversa, o să trag un pui de somn zdravăn. Cică e bine să mai şi dormi. Prea mult nesomn. Ne auzim noi mâine, cum ne-om auzi 😀

 

Mai am si treaba

Iar sunt limitată în timp şi spaţiu. Între un drum cu maşina şi un drum cu piciorul există scrisul, nu scrisul de plăcere, ci cel de trebuinţă. Mă mai trezesc şi gândindu-mă aiurea, neştiind unde sunt şi în ce parte mă îndrept, cu piciorul pe acceleraţie. Noroc că îi mai văd pe pietoni, că maşinile cred că nu mai contează. Am fugit repede de pe un blog pe altul, fără să am ceva anume de spus sau, cel puţin, am fost prea grăbită ca să am şi o idee tocmai bună de pus în aplicare. Mă gândesc doar la asta: două articole trăznite. Cât de trăznite. Desigur, nu reale, cum ar fi horrorscop-ul, habar nu am ce ar trebui să scriu. Habar nu am cum ar trebui să scriu. Apoi mai e machetarea şi învăţatul în sine. Mă disperă nişte grupuri de fonturi, dracu’ să le pieptene, să scrie şi ei cu Times New Roman şi să nu mă mai bată la cap.
Săptămâna trecută am ajuns şi eu din greşeală la un examen. Un lucru am învăţat în facultatea asta, când nu ai idee, aberezi cu stil. Şi a mers, am luat opt şi joi sunt aşteptată la mărire, măcar acum ştiu despre ce e vorba. Ca la nebuni, desigur. De ăla de luni ştiu, deci nu mă ia prin surprindere. Nu de data asta. Mai bine aşa. Oricum, am înnebunit. Începe nebunia. Din examene mă opresc direct la năşit, că aşa parcă îmi e scris, să am cel puţin un năşit pe an, mi se mai întâmplă să am şi două. Hehe, dar să vedeţi când am şi botez şi nuntă în aceeaşi zi. La botez mă amuz că sunt responsabilă de Crezul copilului, dar la cununie nu mai e nimic nou ştiu deja tot procedeul. La botez nu e la toţi preoţii la fel. A, dar şi cununie religioasă deosebită am prins când am fost naşă la Vâlcea. Diferit de Piteşti, cu toate că suntem aproape. A trebuit, bietul preot, să îmi spună fiecare pas, pentru că era altfel. Acum sunt curioasă cum o să fie la Bran. La Bacău am asistat doar la cununia civilă, diferită faţă de cununiile din Piteşti care durează două minute. Acolo a durat un sfert de oră. Cel care mi-a cununat finii avea discurs preoţesc, ceea ce m-a minunat şi m-a surprins plăcut pentru că nu am mai văzut aşa ceva de când mama m-a făcut. A fost frumos, înduioşător, mai rar aşa ceva. În Piteşti te expediază repede, nu au chef de tine, nu îţi explică nimeni că viaţa în doi nu e chiar raiul pe pământ. Din astea.
După năşit, direct la Bulgari. Una după alta, aşa să fie. Să nu mai pot abera pe blog. Sper doar să fie soare, am început să urăsc ploaia. Mă rog, o iubesc când vreau să spăl maşina, că nu e nici dracu’ la spălătorie.
Mai vine şi Xreder cu cereri precum: „pot lua maşina ta azi?”. Ntzzz, de ce? E a mea. Eu o bibilesc, am grijă să fie frumoasă, mereu gata de drum, să nu ne facem de râs în trafic. Mai bine râde maşina mea de celelalte, nu ele de noi. Una peste alta, luni vor pleca şi cărţile spre destinatarii lor. Nu, nu am uitat, doar că nu am avut timp şi nu am vrut să fac iar o nefăcută cum am făcut cu elfa roşcată. Aşa că azi le-am scris frumos, mi-am scos adresele şi i le-am înmânat personei responsabile de trimis colete. Mai am de făcut un drum şi apoi mă apuc de scris articole trăznite. Cât de trăznite îmi vor ieşi, Dumnezeu cu mila. Mai trebuie să învăţ şi răhăţelul ăla de program până luni. Ce? Nu se vede că am treabă? Uşor credeţi că îmi este cu gânditul în trafic, gânditul acasă şi la şcoală? Nu, nu îmi este. Că doar şi Crina a zis că nu mai poate gândi, acum de ce aş fi eu mai cu moţ? Nu sunt.
Şi aţi văzut cum este, când nu ai timp să le scrii pe ale tale, atunci parcă le-ai scrie mai cu foc. Când ai timp, nu ai nici un chef de ele. Ziceţi voi dacă lumea asta e dreaptă 😀 În plus mă omoară şi vremea asta. Îmi e somn mai tot timpul, parcă aş fi zombi. După drumul ăla să lucrez sau să dorm? Eh, lasă, văd eu la timpul potrivit.
Acum vă las, şi aşa am vorbit cam mult. Experienţele din trafic cu altă ocazie, astăzi nu am chef de ele. Mă rog, azi nici nu am avut, dar au rămas din urmă. Normal, sunt începător, totul mi se pare surprinzător, dar mai surprinzător e că eu nu-mi cunosc oraşul şi în cea mai complicată intersecţie din oraş, ăia tot schimbă semnele. Azi cedezi, mâine ai prioritate. De ce nu s-or hotărî odată? Că prea îmi complică viaţa cu treaba asta.
Bine, tac! 😀