Inteligenţa scade, somnolenţa creşte…

Am redus tutunul la maxim patru ţigări pe zi. Da, ştiam că până se obişnuieşte creierul inteligenţa e down, dar în loc să fiu nervoasă, cum ar fi normal, eu dorm non-stop. Şi fiind adormită nici nu prea gândesc. Deh…

Da, încă merg cu maşina. Da, încă stau în picioare, dar nu le mai pot face pentru mult timp. Citesc şi adorm. Mă trezesc, citesc şi adorm. 😀 No, cică treaba asta n-ar trebui să dureze mult. Şi nu, nu vreau să mă las de tot. Că n-aş avea probleme. Nu simt nevoia să fumez, pur şi simplu îmi place gestul. No, cine să mă înţeleagă şi pe mine.

Aşa că mi-am făcut program. De mâine avem şi sală. Cum cu scrisul stau dezastruos… adică spre minus infinit, măcar cu cititul să am spor. Aşa că atunci când mă duc la cafea îl iau pe Poe. Când stau în sufragerie alternez: Cervantes – Cristian-Mihail Teodorescu. Recunosc că la Teodorescu am ajuns pe la o sută douăzeci. Cervantes e ceva mai în urmă. Iar când mă mut în dormitor… yeah, am reuşit, desigur: „Urzeala tronurilor”.

Ohhh şi nu uitaţi că am vorbit de „Gazda” aici. Mişto!

Şi momentan cam de atât sunt în stare. La drept vorbind nu înţeleg prea bine ce spun oamenii. Nici de la TV n-am înţeles mare lucru. Aşa că vă întreb şi eu: A trecut bugetul?

Reclame

Tutunul lui Our

Numai câţiva zei şi o sticlă de palinka înţelegeau cu adevărat cum a ajuns Our în faţa unui televizor. Imaginile se mişcau haotic, iar omul ăla chel îi displăcea în totalitate. Se chinui să îşi dea seama de unde vin oamenii aceia, dar nu reuşea. Clar lucru, nimic nu era la locul lui.
Când bărbatul înalt intră în cameră, Our era deja beat.
– Am ştiut că ai să vii, îl îmboldi bărbatul.
Our îşi scoase tacticos pipa şi şi-o aprinse.
– Nuuu, zise bărbatul, de parcă moartea l-ar fi împuns în coaste.
– Nu, ce?
– Nu, nu ştii că azi nu se fumează?
– Ştiam că băutura te ajută să ai ceva halucinaţii, bombăni piticul.
Bărbatul îi trase pipa din mână. Tutunul lui Our mirosea altfel decât tutunul pe care îl simţise el.
– Ce e ăsta, un fel de drog?
– Tutun de soia, zise Our indiferent.
– Orice ar fi, piticanie, azi nu se fumează.
Our ridică din sprâncene. Treaba cu piticanie era de-a dreptul revoltătoare, dar era prea beat pentru a opune rezistenţă. Chiar atunci intrară două domniţe, aşa cum Our nu mai văzuse. Da, cu siguranţă că erau diferite de orice văzuse el până atunci.
– Deci, începu una dintre ele, domnul insistă să fumeze.
– Aşa e, mormăi bărbatul.
– Ar trebui să îl convingem cumva, spuse cea de-a doua.
Our privi cu jind la pipa lui. Oamenii erau nebuni, mai nebuni decât ăia din cutia magică.
– Eu sunt pitic, spuse el cu limba împleticită. Fac fix ce vreau eu.
– Iar noi vrem să te ajutăm, spuse una din domniţe. Nu ştii că tutunul nu e bun?
Our se gândi la ce perspective avea. Putea să nu mai bea şi să se trezească din coşmarul ăsta. Sau, pur şi simplu, putea să rămână acolo până avea să intre în comă alcoolică.
Una din femei scoase dintr-un ungher întunecat un fel de pompă stomacală.
– Cu asta te vom scăpa de tutun, spuse ea.
– Mda.
– Îţi vom face nişte spălături şi vom extrage orice urmă de drog din tine.
Our nu înţelegea ce e ăla drog, dar de un lucru era sigur. Nimeni nu avea să scoată nici un strop de tutun din el. De când se ştia piticii fumaseră, era ceea ce îi definea faţă de alte rase.
– Bine, spuse bărbatul, atunci vă las cu el.
Nu e problema că Our nu s-ar fi descurcat şi cu bărbatul, dar cu două domniţe era întotdeauna mai uşor.
– O vodkă?
Femeile îşi încrucişară privirile.
– Ei, hai, o gură de vodkă şi vă las să-mi faceţi ce vreţi.
 
*
Trei ore mai târziu bărbatul intră în încăpere. Nu se zărea nimic din cauza perdelei de tutun ce se ridica în aer.
– Ce se întâmplă?
…..
Piticii au putere de convingere, asta e clar. Cu toate că ar fi trebuit să se întâmple invers, dar te pui cu Our?