Acesta este un cha cha lent…

… nu vreţi să ştiţi cum e ăla mai puţin lent.

 

Da, am pus la cale cu Ema şi o şedinţă foto în timpul dansurilor. Nu de alta, dar trebuie să râdem şi noi. Oricum râdem bine. Azi am râs… da, bine, trebuia să dansez, am şi dansat. Am lăsat-o pe Ema să-l încălzească pe sirian şi apoi m-am zbânţuit de m-au găsit… apele curgătoare, nu mai fiţi aşa cârcotaşi. Sirianul – n-am reţinut cum îl cheamă – are boală pe învârteli, iar mie nici nu-mi place 😀

Oricum, e mişto. Avem şi pauză de ţigară. Instrucotul e cool, colegii sunt mişto. E ca o mică echipă închegată, iar eu cu Ema ne-am integrat repede. Azi l-am dus şi pe tata. Omul şi-a făcut abonament. Dar nu dansează cu mine, dansează singur. Eu am doi parteneri, trei: instructorul, Ema şi sirianul.

Ideea e aşa, eu învăţ de la instructor. Apoi fac singură un timp până îmi obişnuiesc ambele picioare şi până mă prind care e stângul şi care e dreptul. Apoi dansez cu instructorul în timp ce Ema dansează cu sirianul. Pe urmă Ema se supără că n-a înţeles nimic şi dansez cu ea. După care îi fur partenerul 😀 De fapt ăsta e scopul. Oricum, după ce am învăţat cum e cu învârteala la salsa am trecut la cha cha. Acolo nu ne-a învăţat cu învârtit, dar sirianul a vrut musai, aşa că am învăţat şi cu învârtit, ce să mai fac. Chiar dacă nu era în program. Oricum nu mă înţeleg cu el, că nu ştie decât câteva cuvinte în română. Aşa că na, ne descurcăm cum putem. Azi am învăţat să spunem „nici o problemă”. Marţi voi trece la o propoziţie. Hei, noi nu doar dansăm, învăţăm şi să vorbim, iar pe Ema o chinui cu nişte cărţi mari cât nişte cărămizi.

Deci e aşa: dans, curs de română, curs de lectură şi oră de râs. Să ziceţi voi că nu sunt eu un om ocupat. Na.