Aducere aminte

În urmă cu vreun an citeam o carte despre „Relaţii adictive”, carte, pe care, probabil că am dat-o, pentru că n o mai găsesc. La câteva luni după ce am citit-o eu, vorbea Mana desprea ea.

Acum, după atâta timp, cartea aia – Dumnezeu ştie de ce – îmi urlă în cap. Pot să văd capitole şi pasaje întregi. Să nu mă întrebaţi de ce, dar pot. Nu îmi amintesc aproape niciodată, după atâta timp, atât de clar o carte. De obicei, trebuie să notez pasaje sau idei pentru a-mi reaminti ce trebuie. Iată, din cartea asta n-am notat nimic, dar îmi trece prin faţa ochilor.

Poate că era vremea să văd din nou dincolo de perdeaua de fum. Adictivitatea pare să fie la tot pasul în viaţa omului, şi aici nu mă refer neapărat la relaţii amoroase.

Oricum, îmi dau seama, iar şi iar, că ideea de libertate a persoanei nu e prea bine implementată. Nu ştim să le oferim celorlalţi liberatea. De multe ori nu ne-o oferim nici nouă.

Şi acum, punând cap la cap amintirea asta cu cea a lui Osho, îmi aduc aminte altceva: un om nu îi aparţine altui om. Oare câţi pricep? Sau câţi vor să priceapă? Rămâne obiect de studiu, asta e clar.

15 comentarii la “Aducere aminte

  1. Pingback: De ziua mea « Mustăţi lungi, gheare lungi

  2. Corect, chiar azi discutam cu cineva despre asta. Nu apartinem nimanui, insa, Oana, nu mult inteleg nevoia de libertate a unei persoane, mai ales intr-un cuplu.

  3. Pingback: ana-maria iana: fotografia este un fel de a iubi « freestyler

  4. Pingback: de la căldură. sau nu. « freestyler

  5. pentru ca vorbesti de o tema interesanta ai un cadou de la mine ,pt care am gugalit peste o jumatate de ora;link-http://www.scribd.com/fullscreen/17969114.Exista relatii adictive sanatoase si relatii adictive toxice,subliniez asta deoarece Mana Ciutacu nu face deosebirea,scriind „Relațiile adictive sunt cele care te limitează. Nu te lasă să crești. Îți pun bariere. Nu te lasă să fii tu însuți (în termeni științifici, asta se numește ”dificultăți în stabilirea granițelor Eului”).””-18iulie2010-Pt ce sustin vezi link http://www.psychologies.ro/Dosar-Psihologie/Cuplu-Sexualitate/Cum-depoluam-relatiile-1640335?p=1.//In cazul cartilor este importanta data aparitiei,cartea lui Robert Norwood,1985,,alta carte,Joy Miller-addictive relationships:reclaiming your boundaries(1989) si cea despre care scrii Brenda Schaffer- Dragoste sau dependenta-originalul in 1977-tradus in 2009 ed trei.

  6. Pingback: Urmărire virtuală 5 | Andra Pavel

  7. Pingback: Recapitulare « Cu arma la vedere!

  8. Pingback: de la căldură. sau nu. | DAP

Lasă un comentariu