Vechi şi noi

Aşa cum am spus ne-am lansat la Satu Mare, unde, ca de obicei, a fost mai mult decât minunat. Crina s-a ocupat, ca de fiecare dată, să iasă totul perfect. Ivona… am cam batut-o 😛

Şi o poză, mai multe găsiţi pe facebook, mai exact două albume.

 

 

Flacăra iese miercuri cu „Crimă la jubileu”, un roman excepţional scris de Lucia Verona. Dacă-l rataţi vă alerg. E mare păcat să nu aveţi cartea asta în bibliotecă. Vă spun că e fenomenală şi îi mulţumesc Luciei că m-a lăsat să citesc manuscrisul. Şi credeţi-mă că l-am citit în trei ore, pentru că m-a „înghiţit”. Păcat că s-a terminat. De ce toate lucrurile mişto se termină?

 

Sâmbătă şi duminică, la Romexpo, aveţi Sofisticat. Expoziţie de pisici, printre care şi Pufo, organizată de Candice Luana Dragota şi, fireşte, Sofisticat. Va fi şi un micuţ stand de cărţi. Candice tocmai ce a debutat în lumea literară cu o carte pentru cei mici „Povestiri din Grădina cu Pisici”. Vor fi şi cărţile mele acolo. Şi cine ştie, dacă veniţi veţi mai avea surprize. Trebuie să anunţ că anul acesta au fost înscrise 300 de pisici, adică cu o sută în plus faţă de anul trecut. Aşadar, clar, e un succes!

 

Cei din urmă… ştiţi voi. Andrei Crivăţ mi-a făcut o surpriză foarte, foarte, plăcută, despre care nu vă pot vorbi acum, dar în curând veţi afla tot. Aşa că îi mulţumesc şi aici.

 

Nu, nu ăsta era cel din urmă lucru. Miercuri la 18:30 va fi o dezbatere între bloggeri şi Victor Ponta, dezbatere la care am fost şi eu invitată şi va fi transmisă pe TVR1. Nu ştiu dacă e în direct ori ba. Dar puteţi da şi voi drumul la TV să aflaţi. Sper doar ca până atunci să fiu vie.

 

Şi cum îmi e teribil de rău azi, o să vă las să vă descurcaţi singuri pe aici. Eu mă duc să… aştept mesaje de pe lumea cealaltă 😛

Reclame

Nu dorm, n-am murit!

De dormit… nu prea îmi mai aduc aminte ultima oară când am dormit cu adevărat. Cred că a fost cu foarte mult timp în urmă. Dar să lăsăm asta.

Azi a fost ziua lui X. Melodia i-o dedic la final 😀

Apoi, pe siteul TVR a apărut ştire despre Premiile Lili. Bravo organizatorilor!

Despre Războiul Reginelor s-a vorbit şi în revista Ioana.

Am luat premiul de dramaturgie de care sunt foarte mândră 😀 Doar că din pricină de… mă rog, am realizat mai greu.

Andrei Crivăţ îmi lasă pe mess că Lala e… am uitat cum a zis, dar cred că fenomenală e sinonim cu ce a spus el.

Adevărul e că Parfumul Văduvei Negre e gata de ceva timp, dar aştept să-mi spună Bogdan părerea lui. După cum am spus, ţinând cont că sunt foarte multe personaje reale, nu sunt prea sigură dacă-mi place. Pentru că în afară de Lala, restul personajelor au trebuit împinse de la spate, iar asta îmi pune multe semne de întrebări. Aşa că nu ştiu ce să zic, s-ar putea să nu-mi prea placă. Asta-i viaţa. Dar dacă Bogdan zice că e ok, atunci chiar e. Pentru că el e cu chestiile poliţiste. Desigur, dacă mai zice şi George Arion, atunci puteţi vorbi cu mine numai prin PR-ul meu. Vă alegeţi între Iulia şi Andreea 😛 Care vă place vouă.

Normal, aştept şi părerea Crinei, a lui Darius şi a Luciei. Cu toate că de Lucia îmi e frică.

Nu ştiu când o să reintru în normal. Poate zilele astea. Momentan tot cu drumurile sunt prinsă. Dar ce-i drept, azi mă simt puţin mai odihnită. Poate şi pentru că a fost ziua lui X şi am fost iertată de anumite sarcini obositoare.

Dar de revenit voi reveni şi voi continua şi Sărutul Morţii. Mare thriller, mare. Vă promit. Chiar de-ar fi să scriu la el şapte ani, să nu mai zică lumea că doar Tolstoi poate 😛

Cu cititul… greu, dar am cumpărat. Ei bine, zilele astea citit a însemnat poveşti de Wilde. V-am spus doar că n-am timp de lecturi nemăsurate. Şi tot în ultimul timp am fost online, când am fost, datorită laptopului micuţ. Adică un deget pe două taste, cum îi spun eu. Şi datorită netului de la orange, care ar merge foarte bine în oraş, dar eu nu prea am stat la oraş 😉

 

Şi acum să revenim la Xreder. N-am chefuit, dar am băut vin de Târnăveni şi am închinat în cinstea lui Ion Borgo 😀

Să-i dăm lui X şi o melodie, că o merită: