Prima mână

Prima mână şi atât. Titlul ar trebui să spună tot, dar sunt sigură că puţini s-ar prinde. Da, vorbesc de scris. Şi vorbesc despre faptul că la mine totul a fost la prima mâna. Mai la prima mână ca „Indicii anatomice”, de exemplu, clar nu are ce fi.

Unii vor spune că se simte, alţii că nu, adevărul e că îmi pasă puţin spre deloc. Adevărul e că sunt prea puturoasă ca să iau povestea de la capăt şi să rescriu pasaje întregi, poate chiar capitole, aşa cum fac majoritatea. Dacă am învăţat ceva a fost să mă corectez singură. Ceea ce de-a lungul timpului am şi făcut. Am eleminat greşelile, repetiţiile şi poate am modificat un cuvânt cu un sinonim al său, dar niciodată mai mult. Cel mai mult am modificat în „Regina elfă”, vreo două fraze. Una am şters-o cu totul, alta am modelat-o puţin. Şi atât. Nu m-am gândit niciodată dacă cititorului i-ar conveni sau nu. Nu modific ce-am scris, şi v-am spus de ce. Sunt prea puturoasă pentru a face chestia asta. Chiar dacă trecând a doua oară prin poveste aş vedea un paragraf întreg de modificat, nu aş face-o. Dacă vă convine bine, dacă nu la fel de bine. Răbdarea mea e destul de limitată, chiar şi în ceea ce mă priveşte. Asta sunt, cu asta defilez.

În plus, întotdeauna când scriu, mă uit şi la câte un film. De ce? Pentru că aşa mă concentrez eu. Sau aşa nu mă concentrez, cine dracu’ poate şti?

Şi de ce vă zic toate astea? Nu ştiu, să-mi treacă nervii. Trebuia pur şi simplu să spun ceva.

 

P.S: Dacă H. Prigoană este modelul tinerilor din ziua de azi, eu vreau să îmbătrânesc brusc şi iremediabil. Mulţumesc pentru înţelegere.

Anunțuri

12 comentarii la “Prima mână

  1. Pingback: Simbol ? « Alexandru Marin-Jurnal de bord

  2. despre honorius:PDL a scos din tomberon un candidat.Juniorul e pe post de „iepure in fata unui leu” intr-un sector condus de liberali.Totul e regizat sa iasa Stroe,iar juniorul e”Boul de serviciu” sau daca vreti, fazanul.Chestia nasoala este ca la urmatoarele alegeri acest produs al epocii de tranzitie(capitalism de jupuire,capitalism de hotzii),un tinerel destul de inteligent dar nu foarte tare,ne va da lectii de viata,va fi unul din cei care dau legi dupa care vom trai.Adica va fi parlamentar.Exemplul folosit de politicienii nostri este cel din America Latina.
    Despre scris:fiecare scrie cum ii vine bine.Calitatea scrisului conteaza ,iar „tehnologia” este de multe ori secreta.Trebuie sa stii pt cine scrii.

  3. Vania, normal ca asa ar face.

    Vasile, din pacate ai dreptate, mai rau e ca sunt pe langa generatia lui honorius si va trebui sa-l suport mult si bine 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s