Proxemica

pisoi

Încep prin ai ura la multi ani, viaţă lungă şi fericită, lui Ion Borgo! Să ne trăieşti o mie de ani! La mulţi ani, Vania! La mulţi ani tuturor celor ce-şi serbează ziua numelui. – Nu, nu e şi ziua mea!

 

Sigur că postul de faţă nu are nici o legătură cu titlul, dar asta face totul mai interesant. Înainte de-a spune ce mi-a trecut prin cap, vreau să lămuresc clar două lucruri:

1.                          Boc e un dobitoc, care îşi bate joc de tot ce a dat ţara asta mai bun, doar pentru că lui nu i s-a tradus niciodată o piesă de teatru.

2.                          Atâta timp cât punem botul pentru marinar şi dobitoc, ne vom duce dracu’ şi fără criză financiară.

 

 

Proxemica se referă la apropierea dintre persoane. Cum, persoana, trebuie să fie lângă tine ca să vorbim despre proxemică, noi nu despre ea vorbim 😀

Nu ştiu cât de lung va fi postul ăsta. Vom vedea. Vreau să lămuresc ceva la început, nu sunt supărată pe nimeni, doar dezamăgită de mine. Aşa că am decis în virtutea inerţiei să mă retrag un timp după net. Mă rog, atâta timp cât Trexel, de unul singur, va duce la capăt foiletonul, veţi mai avea ce citi, altfel, doar dacă îmi vine vreo idee, ceea ce şi mie mi-ar fi greu să cred. Şi nu orice idee, una măreaţă. Dar s-a dus vremea ideilor măreţe, aşa că voi termina un puzzle de o mie de piese, înainte să mi se mai întâmple ceva cu adevărat măreţ. Cum va dura cel puţin o lună treaba asta… presupun că despre asta e vorba.

Mă gândeam, nu ştiu dacă seria „Dinastiile” va ajunge până la capăt, dar, dacă o va face, va fi şi ultimul lucru pe care-l voi publica. – Şi iarăşi, nu are legătură cu nimic anume -. Ar fi trebuit să o fac de atunci, dinainte de-a mă suna Voicunike, dar iată că n-am avut suficientă tărie. E vina lui că m-am reapucat de scris 😀 – glumesc.

Sigur că voi mai fi pe net, doar nu credeţi că o voi lăsa vreodată pe Crina singură în gura lupilor… nuuu, pentru ea vă tai pe toţi, bucăţi, bucăţi 😀 Un merit mare a avut blogul ăsta în aproape doi ani de existenţă: mi-a adus mulţi prieteni. Nu o să-i enumăr după un criteriu anume, o fac doar pentru a le spune că ştiu că îmi sunt prieteni, iar asta nu se va schimba niciodată cu blog sau fără: Crina, Cella, Corina, Isabella, Maria Barbu Ion Borgo, Simona Ionescu, Kmi, Bebe, Voicunike, Omu’,  Octavpelin, Vania, Nea Costache, Trexel şi, îmi place mie să cred, Bogdan Hrib. Sigur, sunt şi oamenii care au crezut cel mai mult în mine. Bine că au crezut ei, că eu m-am lăsat de sportul ăsta 😛

În ultimul timp m-am mai bucurat de câţiva tineri prieteni: Shauki, Silvana, Ştefan (el e mai vechi), Mihai… Îmi cer scuze dacă am uitat pe cineva, aştept să fiu trasă de urechi, adresa mea de mail o ştiţi, aşa că nu vă opriţi.

Au mai fost oamenii pe care i-am îndrăgit de cum i-am cunoscut: Darius şi Chinezu. Ei n-au nevoie de o prezentare specială, pentru că sunt speciali. Doamne ce-am mai râs 😆 Păcat că n-am reuşit să intrăm şi noi într-o librărie 😉

Ar fi mai mulţi de amintit, dintr-un motiv sau altul, dar m-aş lungi prea tare şi, ţinând cont că m-am trezit la ora şase – da, da, să bată clopotul – cred că mă voi întoarce înapoi în pat 😛

Decizia mea nici nu o voi explica şi nici nu vă voi lăsa să o comentaţi. Nu am nevoie nici de „te rog”, nici de „ bine ai făcut”. E a mea. Atât cât mă va ţine ea. Oricum, nu am nevoie de blog pentru a-mi vizita prietenii, chiar dacă pe unii dintre ei doar virtual. Şi nici pentru a ţine legătura cu ei. Mai avem şi mess, mai avem şi telefoane şi alte mijloace.

O să vă întrebaţi de ce nu şterg blogul. Pentru că îmi e teamă că voi semăna prea mult cu Vania 😆 Nu, nu, n-are legătură. Pentru că, aşa cum ştiţi, nu îmi voi mai recupera adresa când mi-or intra minţile în cap, aşa că, după cum am spus, dacă Trex nu are de gând să scrie în continuare la foileton, atunci trebuie să aşteptaţi „Ziua în care se va sfârşi pământul” 😀

„Dinastiile”, de asemenea, mâine va avea parte de ultimul articol. Pentru cei interesaţi de lansări, dacă vor mai fi, sunt sigură că veţi afla şi din alte surse. Cu privire la articolul de mâine nu vă spun decât atât, ce am avut de spus, am spus în privat, restul, dacă veţi avea chef, veţi spune voi acolo unde vă voi indica, dacă nu, nu.

După ce voi termina Bibliotecarul, singura carte pe care o voi mai scrie, va fi în colaborare cu Trexel şi, desigur, va fi o poliţistă. Vom vedea mai exact atunci când va fi cazul. Adică vom vedea noi doi, că n-am de gând să mai împărtăşesc nimic din ceea ce fac pe planul ăsta. Adică, oricum, v-am cam spus tot: Dinastiile – asta dacă editura nu va renunţa la ele; Bibliotecarul, pentru că nu îmi place să las lucrurile neterminate şi o carte în colaborare pentru că eu cred că Trexel merită şansa asta. Poate, cine ştie, între timp mă angajează Denis ca agent şi m-am scos din criză 😀

 

Ok, deci sunt în pauză, în pauză de orice, dar mai ales de gândit. Şi ca să termin pe un ton dramatic: „Să trăiţi bine!” Hă, hă, hă… Împuşcă-te!

Războiul pe înţelesul FSB

 

După cum se ştie FSB e fostul KGB, cum agenţii de proximitate nu prea au priceput apropourile din carte, m-am gândit că ar fi vremea să le lămuresc.

Înainte de asta, totuşi, aş vrea să vă rog ceva, nu vă mai schimbaţi IP-ul pentru a vă vărsa frustrările pe aici. Am înţeles, unii pur şi simplu nu pot trece peste faptul că eu scriu. Sinuciderea nu e legală, dar e posibilă, aşa că vă rog… Vreţi să vă dau şi idei despre cum să o faceţi? Iar ăla de a lăsat mesajul pentru Cella, un cult al acestui pământ, unul care citeşte Kant de la grădiniţă, i-aş spune să se ducă acolo unde îi trimitea Bourbon Kid pe ăia care-l enervau. Dar sunt convinsă că n-are idee despre cine vorbesc, aşa că încă se poate sinucide. Eu vă susţin 😉

Acum că ne-am înţeles, îmi pare rău că vă chinui atât de tare, dar n-am de gând să vă fac pe plac. Îmi place prea mult să vă enervez. Şi, cu atât mai mult, îmi plac oamenii care mă urăsc şi mă ponegresc. Penibilul de care dau dovadă unii, mă face pe mine să mă simt sănătoasă cu capul 😀

Cum mai există şi un alt gen de… nebuni, mă gândeam să le explic cum stă treaba cu Reginele.

Există Yassuna, desigur, agent dublu: KGB-CIA. În mod normal ea e rusoaică şi printre agenţi i se spune „Nemuritoarea”. Da, există o adevărată legendă pe seama ei, dar nu v-o pot dezvălui că mă împuşcă Beor.

Sigur, voi credeţi că Beor e un tinerel prostovan ce se îndrăgosteşte de o elfă. Hai să fim serioşi, e un bătrân ursuz, care n-are nici o treabă cu iubirea. Dar se preface bine. Oricum, el trebuie s-o ţină sub observaţie pe Yas, şi să dea raportul la centru.

Dap, v-aţi prins, şefa centrului e Morana. Acea Morana este, de fapt, agent, dar, pentru a da mai bine în ochii oamenilor e si director de gazetă.

Ceasornicarul, nu ştiu dacă e bine să vă dezvălui cine e. E cam dus, iar Iudarr s-ar putea înfuria că v-am dezvăluit atâtea. Doar se ştie că Iudarr e zeu, nu e bine să te pui cu el în asemenea situaţii. Iar eu încă îmi doresc să trăiesc pentru a enerva oamenii.

Cum durerile unora sunt mai mari decât frustrările altora, mă gândeam să fac un Fan Club „Războiul Reginelor” şi să strâng agenţii din întreaga lume 😀 Paranoia va creşte puţin mai mult, iar vânzările vor fi demenţiale. Eu mă voi îmbogăţi şi voi trăi fericită, alături de Morana, în Hawai. Sigur că nu sunteţi invitaţi, pentru că sunt în cale afară de zgârcită, şi mai am şi mania curăţeniei. Dacă totuşi vă vine să veniţi în vizită, vă rog să faceţi şi curat în urma voastră. Aşa mi se pare politicos.

Dacă vă mai vine să lăsaţi comentarii ironice pe blogurile mele, vă sfătuiesc să vi le introduceţi în dos. Asta pentru a mă scuti pe mine din a o mai face şi pentru a vă scuti pe voi de prostie – a mea, a voastră, nu contează.

Am început bine anul, fiecare are să-mi reproşeze ceva pe blog, problema e că nu îmi pasă. Şi nu mă luaţi cu chestia aia că nu-mi respect cititorii, că mă faceţi să lăcrimez şi ar fi chiar urât din partea voastră. Respect pe cine merită respectul, nici mai mult, nici mai puţin.

Îmi aduc aminte că tata îmi reproşa odinioară că nu ştiu să plec capul. NU ŞTIU, ŞI NICI NU AM S-O FAC VREODATĂ, chiar dacă de asta ar depinde cariera mea – în orice domeniu ar fi ea. Fac ce vreau, cum vreau şi când vreau. Sunt şi persoane pe care le ascult, dar o fac dintr-un motiv pe care voi nu l-aţi putea înţelege: recunoştinţă, respect, etc. Îi respect pe cei care merită, aşa că nu am nevoie de texte din ale bodnăresciene, cum că nu respect pe nimeni în afară de mine.

Şi acum că mi-a dat o lacrimă, am să-i las pe culţi în durerea lor, iar eu rămân în prostia mea. Oh, am spus că am de gând să editez orice comentariu ironic sau şi mai rau de atât? Dacă vreţi să simţiţi pe pielea voastră, vă aştept.

Trexel, tu pe unde-mi umbli? Nu vezi că am nevoie de help? 😀

Azi chiar e ziua ei :D

Nu de geaba am zis eu că mi-a adus-o Moşul pe Crina. Aţi văzut că nu v-am minţit. Cella, Trexel, Simona, Sandra şi Xreder au fost complici. Pe mine m-am uitat? Urât din partea mea, dar eu nu-i urez. N-am chef 😛

Trei demeneţi s-au întâlnit,

Şi aşa s-au sfătuit:

S-o serbăm iar pe roşcată?

Chiar dacă ne enervează?

Blonda cea vopsită cioară,

A crăuit prima oară:

Haide s-o iertăm acu’,

E Crăciunul, mna şi tu.

Cella a venit din urmă,

Mda, conducea o trăsură:

Eu şi moartă îi urez,

Că tare mult o stimez.

Trexel a strâmbat din nas:

Dacă zici, n-o fi necaz.

Dintr-o lume îndepărtată,

Simona s-a sesizat pe dată:

Staţi aşa… ăăă… băiat şi fete,

Să vedem şi ce ne iese.

De nu iese de-un scandal,

Nu îi dau şi nu îi dau.

Zi-le, tu!, strigă şi blonda.

Vine Sandra repejor:

Lasă, intru în decor.

Şi aşa, cam toţi deodată

Ziserăm s-o facem lată.

Am beut şi-am chefuit,

Sigur, Crina a dormit.

Să trăieşti, tu fată dragă!

Te urăm noi toţi deodată.

Şi de nu ne-am fi grăbit,

Sigur ar mai fi venit.

Dar, iată, pe final,

Sări Sorin din hambar.

Şi a chefuit nebunul,

Cică să simtă Crăciunul.

Adevărul adevărat, e că el ar fi plecat

Satu Mare îl atrăgea,

Dar departe cam era.

Şi aşe a glăsuit:

Crina, măi, să ne trăieşti!

Sătmăreanul să-l iubeşti!

Şi pe Oana, dacă vrei,

De acasă să mi-o iei!

Hai să ne simţim şi bine,

Să trăieşti, tu Coană Mare

Azi e mare sărbătoare.

 

UPDATE:

Ca să vezi că n-a fost uşor cu doi nebuni să faci treabă 😆

 

 

TreXeL has joined the conference.

 

Baby  has joined the conference.

 

oana stoica-mujea: neata’ Trex

Baby : aci-s

 TreXeL: neata

oana stoica-mujea: deci, eu cu Cella complotam

 TreXeL: dati-i drumu

oana stoica-mujea: vrei sa fii cu noi pe programul 2?

 TreXeL: absolutli

oana stoica-mujea: ok, sa iti povestim

Baby : punem de-o aniversare ? in trei , a CRINEI

oana stoica-mujea: vrem sa facem un post misto de ziua Crinei

 TreXeL: ok

oana stoica-mujea: si io ma gandeam sa facem niste poze cu noi pentru ea

 TreXeL:

oana stoica-mujea: dar, mna, atat pana acum

oana stoica-mujea: baga si tu

Baby : LOVITI-MA ! cu idei

 TreXeL: deci onlain toata treaba

oana stoica-mujea: Trex, ca el e mai odihnit

 TreXeL: credeam ca vreti ceva live

oana stoica-mujea: pai mna, altfel cum? suntem cam departe noi

 TreXeL: si ma pregteam sa zic ca n-am cand

oana stoica-mujea:

Baby: da ,mai , tu te pricepi fa tu … colaj

oana stoica-mujea: varza ce esti

 TreXeL: da asa…pana dimineata e vreme

 TreXeL: pai maine ma duc la ski

 TreXeL: poimaine am treb cu masina

 TreXeL: si sambta plec

oana stoica-mujea: bine, du-te, dar da-ne idei si zicem ca si de la tine

 TreXeL: nu ma duc tu nicaieri

 TreXeL: facem o treba

Baby : maaaaaaaaaaaaaaaaa … fara motive, ESTE ZIUA CRINEI

 TreXeL: hai ca ies in curte la o pipa sa-mi vina ceva

oana stoica-mujea: la ski, mai

oana stoica-mujea: draci, te apuca pipa acum

oana stoica-mujea: stai aici

 TreXeL: iote asta ce face pa autoritara

oana stoica-mujea: logic, iti dau si una 

oana stoica-mujea: nu stau toata noaptea sa fumezi tu, CLAR

 TreXeL: Cellaaaaaaaaaa asta ma bate

 TreXeL: a dreacu sudista

Baby: TE PUP IO , UNDE PUP ,CRESTE

oana stoica-mujea: pana nu dai idei nu pleci, ca dorm si eu apai, ca is om, chiar daca tu nu crezi

TreXeL: na bun

TreXeL: cum facem poze?

oana stoica-mujea: ase

oana stoica-mujea: pai cu aparatul

TreXeL: bun da in ce pozitie?

oana stoica-mujea: ce zici?

TreXeL: ca porma le aranjez io

oana stoica-mujea: nebunesti

oana stoica-mujea: mai, nu cu aranjarea e problema, decat daca le bagi si pe youtube

oana stoica-mujea: altfel pot si io

Baby: da muzici nostalgice nu bagam ?

 TreXeL: si unde postam?

TreXeL: la Cella?

Baby : la EA

oana stoica-mujea: la mine, la tine, la Cella

oana stoica-mujea: ce conteaza

oana stoica-mujea: la toti

oana stoica-mujea: si la ea

oana stoica-mujea: aaaa

Baby angela: BAI , TU MA IEI LA MISTEAUX ? , IA VEZI

oana stoica-mujea: fii atent, facem toti poze acum, iar tu le bagi pe „astazi e ziua ta”

TreXeL: ce tu, ai leptop si esti meseriasa?

TreXeL: ok

oana stoica-mujea: concentrareaaaaaa

oana stoica-mujea: ok?

oana stoica-mujea: deci trecem la facut poze?

oana stoica-mujea: 15 min de fiecare, k?

Baby: io-s in pijamale , vreti rosii ori oranj ? 

TreXeL: ))))

oana stoica-mujea: rosii

 

oana stoica-mujea: Trex, da-i un buzz

TreXeL: buzz 

TreXeL: cica oua umplute

oana stoica-mujea: nesuferit esti, baaaaa, vino sa iti dau una

TreXeL: te gaseste canceru la unghii

oana stoica-mujea: mamaaaaa, ii spag fata

Baby : n-am d-aia , private , vrei sa merg in curte

Baby : am recevat , senk iu

Baby : tepteazaamu descarca , asr

TreXeL: deci se repeta pozele de nush cate ori

TreXeL: asta e

oana stoica-mujea: da, da, nu te mai scuza, am inteles, nu te pricepi

Baby: io nu ma pricep si voi faceti misto da mine , RAILORRRRRRRRRRRRRRRRRR , las ca imbatriniti voi , va ia mama …

oana stoica-mujea: Cella, eu lui Trex ii ziceam 

oana stoica-mujea: hai ca e misto, Trexel, bag-o pe youtube

sir TreXeL: k

oana stoica-mujea: si cum ti-am zis, sa-mi lasi link ca te sparg

Baby : io nu vaddddddddddddddddddddddddddd

oana stoica-mujea: cella, hai ca iti trimit eu

TreXeL: trimite-i tu lu cella ca io opresc sa pot pune pe tub

oana stoica-mujea: da, da, acum

Baby: SUPERBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBB

oana stoica-mujea: baga, la tine, Trex, merge greu rau

oana stoica-mujea: uite, ma, ca a vazut

oana stoica-mujea: baiiiii, si Sorin unde e?

oana stoica-mujea: ma rog

TreXeL: e

TreXeL: puii mei

oana stoica-mujea: lasa

oana stoica-mujea: lasa

TreXeL: ultimele poze le-am bagat la nimereala

Baby : MAI , IO AM MUTITTTTTTTTTTTTTTTTT

Baby : bagati-mi si mie

TreXeL: hai ca nu e clipu asa fantastic sa mutesti

oana stoica-mujea: si Simona a zis ca e superb

Baby: ma , ii super , esti meserias mai , nici nu ma gindeam , da acuma-s chiar MUTA , ca-mi place melodia … si voi

oana stoica-mujea: hei, toti am fost acolo, deci toti, da?

TreXeL: ma da Sorin chiar nu pare? 

TreXeL: apareeeeeeeeeeee

TreXeL: 2:29

oana stoica-mujea: hmmm

oana stoica-mujea: aaaa

Baby: mai dati-mi o data plzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

TreXeL: sfarsitu’ ti-a placut?

Baby: CUI ? CA IO NU AM

oana stoica-mujea: stai, ma, ca n-am vazut pana la sfarsit ca m-ati bruiat

Baby:  sunteti BELEA

oana stoica-mujea: Cella, merge greu rau la una din noi

Baby: CEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE , care „noi” ????????????

TreXeL: cred ca cell are banda subtire

oana stoica-mujea: vad ca nu i se incarca

Baby: am pa …. intreaba-l pa RADU ce am ………….. DA ?????????????

TreXeL: maine mai skiaza mutu

Baby : sunt frustrataaaaaaaaaaaaaaaaaaaa , nu vad nica

TreXeL: nu te frustra ca se incarca incetisor

oana stoica-mujea: Cella, maine se face

oana stoica-mujea: pe youtube adica

Baby: mine-i AZI vreau AMUUUUUUUUUUUUUUUU

oana stoica-mujea: baiiiiiiii, dar ati vazut ce i-am scris

oana stoica-mujea: mutuleeeee? 

TreXeL: am

TreXeL: deci cobor cu spatele maine

TreXeL: ce-o fi o fi

oana stoica-mujea: cui ii pasa? Crina e mai importanta decat spatele tau

Baby: VA URASCCCCCCCCCCCCCCCCCC , IO NU VAD NIMIC

oana stoica-mujea: da/

Baby: RAILOR

oana stoica-mujea: Cella, nici io nu vad

TreXeL: azi trebuia sa-i duc pachet din partea firmei da n-am avut chef 

oana stoica-mujea: ce magar esti, piei din ochii nostrii

 TreXeL: pieu

TreXeL: mai ies la o pipa

TreXeL: daca nu se incarca filmu la cella…imi bag picioru, ma culc

oana stoica-mujea: du-teeeeeeeeeeeeeeeeee, si nu mai inchide conferinta ca ti-o iei

TreXeL: ce?

oana stoica-mujea: ce auzisi

oana stoica-mujea: du-te si apai vino sa ne zici noapte buna

oana stoica-mujea: da?

oana stoica-mujea: fumeaza, ma, si lasa-ne ca intre doamne

 

oana stoica-mujea: post de ziua ei

oana stoica-mujea: ca doar nu bag altceva

TreXeL: post pe dracu, maine se manca sarmale si carnati

TreXeL: care post?

TreXeL: cella deja baga la oua umplute

oana stoica-mujea: iesi afara ca iti fac moaca rosie

TreXeL: cre ca faci post singura

TreXeL: ok ok

oana stoica-mujea: nu, eu fac sex

oana stoica-mujea: tu esti la abstinenta

TreXeL: de unde stii?

TreXeL: a scris undeva?

TreXeL: radu?

oana stoica-mujea: se vede, esti irascibil

oana stoica-mujea: Cellaaaaaaaaaaaaaaaaaa

oana stoica-mujea: bag din seara asta?

TreXeL: hai pa ca cere plamanu tutun

TreXeL: nu

TreXeL: bg dimineata sa fie si clipu

oana stoica-mujea: pai lasa-ne

oana stoica-mujea: e clipu deja

oana stoica-mujea: varza

TreXeL: este

Baby: sex fac aia care nu stau ca noi pa net , imi scol MASCULU     , VA DAU CLASA

TreXeL: ok

oana stoica-mujea: Cella, Doamneee, innebunisi? uite ce iese de ziua Crinei

oana stoica-mujea: sex in grup

TreXeL: deci hai pa somn usor si transmite-i si lu’ aia din partea mea ceva ca mine nu-s acasa

TreXeL: un virus ceva

oana stoica-mujea: ok, ii zic

 

 

 

 

 

 

 

 

Multumesc!

Acum doar multumiri, sunt prea obosita pentru mai mult, dar si foarte, foarte fericita.

Multumesc: Isabelle – prima cumparatoare :D; Horia – un domn de zile mari; Mike – un scriitor desavarsit; Spedy – Dumnezeule ce bucurie enorma mi-ai facut; Mary Lou – o doamna fara pereche. Si tuturor celor prezenti: Doamna Craciunescu, acovatii Bostina – mama, ce surpriza si toti ceilalti. Pe unii nu i-am cunoscut, dar nu asta e baiul. Erau toti ca din familie.

Multumesc celor care mi-au tinut pumnii de acasa: Crina, Cella, Trexel, Darius – stiu, ardealul mi-a tinut pumnii :P; Nicu, Vania, Gabriela etc. Hai ca va stiti si singuri, nu va mai umflati in pene 😀

Maine, dupa ce ajung la locul secret si descarc pozele, promit un pot asa cum se cuvine.

Nu in ultumul rand, multumesc Tritonic! Fara voi nu as fi fost azi asa fericita!

Cateva poze aici 😉

Oricum, a fost naspa! 😛

Viitorul… zece ani?!

hourglass

Maria mă întreabă cam ce treabă am eu zece ani de aici înainte. Asta e cam ca chestia aia de mi-o spune mereu Sorin: „Ce planuri ai pentru anul viitor?” Eu îi răspund: „N-am”. El: „Dar orice om îşi face planuri pentru anul ce vine”. Eu: „Uite că de aia nu pot eu trăi fericită, că orice om îşi face planuri, iar eu nu”. Nu, nu îmi fac planuri, dar vin ele singure. Ca treaba aia… dar să o luăm cu începutul.

Ţinând cont că anul ăsta termin a doua facultate, ca să mă dau mare, am hotărât aşa: Doi ani voi trăi din salariul de scriitor. Refuzându-le pe cele trei care le am deja, al treilea venind de la tata, celelalte de la munci. Dar, pentru că s-a înţeles ceva greşit, soţul meu are şi el salariu. Şi cum suntem doi, de strictul necesar tot îmi rămâne. La asta mă refeream atunci. Bun, indiferent că voi trăi sau nu din scris, după ăştia doi ani am de gând să rămân la facultate, adică să predau. E o toană de-a mea. Între timp vreau să fac un doctorat în domeniul jurnalismului sau aşa ceva. Pe acolo. Mai departe, Dumnezeule, Maria e optimistă, dar eu nu sunt convinsă că voi mai trăi încă zece ani. Dar vă pot spune ceva. Indiferent de planurile ce vor veni, ce se vor răvăşi – că s-or mai şi răvăşi unele dintre ele – ce se vor anula, în fiecare an voi scrie cel puţin trei cărţi. Deci un lucru e sigur. Restul… numai de sus ştie dacă se va întâmpla sau nu. Una e să-ţi pui în cap, alta e să şi realizezi. Dar cu scrisul îmi iese sigur 😉 Aşa că, în mare, cam asta am de gând să fac. Acum, dacă mă întrebaţi ce voi face pe plan personal, asta chiar nu vreau să plănuiesc, ce o vrea şi cum o vrea Dumnezeu.

Aşa că, nu mă întrebaţi în nici un caz ce planuri am pentru anul viitor. Sigur voi scrie trei cărţi, restul, nu ştiu. În mare îmi doresc, dar până la a se realiza, ei bine, mai e.

 

 

P.S: Până sâmbătă staţi cu ochii pe Tritonici să-mi vedeţi moaca, dacă vreţi să mi-o vedeţi. Cella şi Trexel rămân şefi pe aici. Adică fac legea. Trexel, Cella are întinetate pentru că e doamnă. Să nu avem discuţii… Bun, şi acum, credeţi-mă că am o groază de treabă, aşa că trebuie să vă las. Ne revedem cât mai curând posibil.

 

Maria, te pup. Ne vedem neapărat săptămâna viitoare 😉

Avantaje… sau nu!

Ideea e următoarea: Sunt un om privilegiat. Păi să vă spun. Când eram în spital, ţinând cont că pe mine s-a testat un nou tip de anestezie totală, abia venită de peste oceane (n-am priceput exact care oceane), a trebuit să fac analize complete de tot. Printre acestea s-a enumerat şi raza la plământ. Ok, raze… doi plămâni. Când ies eu de acolo, tipa aia, disperată, începe:

– Dumnezeule mare, ai o scolioză atât de urâtă… Şi a început să îmi spună ce voi păţi dacă nu fac recuperare. Ce să recuperez, nu m-am prins. Eu eram nervoasă, plictisită, sătulă de toate cretinismele de analize. Aşa că, la un moment dat, ţip la ea:

– Bineee, dar plămânii cum îs? Că eu fac o anestezie specială, breee. Dă-o dracu’ de scolioză.

– Bine plămânii, zice ea. Dar ai o scolio…

Cam asta a fost ideea în sine. Femeia rămăsese blocată pe scolioza mea.

După ce m-am operat, m-am dus şi la doctora aia cu scolioza. Dacă vă spun că aia a început la fel, de ziceaţi că mor atunci şi nu gata. Adică nu mai aveam nici o şansă. Ok, ok, fac exerciţii din alea idioate. Gataaa!!! Apoi, gagica, cu un umor negru bine dezvoltat începe: nu mai ai voie să cari (bifat ok), nu mai porţi tocuri (să mori tu!), dacă vrei un copil opţiunile sunt următoarele: aaa, poţi rămâne paralizată; bbb, prin cezariană nu rămâi paralizată, dar stai nouă luni în pat (să mori tu, iar!). Mă rog, astea sunt cretinisme. Însă, mişto este că mama nu mă lasă să-mi car nici propria geantă. E tragico-comic. Cum să vă explic. Închipuiţi-vă două femei într-un mall, una trage de geanta celeilalte, iar ailalată, adică cea deposedată, se luptă din greu pentru bunul ei. Şi începe mama:

– Să vină Xreder să o ducă la maşină!

O, Doamne, să-i spună cineva că îmi pot duce singură GEANTAAA!!! Sunt disperatăăă!

Aşa trăiesc eu de când cu scolioza.

Mama: Unde te duci?

Eu: La cumpărături.

Mama: Să o iei pe Katy cu tine şi să te ducă până în casă.

Oh, să îi spun să mă şteargă şi la fund. Cu toate astea, mulţumesc, am voie să mănânc singură. Adică pot duce singurică lingura la gură. Ce minunat 😛

După ce azi, am avut examen (da, l-am luat, ho), am fost la Mall, am făcut, am dres, m-am certat cu X pe o plăsuţă, ajung acasă şi intru la Trexel. Ştiam eu că mi se pregăteşte, dar nu eram chiar convinsă. Bine, recunosc, m-a sunat Crina de dimineaţă. Da, m-a trezit, că aşa o apucă pe ea sunatul 😆 Glumesc, eram trează. Ce de detalii. Şi îmi zice că a citit la Trexel şi s-a râs. Eu repetam pentru examen, aşa că n-am apucat să intru, şi nici de râs nu îmi ardea că eram cam palidă 😀 Aşa că am intrat pe seară. Hehe, ştiţi de ce m-am bucurat? Să vă explic. Am o fină, e mare, anul cinci la facultate. Nu a fost înnebunită după Stăpânul cu inele, dar după ce a citit Şarama, mi-a zis că e mult mai mişto decât tot Tolkienul pe care l-a citit ea. Sigur, nu sunt de acord. Tolkien e un geniu al literaturii de gen, apropo a apărut cartea „Copii lui Hurin”, îmi e lene să pun accent pe „u”. V-o recomand, eu mai am puţin şi o termin, bestială. Aşa că, atâta timp cât soţia lui Trexel se trezeşte la cinci pentru a mai apuca să citească din cartea mea, păi nu pot decât să sar în sus de bucurie. Nu îmi aduc aminte ca mama să se fi trezit la ora aia pentru mine. Mai repede mă striga din dormitor:

– Mai trăieşti?

– Cred, răspundeam eu ca din cavou.

– Ei, mai rezişti până la şapte, îmi răspundea ea după care adormea subit.

Aşa că vă daţi seama cât sunt de fericită.

Doamna Trexel, vă mulţumesc! Şi vă pup! Şi sunteţi minunată!

Vrute…

Azi sunt pacifistă. Aşa că am decis să răspund unor commenturi în post. Nu de alta, dar ştiţi cum e, şi să scrii, şi să răspunzi, parcă le-aş combina într-un articol, că o fi mai bine, şi pentru mine, dar şi pentru voi. Aşa că stăteam eu şi mă gândeam. – Oh, desigur, am reluat activitatea asta cu gânditul, nu de alta, dar neuronul meu pur şi simplu nu vrea să doarmă – Mă gândeam că v-am cam neglijat. Şi, desigur, sunt conştientă că o voi mai face. La câte am de făcut luna asta care vine nici nu ar trebui să vă mire. Hei, ce vă miraţi? Mai întâi, cu drag, o să vă spun că sâmbătă la ora unsprezece, adică în jurul prânzului, voi purta o scurtă discuţie cu Răzvan Dolea, la Radio România Cultural. În maşină ascult cam mereu postul. Nu de alta, dar de fiecare dată când mă trezesc că nu am nici un cd cu operă – şi mi se întâmplă destul de rar – ştiu sigur că voi găsi ceva la Radio România Cultural. Aşa că vă invit şi pe voi la „Texte şi pretexte”, sâmbătă de la ora nouă la ora treisprezece.

Că tot suntem la cultură. Laura, adică îngerul, mă întreba mai acum câteva zile, cum de pot citi aşa repede. Eu am vrut să-i răspund atunci, dar la drept vorbind şi eu eram într-un impas. Ulterior am aflat cum. Nu e o chestie de exerciţiu. Ştiţi voi, fiecare om îşi are propriul ritm în orice ar face. Eu am două viteze: a întâia şi a doua. Când sunt pe viteza a doua pot citi două cărţi pe zi, când sunt pe a întâia, citesc o carte la trei zile. Nu ştiu dacă e chestia de chef, o fi fost şi faptul că oricum nu aveam ceva mai bun de făcut. Să fi fost şi ideea că iar mă sună nebuna din Satu Mare, mai bine citesc 😀 Nu ştiu. Pur şi simplu, uneori am viteză, alteori nu am. Oh, şi abia aştept să vă spun ce am citit, dar staţi să-l termin şi pe Pratchett cu „Gărzi! Gărzi!”. După cum v-aţi prins, nu am trecut la viteza a doua 😛

Tata Borgo îmi povestea despre viaţă. Despre cum să ţi-o trăieşti. Întotdeauna are sfaturi bune în traista vieţii. Nu am ştiut ce să răspund pentru că i-am dat dreptate. Apropo Tata Borgo eşti bine?

Corina mă aşteaptă la Bruxells, iar eu nu vreau să o dezamăgesc, aşa că o să mă urc în avion. Oh, o iau şi pe nebună cu mine, târâşi, ce crede ea, că scapă? 😀 Pe mine cine să mă ia noaptea în braţe dacă îmi e urât? 😆

Trec peste comentariul cu „12+2”, pentru că nu ştiu ce să zic, poate doar „12+3” 😛

Oh, da, să nu uit că am de dat şi nişte examene luna asta. Ştiţi voi, am chiulit cu impertinenţă la trei examene anul trecut. Am chiulit de două ori, că n-am avut chef de ele nici în toamnă. Aşa că na, prostia şi lenea se plătesc. Doamneee, şi dacă aţi şti ce poftă de învăţat am, v-aţi cruci şi mi-aţi plânge de milă.

I-aş răspunde şi lui Trexel, dar până nu scrie continuarea, nu vorbesc cu el. Desigur, îl pot întreba subtil dacă a primit coletul. De ce nu îl întreb pe mess? O fi omul ocupat să se plictisească, nu vreau să-i dau eu speranţe că viaţa e mai haioasă decât e de fapt 😀

Şi, pentru a şti cu ce o să vă confruntaţi în curând, vă spun doar atât: „Tarotul de Marsilia”, restul e aşteptare 😛

Ok, să zicem că am avut o zi bună, cu toate că nu e adevărat, dar, cel puţin, am mâncat mere cu biscuiţi, aşa că am început ziua bine. Oh, încă ceva: NU MĂ TREZESC ÎNAINTE DE ORA ZECE, DA? 😆

 

MINŢI RĂTĂCITE – IV –

TREXEL ŞI OANA

Prima parte

A doua parte

A treia parte

Dulce amărui. Închis la culoare. Mai era un deget în pahar. Pe lângă bere, Jagermeister era singura băutură alcoolică pe care o consuma, rareori. De fapt, doar atunci când se relaxa întins pe canapea sau atunci când voia să-şi impună că e relaxat. Acum, Benjamin se afla în a doua ipostază.

După amiaza trecuse deja, era aproape seară. Vineri seară. În mod normal ar fi trebuit să fie relaxat, după o săptămână de lucru, început de weekend, ce putea fi mai liniştitor? Pentru el însă lucrurile stăteau altfel. Resimţea singurătatea, ura liniştea, avea momente în care se dispreţuia.

Pe măsuţa din faţa canapelei zăceau vreo patru cărţi începute, toate deschise şi întoarse cu scrisul în jos. Câteodată îşi punea o pernă sub măsuţă, se întindea pe jos cu mâinile sub cap şi citea prin sticlă. Din toate patru. Apoi dădea pagina la toate şi continua din aceeaşi poziţie.

Alteori, întins pe canapea cu ochii închişi, juca singur şah. Şi cu albul şi cu negrul, vizualizând în minte tabla şi toate nervurile pieselor de lemn, asupra cărora zăbovea urmărindu-le cum se ridică în aer şi îşi schimbă poziţia. La comandă. Ar fi fost un bun manager.

          Ce seară de căcat, cugetă Benjamin plimbând pe sub limbă licoarea roşiatică.

Dintr-o dată privirea mohorâtă parcă scuipă un strop de lumină. Îşi aduse aminte de ea. De ochii ei mari şi blânzi şi indecenţi. De vocea ei… ce voce avea! Era bună la o linie erotică.

Îşi turnă repede în pahar ultimul deget de pe fundul sticlei şi deschise laptopul. Aşteptă câteva secunde. Deşi posibilitatea de a o reîntâlni i se părea destul de mică, se prinse totuşi cu ambele mâini de idee. Practic era singura idee care i-ar fi salvat seara.

Wireles Home network is now connected.

Signal strength: Excellent.

Porni browserul şi tastă din cap adresa barului. Apoi dadu click pe “Insider, webcam live”. Mergea perfect de când se legase la reţeaua metropolitană. În plus avea facilităţi pentru zoom şi înregistrare. Nu era prima oară când se juca aşa. Începu să caute. În bar nu era prea multă lume şi avea o bănuială că dacă ea va fi acolo va sta singură. Într-un fel deja se simţea îndreptăţit ca ea să fie singură. O voia numai pentru el.

Se rezemă înapoi de canapea. Nu era acolo. Însă, surprinzător, Benjamin zâmbea. Era sigur că va veni. Gândirea pozitivă îi schimbă radical dispoziţia. Pentru el legea atracţiei universale funcţiona impecabil. O testase de multe ori înainte să o adopte ca şi stil de viaţă.Mai avea totuşi mult de lucru. Apăreau încă uneori, ca şi mai devreme în seara aceasta, momente în care nu se simţea bine în pielea lui. Până acum se automotivase cu multe lucruri pentru a-şi găsi o scuză la stările depresive. Mai nou nu-şi mai găsea. Voia pur şi simplu să scape de ele. Dar mai avea de lucru la asta şi era conştient că pentru a reuşi complet era nevoie să adopte o stare de seminebunie controlată. Pentru că altfel nu se putea. Erau prea multe amănunte în mintea lui care nu i-ar fi permis să trăiască o viaţă normală, cu gânduri liniştite. Şi, în fond, cu siguranţă s-ar fi plictisit cu o existenţă banală.

Se ridicase de pe canapea şi privea pe geam, dar nu se uita la nimic. I se prefigura în cap desfăşurarea lucrurilor.

– Iar o să mă pierd. Când o să dau ochi în ochi cu ea… Futu-i! Zâmbi, plescăind drogul lichid care-i gâdila papilele. Nu-i nimic! Ei îi place asta! O excită. O să-mi las în voie simţurile de data asta. O să…

Se întoarse dintr-o dată spre laptop. O umbră brunetă aluneca printre mese cu un mers senzual. Benjamin văzu locul liber din capătul barului şi privirea lui o conduse într-acolo. O privi cum se aşează pe scaunul înalt şi îi sugeră să-şi pună gentuţa dreptunghiulară în faţă, pe tăblia barului, din motive de securitate.

Se aşeză pe canapea, aplecat către ecran. O vedea din profil. Zăbovi puţin asupra chipului frumos desenat şi dintr-o dată nu mai fu mulţumit de calitatea imaginii de pe ecran; zoom-ul i-o aducea în pătrăţele mărunte dintre care nu putea desluşi detaliile. Aruncând o privire către dulapul din lemn de brad vizualiză dincolo de uşile închise cămaşa de in, pantalonii de velur maro şi jos pantofii maro din piele întoarsă. Apoi privi din nou spre ecran şi în secunda următoare se trase înapoi speriat proptindu-se cu spatele de canapea. Femeia îşi îndreptase privirea spre cameră şi îi zâmbise cu subînţeles, după care lăsase privirea la loc în cafea. Prin cap începură să-i treacă o grămadă de posibilităţi prin care ea ar fi putut să bănuiască prezenţa lui în faţa ecranului, chiar atunci în acel moment. Le desfiinţă rapid pe toate.

– N-avea cum! De unde dracu să ştie? E paranormală?

Peste câteva minute ieşea val-vârtej din casă trântind în urma lui uşa metalică şi ascultând mecanismul de închidere cum încuie automat toate cele cinci zăvoare.

Intrarea în bar era învăluită în umbră pentru a se evita fireasca întoarcere de priviri a consumatorilor atunci când cineva îşi făcea apariţia în local. Benjamin se opri puţin acolo şi trase de câteva ori aer în piept încercând să-şi regleze respiraţia, agitată frenetic la vederea ei.

          N-o să mă pierd chiar din prima. O iau uşor, dar ferm.

O luă încet printre mese batând cu degetele pe piciorul stâng ritmul la The thrill is gone care tocmai ajunsese la solo-urile din a doua jumătate. Ea era aşezată uşor cu spatele spre el. Se opri un moment pentru a se preface ca în drumul spre o masă liberă tocmai a remarcat-o. Îi descoperi privirea în oglinda din spatele barului şi i se păru interesant să-i facă semn cu mâna invitând-o la o masă. Aşa avea certitudinea că într-adevăr ea îl privea prin oglindă.

Femeia nici nu apucă bine să se aşeze la masă că apăru băiatul de la bar care începu să aşeze în faţa lui cafeaua tare, ceaiul de trandafir, paharul de Schweppes şi cele două beri. Benjamin o privi în ochi pentru a descoperi dacă era impresionată de faptul că îi fuseseră aduse toate băuturile fără să comande.

– Deci vii des pe-aici, începu femeia, făcându-l să înţeleagă că e puţin impresionată.

– Nu tocmai, doar în weekend, uneori. De unde ştiai că vin? întrebă Benji gândindu-se la privirea aruncată de ea la camera, dar imediat îi păru rău că a întrebat.

– Trec pe ceva mai tare, ia-mi un gin, te rog! spuse ea, ocolind întrebarea dar necontenind să-l privească direct în ochi. Abia atunci băiatul de la bar plecă tiptil din spatele ei. Aşteptase ca Benji să o întrebe primul ce doreşte şi era puţin dezamăgit.

Nesperat, Benjamin nu simţea nici o emoţie. Felul cum ea abordase discuţia de la început îl băgase într-o stare de normalitate şi timiditatea lui refuza să se arate. Din cauza asta începu să se simtă oarecum prea banal. Aşteptase senzaţiile, transpiraţiile, se vruse stânjenit şi încurcat. S-ar fi dorit într-o postură din care să fie provocat să iasă. Dintr-o dată însă nu i se mai părea nimic interesant.

– Naşpa! gândi Benjamin şi închise cu o mână displayul laptopului, urmărind cum siluetele celor doi bărboşi ameţiţi de la bar, singurii din local, se fac tot mai întunecate si apoi trec în spectrul negativ. Aparatul se închise cu un clinchet slab urmat de un piuit specific. Trecea în standby, lucru care apăru şi în mintea lui Benjamin ca fiind cea mai buna idee. Peste doar cinci minute dormea adânc, cu clipiri spasmodice şi respiraţie şuierătoare.

 

*

 

Daniel se trezise de o oră. Nici urmă de lumină solară nu se arăta pe cer. De obicei se trezea la cinci dimineaţa. Îi plăcea să bea o cafea, ba nu, mai mult îi plăcea mirosul cafelei de dimineaţă. Poate că era singurul lucru care-i plăcea cu adevărat. Aroma aceea venită parcă direct din Brazilia, de pe plantaţii. Mirosul negrilor, al sclaviei… nu putea pricepe de ce se tot gândea la sclavie. Uneori se gândise la Jack Spintecătorul ca la adevăratul eliberator de sclavi. Prostituatele erau sclave ale sexualităţii bărbaţilor. El nu făcea sex. Nu îşi amintea să fi făcut sex de… cine ştie, poate ani… O amintire ca un flash îi trecu prin faţa ochilor. O şterse instantaneu. Cafeaua şuiera uşor în ibricul de tablă. Mirosul începuse să se împrăştie prin casă. Să deschidă fereastra sau să lase aroma să-l învăluie?

 

*

Cat o studiase atent pe Clara. Calmitatea, nepăsarea, zâmbetul rece, totul îl ducea la o singură concluzie: aşteptase o astfel de ocazie. Vedea în privirea lui Jack că îi pusese  eticheta de „VINOVATĂ”, desigur, Cat nu credea că fata are fi implicată în vreun fel, dar ştia cu siguranţă că îi convine situaţia.

Clara îşi aprinse o ţigară. Îi sfida pur şi simplu. Sau, poate, dacă se lua după Ivona, puştoaica îşi dădea frâu liber sentimentelor, lucru pe care nu îl făcuse până atunci. Şi totuşi, Cat avea de gând să joace fiecare as pe care-l avea în mânecă. Şi avea, Dumnezeu îi era martor că îi ţinea acolo, aşii lui, salvarea oricărui detectiv.

Fumul se ridică anevoie spre tavan, de parcă obosise şi el. Buzele fetei se încleştară, apoi se destinseră într-un surâs acru.

– Acum, zise ea, luându-i prin surpindere pe detectivi, bine că n-am fost în casă. Altfel o mierleam şi eu, dar asta mi se pare cu adevărat ironic.

Jack ridică din sprânceană, cât pe aici să deschidă gura. Cat îi aruncă o privire sugestivă, iar Jack se abţinu, dar chipul roşu îi trăda fiecare sentiment.

– Ce e ironic? se interesă Cat.

Ea privi ţigara ca pe o bucată de anafură.

– Ironia e ironie, concluzionă Clara trăgând cu nesaţ din ţigară.

Cat îi făcu semn lui Jack să se depărteze. Legistul îşi coordona oamenii. Cadavrele fuseseră acoperite. După ce s-au luat toate probele necesare, trupurile neînsufleţite trebuiau să ajungă sub cuţitul legistului. Dacă nu exista nici o amprentă concludentă, trebuia, cu siguranţă, ca în urma autopsiei să iasă ceva la iveală. Sir Cat privi spre Ivona, care stătea pe trepte şi studia subiectul. Cat nu era sigur dacă rusoaica auzea discuţia, dar din câte îşi dădea seama nici nu era nevoie.

– Domnişoară, suspină Cat, dacă nu îmi răspunzi întrebărilor, voi fi nevoit să te duc la secţie. Iar acolo, crede-mă, vei răspunde… până la urmă. Iar eu am răbdare, că doar asta îmi e meseria, să am răbdare.

Ea aruncă ţigara pe covorul persan şi o strivi cu piciorul.

Zâmbi.

– E ironic detective, cum şi-au dorit toată viaţa să scape de mine. Şi, acum, dacă e să fim sinceri, au reuşit. Desigur, nu aşa cum şi-ar fi dorit ei, dar ce mai contează, râse ea, au făcut-o.

Cat se gândi imediat la problemele adolescenţei, momentul acela în care orice copil are impresia că părintele îl urăşte.

– Nu cred că asta voiau…

– Sigur, doar nu trăiai tu cu ei. Nu cred că e nevoie să vă dau detalii despre viaţa mea. E suficient să întrebaţi pe oricine pe o rază de o milă. Oricum, eu sunt imparţială, nu-i aşa?

Cat nu putea nega. Oricum, nici nu îi păsa prea mult, detaliile avea să le afle indiferent dacă ea i le va spune ori ba.

– Cine crezi că ar fi putut face aşa ceva?

Clara se întinse pe canapea asemeni unei târfe de doi bani.

– Dacă aş şti, i-aş trimite un buchet de flori. Crede-mă că aş face-o.

– Sunt convins, mormăi Cat.

Puştoaica îi aruncă o privire scurtă Ivonei.

– Ştii, nu e nevoie să mă psihanalizeze, sunt doar un copil abuzat. Nu cred că e ceva nou pentru poliţie.

Cat ridică din umeri în semn de capitulare. Puştoaica avea mintea brici, dar ceva acolo, înlăuntrul ei, funcţiona cumva aiurea.

– Măcar bănuieşti pe cineva?

Clara deveni dintr-o dată serioasă.

– Pe tata îl urau toţi. Dar, cu toate astea, nimeni nu avea curaj să facă aşa ceva. Erau toţi nişte pupincurişti. M-am gândit, spuse ea pe un ton mistic, cred că pupincurismul se învaţă în facultăţi, altfel nu cred că ar fi avut atâţia în jurul lui.

– Aceşti oameni veneau des aici?

Pe Clara o pufni râsul. Un râs isteric, aproape inuman.

– Aici? Dancot nu îi primea aici. La ce? Să o vadă pe Diane tot timpul beată şi cu poftă de sex? Oh, mai puţin prostul de Farell, el venea mai tot timpul. Mă rog, el nu era o ameninţare pentru sexualitatea Dianei, cred că Farell e gay, mă rog, cel puţin aşa pare.

– Şi unde l-aş putea găsi pe Farell?

Ea se strâmbă.

– Doar nu credeţi că ţin evidenţa populaţiei. Ce detectivi sunteţi voi? Căutaţi în actele lui Dancot, ţine fiecare lucruşor, chiar şi pe cele neinteresante, doar nu se ştie niciodată când poate şantaja pe cineva. Oh, putea…, râse ea demenţial.

– Unde vei sta?

Fata privi în jur.

– Aici, doar e casa mea.

Cat simţi cum se cutremură.

– Aici? Vei sta aici?

– Nu cred în fantome, detective, se ridică ea şi porni spre trepte. Şi chiar de ar fi să fie, ce să-mi facă o fantomă avidă după sex şi una avidă după bani?

Clara îşi unduia uşor fundul, parcă încercând să-i enerveze pe detectivi.

– Domnişoară, strigă Cat, sigur nu s-a întâmplat nimic ciudat în ultimul timp?

Clara rămase o clipă pe trepte. Ivona îi surprinse privirea. Da, se întâmplase ceva, şi totuşi, Clara preferă să nege.

– Treaba ta, urlă Cat, când ea aprope că dispăru pe holul de la etaj, dar asta înseamnă că te voi mai deranja. A, da, şi nu te gândi să îţi iei tălpăşiţia, voi pune câţiva poliţişti să se asigure că nu zbori.

– Eşti naiv, detective, strigă ea. De ce aş fugi acum când am tot ce îmi doresc?

Ivona se apropie de el.

– E minoră, trebuie să…

– Nu încă, spuse răspicat Cat.

 

*

Psihiatra tăcu. Îl privea, dar ochii ei nu trădau nici un sentiment.

„Ştie să îşi joace rolul”, gândi abătut pacientul.

– Ar trebui să continuăm, puse capăt liniştii doctora.

Bărbatul se fâţâi pe scaun. O rază de soare se întinsese pe biroul psihiatrei. Părea a fi o dâră de praf pe mobilierul maro.

– V-aţi gândit vreodată că această culoare – arătă spre birou – e depresivă?

Ea îşi lăsă coatele pe masă.

– Vi se pare o culoare tristă?

– Cred că până la urmă m-aş sinucide dacă aş trăi înconjurat de o astfel de nuanţă.

Doctora deschise un dosar. Îşi privi pacientul în ochi.

– Am primit dosarul tău de la firmă…

– Prefer să rămân doar Jack, spuse el ştiind unde vrea să ajungă doctora.

– Nu mă deranjează, dar aş vrea să ştiu de ce.

El continuă să studieze raza de soare ca o zdreanţă ce lâncevea pe birou.

– Poate într-o zi, poate…, şuieră gânditor. Jack e tot ceea ce mi-am dorit eu să fiu vreodată…

– Cine e Jack?

Bărbatul surâse.

– Cine ştie, poate eu într-o viaţă anterioară.

Pentru prima oară psihiatra ridică din sprâncene.